GINA LOLLOBRIGIDA - VENUS IMPERIALE

 

 

 

superbă, încântătoare.... Și.... frumoasa frumoaselor a îmbătrânit

 

Numele actriței este un adevărat panaș. Fermecătoarea divă italiană, căreia Orson Welles i-a dedicat un portret, și-a serbat a 90-a aniversare. A fost felicitată, cu acest prilej, de Președintele Italiei, Sergio Mattarella. De obicei în asemenea ocazii se spune „Sa ajungi la 100 de ani". Dar această urare pare puțin pentru Gina Lollobrigida a cărei mătușă paternă, Chelidonia Merosi, a trăit 112 ani.

 

Lollo, cea mai frumoasă femeie din lume

 

În cinema le-a întrupat pe Esmeralda, Pauline Borghèse, Regina din Saba... Veritabil sex-simbol avant la lettre, „Lollo", cum era numită, a fost starul planetar de la începutul anilor 50. Și cea care i-a făcut indirect cele mai frumoase complimente a fost platinata ei rivală, Marilyn Monroe: „Eu sunt Lollobrigida americană".

 

 

O adevărată Venus Imperiale

 

A putut fi admirată în filme antologice, de la Fanfan la Tulipe, alături de Gérard Philipe, la Notre-Dame de Paris unde a jucat alături de Anthony Quinn, trecând prin La Mer à Boire cu Jean-Paul Belmondo, care a rămas filmul ei preferat.

Ca în toate mitologiile, viitoarea Venus Imperială a știut să-și construiască legenda.

Actrița italiană s-a născut la 4 iulie 1927 la Subiaco, localitatea în care văzuse lumina zilei și Lucrezia Borgia, într-o familie modestă. Atrasă foarte devreme de mediile artistice, a învățat să cânte și să deseneze și a participat la concursuri de frumusețe.

 

 

 

Cu Marilyn Monroe

 

 

Încă de copil, pentru a putea studia, vindea caricaturi în cărbune, semn precoce al predispoziției sale pentru arte, predispoziție care s-a dezvoltat apoi în fotografie și în sculptură.

Primii paşi în lumea spectacolului i-a făcut, pe de o parte, sub egida lui Eduardo Scarpetta, în 1945, jucând în comedia Santarellina, şi, pe de altă parte, în primele fotoromanze italienești, ca Nel fondo del cuore, sub pseudonimul Diana Loris.

 

Într-o rochie din voal cu flori şi parura din diamante

 

Este cunoscută participarea ei la concursurile Miss Roma şi Miss Italia, alături de alte viitoare dive ale cinema-ului italian: Lucia Bosé, Gianna Maria Canale, Eleonora Rossi Drago, Silvana Mangano.

După roluri mici în filme-operă care erau atunci la modă, Lollobrigida a devenit protagonistă, încă de la începutul anilor 50, în multe pelicule diferite, de la capodopera cinema-ului inspirat de rezistenţă, Achtungh! Banditi! de Carlo Lizzani la aventurile de capă și spadă, de la Altri tempi de Blasetti la Il processo di Frine.

 

 

 

Cu Gerard Philippe în Fanfan La Tulipe

 

 

 

 

În Notre Dame de Paris

 

 

În 1952 a fost Adeline, ghicitoarea care îi prevedea un destin excepțional lui Fanfan la Tulipe. Pelicula a fost un triumf, iar Gérard Philipe, poate pentru a-i mulțumi că a contribuit la succes, a învățat-o limba lui Molière.

Din acel moment, Lollobrigida a strălucit de ambele pârți al Alpilor. Când Jean Delannoy i-a încredințat rolul Pauline Borghèse, sora preferată a lui Napoleon, accentul ei italienesc a contribuit la veridicitatea scenariului.

 

La festivalul de film de la Berlin

 

Între 1952 şi 1965, această „bella ragazza" a fost partenera celor mai mari seducători ai ecranului din generația sa: Frank Sinatra, Sean Connery, Humphrey Bogart, Marcello Mastroianni, Yul Brynner sau Vittorio Gassman.

 

Într-o splendidă rochie brodată

 

 

 

Diva și imaginea ei în oglindă

 

 

Dar, cum se întâmplă adesea, actrițele frumoase, sclave ale unui fizic spectaculos, ajung mai rar la compoziții-cult. Urâțită, îmbătrânită parcă prematur, umilită de un Jean-Paul Belmondo mai ticălos decât oricând, diva romană consideră că rolul Margheritei din La mer à boire de Renato Castellani rămâne cea mai interesantă împlinire a sa ca actriță.

 

Alături de Jean Marais

 

 

 

Într-o rochie plisată din voal

 

 

Până la jumătatea anilor 60 a fost protagonista unor producții internaționale, ca Il tesoro dell'Africa de John Huston, Trapez, Sacru și profan de John Sturges și multe altele, printre care și La donna più bella del mondo. Filme majore sau mai puțin importante, toate însă în măsură să-i consolideze faima și admirația publicului.

 

În Solomon şi Regina din Saba

 

Apoi, au fost alte titluri semnificative care i-au punctat cariera: Torna e settembre, care i-a adus un Golden Globe, Buonasera, signora Campbell, urmat de un al doilea Glob de Aur, Venere Imperiale pentru care a fost distinsă cu David di Donatello sau La donna di paglia alături de Sean Connery.

 

 

 

Cu Marcello Mastroianni

 

 

 

 

Cu Alberto Sordi

 

 

„Sunt teribil de ambițioasă și nu m-aș putea mulțumi cu o reușită mediocră", mărturisea Gina Lollobrigida.

A lucrat cu regizori talentați, ca René Clair sau Luigi Comencini, a dat replica unor actori renumiți cum ar fi Humphrey Bogart, Anthony Quinn ori Vittorio de Sica, a jucat atât la Hollywood, cât și în Italia.

Devenită divă, iubită pentru frumuseţea fizică şi pentru cea a inimii sale, ca în Pane, amore e fantasia de Comencini, în care interpretează celebrul personaj La Bersagliera, sau ca în filmul aproape autobiografic Miss Italia de Duilio Coletti. S-a remarcat la ea, spre deosebire de alte actrițe italiene, poate cu excepția Annei Magnani, coincidența între personajele „comune" și statutul de divă. Lollobrigida va fi de atunci mereu diva Lollobrigida și publicul va trăi filmele ei prin acea ciudată suprapunere femeia reală- personajul-starul, care este însăși esența conceptului de divă.

 

În 2008, la vernisajul expoziției  sale de sculptură

 

Pentru ca o actriță să devină divă nu este de ajuns să fie frumoasă sau dorită. Aşa cum afirma André Bazin, "construirea unui star constă, în mod esențial, în construirea personalității unei pine-up". Conștientă de acest lucru, Lollobrigida și-a dorit roluri mai dramatice și mai complexe, ca acelea din La provinciale de Soldati, La romana de Zampa, Mare matto de Castellani, obținând grație lor recunoașterea și multe premii.

 

 

 

Cu Vittorio De Sica în Pane, amore  fantesia, un film care i-a adus Gloria

 

 

Odată cu vârsta nu s-a îndepărtat de cinema. În 1986 a fost Președinta Juriului Berlinalei şi a primit Premiul Camera. Ultimul său film, XXL, datează din 1996. Mai puțin prezentă pe ecran, Gina Lollobrigida s-a lansat în politică. În 1999 aspira, fără succes, la un loc în Parlamentul European.

În afară de peliculele amintite, filmografia ei cuprinde producții emblematice, cum ar fi Les Belles de nuit de René Clair (1952), cu Gérard Philipe, Magali Vendeuil, Martine Carol, Gina Lollobrigida, Raymond Bussières, Beat the Devil de John Huston (1953) unde i-a avut parteneri pe Humphrey Bogart şi Jennifer Jones, Pain, Amour et Fantaisie (Pane, amore e fantasia) de Luigi Comencini (1953), cu Vittorio De Sica şi Marisa Merlini, La Belle Romaine (La romana) de Luigi Zampa (1954), după romanul lui Alberto Moravia, alături de Daniel Gélin, Franco Fabrizi, Raymond Pellegrin.

 

 

 

Pe Riviera de la Cannes

 

 

Robert Z. Leonard o distribuia în 1955, în rolul principal din La Belle des belles (La donna più bella del mondo), unde a evoluat alături de Vittorio Gassman, iar în anul următor apărea pe ecran alături de Burt Lancaster și Tony Curtis în pelicula antologică Trapèz de Carol Reed

În același an, era neuitata Esmeralda din Notre-Dame de Paris, regizat de Jean Delannoy pe un scenario de Jean Aurenche şi Jacques Prévert după romanul lui Victor Hugo. Împărțea afișul cu Anthony Quinn, Alain Cuny, Robert Hirsch...

 

Cu Jean Paul Belmondo în La Mere a boire

 

Urmează, în 1959, producţia de mare succes  Salomon et la Reine de Saba (Solomon and Sheba), a regizorului King Vidor, unde îi are ca parteneri pe Yul Brynner şi George Sanders.

Trei ani mai târziu, Jean Delannoy o alege din nou pentru rolul principal din Vénus Imperiale. În 1963 filmează în ceea ce avea să devină pelicula ei preferată, La Mer à boire (Mare matto) a lui Renato Castellani, împreună cu Jean-Paul Belmondo, Tomas Milian, Noël Roquevert...

 

 

 

În 2016

 

 

În 2016, oferă cel mai recent interviu al său la festivalul TCM Classic de la Los Angeles, în care afirma: „Publicul are, de fiecare dată, o memorie foarte bună".

În pofida unor roluri nereuşite sau refuzate, printre care La signora senza camelie de Antonioni, şi a unei căsătorii nefericite cu medicul sloven Milko Skofic, cu care s-a căsătorit în 1949 şi de care a divorţat în 1971, se poate spune că soarta nu i-a refuzat nimic Ginei Lollobrigida.

În afara ecranului, şi-a cultivat pasiunea pentru portretul fotografic, surprinzând personalităţi ca Salvador Dalì, Ella Fitzgerald, Audrey Hepburn, Henry Kissinger..., pe cea pentru reportaj ca să amintim numai un interviu în exclusivitate cu Fidel Castro, şi dragostea pentru sculptură, operele sale circulând pe jumătate de Glob. I-a mai rămas timp şi pentru câteva apariţii memorabile la televiziune. Mai ales cea din Fata Turchina din frumosul Pinocchio de Luigi Comencini, şi, în 1984, în serialul american Falcon Crest pentru care a primit un alt Golden Globe pentru cea mai bună actriţă în rol secundar dintr-un serial.

 

 

 

La Premiile David di Donatello

 

 

Câştigătoare a primei ediţii a Premiilor David di Donatello, în 2006, pentru La donna più bella del mondo, Gina Lollobrigida a primit, cu ocazia centenarului Premiului, Un David pentru carieră.

Preşedintele Franţei i-a oferit Légion d'honneur.

Când spui Lollo, te gândeşti la haine somptuoase, elegante, bijuterii unice, blănuri, pălării, mănuşi lungi până la cot şi decolteuri vertiginoase. Puţine dive au încarnat feminitatea la nivel mondial aşa cum a ştiut s-o facă Gina, ajutată de marii creatori italieni, precum Emili Federico Schuberth, Sorelle Fontana, Capucci, Sergio Soldano sau, mai recent, Dior, care au îmbrăcat divele italiene, ca şi pe cele americane, dar şi principese şi regine, ca Soraya. Icoană a stilului italian, Lollo a fost curtată de regizori de la Hollywood şi Cinecitta, care ştiau că feminitatea ei place publicului.

 

La Festivalul TCM Classic de la Los Angeles în 2016

 

Între anii 1920 şi 1940, Hollywood-ul a promovat o frumuseţe sofisticată, cum ar fi cele ale lui Marene Dietrich sau Greta Garbo. După război, datorită neorealismului, a început să se impună stilul femeii latine, cu o talie de viespe şi forme generoase, aşa cum erau Sofia Loren sau Silvana Mangano. Lollo s-a impus în special prin talentul său, dar mai ales prin corpul său unic, "splendid", aşa cum nota Vittorio De Sica. Bulgari a creat special pentru ea bijuterii unice, iar celebrul designer Alberto Dal Co îi crea pantofi cu tocuri înalte, unicat.

 

 

 

Divă la 90 de ani

 

 

Cu prilejul celebrării celor 90 de ani ai lui Lollo, pe Via Condotti i-a fost întins un covor roşu, pe el aflându-se un enorm tort înconjurat de mii de trandafiri roşii. Îmbrăcată într-o splendidă rochie roz cu auriu, ea a mărturisit prietenilor săi, actori, regizori, realizatori de televiziune: „Privesc în viitor.. Sunt pregătită ca în acest an să termin patru cărţi, două autobiografice şi alte două despre personalităţile pe care le-am cunoscut. Voi continua să susţin şi cercetarea ştiinţifică cu celule stem. Deja am donat 5 milioane (A fost una dintre actriţele cel mai bine plătite din lume. Are un patrimoniu estimat la 215 milioane de dolari). Apusul nu este obişnuit pentru cine este obişnuit să strălucească".