Acum optzeci de ani National Geographic Magazine dedica doua numere "Romaniei vrajite"

 

Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedică două numere "României vrăjite", o perlă a Europei de Est și o țară plină de culori, obiceiuri străbune, ospitalitate rar întâlnită și un București ce "aduce un pic și cu New York". Descrieri ce trezesc melancolie, zâmbet, dar și o oarecare tristețe, fotografii "de colecție" ce înfioară.Două numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline cu fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi mașini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii "conversilor", Keds, au ca main story Romania.O Românie cu Basarabia lipită de "patria mumă", o Românie pitorească plină de folclor și oameni ospitalieri, dar și de nelipsiții țigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripășiți pe meleagurile natale. Se pare că în acea perioadă National Geographic scria articole mult mai ample decât în prezent, cu (și) mai multe fotografii, acoperind atât părțile importante din istoria unui popor cât și geografia sa, observații la nivel personal, dar și obiective despre oameni, clădiri și obiceiuri.În 1934, o echipă National Geographic încearcă să ajungă, într-o mașină ce acum este considerată în mod clar "de epocă", în orașul Sibiu. Era dimineață, praful de sub roți se ridica înalt în timp ce, alene, țăranii români își mânau vitele la păscut. Nu a durat însă mult până când mașina temerarilor americani s-a împotmolit într-una din gropile ce încă ne fac faimoși în Europa și în prezent.

 

Chiar și cu ajutorul mai multor trecători nu au putut despotmoli mașina așa că au trebuit să înopteze în ea, sub ochii curioși ai trecătorilor și ai câinilor ce nu păreau prea încântați de prezența străină. A doua zi însă, cu ajutorul unei duzini de oameni și a unei perechi de cai, au reușit să scoată autovehiculul din șanț și să pornească la drum, nu înainte de a fi "omeniți" de români cu câteva felii de pâine și miere, "mană cerească" pentru ei.Așa începe articolul de peste 50 de pagini dedicat României, în anul 1934. Un început care, probabil, s-ar potrivi și în prezent, dacă ai încerca să treci prin anumite cătune pierdute de lume, de printre dealuri, unde străzile nu au auzit de pavaj și unde țăranul român încă mână căruța cu boi pe poteci de pădure.Echipa National Geographic avea să petreacă mai multe luni în România, pentru a observa cât mai multe lucruri relevante despre țară.Autorii articolului remarcă încă din prima pagină influențele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fără succes, țara noastră de-a lungul secolelor - romanii, hunii, tătarii, turcii - toți și-au lăsat marca asupra poporului.

 

Bucureștiul acelor vremuri era parcă rupt complet de restul țării, remarcă autorii articolului. "Deși Paris poate reprezenta Franța, Bucureștiul nu prea se potrivește cu restul României. Această capitală nu are aproape nimic în comun cu restul țării. Este un oraș vesel, cosmopolit, deseori numit din Balcani". Arcul de Triumf era deja înaltat, construit cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.Străzile orașului sunt aglomerate cu femei frumoase și îmbrăcate cu gust, ofițerii de poliție strălucesc în uniformele lor, iar străinii contrastează uneori cu țiganii jerpeliți și țăranii români îmbrăcați în portul lor tradițional. Restaurantele și cafenelele, aproape tot timpul pline, răsună până în stradă de dialoguri politice și bârfe", notează National Geographic 1934.

 

La fel ca schimbarea gărzii din Paris (cred că Londra!), care are loc și în prezent, aveau loc și în Bucureștiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de către rege și o defilare demnă de orice basm de Petre Ispirescu - caleașca regală, cu șase cai albi, străbăteau străzile orașului sub privirile admirative ale trecătorilor

 

"Iarna ni s-a părut amuzant să închiriem o sanie cu zurgălăi trasă de cai și mânată de un birjar cu o căciulă mare de blană și mantie de catifea. Încă mai sunt câțiva birjari ce trăiesc în București și care se numesc Scopiți, acum aproape pe cale de dispariție. Bărbaților li se permite să se căsătorească, dar la nașterea primului lor copil, tatăl este sterilizat".

 

În acele vremuri George Enescu încânta încă România cu rapsodiile sale (el a decedat în 1955 - n.r.) și era așteptat "cu casa închisă" și la București. Per total, muzica bună străbătea străzile Capitalei țării. "Am ascultat un dans fascinant al țiganilor, compus de un muzician român foarte popular și care poate rivaliza cu oricare din lume. Îl cheamă Enescu, compozitor și violonist ce este așteptat în multe orașe din Europa și America, dar nu cu mai multă iubire decât în țara natală. El îi încântă pe bucureșteni cu concertele sale în fiecare an", notează National Geographic.

 

Pe malul Dâmboviței se întindea în perioada interbelică o piață mare unde comercianții, ambulanți sau ce închiriau magazine, înșiruiau mărfurile. Pentru că mulți nu știau să citească, multe magazine aveau atârnate plăci cu produsele ce puteau fi găsite și cumpărate înăuntru.

 

În jurul Bucureștiului, terenurile semănau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. România era una dintre puținele țări din Europa unde țăranii purtau în mod curent haine populare. "Țăranii români sunt întotdeauna extrem de plăcuți. Tot timpul politicoși, veseli, muncesc mult deși deseori ineficient. Muncesc mult în pădure și pe câmpii, pe ogoare, dar într-o manieră primitivă, folosind uneltele strămoșilor lor", notează National Geographic, ediția SUA din 1934.

 

"În Predeal, unde am stat la o mică vilă, am fost impresionați de modul de a spăla al românilor. Aruncau hainele într-un cazan mare unde încălzeau apa aproape de clocot, apoi le scoteau și le frecau de lemne speciale. Deși foarte rudimentar, hainele au ieșit cum nu se poate de albe și curate. Apoi, cu un fier încălzit cu cărbuni, le-au călcat și au ieșit mai bine chiar decât cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atât de dependente".

 

Din punct de vedere politic, după Primul Război Mondial, România a ales precum majoritatea țărilor din regiune "partea de Est".Marii proprietari au fost expropriați și hectare întregi au fost date țăranilor pe bani puțini. Rezultatul a fost că acestora din urmă le-a fost dată mai multă putere ca niciodată. Marilor proprietari le-au fost oferite obligațiuni în schimbul terenurilor însă după 1926 moneda națională s-a depreciat puternic, așa că acestea nu mai valorau aproape nimic la acea dată.

 

Taberele de țiganiÎn acele vremuri, țiganii înălțau multe tabere în Delta Dunării. "De departe, țiganii pot părea un popor nomad romantic, plăcut. De aproape însă, când îi vezi mizerabili și îmbrăcați în cârpe rupte, realizezi cât de departe este realitatea de mistic. Însă muzica lor este minunată. La aproape orice colț de stradă poți întâlni câte unul care este gata să îți cânte melodii din vioară pentru câțiva lei".

 

"Iarna mi-era milă de copiii țigani care, pe jumătate goi, cerșeau la un colț de stradă. M-am lecuit însă repede după ce i-am văzut pe doi dintre ei râzând fericiți și zdrăngănind buzunarele pline de bani". Unele lucruri, se pare, nu se schimbă nici cu trecerea deceniilor.

 

Constanța, cel mai mare port al țării, păstra încă urme ale ocupației turce, mai ales în hainele unora dintre muncitorii de acolo. "România este una dintre țările cu cea mai ridicată producție de petrol din lume, fiind întrecută în 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietică și Venezuela. Mii de barili de petrol sunt încărcați și trimiși spre export din Constanța, Galați și Brăila", nota National Geographic. Din păcate, în 1934. Principalele piețe de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar și din Europa de Vest. Din Constanța se livrau și cantități mari de grâne.

 

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Balcic făcea parte, de asemenea, din România. Acolo Regina Maria "a construit un superb palat de vară ale cărei grădini sunt minunea coastei de est. Ne-a plăcut și Eforia, o stațiune relativ primitivă, dar unde am putut face baie în Marea Neagră, uitându-ne la infinit la culorile în schimbare ale apei".La Vâlcov, autorii National Geographic au fost încântați să descopere "un pământ mai rusesc decât în Rusia".

 

"Vâlcov este ca o mică Veneție, canale de apă străbătând orașul pe toată lungimea lui. Pescarii pleacă la răsărit și se întorc la apus cu bărcile pline de pești. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de pește, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care oferă caviar, valoros. La New York, prețul pentru micile ouă negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat în caviar din Rusia până când Basarabia a devenit parte componentă din România în 1918", subliniază autorii articolului.Transilvania interbelică"Odată ce am intrat în câteva orașe din Transilvania, diferențele au devenit clare, deoarece această provincie, cândva parte din Ungaria, a decis să devină parte din România după război. Se pot vedea costume ungurești și saxone purtate de bărbați înalți cu trăsături maghiare. Deseori arhitectura este diferită de restul României, casele având o alura germanică. Peste tot, semnele sunt în trei limbi - română, germană și ungară".

 

Autorii articolului descriu, în cuvinte de laudă, Brașovul și a sa "Biserică Neagră" plină de carpete turcești rare, dar și Sibiul (Hermannstadt) cu clădiri frumoase, muzee și biblioteci care atrag mulți oameni de cultură și Sighișoara, "adevarată bijuterie, fortăreață medievală păstrată aproape intactă de-a lungul timpului".

 

"Ar fi un păcat să mergi în România cu trenul. Dacă mergi cu automobilul, deși s-ar putea să ai probleme cu drumurile și indicatoarele, te poți bucura de priveliști minunate și, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine să mănânci feluri tradiționale, cum ar fi așa-zisele cu ? . Aceasta din urmă este considerată mâncarea săracilor în România".

 

Mergând cu mașina prin Transilvania, autorii National Geographic au găsit reminiscențe (între timp dispărute) ale tribului Turanian, trib învăluit în mister. Se presupune că aceștia ar fi făcut parte din armatele cotropitorului Attila, ale cărui hoarde se retrăgeau în est. "Casele acestora sunt construite din bușteni și porțile din lemn aduc în mod clar aminte de civilizațiile asiatice. Ne-a fost greu să ne descurcăm în această zonă pentru că mulți nu vorbeau nici româna nici engleza".În călătoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit într-un cătun "de patru-cinci case" unde se sărbătorea o nuntă."Erau atât de curați, fericiți, fără nicio grijă, încât problemele financiare și Marea Depresiune (terminată în 1933 - n.r.) pare să fie la milioane de mile distanță. Erau arătoși în hainele lor de sărbătoare, cele mai frumoase pe care le-am văzut în România".

 

Autorii remarcă și croiala hainelor, a broderiilor și subliniază că "întreaga lume" cunoaște măiestria românilor în cusătură, croială sau pictură populară. În acea vreme, haine croite în lungile ierni se vindeau la prețuri mari peste tot în lume. "Olăritul este la fel de primitiv, dar și minunat ca cel al nativilor indieni din America".Moldova și minunile sale (încă) ascunse Europei

 

Fragmentul din articolul publicat în 1934 privitor la regiunea de nord-est a României se potrivește foarte bine și în 2012. O serie de întrebări retorice ar trebui, probabil, să dea de gândit Ministerului Turismului."Dar ce știe lumea despre bogăția bogățiilor arhitecturale și artistice din România - mânăstirile medievale, fortificate? De ce nu vin turiștii aici să se bucure de frumusețile monumentelor bizantine, așa cum se duc să vadă moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atât de puțini oameni au vizitat și au povestit despre mânăstirile ce inglobează atâta istorie și legendă? Simt că însuși poporul român este puțin conștient de valorile pe care le are în Moldova, de mânăstirile ce sălășuiesc acolo".

 

Autorii articolului au făcut atunci, poate cea mai bună reclamă posibilă României descriind, în termeni aproape poetici, senzațiile trăite la vederea minunățiilor văzute în Bucovina și Moldova. Mânăstirile înălțate de Ștefan cel Mare, unicul albastru de Voroneț și picturile de o minuțiozitate remarcabilă sunt considerate "remarcabile și aproape de incredibil". Mai mult, locul în care domnitorii de altă dată le înălțau era "liniștit, departe de orașe", astfel încât liniștea era ca dintr-un templu. Legenda săgeții lui Ștefan cel Mare și a copacului unde s-a înălțat ulterior Putna este descrisă exact cum o citeam când eram copii.

 

La Sucevița trăia pe atunci un preot care, consideră autorii, era probabil "oaia neagră" a tagmei sale. El avea o pisică neagră pe care o striga "Satana". Venea și pleca atunci când îi spunea preotul, așa cum stă bine oricărui animal de casă.

 

Din alte regiuni, autorii descriu în aceiași termeni și Mânăstirile Neamțu și Cozia, precum și bibliile rare pe care le găzduiau. Descrierea preotului care, cu pioșenie, bătea în clopot (cred că toacă) cu regularitate, impresio-nează.

 

Autorii încheie articolul, în cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici în prezent.

 

"Și astfel, în văile adânci pline de fagi și stejari și pe crestele înalte ale Carpaților, se află aceste rare comori de o frumusețe incompa-rabilă, învăluite într-o atmosferă de romanță legendar-medievală ce abia așteaptă să încânte pe cel ce are curiozitatea să le caute".-