"Maria, Unica Regină a României Mari".Pentru ea, Batalionul de Onoare
desfăşurat la Cotroceni, la trecerea sicriului a dat ultimul onor cu
baionetele în Pământ, aceasta semnificând:"ne îngropăm cu tine,
Iată încă o dovadă de Măreţie Regală!Scrisoarea Reginei Maria către
fiul său, cel care avea să devină Regele Carol al II-lea al
Sinaia, 25 decembrie 1925
- Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu?
- Ce poate să-i spună o mamă fiului său atunci când îi străpunge
inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară care avea nevoie de
tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un cămin
fermecător, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți care
te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care
merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu
- Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le zvârli deoparte
ca pe niște lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te înşeli
singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au
încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și
nu-ți recunosc străduințele. Știi că ai avut mai mult decât ți se
cuvenea din lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât
partea ta de dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și,
dacă n-ai avut încă destul, este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai
preferat pe lăudătorii goi și lipitori în locul celor care, dorindu-ți
binele, s-au ridicat în fața primejdiei ca să strige: "Ia seamă!",
pentru că te iubeau mult, pentru că aveau încredere în viitorul tău,
fiindcă voiau să facă din tine un om.Care dintre noi nu a fost silit
uneori în viață să asculte rațiunea, să urmeze un sfat aspru, să
renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai scumpe dorințe? A
iubi adânc nu înseamnă a merge orbește după ceea ce omul poate să
dorească într-un moment de înnebunire. A iubi înseamnă să încerci să
țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l
ajuți să trăiască așa cum trebuie, să se facă un om de onoare și
folositor, să încerci să-l încurajezi să accepte partea sa de durere,
ca și partea de muncă și de plăcere. Cum ți-am spus-o în ultima
noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceea ce nu pot înţelege la tine
este concepția ta de viață. Care este concepția ta asupra datoriei?
Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o îngăduință către
tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de instincte împinse
până la disprețul satisfacerii și uitării imediate. Nu este în codul
tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al datoriei,
nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei, nici un
drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici un
ideal, nici un vis al viitorului?
- Numai să te lași pradă pasiunilor care plutesc în jurul tău?
Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne putem înțelege.
Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești demn să fii
așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care are
nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l
iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste
pentru popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici
o obligație, atunci, într-adevăr ești nedemn să porți făclia.Erai aici
folositor la toate și tuturor: erai născut pentru o moștenire
glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce
pentru cine? Erai odată un drag copilaș cu părul de aur, băiatul
nostru, băiețelul țării "cel dintâi născut român", primul lor copil.
- Erai nădejdea noastră, comoara noastră și bucuria viitorului
nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu bucle de aur. Și l-ai părăsit pe
Mihai. Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru
el nu trimeti o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și,
odată cu el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o
cinstești și să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm
de el. Nici un cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care
ai trădat-o. Nici un cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl
tău care a fost așa de aproape de moarte în primăvară, nimic ca să
micșorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat laș, în aceste
ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvânt de amintire, de iubire, de
recunoștință, de fidelitate.
- Numai imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în
seamă. Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei
tale: ca să nu îți poți da seama niciodată cât de hidos este faptul pe
care l-ai săvârșit și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea
ce ai făcut. Lumea este mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți
nelegiuiți, fii rătăcitori. Te duci printre ei. Întoarce-ți privirea,
spre cine și cu cine?! Nici eu, mama ta, nu o știu. Crezi că poate să
fie pentru tine o fericire adevărată, chiar dacă pe noi ne părăsești,
chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii? Am încercat odată să te
opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr de aur trăia încă
în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de astăzi și care
ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească această țară
pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost încă fiul
- Atunci m-am ridicat ca o tigroaică, apărându-și puiul îndârjită
și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine, Carol,
pentru că mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le
găsesc goale, goale de orice credință.
- Dacă socotești că viață îți datorează totul și că tu nu-i
datorezi nimic în schimb, atunci, Carol, băiatul meu, să faci mai bine
să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe care ți-o încredințase
Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni. Nu ești demn să
fii soț, părinte și fiu. Și acum, la despărțire, nu-ți spun decât
atât: Carol, oricât de nesfârșită ar fi lumea, inima unei mame este cu
mult mai mare și, chiar sfâșiată în bucăți, zdrențuită într-atât că nu
mai este decât o rană sângerândă, o vei găsi, încă bătând pentru tine,
până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie de ea, adu-ți aminte de
aceasta, Carol, și, pentru băiatul cu șuvițele de aur, care a fost
altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară și pe frunte îti
dau, Carol, ultimul sărut de mamă.
- Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă eu,
Regina, trebuie să te zvârl din mine, inima mea te va aștepta totuși
la capătul fiecăruia dintre aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol,
cred că va veni într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur,
părăsit de toți, așa cum tu i-ai părăsit pe toți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu