Desen circular uriaș, de o frumusețe și complexitate extraordinară, descoperit în Anglia.




Crop Circle uriaș, de o frumusețe și complexitate extraordinară, descoperit  în Anglia.

 Foto și video

Acum două zile a fost filmată și fotografiată în Anglia o nouă formă spectaculoasă „desenată” în lanul de grâu… Misteriosul desen, care are ca reprezentare principală Floarea Vieții, este doar una dintre nenumăratele astfel de apariții realizate noaptea pe teritoriul Marii Britanii. Cu toate speculațiile făcute până acum, nimeni nu știe cine este, cu adevărat, autorul lor.
Desigur, în decursul timpului au apărut diverși oportuniști care au pretins că ei sunt autorii acestor desene, însă nu au putut demonstra acest lucru realizând pe lumină ceva atât de complex.
Este suficient să privim acest desen, de o mare complexitate, pentru a ne îndoi că noaptea, cineva ar putea realiza pe întuneric așa ceva. Și atunci? Sunt aceste cercuri din lanurile cu cereale semne date de inteligențe extraterestre, de reprezentați ai altor civilizații? Probabil că unii zâmbesc deja superior la o astfel de posibilitate.
Totuși, din punctul meu de vedere, este cert că trebuie să fii foarte mărginit să îți imaginezi că nu mai există, în întreaga galaxie, forme de viață inteligentă sau că o civilizație cu doar 10.000 de ani mai avansată decât noi (nu vorbim despre posibilitatea ca unele să fie și cu un milion de ani în avans), nu poate să ajungă pe Terra, chiar dacă noi nu putem să ne deplasăm în spațiu decât cu câteva zeci de kilometri / secundă.
Așadar, misterul rămâne indiferent de părerea scepticilor.
Adrian Albu
P.S. Merită menționat faptul că proprietarul terenului a stabilit deja un program de vizitare și că există și o taxă de intrare! :))
Sursa: http://www.cropcircleconnector.com/2016/Ansty/Ansty2016a.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »