Povești din iernile de demult – Nuntă regală acum un veac
Tineri și încrezători, Ferdinand și Maria urmau să fie încercați de istorie– Căsătoria Principelui moștenitor Ferdinand cu Maria, frumoasa nepoată a reginei Victoria a Angliei și a Țarului Alexandru al doilea al Rusiei, a unit România, prin monarhia de Hohenzollern, cu cele mai mari case regale ale Europei. „Opera" Regelui Carol I avea să dea țării nu doar stabilitatea internă, ci și protecția a trei dintre cele mai mari puteri ale lumii: Rusia, Anglia și Germania. Mica țară dintre Dunăre și Carpați își întărea prestigiul internațional dobândit prin obținerea independenței în războiul din 1877 –
Logodna
Ferdinand cel frumos și timid
Princepele Ferdinand adolescentCarol I, primul rege al României (1866-1914) n-a avut urmași, unica sa fiică, Mărioara, stingându-se la o vârstă fragedă.
În martie 1889, Suveranul își desemna succesorul la Tron în persoana prințului Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, un nepot de frate. O lună mai târziu, prințul moștenitor se stabilea definitiv în România, ca să-și desăvârșească educația de viitor monarh, sub îndrumarea și supravegherea severului său unchi. Obligațiile militare și de protocol pe care le impunea rangul făceau ca viața particulară a principelui, în vârstă de 24 de ani, să nu fie de invidiat.
În anul 1891, la mijlocul lunii iunie, ziarele bucureștene făceau agitație pe tema unui presupus proiect de căsătorie a prințului Ferdinand cu Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a reginei Elisabeta.
În afară de „Românul" și „Adevărul", toate celelalte gazete se exprimau vehement împotriva acestui proiect.
Într-adevăr, sub privirile îngăduitoare ale romanțioasei Regine, idila se înfiripase. Tânăra domnișoară, pe lângă faptul că provenea dintr-o ilustră familie de boieri autohtoni, se distingea prin cultură, educație și sensibilitate.
Regele Carol I, oarecum surprins de evenimente, deși avea părerea sa fermă în această privință, se consultă cu principalii lideri politici. Absolut toți, în frunte cu primul ministru, generalul Ioan Emanoil Florescu, s-au pronunțat categoric împotriva proiectului. Replica șefului conservatorilor, fost și viitor prim-ministru, Lascăr Catargiu, a constituit sinteza discuțiilor: „Aiasta nu se poate, Majestate!".
Nu persoana ca atare constituia pricina refuzului, ci principiul care a stat la baza aducerii unui domnitor străin, după înlăturarea lui Cuza.
Prin intrarea în familia regală a unui membru al nobilimii pământene se crea posibilitatea redeschiderii competiției pentru Tron. La ea se puteau înscrie – cu pretenții mai mult sau mai puțin justificate – cel puțin câteva duzini de familii boierești – cu implicații imprevizibile pentru stabilitatea social-politică a țării.
În consecință, regele Carol, după îndeplinirea democratului act al consultării principalilor sfetnici, procedă conform firii sale autoritare. A doua zi, pe 18 iunie, prințul Ferdinand era expediat la Sigmaringen. Câteva săptămâni mai târziu, regina Elisabeta, oblăduitoarea idilei (însoțită și de domnișoara ei de onoare) pleca în Italia, „pentru căutarea sănătății"…
Profitând de o afecțiune reumatismală a reginei, Carol I îi acorda, în urma rolului jucat de ea în această nevinovată istorioară, un exil mascat…
Suveranul trase apoi concluzia care se impunea: prințul moștenitor, acum în vârstă de 26 de ani, trebuia să se însoare neîntârziat, conform rangului și menirii sale. În lungul periplu european efectuat în acea vară pe la diferite Curți Regale și Princiare, regele Carol I a avut permanent în vedere și această chestiune.
Maria, o zână de 16 ani
Principesa Maria la 12 aniLa celălalt capăt al Continentului, în bătrâna Anglie, ducesa Alexandra de Edinburg, fiica țarului Alexandru al II-lea și nora reginei Victoria, își făcea griji oarecum similare. Ducesa era de părere că prințesele trebuie să se căsătorească de tinere. Când trec de douăzeci de ani încep să gândească prea mult, să aibă prea multe idei ale lor, ceea ce încurcă tot. Fiica ei cea mai mare, Maria, aflată la studii în Germania, trecuse de vârsta de 16 ani, așa că ducesa începuse să-și pună problema viitorului prim ginere.
Cum se întâmplă de cele mai multe ori, la început a fost hazardul. Prima întâlnire a prințului moștenitor al României cu viitoarea lui soție va avea loc în vara anului 1891 la Wilhelmhöhe, lângă Cassel, unde, într-un prea frumos castel din secolul al XVII-lea, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, primea oaspeți în timpul manevrelor militare anuale. Printre invitați se aflau și tânăra prințesă Maria de Edinburg, vară primară a Kaiser-ului, și Prințul Ferdinand, care, la indicația regalului său unchi, Carol, în timpul scurtului exil, își completa cunoștințele militare.
Într-o seară, la un banchet oferit de Kaiser, cei doi tineri – absolut întâmplător – vor sta la masă unul lângă celălalt. Despre această primă întâlnire, viitoarea regină Maria își amintea peste ani doar că: „Ferdinand era un tânăr frumos și sfios, care încerca să-și ascundă sfiala râzând mereu. Și lui Ducky (sora ei mai mică – n.r.) și mie ne plăcu acest tânăr neînfumurat, care-și dăduse osteneala să ne fie pe plac".
La sfârșitul secolului trecut, pețitoria era o instituție care-și dovedea utilitatea și în sferele mai eterate ale societății. În acest caz, ea a fost reprezentată cu brio de prințesa Charlotta (Charly) de Saxa-Meiningen, sora mai mare a Kaiser-ului Wilhelm al II-lea. În casa ei din Berlin, tinerii se vor reîntâlni în toamna aceluiași an.
„La această încântătoare verișoară, ne duse mama potrivit planurilor ei, pe care le făcuseră împreună, căci am aflat cu mulți ani mai târziu, că prin Charly intrase mama în legătură cu părinții și unchiul soțului meu."
Era exact săptămâna în care, la București, ziarul „Timpul" lansa o știre bombă, potrivit căreia prințul Ferdinand, renunțând la drepturile sale de moștenitor, s-ar fi căsătorit în secret la Paris cu Elena Văcărescu. Știrea va fi dezmințită în zilele următoare de celelalte ziare; va da o dezmințire însuși tatăl Elenei Văcărescu. Totuși, el va fi revocat după câteva zile, din postul de ministru al României la Roma.
Plutea dragostea în văzduh
Marea Ducesă Maria Romanova de Saxa – Cobourg (mama principesei Maria). În prim-plan, în mijloc, principesa Maria, alături de frații eiÎn primăvara viitoare, tinerii Maria și Ferdinand se vor revedea la München. De data asta, întâlnirea a fost expres plănuită și subordonată țelului propus. Doar fiica ducesei Alexandra, ca de obicei, nu știa nimic.
Ferdinand părăsise Bucureștiul pe 10 mai 1892, însoțit de instrucțiunile regelui Carol I. Prințul moștenitor avea regescul acord să ceară în căsătorie pe Maria, fiica ducelui Alfred de Edinburg și de Saxa-Coburg și a ducesei Alexandra.
Mai întâi au fost excursii, plimbări cu trăsura, vizitarea muzeelor, a expozițiilor de tablouri și a teatrelor. „Parcă plutea în văzduh o tainică însuflețire. Eram amândoi tineri, plutea dragostea în văzduh, era primăvară și pe fața mamei se citea o așteptare fericită…"
Clipa mult așteptată veni în ziua de 21 mai, când „sfiosul principe" făcu cererea de rigoare.
„Cum a găsit el curajul să-mi facă propunerea de căsătorie e și azi, pentru mine, un prilej de uimire. Am spus fără meșteșug «da», ca și când ar fi fost un cuvânt foarte firesc de rostit. «Da», și cu acel «da» mi-am pecetluit soarta."
În aceeași seară, la Potsdam, unde tinerii ajunseseră în ajun, împăratul Wilhelm al II-lea a dat un mare banchet în palatul din Insula Păunilor, anunțând cu acest prilej logodna prințului moștenitor al României cu prințesa Maria de Edinburg.
„Decor regal și militar, șampanie, urale, felicitări." La acest banchet, tânăra logodnică va face cunoștință pentru prima oară cu un român. Colonelul Constantin Coandă (viitor general și prim-ministru, tatăl savantului Henri Coandă), aghiotantul principelui Ferdinand, o asigura că „poporul român va primi pe palme pe viitoarea lui regină".
După logodnă, tinerii se vor retrage la Sigmaringen, unde era așteptat și regele Carol, pentru a-și da acordul formal la căsătoria ce va urma. „Der Onkel" (unchiul) va sosi pe 31 mai.
În cadrul unei recepții mai puțin oficiale, dar la care a participat și împăratul Germaniei, regele Carol I, „ridicând paharul cu o privire plină de înțeles, zise: «Vreau să beau pentru ziua voastră de miere»". La atât considera acest împătimit monarh al datoriei, că se poate limita pentru moștenitorii lui, tradiționala lună de miere!
Bunica Victoria, măreața regină a Angliei, spune: Da!
Principesa Maria (stânga) cu sora ei, ducesa Victoria MelitaDeși îi aștepta o întâlnire nu mai puțin importantă, logodnicii se despart de regele României cu un sentiment de ușurare. Ei trebuiau să ajungă la Windsor, în Anglia, pentru a solicita și acordul bătrânei regine Victoria. Nici o nepoată nu se putea căsători fără acordul ei expres. Acolo urma să ajungă și regele Carol, pentru a discuta cu ea chestiuni legate de iminenta căsătorie, dintre care cea mai spinoasă era cea religioasă. Prințesa Maria era protestantă, prințul Ferdinand catolic, iar copiii, conform unei condiții pe care regele Carol o primise la urcarea sa pe tron, trebuiau botezați în religia ortodoxă.
Între timp, regele Carol se deplasă la Neu-Wied, pentru a-și vizita soția, pe regina Elisabeta, „încă bolnavă"… Apoi se îndreptă și el spre Londra. Va traversa Canalul Mânecii cu un bastiment al marinei regale britanice, după care își continuă călătoria cu un tren special. În seara de 15 iunie 1892, în gara de la Londra, îl întâmpină prințul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea, care-l va conduce la reședința ce-i fusese rezervată la Buckingham Palace. Două zile mai târziu, primul rege al românilor va fi primit cu toată pompa de regina Victoria la Palatul Windsor, de lângă Londra. În cadrul unei impunătoare ceremonii, suverana Imperiului Britanic îi va conferi lui Carol „Ordinul Jartierei". „Este cea mai înaltă decorațiune din întregul univers, care se dă într-un număr foarte restrâns, la capete încoronate și persoane prea distinse, decorațiune ce se poartă deasupra genunchiului drept", nota cu înfiorată mândrie un gazetar al vremii.
Deși onorantă, postura l-a cam deranjat pe militărosul nostru rege. Obișnuit să poarte numai uniformă și cizme, trebui să îmbrace la această ceremonie costumul impus de tradiție: pantaloni bufanți scurți, ciorapi de mătase… etc. De frică să nu răcească, regele își puse mai întâi ciorapi de lână. Insolita constumație a unchiului l-a făcut pe Ferdinand ca, uitând de timiditate, să se veselească din plin.
Dar veselia sa n-a ținut mult. În zilele următoare fu nevoit să se desprindă de lângă logodnica sa și să-și însoțească unchiul la Londra. Împreună vizitară instituțiile mai însemnate: Monetăria, Docurile, Banca Angliei etc., ceea ce l-a determinat pe nepot să remarce îmbufnat: „El niciodată n-a fost îndrăgostit, așa că nu înțelege".
La 22 iunie, regele Carol I împreună cu Ferdinand părăsesc pământul Angliei. Preliminariile căsătoriei prințului moștenitor al Tronului României erau încheiate.
În așteptarea nunții, tânăra prințesă Maria va admira în dese rânduri ia pe care i-o dăruise regele, încercând să-și facă o imagine a acelui colț îndepărtat de lume numit România, care, nu peste mult timp, avea să devină și țara ei.
Pregătiri nupțiale
Una dintre marile pasiuni ale principesei Maria au fost caiiDupă ce au părăsit Londra, regele Carol îi mai îngădui nepotului moștenitor câteva zile de vacanță la Sigmaringen. La începutul lunii iulie 1892, vor reveni împreună în România. Suveranul lipsise 37 de zile, timp în care nici un membru al familiei regale nu fusese prezent în țară.
Locul ales pentru desfășurarea ceremoniilor nupțiale a fost castelul din Sigmaringen al familiei de Hohenzollern. Data cununiei fusese amânată spre sfârșitul anului, după dorința expresă a reginei Angliei. Nepotul favorit al Victoriei, ducele de Clarence, prezumtiv moștenitor al Tronului, decedase la începutul lunii ianuarie. Din acest motiv, Regina Victoria impusese întregii sale familii un doliu de un an.
În răstimp, „pentru ca să se cunoască mai bine", viitorii soți se vor mai întâlni de câteva ori la Coburg, Rosenau, Sigmaringen. „Îndată ce Nando putu să scape de îndatoririle sale militare și de altele de tot felul din țara sa, se întoarse grăbit la logodnica lui."
Darurile de nuntă veneau de pretutindeni, din Anglia, Germania, România. Erau trimise sau aduse de rude, prieteni, cunoștințe sau chiar de persoane necunoscute. Lista acestora – a fost dată publicității – este impresionantă. Comitetul „Doamnelor Române", sub președinția d-nei Elena Catargiu, soția primului ministru, a organizat colecta unei sume de bani. Ea urma să fie folosită pentru achiziționarea unei diademe cu briliante pe care s-o ofere miresei în ziua cununiei. Bine sfătuită, tânăra prințesă mulțumi printr-o scrisoare pentru dovada de simpatie ce i se arăta, dar ruga Comitetul ca „fondul ce se va strânge să fie donat unei instituții de binefacere, adaptată trebuințelor momentului. Ar fi cel mai frumos suvenir ce mi s-ar putea oferi".
Ducesa Alexandra împărtășea grijile pe care și le face orice mamă în asemenea ocazii. „Mama îmi făcuse un trusou minunat, un trusou de prințesă, potrivit cu vremurile acelea de belșug și risipă".
În luna octombrie, două aniversări au constituit pentru regele Carol un bun prilej de a reveni la Sigmaringen. Mama sa, principesa Josefina, împlinea 70 de ani, iar viitoarea nepoată, Maria, 17. Momentele au fost marcate prin reuniuni intime și sobre. În memoriile ei, regina Maria (prințesa englezoaică nu agreea deloc spiritul milităros german) nici nu le pomenește măcar.
Dar regele României nu făcea deplasări lungi numai pentru astfel de evenimente. Cu meticulozitatea care l-a caracterizat, e mai mult ca sigur că a folosit ocazia pentru a se îngriji personal de principalele chestiuni legate de căsătoria succesorilor la Tron. Principalul său partener de discuție a fost omniprezenta ducesă Alexandra de Edinburg, mama Mariei. Soțul ei, ducele Alfred, a fost de la început mai rezervat cu proiectul de căsătorie al fiicei sale dintâi.
„Copilaș drăguț"
Principesa Maria, copilProtocolul cerea ca logodnicii, înainte de căsătorie, să facă vizite la rudele apropiate și de rang înalt care, din varii motive, nu puteau participa la ceremonie. La sfârșitul lunii noiembrie, ei soseau la Windsor, pentru a primi înalta binecuvântare a reginei Victoria. Bătrâna Suverană, contrar firii sale și protocolului, își îngădui cu această ocazie chiar efuziuni sentimentale, îmbrățișându-i și sărutându-i vârtos pe tineri. Nepoata primea ca daruri de nuntă cercei și pandantive de smaralde și diamante, un șal indian, mulțime de dantele și stofe scoțiene și irlandeze. Pentru prințul Ferdinand, atenția regală s-a materializat prin „Ordinul Băii", al doilea ca importanță după cel al „Jartierei".
O altă mare absentă va fi regina Elisabeta a României. În programul prenupțial, ca ultim punct, figura o vizită la New-Wied, „unde Regina greu lovită și nicidecum împăcată cu soarta, petrecu doi ani, s-ar zice de surghiun". Maria își va aminti de această primă întâlnire ca de „un tablou ciudat". Regina „sta toată ziua în pat și picta, picta fără a se odihni. Uneori era plimbată într-un jeț cu rotile". Dar deși mireasa pe care nepotul ei urma s-o ia de soție nu fusese cea aleasă de ea, regina o va primi afectuos. „Mă strânse în brațe și-mi spuse: «Copilaș drăguț»".
Darul reginei Elisabeta pentru noua nepoată va fi pe măsura firii sale artistice: o carte de rugăciuni scrisă și desenată de mâna ei, ale cărei coperți erau împodobite cu pietre prețioase.
„Când sosi ceasul plecării, mă rugă să vin singură în camera ei. Îmi vorbi despre România, despre îndatoririle ce mă așteptau acolo. Îmi vorbi de Nando și-mi spuse cum încercase să-i facă fericirea, dar nu pomeni despre drama care despărțise, pentru un timp, calea ei de a lui."
Iarnă grea
În aceeași zi, 22 decembrie, la București binecuvântarea regală era dată oficial. Se publica decretul prin care M.S. Regele Carol I al României consimte la proiectul de căsătorie al A.S.R. Principele Ferdinand cu A.S. Principesa Maria de Edinburg.
Serbările puteau începe… dar toate drumurile care duceau la Sigmaringen erau înzăpezite. O cumplită iarnă se așternuse peste Continent și, la un moment, însăși data fixată pentru desfășurarea ceremoniilor a stat sub semnul incertitudinii.
Regele Carol, deși își programase plecarea din București în după-amiaza zilei de Crăciun, a fost nevoit s-o amâne pentru a doua zi. În acest timp, mii de oameni au lucrat la deszăpezirea liniei ferate București – Vîrciorova.
Suita cu care Regele României a pornit către Sigmaringen a fost impunătoare: șeful Partidului Conservator, Lascăr Catargiu (prim-ministru) și al celui Liberal – Dimitrie Sturdza; apoi președinții celor două Camere, miniștrii de externe și de război, generali etc.
Principalele personaje ale momentului, reunite la Sigmaringen în 26 decembrie, au fost găzduite în palate diferite, neîngăduindu-se ca mireasa și mirele să locuiască înainte de nuntă sub același acoperiș.
O nuntă de o simplitate regală
La București, imediat după căsătorie29 decembrie/ 10 ianuarie 1893. „Sigmaringen, prietenosul orășel, ghemuit ca un cârd de gâște grăsulii la umbra bătrânului castel", era împodobit de sărbătoare. La revărsatul zorilor salve de tun vestesc începutul ceremoniilor.
Între orele 10 și 11, Altețele Lor Regele Ferdinand și Maria primesc numeroase delegații ale orașului și ale principatului Hohenzollern, venite să prezinte felicitări și să ofere daruri.
Concomitent desfășurării acestui moment, la toate bisericile din România se oficiază slujbe pentru căsătoria prințului moștenitor. La Te Deum-ul de la Mitropolie iau parte miniștri, înalte oficialități și membrii Corpului Diplomatic.
După dejunul luat în familie, mirii „au trebuit să se supună unei întreite ceremonii: civile, catolice și protestante". Cununia civilă a fost scurtă și intimă. Actul a fost semnat de regele Carol I, ca șef al Casei Regale, și de către părinții tinerilor soți. Martor a fost primul ministru român, Lascăr Catargiu.
Apoi, în Salonul Albastru s-a format cortegiul nupțial, ordinea fiind stabilită după criterii foarte stricte. În frunte – se putea altfel! – împăratul Wilhelm, la braț cu ducesa Alexandra de Edinburg; îi urmă regele Carol, cu mama sa, Josefina; apoi ducele de Edinburg cu fiica lui, Maria, mireasa, și principele Ferdinand, la braț cu prințesa Antonia, mama sa… Cortegiul străbătu apoi coridoarele „lungi și încâlcite" pentru a ajunge la biserica catolică, aflată în incinta castelului.
Deși în memoriile reginei Maria amănunte semnificative legate de acest eveniment nu-și găsesc loc, cele privitoare la propria-i toaletă abundă.
„Rochia mea de nuntă era de o mătase albă, groasă, fără lustru, cu mâneci umflate, bineînțeles și cu foile în formă de clopot, prelungite într-o trenă. Nu-mi plăceau voalurile de dantelă. Așadar, cu toate că în familie erau atâtea dantele de preț, purtai un voal de tul, prins într-o diademă de diamante, în care sta încolăcită, ca într-un cuib, o coroniță de flori de portocal… Fui împodobită după gustul mamei și-mi purtai apăsătoarele găteli cât putui mai bine."
Ferdinand era îmbrăcat în uniformă de maior al armatei române, mare ținută, iar pe piept alături de „Ordinul Băii", îi strălucea „Marele Ordin al Vulturului Negru", conferit în ajun de împăratul Germaniei.
Cununia catolică a fost „lungă și solemnă". Dar slujba pentru cea protestantă, care a urmat și care s-a desfășurat într-unul din marile saloane ale castelului, a impresionat-o mai mult pe mireasă: „Simții o înduioșare plăcută, văzând că mâinile noastre sunt unite de un cleric al marinei" (regale britanice – n.r.). La sfârșitul ei, pastorul anglican a redactat un proces-verbal de încheiere a căsătoriei, spre a fi apoi prezentat Reginei Victoria, după care, conform tradiției familiei regale, urma să fie depus în biserica Sf. George de la Windsor.
La banchetul de gală dat în onoarea „Auguștilor Căsătoriți" s-au aranjat 140 de tacâmuri: 30 în Salonul Albastru, pentru miri și invitați de rang regal, și 110 în Sala Străbunilor, pentru suite și trimișii extraordinari.
România – aliată cu trei imperii
"Un băiat frumos, dar cam timid". Alteța sa Regală FerdinandÎn Salonul Albastru, toasturile n-au mai contenit. Seria a fost deschisă de mire. L-a urmat regescul unchi, care a subliniat în primul rând importanța politică a momentului. „Cu inima plină de veselie salut unirea ce s-a săvârșit și s-a sfințit ca o asigurare pentru viitorul României. Țara Mea privește cu mândrie această strânsă legătură a Tinerei Dinastii cu puternice Case Domnitoare și cu mari imperii."
După banchetul care a durat patru ore, invitații s-au reunit în marea sală a castelului, unde tinerii căsătoriți le-au mulțumit pentru participarea la acest însemnat eveniment. Cu două ore înainte de miezul nopții, principii Ferdinand și Maria de România se îndreptau către unicul castel de vânătoare de la Krachenweiss, reședința lor pentru cele câteva „zile de miere" ce li s-au acordat.
La nunta moștenitorilor Tronului României n-a fost prezentă nici o orchestră care să-i desfete pe oaspeți și să-i îndemne la vals.
Mai erau câteva zile până când, la Curtea Angliei, avea să se împlinească anul de doliu.
Din rațiuni organizatorice și de protocol, Cununia nu a mai putut fi amânată. Dar, în fondul ei, dorința reginei Victoria fusese respectată. Din acest motiv n-a fost o nuntă „ca-n povești", ci una de o simplitate regală.
Ia-ți mireasă ziua bună!
În ultima zi a anului 1892 (stil vechi), principii de Hohenzollern, părinții lui Ferdinand, au organizat un mare bal cu 400 de invitați. Rigorile doliului impus de regina Victoria încetaseră. Regina Maria, în memoriile ei, nu-și va mai aminti nimic în legătură cu acest bal. Dar un cronicar monden va fixa momentul: „Principesa Maria a danțat cu multă plăcere, distingând mai ales pe invitații români".
N-a fost să fie o lună de miere, dar totuși, până la urmă, perechii princiare i s-a îngăduit un sejur de aproape două săptămâni la Coburg.
Pe 19 ianuarie 1893, a venit și „clipa dureroasei despărțiri", clipă de neuitat pentru prințesa copilă. Sentimentul dezrădăcinării încercat atunci se va păstra viu până la anii deplinei maturități. „Clipa din urmă, când porni trenul nostru din gară, de la Coburg, a fost pentru mine o durere aproape mai mare decât o puteam răbda. Mi se părea că mi se sfâșie inima, și numai obiceiul înrădăcinat la noi, de a ne înăbuși simțirile, îmi dădu puterea să nu-mi strig cu glas tare jalea."
Întâlnire cu împăratul Austriei
Proaspăt căsătorițiA doua zi la prânz vor face un popas la Viena. După numai două ore sosi la hotelul unde fuseseră găzduiți însuși Franz-Joseph I, împăratul Austriei și rege al Ungariei. Același reporter de acum un veac consemna cu respectuoasă admirație: „La hotel, Împăratul fu întâmpinat în capul scărei de A.S.R. Principele României, înconjurat de suita Sa, iar de aici fu condus în apartamentele Altețelor Lor Regale, unde Principesa Maria însoțită de Doamnele de onoare Îl întâmpinară în primul salon. După o întreținere de aproape jumătate de oră, în modul cel mai afabil, Împăratul Îi părăsi, exprimându-Le bucuria ce simțea că a avut această întâie ocazie de a face cunoștința principesei Maria".
Împăratul folosi „ocazia" și pentru a-i invita pe principii Moștenitori la dineul organizat în cinstea lor la Hofburg.
„La banchetul oferit de împărat, masa era acoperită pe de-a-ntregul cu flori minunate și cu splendide servicii de aur; mâncarăm în prețioase farfurii de vechi porțelan; muzica (orchestra Operei Imperiale n.r.) era cât se poate de bună și lumina (electrică n.r.) revărsată din belșug peste tot."
După dineu toți participanții au fost invitați la un spectacol de gală la Opera Imperială. În loja rezervată principilor României a luat loc și împăratul Franz-Joseph.
Primirea strălucită la Viena era pentru regele Carol I o dovadă în plus că, din punct de vedere politic – singurul care-l interesa de fapt –, alegerea făcută pentru nepotul său a fost excelentă.
Venirea în România
În ziua următoare, prinții și suita lor vor continua drumul spre țară. În ziua de 23 ianuarie/ 5 februarie 1893, ora 8.30, viitoarea regină Maria pășea pentru prima oară pe pământul românesc. Gara din Predeal, ca și următoarele de pe traseu, erau împodobite cu ghirlande de brad și steaguri tricolore. Oficialitățile locale, civile și militare urează urmașilor la Tron „bun venit" și „viață îndelungată", în uralele slobozite din mii de piepturi. Era ca o prefațare a primirii lor în Capitală. Vagonul princiar se umpluse deja cu buchete de flori. Următoarea oprire va fi la Sinaia. Aceeași ambianță, același ceremonial, după care trenul se îndreaptă spre București.
Încă din zorii zilei în capitala României domnea o animație neobișnuită.
Nicolae D. Popescu, un neobosit jurnalist în epocă, astăzi uitat, va face o descriere amănunțită a evenimentului. Pentru pitorescul ei, redăm un mic fragment.
„Deși era un ger de trosneau lemnele și pietrele (-24°C, n.r.) totuși grupe compacte de lume înveșmântate în haine de sărbătoare ieșeau pe strade pentru a-și găsi un loc bun în privit. Nenumărate echipe de lucrători executau în grabă ultimele lucrări de înfrumusețare, atârnau ghirlande de flori și coroanele de verdeață sau ridicau schelele sau așterneau pe jos nisip proaspăt. Într-acest timp, marile legiuni ale cască gurilor (sic) alergau de colo până acolo cam iuțișor, căci gerul nu le permitea să meargă încet și sgâiau ochii și priveau și inspectau toate preparativele și toate frumusețele ce se desfășurau cu profesiune înaintea ochilor.
Chiar și sexul frumos fu bine reprezentat, pot zice egal, dacă nu covârșitor într-această mișună de curioși. Pe la unsprezece ore începură să se deschidă ferestrele etagelor superioare și să se garnisească de mii de reprezentante ale sexului frumos înveșmântate în haine elegante și într-armate cu frumoase buchete".
La ora 13.10 salvele de tun vesteau intrarea trenului princiar în Gara de Nord.
Prima coboară principesa Maria, stăpânită de sentimente contradictorii: „Atât de mare mi-era groaza în fața clipei ce m-aștepta, încât necontenit mă rugam la Dumnezeu să nu ajungă trenul la destinație".
La scara vagonului, regele Carol îi oferă brațul.
Pătruns de solemnitatea momentului, însuși impenetrabilul monarh dă semne de emoție. După ce coborî pe peron și prințul Ferdinand, primarul Capitalei, Gh. Triandafil, le ieși în întâmpinare cu o minunată tavă special comandată. Le oferi pâine și sare, apoi ținu un scurt discurs, neauzit de nimeni căci trupa striga din răsputeri „Trăiască".
În salonul gării, unde se aflau oficialitățile, reprezentanții Corpului diplomatic, generali și „un număr oarecare de țărani și țărance foarte frumos îmbrăcate în costume naționale", prințesei i-au fost oferite nu mai puțin de 150 de buchete de flori. Multe dintre acestea fuseseră comandate la Nisa și aduse în dimineața zilei respective.
Caleașca albastră
După prezentarea unui mare număr de notabilități, prințesa Maria însoțită de rege urcă într-o superbă caleașcă albastră construită special pentru această solemnitate. S-a format apoi un impunător cortegiu de trăsuri care porni spre Mitropolie. Întreg traseul Calea Griviței – Calea Victoriei – str. Carol – str. Bibescu-Vodă, era străjuit de o imensă mulțime de locuitori venită să întâmpine și să aclame familia moștenitoare a Tronului. O asemenea aglomerare în stradă a bucureștenilor nu se mai pomenise din octombrie 1878, când oștile biruitoare în războiul pentru Independență erau primite în triumf…
Ploaie de flori în ianuarie
În planul II (în picioare, de la st. la dr.): Principele Ferdinand, tatăl principelului Ferdinand și-n același timp fratele regelui Carol I. În prim-plan (pe scaune, de la st. la dr.): principesa Maria, mama ei și regele Carol ICortegiul înainta la pas în uralele mulțimii și în sunetele clopotelor trase la toate bisericile din oraș. În principalele intersecții fuseseră improvizate arcuri de triumf împodobite cu flori artificiale, steaguri tricolore și britanice. De la ferestre curgeau petale de flori și se dădea drumul la porumbei albi având înnodate în jurul gâtului panglici tricolore.
Plină de curiozitate, prințesa privea „din cutia de cristal, o lume nouă care avea să fie și a ei".
Regele Carol hotărâse ca primul popas bucureștean al Moștenitorilor să se facă în fața altarului mitropolitan – simbol al credinței ortodoxe a poporului său. După Te-Deum-ul oficiat de cei doi mitropoliți ai țării, primul ministru Lascăr Catargiu citi, în numele Suveranului, actul comemorativ ce consfințea… „în anul mântuirii 1893, cununia prea iubitului Meu Nepot A.S.R. Principele Ferdinand, moștenitorul Meu la Coroana României, cu A.S.R. Principesa Maria de Marea Britanie și Irlanda". Actul a fost depus apoi la Arhivele Statului.
După împlinirea ceremonialului, cortegiul face cale întoarsă până la Palatul Regal din Calea Victoriei. Aici, în întâmpinarea Mariei stau înșiruite pe două rânduri „școlărițe îmbrăcate în alb, cântând imnuri de bună venire și presărând flori… era o prea frumoasă priveliște". Nu la fel de încântată va fi prințesa, ceva mai târziu, când intră în apartamentul ce-i fusese destinat. „Era întocmit cu lipsa de gust germanică, în forma ei cea mai izbitoare, când își pune mintea să fie greoaie și cumplită."
Seara, în fața Palatului, avu loc o defilare și retragere cu torțe.
Conform relatărilor din jurnale, „în acea zi de nemaivăzută aglomerare, nu se întâmplă nici un accident și nici un incident. Românii sunt foarte cuminți, mai cu seamă în asemenea ocaziuni solemne…".
R.M. ALEXANDRESCU
Sender notified by
Mailtrack 19.01.21, 18:37:05
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu