Breaking News
Loading...
luni, 7 noiembrie 2016

Tunelele Romaniei

22:54
Imagini pentru tunel sub marea neagra
                     Tunelele Romaniei

    Peste 500 de kilometri de tuneluri secrete. Aceasta este concluzia la care au
ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi gen. dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul „Secretele României subterane" , o lucrare singulară, care abordează un
domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin:tunelurile secrete din ţara noastră. Ca termen de comparaţie, putem spune că numărul de kilometri de autostradă din ţara noastră, mult mai uşor de construit, se ridică la 590 de kilometri.
    Iată cele mai interesante tuneluri din lucrarea mai sus-menţionată, la care adaugă, pe scurt,  Bucureştiul.
            Tunelul roman dintre România şi Ungaria
    Între localităţile Cenad, judeţul Timiş, şi Szeged, Ungaria, este menţionat, într-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.
          Catacombele lui Iancu de Hunedoara de la Şiria
   În timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat, în scopuri militare, două tuneluri. Acestea legau cetatea Şiria din judeţul Arad, fostă davă dacică transformată apoi în cetate medievală, cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.
          Buncărele din Timiş ale lui Stalin
    Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de
 buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi, desigur, al lui personal.
          Tunelul «Castelului din Carpaţi»
    Este vorba despre cetatea cnezilor Cândeşti, din satul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes în romanul „Castelul din Carpaţi". Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare şi în carte.
          Tunelurile Craiovei
   Zona Craiovei e foarte bogată în vestigii ale unor căi subterane, demonstrate
arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel care ieşea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri. De asemenea, în satul Lemnea de Sus există o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul
Craiova există o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care leagă fostele case boiereşti.
          Catacombele lui Pintea Viteazul
   Se spune că haiducul Pintea Viteazul (1670-1703) avea obiceiul de a intra în pământ când era urmărit de poteră. Se pare că el scăpa de urmăritori pentru că avea cunoştinţă despre un tunel secret, lung de 15 km, care lega Cetatea Ardud, din judeţul Satu Mare, de localitatea Acâş. Hunedoara medievală e plină de catacombe
          Castelul Bathory de la Ilia, judeţul Hunedoara, ridicat în 1582, era legat printr-o reţea de tuneluri lungă de 70 de kilometri de Cetatea Corvineştilor, Cetatea Devei, comuna Zam şi comuna Săcămaş.
          Subteranele cetăţii Târgoviştei
   Fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti ascunde două tuneluri principale. Primul, lung de 6 kilometri, realizat, se pare, de Vlad Ţepeş (1431-1476), leagă Turnul Chindiei de Mănăstirea Dealu. Celălalt, lung de 30 de kilometri, leagă casa postelnicului Constantin Cantacuzino din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, de fostul palat al aceluiaşi postelnic, ridicat între 1635 şi 1640 în Filipeştii de Târg, judeţul Prahova.
          «Izvorul Iubirii» de la Sucidava
   Lângă fosta cetate dacică a Sucidavei, de lângă oraşul Corabia, judeţul Olt, se află un tunel care coboară 18 metri sub nivelul solului, până la un ochi de apă numit de
localnici Izvorul Iubirii. Înainte de căsătorie, femeile din zonă se duc şi beau din această apă rece şi limpede, pentru a avea o căsnicie fericită.
          «Turnul slăninilor» şi frigiderele medievale
   „Turnul slăninilor" este un turn-clopotniţă al bisericii din satul Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care era legat, în trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a
domnitorului moldovean Petru Rareş (1487-1546). Turnul şi tunelul funcţionau ca un frigider medieval, în care localnicii îşi depozitau hrana.
          Tunelul dacic de la Stânceşti
   Este cea mai veche cale subterană din România şi a fost descoperită întâmplător în zona celor două cetăţi dacice (secolul VI î.H.) de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Încă nu i se cunoaşte lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce către comuna Mihai Eminescu, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare.
   Tot în judeţul Botoşani există o hrubă lungă de 10 kilometri, numită şi "Şanţul lui Ştefan cel mare", care leagă cetatea domnească din Cotnari, a lui Ştefan (1433-1504), de localitatea Hârlău. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean.
          Ceauşescu, obsedat de hrubele de la Panciu
   În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au dislocat în spatele frontului, la Panciu, o companie de arheologie care a cercetat hrubele cu vinuri. Nu se ştie ce au descoperit, dar în 1987, Ceauşescu a însărcinat armata să cerceteze amănunţit hrubele de vin din Panciu. Scopul era determinarea originii şi întinderii, inclusiv cartarea acestora. Se considera că galeriile, de o vechime foarte mare, se întind pe o lungime de zeci, poate chiar 100 de kilometri şi că aici se află o reţea de
comunicare secretă, cu valoare strategică şi de cult, având o ieşire dincolo de munţi, în Transilvania. Există indicii că în aceste caverne ale actualei podgorii Panciu s-ar afla vechi temple ale dacilor, iar apariţia unor mănăstiri în aceste hrube, cum e Schitul Brazi, nu e deloc întâmplătoare.
          Tunelul-fantomă de la Sinaia
   În 1914, România pornea proiectul ambiţios de a realiza un tunel lung de 6 kilometri care să străbată muntele, pentru a lega Târgovişte de Sinaia printr- o linie de cale ferată. Excavaţiile au început simultan dinspre Moroieni şi Sinaia. Proiectul a fost abandonat în timpul Primului Război Mondial şi redeschis în 1938. În 1941, lucrările au fost preluate de trupele germane ale lui Hitler. După retragerea nemţilor, galeriile au fost abandonate, deşi tunelul era aproape finalizat. După instaurarea comunismului, tunelul a fost blocat prin betonare, nu se ştie nici până astăzi de ce.
          Zeci de kilometri de catacombe sub Bucureşti
   Reamintim că aceste căi subterane au fost construite începând cu perioada medievală şi au culminat cu tunelurile secrete ale lui Ceauşescu, care leagă Casa Poporului de Universitate şi merg mai departe, printr-o "casetă" specială, realizată deasupra traseului metroului, până în zona Primăverii. În total, este vorba despre 20 de kilometri de culoare subterane, prin care se poate circula cu maşina.
          Complexul rupestru al haiducilor de la Adamclisi
   Este vorba despre complexul rupestru de la Dumbrăveni, în sudul judeţului Constanţa, legat de localitatea Adamclisi printr-un tunel lung de 19 kilometri. Aici ar fi ascuns haiducii comori în timpurile stăpânirii turceşti.

     Articol relatat de World Wide Romania.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu

 
Toggle Footer