Birkenau (Auschwitz II), un supravetuitor povesteste!
Ordinul de zi: 'Nimicire totala'
Birkenau (Auschwitz II)
'De astazi nu mai sunteti oameni'
Noi, care am fost pusi la dreapta, in coloana, am fost introdusi in lagar. Nu vreau sa exagerez, dar din cati barbati ne incolonasem initial, in aceasta coloana, nu mai eram decat vreo 400 de oameni. Mai tarziu vom intelege ca am ramas in viata doar barbatii din aceasta coloana - vreo 400 de barbati.
Femeile au fost selectate si ele, tot asa, dreapta sau stanga. Cele din dreapta au intrat si ele in lagar.
Lagarul era un teren cu baraci obisnuite.
Nimeni nu ne spunea nimic. Nimeni nu ne explica nimic.
Nicaieri nu erau afisate reguli sau ceva care sa te faca sa intelegi ceva. Am intrat intr-o baraca. Atatia cati am incaput in baraca respectiva. Iar ceilalti au intrat in alte baraci.
In baraca noastra a venit un detinut german.
Era seful baracii noastre. Era imbracat in haine vargate. El era detinut la Auschwitz pentru ca a fost asasin. Erau in lagarele germane si detinuti germani pentru diferite delicte. Parea un mare stab! Fata de noi, era stab! Eram la dispozitia lui!
Ne-a tinut un discurs in limba germana.
Cine a stiut nemteste, l-a inteles. Cine nu, nu!
I-am mai tradus noi. Nu asigurau translator.
Si ne-a spus, pe un ton aspru:
De astazi incolo, voi nu mai aveti nici un drept. De astazi incolo voi nu mai sunteti oameni. Voi sunteti detinuti! Daca mai aveti ceva bijuterii, scoateti-le si dati-le aici. Fiecare dintre voi va trece printr-un aparat special, va fi iluminat si totul se va vedea! Si pe care vom prinde ca a ascuns ceva, acela va fi spanzurat pe loc!
A fost unu', chiar din Sfantu Gheorghe, care s-a speriat si si-a scos o gheata, si i-a dat gheata, si i-a spus ca in tocul ghetei a ascuns aur. Ala a adus un cleste, i-a luat aurul.
Mai este cineva?
Nu s-a mai prezentat nimenea. Nu stiu situatia in celelalte baraci, dar banuiesc ca procedeul a fost acelasi. Un barbat a spus:
Domnule, eu nu ma simt bine aici, nu ma puteti duce in alta parte? Aicea e mizerie, nu aveti ceva mai bun?
Ba da! Asteapta!
A fost dus din baraca noastra. Am aflat ceva mai tarziu ca a fost gazat, poate, in aceeasi noapte. Era tot din Sfantu Gheorghe. Franc il chema. Ii curtasem fiica. Fusese comerciant de textile.
Si-a continuat discursul:
Aveti grija, veti primi haine vargate. Sa nu incercati sa fugiti! Aici cea mai mica pedeapsa este 25 de lovituri la fund, iar pentru delicte mai grave, spanzurarea sau camera de gazare.
Atunci am auzit pentru prima oara de camera de gazare.
Si, daca vreti sa stiti, aceia care au plecat pe drumul spre stanga, aceia, la ora actuala, sunt deja in camerele de gazare si poate ca nici nu mai traiesc!
Ni s-au dat haine vargate si ni s-a spus:
Voi, acum, aici veti dormi!
Baracile erau niste scanduri, pe jos era ciment, nici macar paie n-am avut sau ceva. Am stat jos si nu m-am gandit la nimic. Absolut la nimic! Decat la ce se intampla cu mama mea, cu fetita, cu cumnata mea... Daca le mai regasesc, pentru ca ni s-a spus pe peron ca o sa ne mai revedem. Cand? Unde? Nu stiu! Dupa sase zile de mers in tren, eram foarte obositi. In tren nu am putut dormi, pentru ca eram inghesuiti. Asa ca ne-am culcat. In baraca, aceeasi atmosfera din tren: vaiete si gemete.
Noi, din momentul in care am intrat in baraca, pana a doua zi dimineata, nu am mai iesit.
Abia asteptam sa fie zi, sa iesim totusi la aer.
A trecut noaptea. In baraca nu aveam nici un robinet cu apa, nici latrina. Nici vorba de a te spala. Aveam nevoie sa ne facem necesitatile. Latrina era afara, la poate 200 de metri, iar noaptea ni s-a interzis sa parasim baraca.
Si ni s-a spus:
Imediat!
Si a venit un detinut tigan care ne-a intrebat:
Cine trebuie sa mearga afara? Sa fie cate douazeci.
Si ne-a dus la latrina, cate douazeci deodata!
Nu doresc sa va exprim cum arata acel loc! Era aglomeratie si daca nu aveai grija, cel care era fata-n fata cu tine isi facea necesitatile pe tine! Iar mirosul era insuportabil.
Erau in lagarul de la Birkenau si tigani, dar erau impreuna cu familiile lor. Intr-o zi, nu a mai aparut nici unul. S-a auzit in lagar ca au fost urcati in tren si plimbati in directii diferite, pentru a-i deruta, si apoi au fost adusi din nou la Birkenau si dusi in camerele de gazare. Erau tigani germani. Cu noi s-au purtat foarte brutal. Nu i-am plans cand au disparut.
S-a facut liniste.
Am fost avizati sa stam in rand cate cinci. Ni se aducea primul mic dejun in lagarul de la Birkenau.
La fiecare rand de cinci ni s-a dat un fel de castron din tabla. Si in acel castron a fost turnat un inlocuitor de cafea neagra, pentru ca nu era cafea neagra, ci era ceva cald, un lichid, o fiertura. Linguri nu ne-au dat. Si ni s-a spus:
Fiecare soarbe cate o inghititura si pe urma ii da celuilalt, si al doilea da la al treilea, si al treilea la al patrulea, si al patrulea la al cincilea!
Si ne uitam unul la celalalt cum inghite! Cum eram insetati si infometati, ne uitam ca nu cumva unul sa ia mai mult decat celalalt!
In sfarsit, s-a terminat si cu micul dejun!...
...Si au venit printre noi detinutii mai vechi.
Si ne-au intrebat:
De unde ati venit?
Din Ungaria.
Apoi, au continuat:
Ai avut mama?
Ai avut tata?
Ai avut copil mic?
Ma gandesc: " Ce fel intrebare e asta, ' Daca am avut? '?! "
Inapoi SusFabrica mortii
Nu mi s-a parut curios faptul ca ma intreaba, dar, mi s-a parut curios ca ma intreaba la timpul trecut.
M-am gandit: " De ce ma intreaba daca am avut? De ce nu ma intreaba: Ai mama? Ai tata? Ai copil? "
Ei, nu!
Ei ma intrebau la timpul trecut!
Si le-am spus:
Dar, de ce ma intrebati la timpul trecut?
Lazar, vezi tu, acolo, fumul acela? Aceia de care te-am intrebat noi, sunt acum fum! Acolo sunt camerele de gazare si crematoriile de la Birkenau! Functioneaza zi si noapte!
Incontinuu...
Incontinuu, se gazau evreii deportati, la ora aceea, din Ungaria!
Acest cuvant:
"Ai avut!"
Si aceasta stare, ca:
"Ai avut..."
Si sentimentul ca au trecut si ai mei:
Cu fumul acela, spre nori...
Eu, cel putin, din ziua aceea, nu am mai avut zi si nu am mai avut noapte in care sa nu plang si sa nu deplang faptul ca, de ce nu ne-am sinucis inainte de a pleca?! Cel putin, eram undeva inmormantati! Se stia de noi! Daca se mai intorcea careva din familie, sau cei din Romania, puteau merge la mormantul nostru!
Datorita atmosferei din jur, datorita modului in care incepeam sa percepem anumite notiuni necunoscute pana sa punem piciorul in acest lagar, datorita privirii acestor detinuti mai vechi, datorita a tot ce era in jurul nostru, incepeam sa intelegem ca vorbeau adevarat.
Mai ales ca seful baracii ne striga mereu ca, de aicea, nimeni nu scapa, decat prin cos!...
Dupa doua, trei zile, am inceput sa ne convingem...
In atmosfera, era, tot timpul, un miros!...
De carne... arsa!
In lagar, tot timpul, era un miros!...
De par... ars!
Era aceasta atmosfera
Si era acest miros care te convingeau: N-a mintit celalalt!
Ce motiv ar fi avut sa te minta???!...
Si ai fi vrut... sa te fi mintit!
La crematoriile si la camerele de gazare de la Birkenau, detinutii lucrau cate 800, in schimburi!
Se lucra in trei schimburi. Ca intr-o fabrica. Ca sa omori, intr-o zi si o noapte, 6.000 de oameni sau 8.000 de oameni, sa-i faci sa dispara, nici urma sa nu ramana, era o activitate!
Era o fabrica!
Introducerea oamenilor la gaz!
Scoaterea cadavrelor de la gaz!
Scoaterea cadavrelor de la gaz.
Era un maldar, un deal de cadavre.
De ce? In camerele de gazare, oamenii mureau asfixiati. Se lasau pilule, pastile de Zyclon B, care consumau oxigenul din aer. Oamenii se sufocau. Atunci cautau sa ajunga cat mai sus, dupa aer. Atunci calcau unul peste celalalt, si la urma ramanea un deal. In camerele de gazare erau obligati sa intre cate o mie de oameni sau poate chiar mai multi.
Si ramanea un deal de cadavre!
Acestea trebuiau desfacute!
Trebuiau puse in carucioare!
Si transportate la crematoriu!...
Era o fabrica a mortii...
De aceea i s-a spus " FABRICA MORTII "!
Inapoi SusSonderkommando
Detinutii care lucrau la camerele de gazare de la crematorii formau o echipa, asa-numita "Sonderkommando", "Comanda deosebita"! Ei puneau maldarul de cadavre in niste vagoneti, pe o linie ferata. Apoi cadavrele erau transportate si arse in cele patru crematorii. Erau "carausii de cadavre". Oamenii care lucrau in aceasta sonderkommando, ca nu cumva sa poata fugi sau cine stie prin ce miracol sa poata povesti in afara lagarului cate ceva din ceea ce se petrecea la Birkenau, dupa doua luni de zile erau si ei omorati.
Nyiszli, doctorul de la Oradea care a scris dupa eliberare cartea " Am fost medicul autopsier al lui Mengele la crematoriul de la Auschwitz ", a fost selectat de Mengele si dus la morga sa lucreze pentru el, sa faca autopsii. Dar a fost obligat sa faca aceste autopsii! Ce putea sa faca? Ca daca refuza, ii tragea un glonte in cap si, gata! Murea nevinovat. Probabil ca daca eram eu, eu nu rezistam. Dar el, medic, obisnuit de acasa cu disectiile, cu cadavrele, a rezistat. Cand s-a intors acasa, a declarat ca el nu va mai lucra ca medic.
SS Mengele intreba, sau punea pe altul sa intrebe, la selectie:
Cine e medic? Cine e medic?
Si-i lua! Noi nu stiam de ce. Probabil, acestia au fost dusi la Birkenau si-i folosea pentru ce avea el nevoie.
Am stat la Birkenau, nu mai stiu, vreo 8 - 10 zile. Tot lagarul era noroi. A plouat. Era un noroi, sa nu exagerez, nici ghetele nu ni se vedeau.
Doar aceasta nu ne-au putut lua - ghetele. Singurul obiect adus de acasa care ne-a ramas a fost incaltamintea.
Noaptea nu puteam dormi... Eram unul langa celalalt, sezand pe cimentul acela gol, si daca unul voia sa se miste, tot randul, cat era baraca aceea de lunga, trebuia sa se miste... Nu puteai dormi. Daca el voia sa se miste, trebuia sa ma misc si eu! Daca el se intorcea cu spatele spre mine, ocupa mai mult loc. Si era un chin. Era mai mult decat a fi condamnat la moarte.
Dupa opt zile, am fost scosi din baraca.
Si ne-au pus un SS-ist si un kapo.
Acolo am invatat ce este un kapo. Kapo era o functie, un grad ierarhic, iar un kapo era tot un detinut, dar un detinut german, si era seful unui grup mic de detinuti, in jur de 20 detinuti, in functie de locul de munca. El ne supraveghea. Purta o banderola neagra cu inscriptia "kapo" deasupra cotului, pe bratul stang. El ne decidea viata sau moartea. Iar pentru a-si pastra privilegiile, ii intrecea in salbaticie pe SS-isti. Functia de kapo era rezervata de nazisti mai ales detinutilor germani-criminali pe care noi ii numeam in limbajul de lagar "verzii".
Ne-au scos de acolo si ne-au spus:
Veti pleca la Auschwitz!
Mi-am pus urmatoarea intrebare: " Unde merg la Auschwitz? Asta nu e tot Auschwitz? "
Nu era tot Auschwitz!
Era Birkenau, denumirea oficiala a lagarului SS Auschwitz II, lagarul unde oamenii erau exterminati in masa in camerele de gazare.
De aici, de la Birkenau, paziti de santinelele militare de SS-isti, am fost dusi la lagarul de concentrare Auschwitz propriu-zis, adica lagarul central Auschwitz I.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu