trenul fără șine, care rulează pe linii vopsite pe asfalt
Chinezii au lansat trenul fără șine, care rulează pe linii vopsite pe asfalt După doi ani de teste, un tren nou, care merge pe șine virtuale, a fost inaugurat în orașul Yibin din provincia Sichuan, China. În loc de șine, acest hibrid între tramvai și autobuz circulă pe niște linii trasate pe șosea cu vopsea albă. Trenurile au roți de cauciuc. Foto: berliner-zeitung.de La fel ca în cazul mașinilor fără șofer, noile„trenuri rapide autonome” (TRA) sunt ghidate prin tehnologii GPS și LIDAR (Light Detection and Ranging), reușind să se deplaseze foarte precis pe șinele virtuale. În cazul în care pe traseu apar obstacole, precum accidentele sau ambuteiajele, trenul își poate devia traiectoria pentru a le ocoli. Momentan, această manevră poate fi realizată doar de către conductorul vehiculului. Trenul TRA merge pe roți de cauciuc, însă are viteza (70 de kilometri pe oră), capacitatea și fiabilitatea unui tren care rulează pe șine. Garnitura standard...