Te duci, copilărie

Te duci, copilărie

 TE DUCI, COPILARIE

Trist, dar adevarat! Frumos scris!

 Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
 Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
 Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci...
 Te duci, copilărie, și nu te mai întorci!

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
 Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
 S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
 Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi!

Un prof ce ne-nvățase cum să plantăm stejari
 A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
 Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini
 Te duci, copilărie, și devenim haini!

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
 Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
 Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
 Te duci, copilărie, pe toate mi le iei!

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
 Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
 Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
 Te duci, copilărie, cu fericirea mea!

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
 Iar după bătălie mergeam să bem un suc
 Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
 Te duci, copilărie, și devenim mai răi!

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
 Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
 Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
 Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
 Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
 Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
 Te duci, copilărie, și devenim fragili!

  Motto :

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil

 Aș da orice pe lume să redevin copil