Te duci, copilărie
Te duci, copilărie TE DUCI, COPILARIE Trist, dar adevarat! Frumos scris! Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci... Te duci, copilărie, și nu te mai întorci! Nu mai există basme, nici eu nu mai exist Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist S–au inventat claxoane, adio zurgălăi Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi! Un prof ce ne-nvățase cum să plantăm stejari A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini Te duci, copilărie, și devenim haini! Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei Te duci, copilărie, pe toate mi le iei! Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea ...