Treceți la conținutul principal

Ce conteaza la omul iubit?

La un bărbat contează înțelepciunea, nu bogăția. La o femeie contează încrederea, nu frumusețea. La omul iubit contează răbdarea, nu dorințele

amea
Unele femei aleg cu ochii. Altele cu inima. Unii bărbați caută cu mâinile. Alții cu privirea. Unii vor dragoste pentru toată viața și se oferă doar pentru o noapte. Unii pur și simplu aleg greșit. Niciodată nu ți se vor potrivi toate femeile, cum niciodată n-o să-ți placă toți bărbații. E firesc și nu e normal să suferi după prima relație proastă, după primul om care nu e al tău, după prima cucerire care s-a întors pe partea cealaltă. A cuceri un bărbat e o treabă la care se pricep toate femeile, a te pricepe să-l părăsești la timpul potrivit e o calitate pe care o însușesc femeile cu experiență. Și invers, mulți bărbați vor ști să seducă o femeie, puțini o vor lăsa înainte să se lase ei seduși, pe viață. Da, uneori trebuie să lași, dacă nu ai fost înțeles corect. Femeia pe care o vei întreba ce îi place la bărbatul ei și îți va răspunde că îi oferă ce vrea, nu va iubi cu adevărat. Bărbatul care la aceeași întrebare va spune că e frumoasă, nu va iubi cu adevărat. Ambii vor porni greșit și nu vor ajunge decât să vrea sfârșitul relației. Uneori nu este suficient să fii alături, nici chiar să iubești. Uneori trebuie să vezi ce contează cu adevărat. La o femeie, la un bărbat, la relație, la tot.
De ce suferă femeile? Pentru că le-a rănit cineva? Nu chiar. Suferința este o consecința alegerilor și a felului în care vezi omul de alături. Femeile vor suferi alături de un bărbat de la care au vrut doar bani. Paradoxal, nu-i așa? Să ai tot și să nu ai nimic. Bărbații și ei vor trăi nefericit alături de o femeie pe care o vor dori frumoasă pentru toată viața. Straniu, așa e? Să trăiești lângă un om frumos și să nu trăiești frumos. Trebuie să vezi cum pornești ca să știi unde ajungi. Da, mulți îndreaptă lucrurile în timp, dar în același timp deja apar alte dorințe, alte plăceri, alți oameni. Contează să știi ce contează cu adevărat. Și-ți spun că nu contează banii și frumusețea. Ele vor conta când vrei să te culci cu cineva, când vrei să-ți asiguri o viață fără griji sau când le vrei pe amândouă, dar nu când vrei să construiești. Atunci contează altceva.
La un bărbat contează înțelepciunea iar la o femeie încrederea. Să explic. Cine ia decizii în cele mai dificile momente? Cine se vrea a fi bărbat în relație, protector, om de încredere? Cine se spune că doar el o poate liniști, împăca, cuceri? Bărbatul de alături. Nu banii lui, dar bărbatul. Da, la început îi poți da cardul să meargă unde vrea, dar apoi tot la tine vine. Și apoi, cine aduce liniște într-o relație? Cine se vrea a fi de încredere, om fidel și acolo, alături? Sigur că femeia iubită. Nu o să cauți încredere în paturi străine, ci în omul de alături. Dacă ea noaptea e cu tine și ziua fuge la altul, nu o să salveze nici că e cea mai frumoasă din lume. În plus, totul se pune pe relație. Doi oameni care vor dori să fie împreună nu își vor destăinui plăcerile și apoi vor începe să și le satisfacă reciroc câte una. Vor construi cu răbdare și cu încredere. Vor iubi indiferent dacă e bine sau greu. Vor ști ce contează. Important e să știi ce contează și să pătrezi cât mai mult lângă tine. Înțelepciune, încredere, răbdare.
La un bărbat contează înțelepciunea, nu bogăția. La o femeie contează încrederea, nu frumusețea. La omul iubit contează răbdarea, nu dorințele.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »