Ofensiva rusă va începe după Paşti, dar înainte de 9 mai



Subiect: Wesley Clark: Ofensiva rusă va începe după Paşti, dar înainte de 9 mai



Ofensiva forțelor ruse in estul Ucrainei este posibilă după Paști, dar înainte de 9 mai (ziua Victoriei în Rusia), a declarat generalul american Wesley Clark, fost comandant al forțelor NATO în Europa, în timpul discursului său la Atlantic Council.
„Se pare că refacerea unui conflict pe scara larga este inevitabilă, și sper că SUA vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni acest lucru" – a spus el.
Potrivit generalului, acordul de la Minsk lucreaza slab, pentru că armele grele nu au fost retrase, ci ascunse în imediata apropiere de linia de conflict, iar Rusia continuă să livreze arme si munitie.
Potrivit lui Clark, analiza diferiților factori sugerează că „un nou atac al forțelor ruse este așteptat după sărbătorile de Paști, dar până pe 9 mai".
„Probabil că, dacă aliații vor decide să nu boicoteze festivitățile (parada militara de pe 9 mai), care are o importanta esențială pentru președintelui Putin, el va mai aștepta (cu atacul)", – a spus Clark.
În opinia sa, este nevoie ca Ucraina acum sa fie ajutata cu arme, sa fie gata atunci cand incepe ofensiva rusa.
„Nu va fi o provocare, livrarile de arme vor avea efect stabilizator (prin intarirea apararii -n.r.), iar noi trebuie să o facem acum", – a spus generalul.
Cu toate acestea, el a avertizat că ar fi o greșeală să presupunem că apetitul lui Putin va fi limitat doar la Ucraina, și a spus despre posibilitatea unui atac asupra țărilor baltice și Poloniei.
Generalul a comparat războiul din Ucraina cu războiul din Balcani în anii 1990.
„Avem în Ucraina același model de acțiune, la fel ca în Balcani și chiar mai mult… Putem aminti invazia în Polonia în 1939, in urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Acțiunile Rusiei în Crimeea și Donbas ne reamintesc acțiunile Uniunii Sovietice când a ocupat estul Poloniei" – a mai spus Wesley Clark
Comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a anunțat, marți, la București, că o decizie privind prepoziționarea de echipamente militare grele ale NATO în România va fi anunțată "foarte curând" și s-a arătat sigur că, atunci când acest lucru se va întâmpla, România "va răspunde prompt (...) și va fi de acord".

  O decizie privind prepoziționarea de tehnică grea de luptă a NATO în România va fi anunțată foarte curând
"Da, această decizie va fi anunțată foarte curând. Sunt sigur că atunci când lucrul acesta se va întâmpla, România va răspunde prompt, ca de fiecare dată, și va fi de acord cu prepoziționarea acestei tehnici, fiind întotdeauna un partener de încredere pentru NATO", a spus Breedlove, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, întrebat dacă s-a luat decizia ca România să găzduiască inclusiv tehnică grea de luptă.
La rândul său, oficialul român a precizat că legat de acest subiect există deja discuții la nivel tehnic.
Comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, are programate, marți, la București, întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta.

Anexarea de catre Rusia a Crimeei va costa bugetul rus 150-200 miliarde de dolari în 3-4 ani. Evaluarea a fost facuta de fostul ministru de finanțe al Rusiei, Alexei Kudrin, potrivit Tass.
In afara de acest cost, Rusia va aloca bugetului din Crimeea anual  7,6 miliarde de dolari, a declarat Kudrin în cadrul unei „mese rotunde" dedicate celor 15 ani de președinție ai lui Vladimir Putin.
Pierderile majore provocate de anexare tin de costurile indirecte – fuga de capital și sancțiunile occidentale, a precizat fostul ministru.
Agenția propagandistică Russia Today dorește să provoace autoritățile din țările occidentale s-o interzica de dragul unui scandal care ar putea sa-i extinda publicul foarte redus, considera expertul britanic Peter Pomerantsev, citat de Ukrainskaia Pravda.
„Russia Today îşi dorește foarte mult să fie interzisa – atunci în jurul ei va exista un mare scandal. Și, de fapt, foarte puțini oameni urmaresc acest canal public – doar extrema stângă, extrema dreapta și dezaxatii", – a spus el.
În opinia sa, Russia Today este un fel de „convoi umanitar", o manevra de invaluire în războiul de informații, în timp ce pe formatorii de opinie occidentali Kremlinul îi „lucreaza" mai delicat, le face curte, îi cumpara.
 „În tarile arabe și din America de Sud, ea (Russia Today – n.r.) poate avea un oarecare succes, pentru că acolo deja există sentimente anti-americane puternice, iar canalul rusesc se varsă în contextul generalanti-occidental. De exemplu, pentru președintele Venezuelei este foarte important sa demonstreze că toată lumea este împotriva Americii. Assad în Siria se folosește, de asemenea, de propagandă rusă, iar Krmelinul, în schimb, o foloseste pe cea siriana. Împreună, ele creează un conglomerat internațional al minciunii autoritare", spune Pomeratsev.
Instabilitatea crescânda la granița cu Afganistanul obliga Turkmenistanul sa ceara asistență tehnică din partea SUA, a declarat șeful Comandamentului Central al SUA, generalul Lloyd Austin, în fața Congresului american, cu ocazia raportului anual cu privire la cooperarea militară a SUA cu țările din Asia Centrală. Generalul Austin a mai declarat că Washingtonul ar trebui să răspundă pozitiv la cererea Ashgabatului (capitala turkmena), potrivit Nezavisimaia Gazeta (NG).
Generalul Lloyd Austin sustien în raportul sau ca „guvernul Turkmenistanului doreste să cumpere echipament militar pentru protecția frontierei și tehnica pentru neutralizarea amenințărilor", scrie site-ul Eurasianet.org.
Ashgabatul a adresat cererea de asistenta tehnica după intensificarea prezentei militanților „Stat Islamic" (ISIS) la granița turkmeno-afgană. Islamistii au atacat unitati de graniceri de la frontieră, iar autoritățile turkmene au anunțat mobilizarea rezerviștilor. Cu toate acestea, măsurile nu sunt suficiente, pentru că frontiera cu Afganistan se intinde pe o lungime de 750 kilometri si este practic neechipata. În unele zone a fost săpat un șanț adânc, dar acesta este mai degraba o opreliste pentru animalele salbatice, mai putin pentru radicalii islamisti.
„Cererea adresata de Ashgabat Washingtonului poate fi legata si de posibilele presiuni ruse asupra Turkmenistanului, care doreste sa i se permita intoarcere cu trupe la frontiera afgano-turkmena", – spune jurnalistul american Joshua Kucera.
Arkadi Dubnov, politolog și expert în Asia Centrală, admite posibilitatea unui acord de cooperare intre granicerii turkmeni si cei uzbeci, dar nicidecum cu cei rusi, potrivit NG.
„Ocuparea de catre trupele ruse a Crimeei și invazia din Ucraina, în opinia mea a fost ca un vaccin împotriva tentației unor țări precum Turkmenistanul de a cere ajutor militar de la Rusia, chiar şi in fata unor amenințări precum ce a ISIS. Și cu cat mai mult Moscova da  de inteles că este pregătită să sprijine Ashgabatul, cu atat creste dorința Ashgabatulului de a refuza o astfel de ofertă"- spune Dubnov, citat de NG.
Prin urmare, în situația în care Ashgabatul este conștient de amenințările extremiștilor din Afganistan și, totodata, evită întărirea cooperării militare cu Rusia, singura cale de ieșire este de a face apel la Washington. Însa cererea sa se refera strict la asistență tehnică, fara forta umana. Turkmenistan considera inacceptabilă desfasurarea pe teritoriul sau de trupe straine.
Între timp, recent, fostul președintele afgan Hamid Karzai a declarat pe postul de televiziune CNBC că prezenta militanților ISIS in Afganistan este doar un zvon.
„Discutiile despre amenințările ISIS sunt un prilej pentru a crea un fundal alarmist, care sa sperie Occidentul și statele vecine în scopul obținerii de ajutor", confirma analistul Dubnov.
Potrivit unui alt expert în Asia Centrală și Orientul Mijlociu – Alexandr Kniazev, activarea militanții ISIS a coincis cu „activitatea tot mai mare a Turciei in regiune".  „Activitatea talibanilor aflati sub influența turcă la frontiera turkmena, în contextul situației energetice regionale, ridică întrebări cu privire la intrarea Turkmenistanului intr-un „blocaj geopolitic", care ar obliga Ashgabatul sa accepte pana la urma schemele de export a energiei oferite de Ankara" – spune Kniazev.
O unitate a armatei ruse desfasurata in Transnistria a efectuat, marţi, exerciţii militare pe teritoriul regiunii separatiste moldovene, simulând atacuri împotriva inamicului şi o operaţiune de contracarare a terorismului.
În cursul exerciţiilor, trupele ruse au efectuat o operaţiune antiteroristă împotriva unui inamic, dejucând un atentat, potrivit Mediafax.
„O unitate de reacţie a forţelor ruse din regiunea moldoveană Transnistria a efectuat un exerciţiu antiterorist", a confirmat Comandamentul districtului de vest al armatei ruse, citat de agenţia Sputnik.
„Conform planului exerciţiului, un grup de extremişti au încercat să comită atacuri teroriste şi să ia ostatici. Forţele antiteroriste au lansat o operaţiune. Teroriştii au fost neutralizaţi" în cadrul exerciţiului, precizează Comandamentul.
Fortele speciale Berkut sunt responsabile pentru cele mai multe dintre crimele comise pe 20 februarie in Piata Independentei din Kiev (Maidan Nezalejnosti – ucr.), potrivit raportului Grupului consultativ internațional (ISG), acționând sub mandatul secretarului general al Consiliului Europei.
Raportul a fost publicat la Kiev astazi, 31 martie, potrivit eurointegration.com.ua.
 „Judecând după materialele dosarului penal, responsabilitatea pentru cele mai multe dintre crimele comise pe 20 februarie 2014, poate fi atribuita membrilor Berkut… analiza a sute de ore de înregistrări și materiale video de pe Internet a permis să se stabilească ca un numar de 21-24 de membri ai trupelor Berkut au tras în participanții la proteste…", – se menționează în document.
Potrivit raportului, „niciunul dintre membrii Berkut nu putea folosi arme fără sa aiba un ordin direct de la comandantul lui, domnul Sadovnik".
Documentul arata că majoritatea manifestanților care au fost uciși pe 20 februarie au capatat rani de arma Kalasnikov calibru 7,62 * 39, aflat in dotarea luptătorilor „Berkut".
„S-a stabilit că grupul condus de Sadovnik a primit 20 de automate AKS-47, care nu au fost returnate la locul de depozitare, disparand", – spune documentul.
„Ancheta a stabilit, analizand traiectoria gloanțelor că mai mult de 30 de persoane au fost împușcate din spatele baricadei de beton aflate aproape de ieșirea din stația de metrou Kresciatik, de pe strada Institutska, care se corelează cu numeroase înregistrări pe Internet, care arată modul în care angajații Berkut în uniformă cu banderole galbene trageau din acel loc", -se mai arata în raport.
Cel puțin trei manifestanti au fost ucisi din hotelul Ucraina
„Procuratura Generală considera că probele demonstreaza ca cel puțin trei din cele 49 de persoane ucise pe strada Instytutska, au fost împușcați din hotelul Ucraina, sau din cladirea conservatorului. ADe asemenea, au existat rapoarte neconfirmate că cel puțin 10  persoane au fost impuscate de pe acoperișuri „, – spune documentul.
În același timp, datele privind un număr mare de morți in urma impuscaturilor din partea unei terte forte nu s-au confirmat. Analiza balistica arata ca mai mult de 30 de persoane au fost ucise de focuri de arme trase dinspre baricada de beton, ocupata de echipa Berkut condusa de Sadovnik.
Nu există dovezi suficienete ale prezentei unei „a treia forțe", sau a lunetistilor.
Anchetatorii ucraineni nu au găsit dovezi suficiente care să probeze ca pe 20 februarie 2014, pe strada Instytutska au fost uciși manifestanti de catre lunetiști si nici despre prezenta sau implicarea unei „a treia forțe" în evenimentele tragice din acea zi.
Această declarație a fost făcută la o conferință de presă la Kiev de catre șeful Grupului Consultativ Internațional (ISG), fostul președinte al Curții Europene a Drepturilor Omului Nicolas Bratza.
El a menționat în special că știE despre declarațiile conducerii Ucrainei cu privire la implicarea unei „a treia forțe", probabil din Rusia, în evenimentele de pe Maidan.
 „Am examinat problema așa-numitei „a treia forțe" şi am ajuns la concluzia că această întrebare rămâne deschisă, în ciuda faptului că există unele semne ALE PREZENTEI cele de-a treia forta"- a spus Bratza.
El a subliniat că ISG nu se opune teoriei celei de-a „treia forțe", dar ca ancheta oficială nu a oferit dovezile necesare.
Reamintim, pe 19 februarie 2015 șeful SBU, Valentin Nalivaicenko a declarat că „lunetistii străini" au tras in manifestanti pe Maidan, tragatorii fiind coordonati de consilierul prezidențial rus Vladislav Surkov.
Procuratura Generală a Ucrainei, la rândul său, suspectează 20 de ofițeri FSB pentru crime împotriva protestatarilor din Maidan.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »