Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.
      1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.    Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh , o scrisoare din  partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu  ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea  d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se  cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile...   1 decembrie.   Dragi   români de pretutindeni,  Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor  din lumea   întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în  suflet spiritul, cultura şi limba românească.