Postări

IL SILENZIO - Trumpet Solo

Imagine

Până și zeilor le plac glumele, spunea Platon.

Imagine
  Platon spunea: "Până și zeilor le plac glumele".  În Coran se spune: "Cel care își face prietenul să râdă merită să se ducă  în Rai".    Iar începând cu secolul al XIV-lea, chiar și comunitatea medicală  recunoaște puterea vindecătoare a râsului.  Cercetarea intensă asupra "terapiei prin râs" a început în momentul în care Norman Cousins a publicat un articol în Jurnalul englez de medicină în 1976. În 1979 acest articol a devenit primul capitol al cărții  Anatomia bolii, în care menționa că în 1964 a fost diagnosticat cu  boala spondylitis (inflamația acută a șirei spinării ), cu șanse 1 la 500  de recuperare.Realizând faptul că gândurile negative și atitudinea negativă pot duce la  boală, el și-a dat seama că atitudinea pozitivă poate avea efect contrar. Asa că a plecat din spital și a stat într-un hote