Frank Lentini, cunoscut sub numele de „Omul cu trei picioare”, a fost un personaj extrem de popular, datorită anomaliilor corpului său. Pe lângă cele trei picioare, Lentini mai avea și 16 degete (la picioare) și două penisuri. Toate aceste defecte s-au datorat faptului că s-a născut cu un geamăn parazit, care nu a reușit să se dezvolte decât în corpul său.
Primii ani ai lui Frank Lentini
Născut în mai 1889 în Sicilia, Italia, Frank Lentini s-a născut cu trei picioare, 16 degete și două seturi de organe genitale. Starea sa a fost rezultatul unui al doilea embrion care a început să se dezvolte în pântecele mamei sale, dar în cele din urmă nu s-a putut separa. Astfel, un geamăn a ajuns să-l domine pe celălalt și într-un corp au existat două persoane.
La patru luni, Lentini a fost dus la un specialist, unde s-a discutat despre posibilitatea de a-i amputa piciorul suplimentar, dar amenințarea cu paralizia sau chiar moartea l-a împiedicat pe medic să efectueze procedura.
El a devenit cunoscut sub numele de „u maravigghiusu” sau „minunea” în corsicană, sau chiar ca un„mic monstru”. În consecință, familia Lentini l-a trimis să locuiască cu o mătușă pentru a evita dizgrația suplimentară.
În 1898, la doar nouă ani, Lentini a plecat în America împreună cu tatăl său, unde s-au întâlnit cu un bărbat pe nume Guiseppe Magnano din Boston. Un showman profesionist, Magnano i-a făcut o ofertă omului cu trei picioare pentru a evolua în spectacolele sale.
Un an mai târziu, în 1899, Francesco „Frank” Lentini a fost inclus în spectacolele circului Ringling Brothers.
Omul cu trei picioare
Lentini e rapid cunoscut sub numele de „Sicilianul cu trei picioare”, „Singurul jucător de fotbal cu trei picioare din lume”, „Cea mai mare minune medicală a tuturor timpurilor”, sau uneori pur și simplu doar „Marele Lentini”. Bărbatul nu s-a jenat niciodată de cel de-al treilea său picior. Făcuse din acest aspect un lucru haios, care îi bucura pe cei din jurul său. În general, atunci când oferea un interviu, se sprijinea de cel de-al treilea picior, fapt care făcea deliciul publicului american.
Când era întrebat dacă îi era greu să cumpere trei pantofi, acesta spunea că nu cumpără decât un set de doi pantofi, iar cel de-al treilea îi este oferit de un prieten, care nu are decât un picior. Aceste răspunsuri l-au plasat într-o lumină pozitivă, iar americanii îl iubeau pentru spontaneitatea sa.
În timpul călătoriei sale în jurul Statelor Unite (cu circul), Lentini a învățat să vorbească engleză și era cunoscut pentru poezia, inteligența și mândria neclintită a deformării sale. El a adunat o mare faimă și avere.
În ciuda aspectului său fizic, Lentini și-a folosit inteligența pentru a o fermeca pe o tânără actriță pe nume Theresa Murray. Cei doi s-au căsătorit în 1907 și au avut patru copii; Josephine, Natale, Franceso Jr. și Giacomo.
Căsnicia a ținut până în 1935, când cei doi s-au separat. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Marele Lentini să iubească. A întâlnit-o pe Helen Shupe, despre care spunea că este femeia vieții sale.
O carieră impresionantă
Omul cu trei picioare a avut o carieră încununată cu succes. Secretul a fost că a știut cum să-și transforme defectele în lucruri pozitive, care au amuzat publicul. Lentini a murit la 77 de ani, în 1966, dar renumele său a continuat să existe pentru mult timp. Spectacolele circului din care a făcut parte au continuat și oamenii se duceau la spectacole, în memoria celui care a fost cunoscut sub numele de omul cu trei picioare.
În 2016, la 50 de ani de la trecerea sa în lumea celor drepți, orașul său de naștere a început să sărbătorească un festival în cinstea celui care a fost omul cu trei picioare.
De asemenea, a fost realizat și un film pe baza vieții lui Lentini. Omul cu trei picioare, va rămâne o mare glorie în istoria divertismetului din Statele Unite ale Americii. Succesul și aprecierea sa, demonstrează că în această lume, atunci când talentul se combină cu munca, orice este posibil, indiferent de aspectul fizic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu