Legile prostiei (chiar și zeii sunt neputincioși)

Italianull Carlo Cipolla (istoric și economist) a argumentat foarte bine natura prostiei. Anii lungi de cercetări l-au ajutat să formuleze cinci legi universale, funcționabile în orice societate. S-a dovedit că prostia în sine e cu mult mai periculoasă decât ne-am obișnuit noi să credem.

 

Prima lege a prostiei - Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.

Sună ca o banalitate și un snobism șters, dar viața ne dovedește contrariul. Oricât de mult nu ați aprecia pe cineva, vă veți ciocni de următoarea situație: omul care arăta deștept și rational se adeverește a fi un idot nemaiîntâlnit. Proștii apar întotdeauna în cele mai nepotrivite locuri și la cel mai nepotrivit moment, ca să dea toate planurile peste cap.

 

A doua lege a prostiei - Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale.

Ani de observări și experimente m-au adus la concluzia că oamenii nu sunt deopotrivă: unii sunt proști, alții nu, și acestă calitate este de la natură și nu depinde de factorii culturali. Omul este prost așa cum este roșcat sau are grupa I de sânge. Așa s-a născut - după voința Celui de Sus, dacă vreți.

 

Educația nu are nimic în comun cu probabilitatea de a avea un anumit număr de proști în societate. Acest lucru a fost dovedit de nenumărate experimente în universități, pe cinci categorii: studenți, lucrători de birou, personal de serviciu, personal din administrație și profesori. Când am analizat grupul personalului slab calificat, numărul proștilor s-a dovedit a fi mai mare, ceea ce mă și așteptam (Prima lege) și dădeam vina pe condiția socială, sărăcie, izolare, educație insuficientă. Dar, mergând mai departe pe scara socială, același raport l-am văzut printre lucrătorii cu muncă de birou și studenți.

 

Și mai impresionant a fost să se constate aceleași cifre și printre profesori – nu contează că am luat profesori din provincie sau din universități: același procentaj dintre profesori s-au dovedit a fi proști. Am fost atât de uimit de rezultate, încât am hotărât să fac experimentul și pe elita intelectuală, a laureaților premiilor Nobel. Rezultatul a confirmat super-puterea naturii: același număr de laureați au fost proști.

 

Ideea pe care o lansează legea a doua este greu de acceptat, dar numeroasele experimente confirmă că avem dreptate. Feministele susțin legea a doua, pentru că aceasta spune că proaste printre femei sunt tot atâtea, cât și printre bărbați.

 

Locuitorii țărilor din lumea a treia se consolează cu faptul că țările dezvoltate nu sunt chiar atât de dezvoltate. Concluziile legii a doua sperie: vă veți integra în înalta societate britanică sau vă veți muta în Polinezia, împrietenindu-vă cu vânătorii de capete locali; vă veți închide în mănăstire sau vă veți petrece restul vieții în cazinouri, în societatea unor femei decăzute – oriunde veți fi nevoit să vă ciocniți de același număr de idioți, care (Prima lege) vă va depăși așteptările.

 

Legea a treia a prostiei - Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii autorului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el.

Legea a treia presupune că toți oamenii se împart în 4 grupuri: naivi (N), deștepți (D), infractori (I) și proști (P).

 

Dacă Vasile acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar îi aduce beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor (Zona N).

 

Dacă Vasile face ceva ce îi aduce beneficii și lui, și lui Petru este deștept, pentru că a acționat deștept (Zona D).

 

Dacă acțiunile lui Vasile îi aduc beneficii numai lui ȋnsuși, iar Petru are de suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor.

 

Și, în final, dacă Vasile se află în Zona P, sunt pierderi de ambele părți.

 

Nu e greu de imaginat amploarea daunelor pe care le pot provoca proștii nimerind la conducere și având autoritate politică și socială.

 

Dar trebuie de specificat ce anume îl face pe un prost periculos.

 

Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional – el pur și simplu vrea să primească cît mai mult câștig, cu toate că nu e suficient de deștept ca să câștige singur. Infractorul este previzibil, de aceea poți face sistem de apărare.

 

Să prognozezi acțiunile unui prost nu poți; el îți va face rău fără vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de a anticipa atacul lui. Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mâna prostului, o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepti.

 

Atacul prostului, de obicei, te ia prin surprindere. Chiar și atunci când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că nu are o structură rațională.

Despre asta a scris Schiller: „Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși."

 

A patra lege a prostiei - Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor.

Să fii deștept și să uiți că ai de-a face cu un prost, în orice moment al zilei, în orice loc și în orice circumstanțe înseamnă să comiți o eroare care te va costa foarte scump.

 

Naivii din zona N nu pot recunoaște de obicei pericolul proștilor din zona P, ceea ce nu e de mirare. E de mirare faptul că proștii sunt subestimați și de deștepți, și de infractori. În prezența unui prost, ei se relaxează și se bucură de superioritatea lor intelectuală, în loc să se concentreze și să ducă pierderile la minimum atunci când prostul va trăzni ceva.

 

Un stereotip răspândit: prostul își dăunează doar lui însuși. Nu. Nu trebuie să confunzi proștii cu naivii neajutorați. Niciodată nu faceți alianță cu proștii, imaginându-vă că-i puteți folosi pentru propriile beneficii. Dacă veți face așa, pesemne că nu înțelegeți natura prostiei. În acest fel, le oferiți proștilor un câmp pe care pot să facă tot ce vor și să aducă daune mari.

 

A cincea legea a prostiei - Prostul e cel mai periculos tip de personalitate.

Prostul e mai periculos decât infractorul. Rezultatele acțiunilor unui infractor perfect: o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societății nu-i e nici mai cald, nici mai frig de la asta. Dacă toți membrii acestei societăți ar fi fost infractori ideali, ea ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă. Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care acționează de dragul acesteia și, luând în considerare că toți ar fi fost infractori, sistemul s-ar fi bucurat de stabilitate. Acest lucru poate fi ușor observat ȋn țările unde conducerea este coruptă, iar cetățenii încalcă mereu legile.

 

Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Ei aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea trăiește în sărăcie.

 

Istoria ne arată că, în orice perioadă, țara progresează atunci când la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să rețină proștii activi și să nu le permită să distrugă ceea ce au creat deștepții.

 

Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, dar la conducere observăm o creștere a numărului de infractori proști printre ceilalți cetățeni – naivi prostuți. Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale acțiunilor proștilor și toată țara se duce de râpă.