Ce inseamna sa iubesti! INCREDIBIL !!!
Asta ineamna sa iubesti!
Am citit această povestioară care m-a impresionat foarte mult si, ca orice lucru frumos si folositor, incerc să îl impart cu voi. Iarasi sper ca printre aceste randuri sa gaseasca fiecare din noi gandul cel frumos.
"Cu cativa ani inainte de cel de-al doilea razboi mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De fiecare dată barbatul, in orice ocazie, incerca să-si arate dragostea fată de ea. Ea era frumoasa, sensibila, dar si firavă din punct de vedere al sanatatii.
Incepand razboiul, bărbatul este nevoit sa meargă pe front, unde trece prin foarte multe incercari si de multe ori ca prin minune scăpa să nu fie ucis. Se ruga in fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să traiasca pentru a se intoarce acasă langă sotia pe care atat de mult o iubea.
Fiecare gand al sau era sa o stranga din nou in bratele sale si-i dadea putere sa reziste foamei, frigului si ranilor. Cînd se termină războiul, mai fericit ca niciodată porneste către casă, parcă plutind…
In drum, aproape de satul său, se intalneste cu un prieten de familie care, după bucuria de a-l revedea viu si intreg, incearcă să-l consoleze pentru incercarea prin care trece…
- "Care incercare?" intrebă nelinistit bărbatul.
- "Incă nu ai aflat?... sotia ta a avut o infectie foarte grea, a scapat cu viata dar acum chipul ei este deformat." răspunse prietenul trist.
Barbatul cade aproape lesinat si rămane plangand cu amar pe marginea drumului…
Spre seară ajunge acasa. Sotia lui, după bucuria revederii si multumind lui Dumnezeu pentru minunea de-l fi ţinut in viata, se asază la masă si… realizează că multiubitul ei sot si-a pierdut vederea in razboi! Crezand că printr-o rana de razboi a rămas orb, nu-l intreabă niciodata despre acest lucru pentru a nu suferi si mai mult. Ii acordă ingrijirea cuvenita cu multa dragoste si, astfel, traiesc efectiv fericiti inca cincisprezece ani.
Dupa acesti cincisprezece ani si suferinta unei boli aprope incurabile, pe patul suferintei sotul ii inchide ochii multiubitei sale sotii si… ii deschide pe-ai lui!
Pentru cincisprezece ani s-a prefacut că este orb ca să nu ii mareasca suferinta…"
Asta inseamnă să iubesti!!... Să te faci pe tine orb pentru a nu răni pe celalalt. De cele mai multe ori este nevoie să inchidem ochii, pentru că adesea privirea noastra este mai grea decat credem si cel pe care-l privim poate fi şi mai impovarat de greutatea unei priviri pline de invinuire.
Multi isi pierd curajul să lupte cu ei, sau cu incercările prin care trec, tocmai pentru faptul că noi i-am privit cum nu trebuia! Viata le poate deveni si mai grea căci nu ii vedem durerea sufletului ce stă sub handicapul unor deformari a frumusetii, ori a viciului ce a pus stapanire pe el, ori a depresiei cu care se luptă…
Dar, pentru a inchide ochii este nevoie să iubesti!... nu devenim orbi din indiferenţă sau prostie, si nici din dorinta de a marginaliza, ci din sensibilitate, din politete si mărinimia sufletească de care dăm dovadă.
Este nevoie de iubire pentru a te comporta simplu si firesc?... din cate se pare da! Este nevoie sa iubesti pentru a nu-l face pe celalalt sa se simta jignit sau invinovatit. Nu noi sa fim motivul pentru care el suferă, ci ar fi mantuitor să-l ajutam, să-i alinăm pe cat putem durerea. Nu asta face si Hristos in vietile noastre?... Cred ca ne priveste cu ochii inchisi, caci altfel nu am putea privi noi in ochii Lui, vazandu-ne cat de vinovati suntem in Fata Lui.
Si mă gandeam cat de rar in zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Parcă s-a "racit" dragostea, parcă nu mai avem putere sa iubim, sau poate am devenit prea egoisti?
Altădată relatiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumusete si un dor sfant intre cei doi. Un simplu gest, o mica floare, o privire erau izvor de bucurie, tresăltare a inimii si lacrimi de fericire.
Si acum… nu auzi decat despartiri si tristete. Scandaluri si acuze. Toti se vaită de ceilalti. Toti ii invinuiesc pe ceilalalti. Foarte putini sunt cei care-si asumă vinovatia si responsabilitatea unei despartiri. Nu mai putem iubi?... nu mai putem ierta? Nu mai are nicio importanta pentru noi dragostea?... sau pur si simplu suntem atat de inrobiti cu dragostea pentru noi insine incat cel de langa noi devine povară?
Cu totii stim ca pentru a reusi o relatie, o casnicie, trebuie ca amandoi membri să contribuie prin iubire la fericirea si frumusetea vietii celuillalt. Din batrani se spune ca "dragostea-i ca flacara, dar se intretine cand arunci lemne in foc…" si astfel putem să iubim continuu.
In nicio carte nu scrie, sau nimeni nu a spus că a iubi inseamnă NUMAI fericire… dar a iubi inseamnă a dori binele si fericirea celuilalt. Inseamnă a renunta la egoism si mandrie, a te smeri pentru a fi pace, a te ruga nadajduind, a te multumi si a multumi pentru putinul pe care il ai, a fi fericit vazand că este fericit si celalalt, a trai inaltator…
A iubi este intelepciunea vietii… A iubi inseamna o inima desteaptă… A iubi inseamnă invatatura care vindecă si nu omoară, care mangaie si nu extermină!
Poate că printre cei ce citesc aceste randuri există si pareri opuse, ganduri că nu ar trebui ca eu să scriu despre relatiile de iubire, căci nu stiu "cat de greu" este… Probabil au dreptate, dar ca orice preot sufăr, mai mult decat puteti ştii, cand văd o inimă rănită sau o lacrimă pe chipul frumos al celuilalt. Iubirea cu greu indură asa ceva…"
"Cu cativa ani inainte de cel de-al doilea razboi mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De fiecare dată barbatul, in orice ocazie, incerca să-si arate dragostea fată de ea. Ea era frumoasa, sensibila, dar si firavă din punct de vedere al sanatatii.
Incepand razboiul, bărbatul este nevoit sa meargă pe front, unde trece prin foarte multe incercari si de multe ori ca prin minune scăpa să nu fie ucis. Se ruga in fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să traiasca pentru a se intoarce acasă langă sotia pe care atat de mult o iubea.
Fiecare gand al sau era sa o stranga din nou in bratele sale si-i dadea putere sa reziste foamei, frigului si ranilor. Cînd se termină războiul, mai fericit ca niciodată porneste către casă, parcă plutind…
In drum, aproape de satul său, se intalneste cu un prieten de familie care, după bucuria de a-l revedea viu si intreg, incearcă să-l consoleze pentru incercarea prin care trece…
- "Care incercare?" intrebă nelinistit bărbatul.
- "Incă nu ai aflat?... sotia ta a avut o infectie foarte grea, a scapat cu viata dar acum chipul ei este deformat." răspunse prietenul trist.
Barbatul cade aproape lesinat si rămane plangand cu amar pe marginea drumului…
Spre seară ajunge acasa. Sotia lui, după bucuria revederii si multumind lui Dumnezeu pentru minunea de-l fi ţinut in viata, se asază la masă si… realizează că multiubitul ei sot si-a pierdut vederea in razboi! Crezand că printr-o rana de razboi a rămas orb, nu-l intreabă niciodata despre acest lucru pentru a nu suferi si mai mult. Ii acordă ingrijirea cuvenita cu multa dragoste si, astfel, traiesc efectiv fericiti inca cincisprezece ani.
Dupa acesti cincisprezece ani si suferinta unei boli aprope incurabile, pe patul suferintei sotul ii inchide ochii multiubitei sale sotii si… ii deschide pe-ai lui!
Pentru cincisprezece ani s-a prefacut că este orb ca să nu ii mareasca suferinta…"
Asta inseamnă să iubesti!!... Să te faci pe tine orb pentru a nu răni pe celalalt. De cele mai multe ori este nevoie să inchidem ochii, pentru că adesea privirea noastra este mai grea decat credem si cel pe care-l privim poate fi şi mai impovarat de greutatea unei priviri pline de invinuire.
Multi isi pierd curajul să lupte cu ei, sau cu incercările prin care trec, tocmai pentru faptul că noi i-am privit cum nu trebuia! Viata le poate deveni si mai grea căci nu ii vedem durerea sufletului ce stă sub handicapul unor deformari a frumusetii, ori a viciului ce a pus stapanire pe el, ori a depresiei cu care se luptă…
Dar, pentru a inchide ochii este nevoie să iubesti!... nu devenim orbi din indiferenţă sau prostie, si nici din dorinta de a marginaliza, ci din sensibilitate, din politete si mărinimia sufletească de care dăm dovadă.
Este nevoie de iubire pentru a te comporta simplu si firesc?... din cate se pare da! Este nevoie sa iubesti pentru a nu-l face pe celalalt sa se simta jignit sau invinovatit. Nu noi sa fim motivul pentru care el suferă, ci ar fi mantuitor să-l ajutam, să-i alinăm pe cat putem durerea. Nu asta face si Hristos in vietile noastre?... Cred ca ne priveste cu ochii inchisi, caci altfel nu am putea privi noi in ochii Lui, vazandu-ne cat de vinovati suntem in Fata Lui.
Si mă gandeam cat de rar in zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Parcă s-a "racit" dragostea, parcă nu mai avem putere sa iubim, sau poate am devenit prea egoisti?
Altădată relatiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumusete si un dor sfant intre cei doi. Un simplu gest, o mica floare, o privire erau izvor de bucurie, tresăltare a inimii si lacrimi de fericire.
Si acum… nu auzi decat despartiri si tristete. Scandaluri si acuze. Toti se vaită de ceilalti. Toti ii invinuiesc pe ceilalalti. Foarte putini sunt cei care-si asumă vinovatia si responsabilitatea unei despartiri. Nu mai putem iubi?... nu mai putem ierta? Nu mai are nicio importanta pentru noi dragostea?... sau pur si simplu suntem atat de inrobiti cu dragostea pentru noi insine incat cel de langa noi devine povară?
Cu totii stim ca pentru a reusi o relatie, o casnicie, trebuie ca amandoi membri să contribuie prin iubire la fericirea si frumusetea vietii celuillalt. Din batrani se spune ca "dragostea-i ca flacara, dar se intretine cand arunci lemne in foc…" si astfel putem să iubim continuu.
In nicio carte nu scrie, sau nimeni nu a spus că a iubi inseamnă NUMAI fericire… dar a iubi inseamnă a dori binele si fericirea celuilalt. Inseamnă a renunta la egoism si mandrie, a te smeri pentru a fi pace, a te ruga nadajduind, a te multumi si a multumi pentru putinul pe care il ai, a fi fericit vazand că este fericit si celalalt, a trai inaltator…
A iubi este intelepciunea vietii… A iubi inseamna o inima desteaptă… A iubi inseamnă invatatura care vindecă si nu omoară, care mangaie si nu extermină!
Poate că printre cei ce citesc aceste randuri există si pareri opuse, ganduri că nu ar trebui ca eu să scriu despre relatiile de iubire, căci nu stiu "cat de greu" este… Probabil au dreptate, dar ca orice preot sufăr, mai mult decat puteti ştii, cand văd o inimă rănită sau o lacrimă pe chipul frumos al celuilalt. Iubirea cu greu indură asa ceva…"
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu