Te duci, copilărie
Te duci, copilărie TE DUCI, COPILARIE Trist, dar adevarat! Frumos scris! Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci... Te duci, copilărie, și nu te mai întorci! Nu mai există basme, nici eu nu mai exist Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist S–au inventat claxoane, adio zurgălăi Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi! Un prof ce ne-nvățase cum să plantăm stejari A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini Te duci, copilărie, și devenim haini! Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei Te duci, copilărie, pe toate mi le iei! Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera Te duci, copilărie, cu fericir