Maestrul și Margareta, serial online, SUBTITRAT! (toate 10 episoade)
SEP172013
Maestrul și Margareta, serial online. Zece episoade făcute după cea mai bună carte pe care am citit-o până acum.
Romanul Maestrul și Margareta al lui Mihail Bulgakov redă trei planuri paralele: în primul, în 1930, Satana viziteză Moscova, însoțit de asistenții lui – se recomandă Woland, specialist în magie neagră. În planul doi, ne întoarcem în timp la Pontiu Pilat și la Iisus, care în carte se numește Yeshua Ha-Nozri. În planul trei, când este prezentată povestea de dragoste dintre Maestru și amanta lui, Margareta, toate cele trei planuri se întrepătrund și întreaga poveste capătă sens. Cum se leagă personajele, cum li se intersectează drumurile, totul este scris în așa fel încât să te sfideze și cu o satiră fabuloasă.
Cele zece episoade rusești pe cât cuprinde sunt turnate în 2005 și sunt, din fericire, subtitrate în limba română.
Și totul începe cu întâlnirea lui Berlioz, căpetenia grupării literare MASSOLIT și redactor-șef la o revistă, cu Bezdomnâi, poet colaborator. Acolo, pe bancă, ei ajung să îl cunoască pe Satana, care îi prezice moartea lui Berlioz.
Maestrul şi Margareta 1/2 RO Sub Ep. 1/10 – Mihail Bulgakov (2005)
Maestrul şi Margareta 2/2 RO Sub Ep. 1/10 – Mihail Bulgakov (2005)
Episoade online, subtitrare în limba română.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu