Site-ul domnului Bubu

 !!!!! Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca , jud. Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David. Atat de frumoasa pe cat de adevarata. Un lung tren ne pare viata. Ne trezim in el mergand, Fara sa ne dam noi seama, Unde ne-am suit si cand. Fericirile sunt halte, Unde stam cate-un minut, Pana bine ne dam seama, Suna, pleaca, a trecut. Iar durerile sunt statii Lungi, de nu se mai sfarsesc Si in ciuda noastra parca, Tot mai multe se ivesc. Arzatori de nerabdare, Inainte tot privim, Sa ajungem mai degraba La vreo tinta ce-o dorim. Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe si dureri, Noi traim hraniti de visuri Si-nsetati dupa placeri. Multi copii voiosi se urca. Cati in drum n-am intilnit, Iar cate-un batran coboara, Trist si frant, sau istovit. Vine-odata insa vremea, Sa ne coboram si noi. Ce n-am da atunci o clipa, Sa ne-ntoarcem inapoi? Dar pe cand, privind in urma, Plangem timpul

O fata cinstita - Ion Pribeagu  Intr-adevar, la Petrosani, studentii aveau costum de uniforma, restaurantul era "Minerul", Institutul avea echipa de rugbi, minele aveau echipa de fotbal iar Horia Moculescu a fost student la "Institutul de mine"!   Parc-aud cînd trec pe stradă Fluierînd fete golanii, Că nici nu băgăm de seamă Cum în viaţă ne trec anii! Cred că n-are importanţă Dacă-i Deva, Petroşani, Ceea ce mi-aduc aminte C-aveam optsprezece ani. Şi-n oraşul plin de crîşme Şi cu centrul plin ca cerul, Era un cinematograf Şi-un restaurant: Minerul. Singurul locşor mai intim Să petreci c-o nătăfleaţă Şi să poţi mînca şi bine Era chiar jos, în piaţă. Fiindcă aducea patroana Numere de-atracţii noi, Chelneriţe apetisante, Ce-atrăgeau clienţii, roi. Cum sosea vreo chelnăriţă Începea şi

Poezie patriotică Nori de ploaie se adună Dinspre Cluj spre Odorhei. Unii vor să ne impună Să jucăm cum cântă ei. Minţile au luat-o razna; Umblă zvonul deşănţat Că-n Harghita şi Covasna Vor să facă "stat" în Stat ! S-a udat de lacrimi pragul; În Cristuru e prăpăd! Imnul românesc şi steagul Nu se-aud şi nu se văd ! Crişul, Mureşul, Târnava Poartă jalea în aval. Nesfârşită e gâlceava; Nu e linişte-n Ardeal. Munţii stau să răbufnească; Fierbe galbenul podiş! Vatra sfântă strămoşească E tăiată-n curmeziş. Se anunţă o furtună Cu efect devastator: Impostorii vor să pună Pe cultură sigla lor. Atmosfera prevesteşte Un pericol iminent! Tot ce sună româneşte Capătă un alt accent. Graiul nostru plâns pe vetre, Legănat de cărărui, E lovit mereu cu pietre Ca un pom al nimănui... Nu lăsaţi ca vorbitorii Altor limbi pe-acest pământ, Să ne umble prin

TE DUCI, COPILARIE De Radu Pietreanu Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci Te duci, copilărie, și nu te mai întorci Nu mai există basme, nici eu nu mai exist Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist S–au inventat claxoane, adio zurgălăi Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini Te duci, copilărie, și devenim haini Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei Te duci, copilărie, pe toate mi le iei Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera Te duci, copilărie, cu fericirea mea Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc Iar după bătălie mergeam să bem un suc Azi ne-omorâm pe bune, prin di

TE DUCI, COPILARIE De Radu Pietreanu Motto : Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil A ș da orice pe lume să redevin copil Zburdam prin curtea plină cu ra ț e ș i găini Trăiau pe-atunci părin ț ii ș i rude ș i vecini Mi le-ai luat pe toate ș i-o lacrimă îmi storci Te duci, copilărie, ș i nu te mai întorci Nu mai există basme, nici eu nu mai exist Balaurul e ș mecher, iar Făt Frumos e trist S–au inventat claxoane, adio zurgălăi Te duci, copilărie, cu to ț i eroii tăi Un prof ce ne-nvă ț ase cum să plantam stejari A d efri ș at pădurea vânzând-o pe dolari Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini Te duci, copilărie, ș i devenim haini Bunica ș i bunicul ce mă-nveleau cântând Sunt doua cruci de piatră ș i tac pe sub pământ Ș i mai era ș i crângul, ș i-un râu ș i ni ș te tei Te duci, copilărie, pe toate mi le iei Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea Fugeau din boltă norii ș i soarele zâmbea Iar tata orice teamă din vis mi-o s

Marin Sorescu Dor de tata... Când sunt copii noştri mici Noi pentru ei suntem TĂTICI Ce gingaş e, şi sună bine TĂTICULE, mi-e dor de tine!   Dar cresc, nu le mai eşti pe plac Din TATA tu devii BABAC Şi vorba sună trist şi gol BABACULE, mai dă-mi un plo! Dar viaţa e un foc de paie Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE Iar vorba ta, în râs e luată TATAIE, ia mai las-o baltă! Şi-n anii care-ţi mai rămân Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN Ţi vorba lor te năuceşte BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?   Copile, tu să ai ştiinţă Am fost un tată cu credinţă Şi din puţin, de-a fost să fie Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie Dar fă-mi, te rog, o bucurie La cimitir, de vii la mine Să-mi zici ca în copilărie TĂTICULE, mi-e dor de tine! Contabilitate  Mari n Sorescu Vine o vreme, Cand trebuie sa tragem sub noi O linie neagra Si sa facem socoteala. Cateva momente cand era sa fim fericiti, Cateva momente cand era sa fim frumo