Din experiența mea, orice cancer se poate vindeca între 2 și 16 săptămâni. Dar la fel de adevărat este și faptul că orice doctor cu o experiență de peste 20 de ani, știe ca aceasta boală se poate vindecă și instantaneu, fenomen cunoscut ca... vindecare spontană.
De asemenea, vindecări se întâmplă și în așa zisele locații sfinte, gen Lourdes, dar nu este neapărat din cauza locului ci a așteptărilor și convingerilor pacienților.
În momentul în care scapi de starea acidă (acidoza) și toxicitate internă, în momentul în care corpul devine alcalin și îmbogățit în oxigen prin adoptarea unei diete crude vegane și a sucurilor verzi bogate în clorofilă, bogate în calciul bun și minerale, deci în momentul în care corpul tău ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat.
Poate dura câteva zile sau câteva săptămâni, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecător, pH-ul sângelui sănătos trebuie să fie ușor alcalin, la valoarea de 7,36, dar în faza de vindecare, el trebuie să fie mai alcalin, în jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, folosește o metodă de oxigenare a sângelui, unde se scoate tot sângele din corp (este negru) se oxigenează (devine roz) și după 12 astfel de ședințe ai un sânge ca de nou născut, iar lipsa oxigenului este ușor eliminată. Este ca și cum ar fi un dopaj, dar legal.
Unii medici din Europa folosesc injecții (intravenoase) cu Vitamina C. În jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe săptămână, iar în unele cazuri mai des, și din experiența mea, cancerul sau tumorile au dispărut chiar și în două zile. Vitamina C este un puternic vindecător și ajută și în majoritatea afecțiunilor inimii, dar din păcate, vitamina C va începe să fie un remediu dat numai pe rețeta și de forma sintetică, la fel ca și vitamina E. Vitamina E, foarte ușor și eficient rezolvă toate problemele legate de tensiune arterială, dar s-au făcut studii cu Vitamina E de formă sintetică, iar concluziile au fost că nu este eficientă.
Bineințeles, forma sintetică nu este eficientă, ci doar cea naturală. Dacă natura creează o problemă, natura creează și soluția. Dacă ceva nu a existat acum 100 de ani, înseamnă că nu ai nevoie de ea astăzi (referitor la medicamente și remedii de sinteză).
Când dorești să ajuți pe cineva și să-l informezi mai bine cum își poate elimina cancerul foarte repede, i-aș recomanda în primul rând să treacă instantaneu la o dietă vegano – crudivoră.
De asemenea, dacă nu există afecțiuni ale rinichilor, aș recomanda să se bea aproape 4 litri de apă pe zi la care se adaugă jumătate de linguriță de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de funcții ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar această electricitate poate fi produsă într-un mediu cu suficientă sare. Deci dacă ai lipsă sau carență de sare, ai și o problemă de tensiune.
Reporter: Vedeți dar recomandarea este să nu prea consumi sare, în special dacă ai probleme de tensiune!!
Dr. Coldwell: Ok, este de fapt exact invers. Problema este că ei fac referire la sarea de masă care, de cele mai multe ori are următoarea compoziție: 1/3 sticlă, 1/3 nisip și 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgârie arterele și vasele de sânge și acestea încep să sângereze, iar în aceste cazuri, colesterolul merge acolo și începe să repare problemele ca să oprească sângerarea internă până la deces. Acum, deodată, colesterolul este cauza tensiunii pentru că subțiază vasele sanguine în încercarea de a acoperi diversele zgârieturi din vasele sanguine. Și acest lucru este absurd. Nu se moare de prea mult colesterol, ci de prea puțin.
Sunt mulți oameni cu colesterol 600 și sunt foarte sănătoși și fără nicio problemă de sănătate. Oricine din secția de arsuri grave știe că persoanelor cu arsuri li se dă în fiecare zi să mănânce între 20 și 25 de ouă fierte tari. Pentru că ei știu că numai colesterolul poate reconstrui și genera celule foarte sănătoase într-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol.
Deci de unde pot veni noi celule sănătoase dacă nu există suficient colesterol? Fiecare va trebui să aibe nivelul de colesterol măcar la 250. Și apoi ți se spune LDL și HDL sunt colesterol rău și bun. Nici măcar nu este colesterol, ci este o proteină care transportă colesterolul.
Deci dacă te uiți la ceea ce știu medicii și ceea ce nu știu….
Dr. Gary Niles și multe alte persoane au spus că medicii și cei din profesia medicală au cea mai scăzută medie de viață, care este în jur de 56 de ani (N.T.în România este de 50 de ani), au cea mai ridicată rată la abuzul de alcool și de droguri, cea mai ridicată rată a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicată. Deci din păcate noi la acești oameni mergem să întrebăm cum să avem o viață sănătoasă, fericită și longevivă?!
Cred că trebuie să ne revizuim modul de gândire.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu