Budapesta cucerita de armata romana, condusa de un surd!

Cuceritorul surd

CAŢAVENCII vineri, 24 ianuarie 2020, 12:04

 Cuceritorul surd

Unica capitală ocupată în primul război mondial de o singura armată inamică a fost Budapesta. Iar singura armată inamică ce a ocupat o capitală a fost armata română. De fapt, armată e mult spus, fiindcă, în realitate, ocupația a fost operată de trei escadroane călare și un general luat de val.
Pe 3 august 1919, cu o zi înainte de ocuparea oficială a Budapestei, generalul Rusescu avansa spre periferia orașului cu o trupă restrînsă: 400 de oameni și două tunuri. Rusescu respecta un ordin de înaintare, dar nu fusese ajuns din urmă de un contraordin, care-i cerea să stea pe loc, fiindcă a doua zi, 4 august, era ziua de naștere a generalului Mărdărăscu. Generalul Mărdărăscu era comandantul ofensivei și superiorul lui Rusescu, așa că o asemenea cucerire îi era rezervată. Șampania și decorațiile erau deja pregătite, defilarea trupelor și onorurile militare erau puse la punct. Numai că Rusescu, luînd-o înainte cu avangarda și avînd cai odihniți, n-a mai putut fi ajuns. Firește că și în inima lui de cavalerist își făcuse loc ambiția de cuceritor. Auzul se prea poate să-i fi slăbit înadins, așa încît, oricît de tare ar fi fost strigat ordinul de staționare, el n-a putut fi auzit.

O delegație a guvernului maghiar a întîmpinat mica trupă română în fața porților Budapestei. I s-a adus la cunoștință generalului Rusescu situația periculoasă din oraș: patru regimente maghiare gata de luptă așteptau cu arma la ochi și 20.000 de civili înarmați erau gata să se arunce asupra călăreților români. Ungurii cereau negocieri, amînări, garanții și amenințau cu atacul, rezistența și anarhia. Rusescu, însă, simțea adierea istoriei, auzea glasul de heruvim al gloriei, întrezărea silueta statuii sale de bronz, care-l înfățișa călare, instalat pentru totdeauna în fața Ateneului Român din București. Delegații unguri au fost concediați. Generalul le-a zis că la o bătaie de pușcă în urmă vine grosul oștirii, că Budapesta e înconjurată și că, dacă nu se predă necondiționat, pune imediat tunurile pe ea. Tunurile erau, pînă una-alta, doar două, iar grosul oștirii era încă departe, dar Rusescu a blufat ireproșabil. Ungurii s-au speriat, au dat fuga înapoi în oraș să anunțe dezastrul, în timp ce trupa de roșiori, tîrînd după ea cele două tunuri și o mitralieră, s-a avîntat pe șoseaua principală spre inima Budapestei. Puțini, stingheri, dar înaripați de curajul nebunesc al cuceritorului, cei 400 de români au defilat pe străzile largi, prin fața unor mulțimi împietrite. Trupele maghiare aflate în oraș n-au opus rezistență, anarhiștii și bolșevicii n-au mișcat un deget. Nu s-a tras un singur foc de armă, nu s-a auzit o înjurătură, nu s-a aruncat o piatră. Toți așteptau să apară grosul trupelor. Rusescu a ajuns în fața clădirii Parlamentului și a pus mica trupă să încropească o paradă. După asta a cazat soldații într-o cazarmă evacuată, iar el s-a dus să bea șampanie la cel mai bun hotel din oraș, acolo unde ofițerii francezi, italieni și englezi au sărbătorit sfarsitul razboiului cu cîteva luni in urma.

Generalul Mărdărăscu a ajuns abia a doua zi în oraș cu restul armatei. A cucerit o Budapestă deja cucerită, prin ambiția și surzenia lui Rusescu. Mărdărăscu n-a uitat niciodată această afacere de timpan și nu i-a iertat-o subordonatului său. Rusescu nu a avut niciodată statuie, n-a primit nici o însărcinare de merit, n-a mai avansat în carieră. Iar cuceritorul Budapestei, generalul Rusescu, a rămas cunoscut în istorie sub numele generalului Mărdărăscu.