PROFETII 2013


Celebra scriitoare americană de origine română Carmen Harra, cunoscută în România pentru cariera muzicală desfăşurată sub numele de Carmen Mureşan, dar şi pentru capacităţile sale de vizionar remarcate şi apreciate de vedetele de la Hollywood, intuieşte că 2013 va fi un an în care, peste tot în lume, surprizele plăcute vor alterna cu şocurile.
„2013 marchează începutul perioadei de 20 de ani de transformări majore până în 2033. Este anul extremelor, al surprizelor peste noapte, al problemelor globale duse la extrem – întâlniri politice la vârf, fenomene meteo. Problemele grave nerezolvate revin în actualitate, multe manifestaţii în stradă au loc peste tot în lume, lupta împotriva corupţiei se intensifică. De fapt, 2013 va debuta cu o mare dezvăluire a unui complot. Multe informaţii zdruncinătoare ascunse opiniei publice ies la lumină, dosare ascunse şi lucruri nerezolvate. Şi e valabil şi în România... Se află problemele cu Băsescu, multe minciuni ascunse până acum şi aranjamente pe uşa din dos la toate nivelurile societăţii. Nu mai putem ascunde adevărul şi nedreptăţile şi să promovăm corupţia”, spune dr. Carmen Harra.
Aurul, imobiliarele şi pământul, la mare căutare
„Populaţia planetei se revoltă împotriva legilor umane nedrepte şi nefuncţionale - sistemul bancar, cel de conducere, forme de guvernământ, sisteme medicale etc. Tot ce nu vine de la Dumnezeu şi este creaţia noastră funcţionează ca nişte cătuşe care ne îngreunează evoluţia, aşa că acestea vor fi înlocuite cu altceva mai bun. Sistemul bancar va fi sabotat în continuare şi va colapsa în tranziţia spre un sistem bancar universal şi un alt sistem monetar. Aceste schimbări sunt inevitabile, dar nu se produc peste noapte. În 2013 nu văd îmbunătăţiri prea mari, economia globală e bolnavă şi se cârpeşte unde poate, mai iese din comă trei secunde, dar devine tot mai evident că trebuie făcut ceva şi că populaţia suferă”.
Bogaţii lumii nu vor dormi de grija banilor din conturi
„Bine o duc doar câţiva oameni, care şi ei sunt îngrijoraţi şi se tem de un atac cibernetic asupra sistemului informatic bancar ce i-ar putea lăsa fără niciun ban în cont. Lumea revine la ideea de bogăţie tangibilă (aur, pământ, imobile etc.). Mulţi dintre bogaţii lumii îşi pierd peste noapte aşa-zisele averi. Aceste fluctuaţii sus-jos vor caracteriza anul 2013, care va avea totuşi un echilibru. Multe descoperiri în medicină, tehnologie şi în Univers vor schimba principiile după care ne ghidam până acum. Lumea progresează cu o viteză incredibilă. Ne adaptăm la un nou început, iar lucruri care păreau cândva imposibile devin adevăruri. Cine ar fi crezut vreodată că vom ajunge pe Lună?”
Pericolul unui cutremur în Vrancea revine în primăvară
„Pe glob vom avea parte de cutremure în vară, erupţii vulcanice şi inundaţii exact unde nu se aşteaptă nimeni, aşa cum a fost uraganul din acest an de la New York. În România, pericolul unui cutremur puternic devine evident în primăvară. Autorităţile ar trebui să se implice în prevenirea unor efecte catastrofale ale seismului. Aceste fenomene ale Pământului sunt efectul alinierii planetare.”
Uniunea Europeană, în impas: Germania se revoltă
„Lumea asiatică a fost până acum cea mai liniştită şi ferită de criză, dar în 2013 va fi puternic zguduită şi la propriu, şi la figurat. Va fi lovită de cutremure puternice şi de schimbări politice surprinzătoare. Multe provocări legate de Rusia, multe reacţii în Germania, care nu vrea să mai accepte anumite legi ale Uniunii Europene, luptă la nivelul UE, căderea unor capete importante, restructurări. Din cauza unor dezvăluiri, unii lideri foarte iubiţi şi susţinuţi vor trebui să se retragă.”
„Guvernul Ponta va reuşi să menţină ţara în echilibru”
„Schimbările politice peste tot în lume sunt incredibile, iar celor veniţi la conducere le este foarte greu să ţină cârma. Şi pentru premierul Victor Ponta va fi foarte greu, pentru că oamenii sunt extrem de nemulţumiţi, dar şi-au pus mari speranţe în promisiunile lui. Primul-ministru român este tânăr şi aduce un suflu nou, o altă credibilitate. Îl văd în SUA, unde va căuta sprijin pentru România, iar asta îi va da mai multă greutate şi soliditate. Se strânge mereu şurubul şi se simte asta la orice nivel. Guvernul român se va lupta, misiunea lui nu este deloc uşoară, dar va reuşi să menţină ţara în echilibru. Pentru o perioadă, Crin Antonescu şi Victor Ponta vor funcţiona din nou în tandem, dar la alegerile viitoare va fi promovat un lider care la ora aceasta nu se află în primele rânduri pe scena politică. În 2008 îi spuneam Dacianei Sârbu, la ProTV, că soţul ei va ajunge puternic în politică şi
 va obţine o poziţie înaltă de conducere în stat, dar nu chiar preşedinte, exact aşa i-am spus atunci.”
„Băsescu pierde şi sprijinul european, şi pe cel american”
„Pe Traian Băsescu îl văd cu un picior afară din politică şi ar trebui să se trezească. Probabil vrea să prindă ultimul tren, dar acesta a plecat deja, deci nu mai are ce să prindă. După multe tărăgănări, va veni şi sfârşitul lui politic - şi îşi alege unul urât. Va pierde şi sprijinul american, şi pe cel european, mai ales că pe continent au căzut şi vor mai cădea capetele multor lideri care l-au susţinut. Băsescu nici nu mai există ca preşedinte după referendum, el se află doar într-o negare a negaţiei. El crede că mai este preşedinte, dar asta se întâmplă doar în imaginaţia lui, pentru că, în realitate, nu mai e. Ţara este condusă complet de Victor Ponta şi se va simţi un aer de pozitivism.”
Oamenii de afaceri străini vor investi în ţara noastră
„Românii vor începe să facă diferenţa între a avea opinii, a critica şi a defăima. Vor exista câteva procese care îi vor pune la punct pe cei care îşi argumentează defăimarea cu libertatea de exprimare. Românii vor percepe o mică îmbunătăţire a vieţii, vor simţi un entuziasm după ce vor scăpa de relicvele trecutului. România va fi un factor pozitiv în lume şi va beneficia de o mai mare atenţie, mai mult ajutor internaţional şi mai mulţi investitori. Se vor demara proiecte strategice importante de infrastructură (autostrăzi suspendate, linii de tren de mare viteză etc.) care până în anul 2020 vor schimba aspectul fizic al oraşelor.”
Trebuie oprită promovarea sinuciderii la TV
„Nu te sinucizi orice ar fi, viaţa este mult prea frumoasă. În fiecare zi se poate găsi o altă pagină de scris sau ceva de realizat. Să spui că vrei să te sinucizi din cauza celor din jur... Viaţa nu are nimic cu ceilalţi, viaţa ta înseamnă trăirea ta interioară şi te afli aici ca să te regăseşti pe tine, nu pentru ca oamenii din jur să te placă sau nu. Este complet eronat! Oana Zăvoranu suferă de un dezechilibru chimic, păcat că este atât de talentată şi de frumoasă, dar nu-şi găseşte niciun sens în viaţă. Aceste cazuri trebuie rezolvate de specialişti, nu prezentate la TV, unde pot servi ca exemplu negativ şi pot influenţa în general tinerii. Cineva trebuie să stopeze promovarea sinuciderii şi a intoxicaţiei cu medicamente la televiziunile din România. Tânăra generaţie, şi aşa afectată tot mai mult de depresie, trebuie să primească exemple pozitive.”
Zăvoranca, în pericol: regia poate deveni oricând o dramă
„Din păcate, Oana Zăvoranu va mai avea tentative de acest gen dacă nu va urma un tratament prescris de specialişti. Tentativele ei au o doză de regie, dar când te joci cu focul e posibil să te arzi. Şansele proiectului mult dorit cresc dacă va scăpa de depresie. În SUA, dacă vii la TV şi spui că ai vrut sau vrei să te sinucizi, nu mai apuci să rosteşti a doua frază, pentru că eşti dus imediat la medic. Nu ţi se permite să îndoctrinezi şi să inspiri o naţiune întreagă. ”
Huidu stă în „umbră”, Teo luptă pentru căsnicia ei
„2013 nu este neapărat anul lui Huidu. Nu-l văd revenind în mass-media ca înainte, ci mai degrabă scriind o carte autobiografică. Teo îşi va rezolva problemele cu soţul ei, pentru că acestea au fost provocate de o mică instigare şi de influenţa altor persoane. Ea îşi doreşte să rămână alături de Constantin Iosef şi el de asemenea. Văd pace între ei. Am văzut cazuri similare în rândul celebrităţilor care spuneau că se despart şi, în cele din urmă, s-au împăcat. Nu văd că ar trebui să fie neapărat o despărţire în cazul lui Teo. Schimbări radicale în lumea televiziunii, realizatori care îşi pierd emisiunile şi dispar peste noapte, multe surprize în cazul show-urilor cu mulţi ani în spate.”
„Cioacă va recunoaşte crima şi va primi închisoare pe viaţă”
„În cazul Mădălinei Manole va fi o răsturnare de situaţie, se schimbă unul dintre oamenii care conduc ancheta. Cristian Cioacă va ajunge să mărturisească uciderea Elodiei şi va primi închisoare pe viaţă. Am spus asta în anul 2008 la ProTV, când am afirmat despre cadavrul Elodiei că a fost tranşat, concluzie la care anchetatorii au ajuns de abia acum; le-au fost necesari patru ani. Sunt prea multe greşeli în sistemul judiciar cauzate de legi care trebuie înlocuite.”
„Toate predicţiile biblice se încheie cu Armageddon”
„Va fi un an interesant, de început al unei noi ere, se va simţi o energie pozitivă nouă. Asta nu înseamnă neapărat o eliberare a economiei. Toate predicţiile biblice se încheie cu Armageddon, care este un loc în Israel, lângă un lac, unde va avea loc ultima bătălie între Bine şi Rău. Mai rămâne ultima predicţie de pe piramide care ajunge până la 31.03.2141. Abia atunci cred că va avea loc inversarea polilor, dar mai avem peste 100 de ani până atunci. Aceste predicţii au fost publicate în 1986 de un specialist care a studiat secretul piramidelor. În cartea lui este menţionat, pe lângă alte date exacte, şi anul 2001, când ziua de 17 septembrie e descrisă drept «a şasea zi după marea furtună», adică după atentatul de la World Trade Center”, mai spune Harra.
„Semnificaţia Apocalipsei şi terminarea calendarului maya înseamnă cu totul altceva decât au înţeles neiniţiaţii. Se încheie Era Întunericului de 6.000 de ani, a corupţiei, războiului, bolilor şi nenorocirilor, iar din 2013 intrăm în următorii 6.000 de ani de Lumină.” - Dr. CARMEN HARRA
6 este cifra anului 2013 (2+0+1+3) şi acesta ar trebui să fie calm, liniştit, bun ca stare generală de spirit, întrucât stă sub energia lui Venus, planeta iubirii şi a echilibrului.
11 este cifra zilei de astăzi, 21.12.2012 (2+1+1+2+2+0+1+2), cifră superioară în numerologie, care simbolizează trecerea lumii la următorul nivel spiritual.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »