DRUM CRUCIAL- ION MINULESCU

 

DRUM CRUCIAL- ION MINULESCU

Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -

Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,

Iar El urca surâzător spre ea !...

 

Şi ne-am oprit la jumătatea scării

Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării

Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -

Ah, ochii Lui cum seamănau cu ochii mei !

 

Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -

El cobora solemn din conştiinţa mea,

Iar Eu urcam surâzător spre ea !...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

Maestrul și Margareta, serial online, SUBTITRAT! (toate 10 episoade)

Expresii, proverbe latine și traducerea acestora