Cele zece tratate de pace care au schimbat istoria României.

Cele zece tratate de pace care au schimbat istoria României. Cum au fost modificate graniţele ţării, în funcţie de interesele Marilor Puteri

Bottom of Form

Tratatul de la Berlin a recunoscut declararea Independenţei României

Mai tot timpul, România a fost la mâna Marilor Puteri, care şi-au împărţit teritoriile în funcţie de propriile interese. Împreună cu Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Gorj, am selectat cele mai importante zece tratate care au marcat trecutul ţării şi care au contribuit, într-un fel sau altul, la stabilirea actualelor graniţe.

Tratatul de la Passarowitz din 1718. Muntenia pierde Banatul şi Oltenia

Tratatul de la Passarowitz din 21 iulie 1718 a fost încheiat ca urmare a războiului dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană. Imperiul Otoman este învins şi, prin urmare, a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord, inclusiv Belgradul, nordul Bosniei şi Oltenia în favoarea Casei de Habsburg. Voievozii de atunci, Ioan Mavrocordat în Ţara Românească şi Grigore III Ghica în Moldova, au protestat faţă de tratatul, dar fără niciun rezultat. 

Tratatul de la Belgrad de 1739

Tratatul de la Belgrad a fost semnat la 18 septembrie 1739, în Belgrad între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic. Prin acesta s-a pus capăt conflictului de doi ani (1737-1739), în care habsburgii, împreună cu Imperiul Rus, au luptat împotriva otomanilor. Din această confruntare, Imperiul Otoman a ieşit învingător şi prin pacea de la Belgrad, Austria a renunţat la toate cuceririle sale la sud de Dunăre şi Sava şi înapoia Ţării Româneşti, Oltenia, care fusese luată prin Tratatul de la Passarowitz din 1718. De asemenea, Rusia se obliga să-şi retragă trupele din Moldova.

Tratatul de pace la Bucureşti din 1812, prin care Imperiul Ţarist a pus stăpânire peste Basarabia

Pacea de la Bucuresti din 1812 a fost încheiat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, la terminarea războiului ruso-turc din 1806 – 1812.

Războiul a început la 18/28 octombrie 1806, după ce ţarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul şi să ocupe Ţările Române. Imperiul Otoman a fost învins în anul 1811 prin luptele de Ruse şi Slobozia, iar apoi încep negocierile de pace care se încheie prin semnarea Tratatului de la Bucureşti din 1812. Astfel, Imperiul Otoman a cedat Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km.p., cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. În componenţa Imperiului Rus au trecut ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Carligatura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul. Autorităţile ţariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată Bessarabia.

Tratatul de pace de la Iaşi din 1792, prin care Imperiul Rus îşi extinde teritoriile

În 1787, Poarta Otomană a cerut Rusiei, în mod ultimativ, să cedeze Crimeea, să înceteze orice demersuri în favoarea Moldovei şi a Munteniei. Rusia a respins aceste pretenţii, iar Turcia a declanşat ostilităţile. Oştile ruseşti reuşesc să câştige lupte importante împotriva turcilor la Bîrlad şi Maxineni. Astfel, Hotinul, Iaşiul şi Galaţiul au fost eliberate de sub ocupaţia otomană. Poarta Otomană este silită să ceară pace. Rusia a acceptat şi a fost încheiată Pacea ruso-turcă de la laşi, din 1792. Turcia renunţă la pretenţiile asupra Crimeei, iar Rusia anexa teritorii întinse între Bug şi Nistru, astfel încât hotarele Imperiului Rus au ajuns până la Nistru.

Tratatul de pace de la Paris din 1856, fundament pentru Unirea Principatelor

Congresul de la Paris din 1856 a încercat să pună bazele unei noi ordini europene, după Războiul Crimeii, care a urmărit îngrădirea puterii ruseşti mai ales în sud-estul Europei. Pentru România, Tratatul de Pace a reprezentat fundamentul prin care s-a putut realiza Unirea Principatelor de la 1859. Influenţa rusească a fost eliminată, iar trupele ţariste nu au mai putut străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Sud-estul Basarabiei a fost cedat Principatului Moldovei, astfel că s-a reuşit îndepărtarea Rusiei de gurile Dunării. Prin tratatul încheiat s-a stabilit ca libera circulaţie pe Dunăre să se desfăşoare sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Puterile din centrul Europei urmăreau scoaterea Dunării de sub influenţa rusească. 

De asemenea, suzeranitatea otomană era menţinută, dar Principatelor Române li se acorda dreptul de a avea propriile Constituţii şi Adunări legislative. Turcia a fost obligată să respecte administraţia independentă a principatelor Moldovei şi Valahiei, deplina libertate a credinţei şi legislaţiei, comerţului şi navigaţiei. A fost stabilită convocare de Divanuri Ad-hoc, pentru exprimarea dorinţei populaţiei asupra unirii. Principatele avea voie să aibă propria oştire pentru siguranţa internă şi paza hotarelor.

Tratatul de la Berlin din 1878, recunoaşterea Independenţei României

Tratatul de la Berlin s-a încheiat ca urmare a Războiul de Independenţă al României (Războiul Ruso-Româno-Turc) din 1877-1878. România a intrat în război alături de Imperiul Ţarist şi a avut un rol important în câştigarea războiului. Cu toate acestea, la negocierile Tratatului ruso-turc de la San Stefano, delegatul român trimis nu a fost lăsat să participe. Principatele Unite Române, Serbia şi Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă. Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urmă îşi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei. Tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în beneficiul Imperiului Ţarist. În aceste condiţii, s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele păstrării echilibrului de forţe paneuropean, astfel că în iulie 1878 s-a desfălurat Congresul de Pace de la Berlin. 

Prin Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878, s-a recunoscut independenţa României, creându-se, astfel, premisele pentru Unirea din 1918. Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la linia de la est de Silistra - sud de Mangalia, au intrat în componenţa statului român. În schimb, Rusia a primit cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad, Ismail. 

România a devenit, prin Tratatul de la Berlin, un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente şi îşi putea înfăptui politica externă şi internă. 

Cele şapte mari puteri europene participante au fost: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. Cel care a dat dovadă de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărârilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Independenţa României a fost condiţionată de modificarea articolului 7 din Constituţie prin acordarea de drepturi politice şi civile tuturor locuitorilir ţării care nu erau supuşi străini, în sensul înlăturării restricţiilor religioase privind dobândirea cetăţeniei române. De asemenea, o altă condiţie era răscumpărarea de către statul român a căilor ferate de la două companii din Imperiul Austro-Ungar care se ocupase de construirea tronsoanelor Suceava - Iaşi - Roman şi Roman-Bucureşti-Vîrciorva. 

Tratatul de Pace de la Bucureşti din 1913

Cele două războaie balcanice finalizate cu înfrângerea Turciei şi a Bulgariei s-au încheiat prin pacea de la Bucureşti, din 10 august 1913. 

Bulgaria, Grecia, Serbia şi Muntenegru au format o alianţă balcanică împotriva Turciei pentru întregirea graniţelor. Războiul se încheie, surprinzător, prin victoria alianţei celor patru ţări, însă între acestea apar neînţelegeri care pornesc de la pretenţiile exagerate ale Bulgariei. Astfel, Bulgaria viza să aibă ieşire la Marea Egee şi teritorii care aparţineau Greciei, dar şi Macedonia. În aceste condiţii, a izbucnit al doilea război în Balcani, din care victorioasă a ieşit Bulgaria împotriva Serbiei şi Greciei. România se alătură celor două ţări învinse pentru a stabili echilibrul în zonă. Armata română nu a purtat nicio luptă, pentru că, luată prin surprindere, Bulgaria capitulează. În urma conflictului s-a încheiat Tratatul de Pace de la Bucureşti prin care Bulgaria era obligată să cedeze României întreaga zonă a Dobrogei. Este vorba de o suprafaţă de circa 6.959 km.p., cu o populaţie de 286.000 locuitori, care cuprindea cetatea Silistrei şi localităţile Turtucaia, pe Dunare, şi Balcic, la Marea Neagră.

Pacea de la Buftea din 1918, prin care România cedează Cadrilaterul şi Dobrogea

Pacea de la Buftea a fost un tratat semnat de România cu Puterile Centrale, în timpul Primului Război Mondial. După lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, când bolşevicii, conduşi de Lenin şi cu suportul financiar al Germaniei, au preluat puterea prin înlăturarea guvernului republican democrat al lui Kerenski, Rusia s-a retras din Război. Lăsat singur, Guvernul român, refugiat la Iasi, este nevoit să încheie tratatul de pace, prin care România a trebuit să retrocedeze Dobrogea de sud, Cadrilaterul, şi să cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei. Restul Dobrogei urma să fie controlat şi ocupat de Germania şi Bulgaria, deşi rămânea în proprietatea României. De asemenea, România a fost nevotă să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munţilor Carpaţi, iar România a fost obligată să concesioneze Germaniei toate exploatările petroliere pe 90 de ani.

Tratatului de la Trianon, Versaille 1920, sau ziua de doliu de Ungariei

După capitularea necondiţionată a Germaniei, din noiembrie 1918, din Primul război Mondial, şi încheierea Armistiţiului de la Belgrad, Ungaria trebuia să-şi retragă trupele în teritoriul strict naţional. Statul maghiar nu a respectat, însă, această înţelegere.

Nou proclamata Republică Ungară a Sfaturilor, după venirea la putere a comuniştilor, nu recunoştea Armistiţiul de la Belgrad, iar la data 20 iulie 1919, armata maghiară a realizat primul atac asupra trupelor române aflate la est de Tisa. Contraofensiva armatei române a venit la scurt timp, cu acceptul Puterilor Aliate şi Asociate. „Armata română a zdrobit bolşevismul în Ungaria, protejând această ţară şi populaţia ei de masacrele comuniste. Campania Armatei române în Ungaria în 1919, a fost, cum pe drept i s-a spus, şi o campanie pentru „liniştea Europei", ameninţată atunci de extinderea bolşevismului“, spune istoricul Gabriela Vasilescu.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în primul război mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în primul război mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte şi de Ungaria de alta parte. Tratatul de la Trianon recunoştea unirea la România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului.

„El a făcut dreptate istorică în litigiul României cu expansionismul şi extremismul maghiar. Ziua în care s-a semnat Tratatul de Pace de la Trianon, a fost proclamată de către oficialităţile maghiare de atunci, zi de doliu naţional. Ungaria a declarat că a semnat tratatul, fiind silită de împrejurări, însă nerecunoscându-l“,

menţionează istoricul Gabriela Vasilescu.

Tratatul de pace de la Paris din 1947, stabilirea actualelor graniţe

Conferinţa de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946) a fost urmată încheierea Tratatelor de Pace, de pe 10 februarie 1947, dintre Aliaţi şi statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. De partea Aliaţilor erau: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Uniunea Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia şi Cehoslovacia.

Deşi a luptat în ultima parte a războiului împotriva Germaniei, România a fost inclusă în partea ţărilor învinse, din cadrul Axei: Italia, România, Ungaria, Bulgaria şi Finlanda. Tratatul de la Paris consfinţeşte actualele graniţe ale României, care şi-a primit înapoi Transilvania de Nord, care a fost dată de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena (1940), dar România a pierdut Bucovina de Nord şi Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice.

Potrivit articolului 21, toate forţele militare aliate urmau să fie retrase din România, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a tratatului. Tratatul a obligat România să plătească 300 milioane dolari SUA, timp de opt ani, în bunuri: produse petroliere, cereale, lemn, vase maritime şi fluviale, utilaj divers şi alte mărfuri.

Citiţi şi 

Preţul României grandioase: 60 de tone de aur investite în barajul de la Stânca-Costeşti, 32.000 de oameni chinuiţi la Canal şi WC-ul preţios al dictatorului

Dezbatere „Historia”: Românul de care se temeau toţi japonezii din Pacific

Comentarii

Toate aceste tratate, conventii, acte azi nu mai au acțiune juridica, sunt istorie moarta, exponate de muzeu. Europa de azi se conduce nu de tratatele, acordurile, convențiile, pactele, încheiate de-a lungul secolelor si in prima jumătate a secolului XX, dar in exclusivitate de legislația EUROPEANA si standardele DEMOCRATICE europene, ce s-au constituit in baza înfrângerii fascismului in cel de-al doilea război mondial. Niciun act international, lege, hotar, niciun "adevăr istoric" de pana la finele războiului al doilea mondial nu poate sa ofere vreunui stat careva drepturi de modificare, recroire a hotarelor postbelice in Europa. Încercările de refacere, repunere in hotarele mai vechi cu sfidarea rezultatelor celui de-al doilea război mondial sunt calificate a fi drept REVANȘARDE si ILEGALE. Mai presus de "poftele" nostalgice după hotarele de alta data sta DREPTUL INTERNATIONAL, ce nu poate fi violat sub niciun motiv istoric.

↩ Raspunde

Stire irelevanta ! Nimeni nu aminteste de "repunere in hotarele mai vechi cu sfidarea rezultatelor celui de-al doilea razboi mondial...." dar poate fi dorinta a doua state independente si suverane de a forma o formatiune teritoriala statala in comun ! Sub nici o forma nu se pune problema "adevarului istoric" dar de dorintele actuale a doua state suverane si independente care pedeasupra si din intamplare mai au si granita comuna. De ce Ungaria nu s-a uni cu Austria avand un singuir guvern ? De ce Tarile de Jos nu s-ar uni cu Belgia - pentruca famiile regale s-au unificat ? De ce nu este posibil ca Alteta Sa Regala sa fie dorita in Basarabia ca Regina a Basarabiei, Buceagului, Gagauziei si Transnistriei si apoi ...vom vedea ce se mai intampla ... ??? Nu exista lege la care sa te uiti categoric numai si numai dintr-o anumita pozitie, in afara de furt si crima !

↩ Raspunde

Articol interesant despre Istorie , felicitari autorilor ! Sigur ca interesele Marilor Puteri au influentat Istoria Romaniei insa de regula si conducatorii romanilor din momentele respective au dat dovada de inteligenta si diplomatie , care au compensat lipsa de forta militara. E bine de tinut minte , liderii politici romani actuali si viitori sa nu uite lectiile Istoriei !

Intre Romania si Basarabia in contextul actual nu poate fi vorba de o "reunificare istorica" pentruca tratatul de aderare la NATO si EU nu permite acest lucru. Tratatul EU si NATO nu specifica insa alt lucru : atunci cand "doua state suverane si independente" se hotarasc de comun acord pe baza unor convorbiri trilaterale (cu reprezentanti ai EU si NATO) de a se uni intr-un unitate statala administrativo-púolitico-economica cu guverne nationale si guvern federal - despre acest lucru nu se aminteste. In definitiv pe baza carui paragraf RFG s-a reunificat cu exRDG pentruca si atunci exista RFG ca membrul in EU si ca membrul in NATO ????

N-am sa inteleg de ce, cu Imperiul Rus infrant in Razboiul Crimeii si fara posibilitate de reactie, Tratatul din 1856 nu a restituit integral nou numita Basarabie , Principatului Moldovei de la care fusese rapita.Logica indepartarii de durata a Rusiei de la Gurile Dunarii, ar fi cerut aceasta masura.Atunci, partea de rasarit a Moldovei, ar fi participat la constituirea Principatelor Unite,la constituirea Romaniei facand imposibil un rapt ulterior.Dar, n-a fost sa fie!

Tratatul de la Buftea este considerat de catre unii istorici, cred corect, o prelungire a Armistitiului de la Focsani , din noiembrie 1917. Nu se spune nimic despre tratatul de la Bucuresti, mai 1918, prin care s-a impus modificarea frontierei pe Carpati și in Dobrogea. Ambele documente au fost fara valoare juridica internatională, ne fiind sanctionate de catre regele Ferdinand