"Ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu”

 

       

"Ultima poezie scrisă 

de Mihai Eminescu” 

        Moartea l-a găsit într-un halat ponosit,

 pe un pat metalic de spital. 

        Cu doar câteva minute înainte de a trece 

în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi 

sprijin moral. 

        I-a şoptit medicului de gardă care-i 

băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. 

        S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

        Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare 

incomensurabilă.

        Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. 

        Pe acesta erau scrise... poezii. 

        Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte.

"Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

După un semn

Clătind catargele

Tremură largile

Vase de lemn;

Nişte cetăţi

Veghind întinsele

Şi necuprinsele

Singurătăţi.

Orice noroc

Şi-întinde-aripile

Gonit de clipele

Stării pe loc.

Până ce mor,

Pleacă-te îngere

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?"/Mihai Eminescu