Părinții care își expediau copiii la bunici prin poștă
Ciudățeniile secolului XX: Părinții care își expediau copiii la bunici prin poștă
La începutul secolului XX, pentru că era legal și mult mai ieftin, americanii obișnuiau să-și expedieze copiii la bunici prin poștă, înregistrați sub formă de colete. În cele din urmă, după ce o bunică și-a făcut pachet nepotul de trei ani și l-a trimis prin poștă înapoi la părinți, a fost demarată o investigație care a pus capăt acestei practici.
Însă și englezoaicele activiste pentru drepturile femeilor au încercat să profite de legile poștale engleze și să se autoexpedieze primului ministru, însă, din nefericire pentru ele, pachetele în care se aflau au fost marcate cu eticheta „retur la expeditor”.
Este 1913 și copiii vor să își viziteze bunicii, aflați la câteva zeci de kilometri distanță. Mama și tata nu au timp să-i ducă acolo personal și să vină după ei mai târziu. Ce-i de făcut? Cumperi niște timbre și trimiți copiii prin poștă, bineînțeles!
Potrivit Smithsonian, primii care s-au gândit să-și transporte copiii prin serviciul poștal al SUA au fost cei din familia Beauge, din statul american Ohio. Și-au trimis fiul la bunică prin poștă, ceea ce este foarte ciudat, ținând cont de faptul că aceasta locuia la o distanță de numai doi kilometri de casa lor.
Copilul a făcut călătoria în compania unui poștaș din mediul rural, care trebuia să aibă grijă de el – era asigurat pentru suma de 50 de dolari (echivalentul de azi a 1.165 de dolari).
Cea mai lungă călătorie prin poștă a fost făcută de Edna Neff, în vârstă de șase ani, care a fost trimisă prin poștă într-o călătorie de 1.175 de kilometri. Există surprinzător de puține informații legate de această călătorie.
Se știe însă că mamei expeditoare i s-au cerut numai 15 cenți pentru greutatea copilului, înregistrat ca pachet cu greutatea de 23 de kilograme. Există și alte exemple de copii trimiși prin poștă, de obicei de la o rudă la alta, prin colet poștal.
În 1914, directorul poștei din SUA, Albert Sidney Burleson, a emis directiva conform căreia lucrătorii poștali nu mai aveau voie să accepte să livreze copii. Însă, cum unii cred că regulile există doar pentru a fi încălcate, practica a mai continuat timp de cel puțin un an.
Ultimul copil expediat prin poștă a fost Maud Smith, o fată de trei ani care a fost făcută colet de bunici și trimisă înapoi la părinți. A călătorit cu un tren poștal, într-un vagon de pachete, iar serviciul poștal al căilor ferate a demarat o investigație, alertând autoritățile cu privire la faptul că cineva permisese ca o fată în vârstă de trei ani să fie acceptată drept colet poștal.
Nu numai în SUA era legal să trimiți oameni prin poștă. Acest lucru era permis și în Anglia, unde o bună parte din populație condamna această practică. Activistele pentru drepturile femeilor de la începutul secolului XX considerau că sistemul poștal era o extensie a guvernului, care controla toate aspectele vieții și era dominat de bărbați.
Militantele pentru drepturile femeilor își doreau foarte mult ca ideile lor să ajungă la urechile primului ministru. Așa că Daisy Solomon și Elspeth McClellan au decis să profite de sistem și să se autoexpedieze prin poștă pe adresa premierului, ca să discute personal cu el.
Pe 23 februarie 1909, au fost livrate la adresa oficială din Downing Street nr. 10, însă, din păcate, planul lor s-a destrămat cu repeziciune.
După ce au fost primite la ușă, funcționarul care a dat peste ele a refuzat să semneze actele de livrare, iar femeile au fost returnate expeditorului – adică au fost escortate înapoi la sediul Uniunii Sociale și Politice a Femeilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu