TUNELURILE DE SUB MUNTI





Secolul XXI este marcat de o descoperire uluitoare: existenta unei retele intinse
de tuneluri subterane, posibil interconectate la nivel mondial. Pe langa grote si pesteri create de natura, peste tot in lume s-au descoperit diverse canale si tuneluri subterane construite, spun oamenii de stiinta, de civilizatiile antice sau de alte civilizatii premergatoare celei umane; spatii, adesea gigantice, ai caror pereti au fost tratati pentru conservare prin metode si tehnologii necunoscute in ziua de azi.

Lacul fara fund


Sergheevka este un catun uitat de lume din regiunea Moscova. Cand si cand, in atentia publicului apar tot soiul de evenimente stranii, ce se petrec in jurul lacului din apropiere. Se spune ca acesta, denumit sugestiv Bezdonii (Fara fund), este conectat cu oceanele, adancimea lui fiind necunoscuta.
Pana si pe hartile militare, profunzimea lui nu este clar stabilita, fiind doar aproximata intre 150 si 200 de metri. Lacul apare mentionat si in scrierile poetului rus Alexandr Blok, in care un padurar din zona povesteste ca aceasta apa este legata prin canale tainice cu marile oceane ale planetei.
Legenda spune ca pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au facut descoperiri misterioase ale unor epave de mult disparute in valtoarea oceanelor. In anul 2003, la suprafata apei a aparut, nu se stie de unde, o vesta de salvare, cu insemnele marinei militare americane. Dupa cercetarile realizate de autoritatile locale, s-a constatat ca vesta apartinea marinarului american Sam Belovski, de pe distrugatorul USS Cole. In octombrie 2000, in portul Aden , din Yemen , s-a declansat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea a 17 militari. In urma atentatului, matelotul Sam Belovski a fost dat disparut, iar trupul sau nu a fost gasit niciodata. Dar cum a putut ajunge dupa trei ani vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian intr-un lacusor pierdut din Rusia Centrala, la 4000 de kilometri distanta?! Care a fost traseul ei? Oare legendele lacului fara fund sunt reale? Oare exista asemenea cai subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale planetei? Tunelurile subterane si pesterile au fost dintotdeauna un subiect care a atras atat atentia oamenilor de stiinta, cat si pe a celor pasionati de mistere. Poate pentru ca in intuneric se ascund enigme de nepatruns sau pentru simplul fapt ca acestea se deschid si acced catre centrul pamantului. Pe aceasta tema s-au scris o multime de carti si povesti fascinante, s-au realizat sute de filme de aventuri, care au imbogatit si mai mult imaginatia oamenilor.
Cert este ca acestea exista peste tot in lume, fie ca vorbim despre galeriile antice recent descoperite sub Ierusalim, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane sapate dedesubtul Mexicului. Arheologii si oamenii de stiinta au inceput sa isi puna tot mai des intrebarea daca nu cumva aceste retele subterane au fost candva conectate intre ele. Lungimea lor nu a putut fi determinata precis, pierzandu-se intr-un nesfarsit labirint in interiorul pamantului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite in aceeasi perioada. Si totusi: cand si cine le-a creat si in ce scop?In regiunea Volgograd din Rusia exista un lant muntos, cunoscut sub numele de Medveditki, care, incepand cu anul 1997, a fost studiat in detaliu de organizatia "Kosmopoisk" (Cercetasii Cosmosului). Aici a fost depistata si cartografiata o retea extinsa de tuneluri, cercetata pe o distanta de zeci de kilometri.
Aceste pasaje subterane au un diametru de 7 pana la 20 de metri si, pe masura ce se apropie de creasta muntelui, se largesc tot mai mult, ajungand pana la 120 de metri, transformandu-se sub munte intr-o sala imensa. De aici, se ramifica alte trei tuneluri in diferite unghiuri. In Uniunea Sovietica, la inceputul anilor '50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de ministri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Stramtoarea Tatara, care desparte Rusia continentala de insula Sahalin si care leaga Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. In conditiile declansarii razboiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevazut cu cale ferata, intre insula Sahalin si Rusia.
Tunelul fusese trasat si construit tinand cont de geologia dificila a solului de sub fundul apelor. Peretii sai erau foarte netezi, acoperiti cu un material care semana a lava vulcanica. Toti cercetatorii rusi au fost insa de acord ca acel material nu era unul creat de natura. In urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra peretilor se actionase simultan termic si mecanic, iar rezultatul fusese aceasta crusta, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistenta. Conform afirmatiilor doctorului Berman, nici macar tehnologia moderna nu ar fi putut realiza o asemenea lucrare. Totodata, ea a amintit despre gasirea unor obiecte stranii in tunel, a unor mecanisme de neinteles, instrumente si echipamente necunoscute, si chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat dupa abandonarea acestui gigantic si ambitios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care in decursul deceniilor "s-au pierdut".
Conform articolului, exploratorul G.E. Kincaid, in timpul expeditiei sale in Marele Canion, a facut o descoperire uluitoare: un intreg oras subteran, cu o retea de tuneluri, in care s-au gasit dovezi ce indica faptul ca civilizatiile antice au migrat in America din Orient prin aceste cai subpamantene. Cercetatorul a demonstrat, aparent convingator, ca populatia care locuia in aceste caverne misterioase, adanc sapate in stanca, era de origine orientala, posibil din Egipt. In publicatie se relateaza ca echipa coordonata de Kincaid a descoperit o camera gigant, de aproximativ 1500 de picioare (450 metri), din care porneau zeci de pasaje, "ca spitele unei roti". Recent, arheologii au descoperit un tunel vechi de 1800 de ani, care duce in directia unui intreg sistem de galerii, aflat la 12 metri sub Templul Sarpelui cu Pene din Mexic. Orasul Teotihuacan a fost construit de o populatie relativ putin cunoscuta, care a atins apogeul intre anii 100 i.Chr si 750 d.Chr. Templul a fost ridicat intre anii 150-200 d.Chr. Din motive necunoscute, orasul a fost abandonat pana la venirea in zona a populatiilor aztece, in 1300 d.Chr. Acestia din urma au dat si denumirea de Teotihuacan , care semnifica "locul unde oamenii devin zei". In zona Europei Centrale, pe teritoriile Cehiei, Poloniei si Slovaciei, se intind Carpatii Beskizi. La granita dintre Polonia si Slovacia, se afla cea mai inalta culme, Babia ( Babia Gora ), cu o altitudine de 1725 m. In folclorul celor doua popoare exista multe legende legate de acest varf. Se spune ca locuitorii zonei pastreaza secreta existenta unui tunel sub munte. In urma cu cativa ani, intr-un ziar local polonez, a aparut relatarea unuia dintre locuitorii satului Zawoja, Stanislaw Poniatowski.
El a povestit ca, in anii '60, tatal sau i-a dezvaluit taina muntilor. Au plecat impreuna din sat catre " regina Babia" si, ajungand la o inaltime de aproximativ 600 de metri, tatal lui s-a oprit si i-a spus ca acolo va vedea o alta lume, va afla un secret care este transmis din generatie in generatie. Cu un efort imens, au dat la o parte o stanca si dedesubtul ei Stanislaw a vazut un put cu o deschidere larga, ce ducea catre miezul pamantului. "Peretii erau netezi si luciosi, de parca ar fi fost acoperiti cu sticla. Tata a aruncat o franghie si am inceput coborarea. In interior, in mod straniu, aerul era uscat. Am coborat cativa metri pana am dat de un tunel. Apoi, ne-am continuat calatoria prin tunelul usor inclinat catre interiorul pamantului, pana la o sala spatioasa, cu o forma ovala. De acolo plecau mai multe tuneluri, in toate directiile. Tata mi-a spus ca, urmand traseul lor, de aici se poate ajunge in alte tari si chiar pe alte continente. Tunelurile din stanga duc in Germania si mai departe, in Anglia, pana in America, iar cele din dreapta se intind prin Rusia si apoi prin China si Japonia, tot pana in America, unde se innoada iarasi cu tunelul din stanga".
"Multe dintre ele s-au prabusit, altele nici macar nu au fost descoperite, de aceea este foarte grea munca de dovedire a acestei ipoteze. Acum lucram la o harta prin care sa reprezentam reteaua. Insa, deocamdata totul este aproximativ, deoarece nu avem informatii complete si nu au fost studiate Africa, India si Australia ", declara P. Mirosnicenko, unul dintre cercetatorii LSP. Potrivit afirmatiilor sale, se crede ca aceste tuneluri au fost create de civilizatii stravechi sau de alte civilizatii necunoscute pentru a se putea refugia in caz de catastrofe naturale. In mod ciclic, planeta noastra este lovita de fel de fel de calamitati naturale, cum ar fi cutremure, tsunami, eruptii vulcanice, ciocnirea cu asteroizi, asa cum s-a intamplat acum aproximativ 65 de milioane de ani cand, in urma impactului cu un asteroid, au disparut dinozaurii si majoritatea vietuitoarelor planetei. Munţii României sunt străbătuţi de tuneluri subterane, puţine persoane, chiar şi în zilele noastre, cunoascând existenşa acestora.
Pe timpul dacilor aceste tuneluri şi trecerile subterane erau cunoscute doar de sacerdoţi şi câţiva nobili. Cei din urmă cunoşteau doar câteva treceri strategice. Secretele preoţilor daci au fost preluate de preoţii creştini, retransmise mai departe numai călugărilor virtuali. Munţii Bucegi ascund o parte din secretul nostru existenţial. Totul a început pe vremea primului domnitor din dinastia Basarabilor, când platoul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând. Acolo se antrena cavaleria domnitorului, acei oşteni "roşii" (denumire dată de îmbrăcămintea pe care o purtau), care formau unităţile de elită ale armatei domnitorului din Ţara Romînească, folosite doar în caz de mare primejdie.
Şi mai puţini cunosc de ce a fost ales platoul Bucegilor. Deoarece, în vremurile de primejdie, tezaurul Ţării era ascuns în tunelurile subterane din zonă şi păzit de oştenii "roşii". Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, acumulat de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale. Dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur. Cei care nu ţineau seama de aceasta erau crunt loviţi. Se spune că blestemul i-a lovit şi urmărit pe cei din ramura Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor. Pentru că au încercat să folosească tezaurul Ţării în scop personal ei şi familiile lor au fost asasinaţi. "În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurători energetice care au constatat existenţa unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversează munţii dintr-o parte în alta.
Mai mult, aceste măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi. Ceea ce este uirmitor este altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu străbat haotic munţii ci sub forma unor linii care figurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, Întrebarea logică este dacă aceste tuneluri subterane au fost făcute de mâna oamenilor sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdată, nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei care-l locuiesc" În anii 1993-1994 în zona Buşteni-Sinaia s-au petrecut mai multe fenomene stranii.
Oamenii acuzau stări de agitaţie inexplicabile care le afectau sănătatea. Însă numai pe timpul nopţii. Apoi s-au produs mai multe cutremure, constatându-se că nu aveau epicentrul în Vrancea sau Bucegi, cum era normal. Locuitorii mai relatau că au prins frica de a pune mâna pe obiecte metalice deoarece se curentau imediat. Cercetarea acestor fenomene nu a dus la nici un rezultat. Peste un an intensitatea cutremurelor a sporit. Ciudat era faptul că, de fiecare dată înainte de producerea acestora, se auzea un tunet înfundat. Aceste cutremure se produceau, invariabil, la ore fixe: ora 20.000 şi 3.00 noaptea. După producerea lor s-au semnalat semnale radio! Ceea ce nu era normal. "Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi.
Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajungă sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi." După 1999 toate au încetat. Specialiştii de la Centrul de Fizică a Pământului şi cei de la Staţia Seismică de la Cheia nu au găsit nici o explicaţie acestor fenomene. Se ştia de existenţa tunelurilor subterane. S-a emis ipoteza că aici aveau loc diferite experienţe, centrul fiind zona crucii de pe Caraiman! Dar cine le făcea şi cu ce scop? Mister total!!...
Sarmisegetusa, din cauza unor fenomene ciudate care au loc în zona respectivă, este numită "zona crepusculară a Europei". În sanctuarul dacic dela Racoş s-au găsit cuie dacice de fier care nu ruginesc. Testate cu raze X, s-a descoperit că, într-adevăr, cuiele au 2000 de ani. În componenţa lor intră fier pur (99,97%), magnetită, oxid de fier şi alumino-silicaţi. Cuiul nu rugineşte. În lume mai sunt două exemple de astfel de fier inoxidabile: stâlpul de fier de la Delhi şi discul din Mongolia , cercetate de NASA. S-au mai găsit şi nişte calupuri de fier decic de peste 40 de kg. La acea vreme, romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 kg" (5). Muntele Toaca este o piramidă cu baza pătrată, formă extrem de rară în natură.
Latura are lumgimea dublă faţă de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceeaşi mărime cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultură aflată în apropiere, s-a descoperit, incizat în ceramică neolitică, un motiv unic reprezentând proiecţia în plan a unei piramide cu baza pătrată. Diagonalele şi apotemele sunt trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpaţii Meridionali şi cei Orientali este de 52 de grade. 51 de grade 50 de minute este unghiul dintre feţele piramidei lui Keops (Khufu) şi baza acestuia. Vasile Pârvan susţine teoria Ceahlăului ca munte sfânt al dacilor. Muntele Retezat este un monolit de proporţii gigantice cu înfăţişarea unui trunchi de piramidă.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »