A castigat Trump.

A cîștigat Trump. Omul cu părul galben, miliardarul kitsch cu părul vopsit, aventurierul de care elitele Americii se tem, măscăriciul infatuat și vulgar pe care Robert de Niro voia să-l pălmuiască la propriu. Donald Trump a zburat pe sub radar, s-a strecurat pe sub nasul sondajelor, pe sub stima de sine a clasei mijlocie, și a răsărit în urna de vot ca un duh al revoltei sociale.

Victoria lui Trump a fost posibilă într-o Americă sătulă de dinastii politice, de discurs gol și de neadaptarea vitezei sociale la condițiile de mers înainte. Elita conducătoare s-a împotmolit, de trei decenii, în clanurile Bush, Clinton și clientela lor, oprind infuzia de sînge proaspăt și de provocări noi. Asta cel puțin pare să fi resimțit America în straturile profunde ale societății, acolo unde individul s-a simțit uitat, acolo unde viața a pierdut pasul cu epoca. SUA a însemnat prea mult guvernul, băncile și corporațiile, și prea puțin individul.

Iar după criza din 2008, cînd corporațiile au primit banii, iar americanul de rînd povara lor, nevoia unui Trump a început să-și facă loc. Pînă la urmă, Trump reprezintă un act de răzbunare politică, un gest de protest față de suficiența establishmentului. Americii îi e puțin rușine de acest gest (dovadă că a mințit în sondaje), dar e mulțumită că l-a făcut.

Această victorie nu e doar meritul dezamăgirii. Campania lui Trump a avut rolul ei. Scandalul, discursul excentric, vulgaritatea și lipsa de corectitudine politică au asigurat o propagare explozivă a discursului (au redus semnificativ costurile de mediatizare) și au creat platforma unor enunțuri la care lumea vibra în secret. Discursul anti-gay, rasismele, misoginismul, naționalismul, izolaționismul – acel "Let's make America great again! – și-au făcut lucrarea pe dedesubt, au dat satisfacție unor categorii frustrate de anii de imobilism și corectitudine politică. Acum, oamenii s-au eliberat și așteaptă curioși consecințele.

Trump nu s-a mulțumit să insulte și să provoace. Echipa lui l-a implicat în strategii simple și radical eficiente. A mers în statele din jurul Marilor Lacuri (Michigan, Wisconsin, Ohio, Indiana, Ilinois, Pennsylvania), acolo unde criza industriei auto a afectat întreaga economie orizontală. Aceste state, democrate în majoritatea lor, au privit cum, pe banii guvernului, industria auto și-a relocat o parte a producției în Mexic. Trump a amenințat corporațiile că, dacă nu aduc afacerile înapoi, toate mașinile produse în Mexic vor fi suprataxate cu 35%. Din cele șase state democrate, cinci au devenit republicane.

Opt ani cu un președinte de culoare, urmați de patru ani cu un președinte femeie, au fost, poate, prea mult pentru cea mai avansată națiune a lumii. Trump nu a avut decît să sugereze că ar putea urma alți patru ani cu un președinte gay, iar o parte a societății a savurat acest fel vulgar și răzbunător de a critica paralizanta corectitudine politică, pe care ea, societatea, n-o mai poate critica.

Din punct de vedere tehnic, Trump nu reprezintă acel val de pericole care îi face să tremure pe raționaliști. America îi dă președintelui puteri mari, dar i le cenzurează cu instituții, tradiții și oameni care pot ține pe loc un vulcan. Din discursul său excentric, provocator, iresponsabil, șovin, rasist și izolaționist va rămîne doar amintirea unei campanii electorale model ce va fi predată de azi încolo în fabricile de imagine.

Ce consecințe ar putea avea alegerea lui Trump asupra lumii? Cel mai probabil, mici. SUA reprezintă o putere prea globalizată ca să poată da înapoi. O reconsiderare a tratatelor comerciale și a protecționismului vamal în favoarea produselor americane e deja în dezbatere, administrația Trump poate doar adăuga accente. Alianțele majore, însă, militare și comerciale, vor rămîne așa cum sînt. Poate că SUA o vor lăsa mai moale cu bugetul NATO, tocmai ca să-i forțeze pe aliați să contribuie mai mult la propria apărare. Ceva suspans rămîne în relația cu Putin, căruia, în baza unei simpatii fățișe, Trump îi poate lăsa mai mult spațiu de manevră în estul Ucrainei, dar nu în estul Europei. Există și posibilitatea îmblînzirii conflictului Rusia-NATO, prin acordarea unor compensații economice (ridicarea unor sancțiuni).

Dacă e să vorbim despre fragilizarea cuiva, trebuie să amintim Uniunea Europeană. Brexit-ul, pe de o parte, și politica rezervată față de NATO a noului președinte SUA, pe de alta, lasă UE cu o gaură fizică în capacitatea ei militară. Un factor de nesiguranță evident, în contextul celei mai mici agravări a manevrelor rusești.

Ce s-ar schimba în România? În primul rînd, ambasadorul. Trump va numi, la un moment dat, un ambasador republican. Politica intervenționistă a ambasadei SUA, consacrată de administrația Clinton, se poate modifica. Doamna Neuland și domnul Philips vor pleca de la Departamentul de Stat și, odată cu ei, și bilele negre ale României. Oricum, e posibil ca, pînă la prima veste diplomatică de la Washington, operațiunile de asistare prin procurori și agenți FBI a anchetelor DNA să intre într-o fază de melancolie statică. Președintele SUA, Donald Trump, e un business man și, deci, favorabil mediului de afaceri. Poate că noul ambasador, atunci cînd va veni, nu va fi fericit să afle că oamenii de afaceri români se plîng de hărțuire judiciară, fie ea reală sau imaginară. E posibil, deasemenea, ca linsul clanțelor la ambasadă să intre într-o epocă mai calmă, iar cozile la turnătorie politică să se scurteze. Și – cine știe? – poate că actualul ambasadorul va ezita ceva mai mult înainte să acorde fățiș gir politic uneia dintre taberele politice. Trump are în acest moment un potențial nelimitat de a schimba cariere.

După victorie, Trump a ținut un discurs neobișnuit de echilibrat. Injecția instituțională pare să fi fost făcută, transferul de responsabilitate pare să se fi produs. Sigur nu e nebun, va fi doar exotic și popular. Parteneriatul nostru strategic cu SUA va râmine, probabil, intact. Ceea ce, deocamdată, e destul. Lumea lui Trump e lumea cunoscută.