Regele Mihai, un pericol pentru presedintii Romaniei?
De ce toţi preşedinţii României s-au temut de Regele Mihai I?
Cînd Papa Pius al XII-lea le-a solicitat Aliaţilor un loc la Tratativele de Pace de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin ar fi întrebat, conform mărturiilor istorice: „Cîte Divizii are Papa?“. La moartea dictatorului sovietic, Papa a răspuns: „Acum se vede cîte divizii avem“.
Regele Mihai I a trăit aproape jumătate de secol în exil. Fără gardă de corp sau servicii secrete. Nu a organizat nici un detaşament de luptă contra republicii instaurate de regimul sovietic de ocupaţie. A continuat să reclame abuzurile săvîrşite contra poporului său. Cînd unii ridicau Cortina de Fier, el cobora pios privirea.
Regele Mihai I a ajuns în SUA în luna martie a anului 1948. Atunci a mărturisit public, pentru prima oară, condiţiile impuse pentru abdicare. A fost primit de Administraţia Truman cu onorurile unui şef de stat. În acel moment, ambasadorul României la Washington, Mihail Ralea, intelectual fidel regimului comunist, a organizat o contramanifestaţie antimonarhică şi procomunistă. Ce puseseră la punct democraţii români din SUA, Nicolae Rădescu, Constantin Vişoianu, Niculescu-Buzeşti, Vălimărescu, Duca, Tilea, a fost tulburat de echipa de agitatori ai lui Ralea. În cele din urmă, Regele Mihai I a vorbit cîteva ore cu preşedintele SUA, cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat, cu Averrel Harriman, fost ambasador al Americii în URSS, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deşi stabilit în Elveţia, Regele Mihai I s-a ţinut departe de competiţiile interne din Comitetul Naţional Român, condus la început de Rădescu, apoi de Emil Ghilezan, ca secretar general. Fidel principiilor stabilite şi bine definite în Statutul Casei Regale, el nu s-a amestecat, nici după abdicarea forţată, în disputele dintre facţiunile politice.
Au urmat ani în care a transmis mii de mesaje cancelariilor occidentale, preşedinţilor şi guvernelor lumii libere, în apărarea poporului său. A reclamat impunerea terorii ca formă de guvernare, abolirea drepturilor democratice, întemniţarea sutelor de mii de români pentru opţiunile lor politice, degradarea instituţiilor statului, îngrădirea libertăţilor fundamentale ale omului, furtul identităţii unei naţiuni, închiderea cetăţenilor în lagărul comunist, lipsa dreptului la liberă circulaţie. S-a adresat ani de zile naţiunii sale prin intermediul BBC, al Vocii Americii şi al Europei Libere. Mesajele de Anul Nou ale Regelui Mihai erau difuzate în fiecare an de aceste posturi de radio. Spre sfîrşitul perioadei ceauşişte, Regele Mihai a acordat acestor posturi de radio mai multe interviuri antologice, în care a comentat situaţia foarte grea din România. În aceeaşi perioadă, la reşedinţa sa din Versoix, sute de români fugiţi din România îi băteau la uşă ca unui protector. A facilitat ani de zile dreptul la azil politic pentru mii de români, prin legăturile sale cu monarhii europeni. Poliţia politică a regimului comunist i-a trimis Regelui Mihai, în ianuarie 1988, o scrisoare de ameninţare cu moartea, potrivit unui document dat publicităţii de Liviu Tofan, director al Institutului Român de Istorie Recentă. Documentul era semnat de gruparea „În slujba Mareşalului“. Scrisoarea de ameninţare a fost trimisă atît Regelui Mihai, cît şi postului de radio Europa Liberă. Liviu Tofan a obţinut documentul de la Richard Cummings, fost Chief of Security la Radio Europa Liberă. În timpul revoluţiei din 1989, la emisiunea lui Friederich Mitterrand, găzduită de un post de televiziune elveţian, Regele Mihai a spus că este pregătit să se întoarcă în ţară.
A încercat încă din ianuarie 1990 să revină. Ambasadorul român de la Berna le-a transmis autorităţilor de frontieră că avionul nu va primi dreptul de survol dacă la bord se va urca M.S. Regele Mihai I, care nu are viză. A solicitat în zadar acest document. Bucureştiul nu i-a răspuns pe căile diplomatice. În 1991, a fost întors de pe autostradă cu acelaşi motiv. Ion Iliescu spune astăzi că nu a ştiut despre acţiunea în forţă a generalilor. În acelaşi an, Regele Mihai s-a întîlnit cu Ioan Petru Culianu la Universitatea din Chicago. Profesorul Culianu ceruse în repetate rînduri restaurarea Monarhiei ca singura formă de salvare a ţării. După trei săptămâni, a fost asasinat.
În 1992, Regele Mihai I a reuşit să facă o vizită în ţara sa natală, limitată la perioada Sărbătorilor Pascale, cînd, conform aprecierilor presei străine, au fost peste un million de români pe străzi. Au urmat alte cereri, alte negocieri, dar a mai primit dreptul să-şi viziteze ţara doar după ce regimul Constantinescu i-a dat paşaport românesc. La rîndul său, candidatul Convenţiei Democrate din România s-a ferit să-i retrocedeze proprietăţile şi, spre dezamăgirea suporterilor săi, nu a pregătit întoarcerea Regelui, aşa cum insistent i-a cerut-o mentorul său politic, Corneliu Coposu (astăzi, Emil Constantinescu spune că adepţii monarhiei erau foarte puţini şi o propunere de revenire a monarhiei n-ar fi avut sufragiu popular consistent).
Aflat la al doilea mandat, Ion Iliescu s-a folosit de relaţiile Regelui cu dinastiile europene pentru aderarea României la UE şi pentru integrarea în NATO. Principelui Radu, soţul ASR Principesa Margareta, fiica Regelui, i s-a organizat la guvern un departament, în anii cînd Adrian Năstase deţinea funcţia de premier.
Actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, l-a criticat în termeni extremi de duri, făcîndu-l „sluga ruşilor“. La televizor, a vorbit despre „bietul ex-rege“. A trebuit ca Theodor Paleologu să răstoarne directivele din partidul său aflat la putere, pentru a i se permite suveranului să vorbească Parlamentului, la împlinirea vîrstei de 90 de ani.
De ce s-au temut mereu preşedinţii de Majestatea Sa Regele Mihai I? Republica a fost o formă de stat nelegitimă, impusă de tancurile sovietice de ocupaţie. Din noiembrie 1946, cînd sute de mii de români au venit în Piaţa Palatului Regal să-l aclame ca pe singurul conducător legitim, toţi reprezentanţii noii forme de stat nu au adunat niciodată atîta simpatie populară. Regele Mihai I reprezintă un liant cu istoria. Este singurul şef de stat supravieţuitor al celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe timpul bunicilor noştri, nimeni nu îşi contesta suveranul. Avea legitimitatea dată de un regim constituţional, considerat unul dintre cele mai liberale ale Europei. În viaţa sa de aproape 90 de ani, suveranului nu i se poate face nici un reproş privind conduita publică. Întotdeauna a apărat interesele poporului şi ale ţării sale. Actul de abdicare de la 30 decembrie 1947 nu a fost niciodată validat printr-un referendum. Orice schimbare democratică a formei de guvernămînt trebuia să înceapă cu refacerea tradiţiei întrerupte la 30 decembrie 1947. Conform statutului Casei Regale, Regele domneşte şi nu guvernează, fiind deasupra intereselor politice. Regele este al tuturor forţelor politice şi nu doar al unui grup aflat vremelnic la conducere.
În istoria poporului român, conducătorii erau voievozi, domni sau regi. Niciodată nu a existat o voinţă populară de schimbare a formei de guvernămînt monarhic. Republica s-a impus prin forţă. Este, deci, ilegitimă. Dinastia din care face parte Regele Mihai a făcut România modernă. Dacă Regele este al tuturor, preşedinţii sînt ai celor care votează într-un anotimp politic. Asta este diferenţa dintre regi şi preşedinţi. Unii sînt unşi cu Mirul Sfînt, alţii sînt aleşi. Primii domnesc, iar restul guvernează. De aici criza de identitate şi de recunoaştere publică.
observatorcultural.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu