Stefan Iordache, ultimul interviu, integral

Ultimul interviu, integral

         (reporter Cristian Brancu, in 'Confidential' , articol reluat in 'Jurnalul National'/15 septembrie 2008 )

 

         Rar te suna Stefan Iordache. Si trebuia sa fie ceva important. Asta se intimpla acum! De la celalalt capat al firului, maestrul ma intreaba  despre o anume serata mondena pe care nu vrea sa o frecventeze. Il invit pe loc  la interviu si ma socheaza: "Hai sa o facem, va fi ultimul meu interviu".

        In timp ce conduc masina spre localitatea de langa Bucuresti unde sta, ma intreb ce l-a maniat atit de tare. Intru in satul pazit de padure, in care sta maestrul. E alt aer decit in Capitala, desi nu sintem departe. Inteleg  de ce a fugit aici. Ne asteapta in poarta si ne invita intr-un superb univers arhaic, in care s-a retras. Aici pregateste rolurile, citeste, ingrijeste via, cultiva meri, face vin, taie iarba. Revine la matca.

        CB: E ultimul interviu?
        Da. Si nu numai atit, este ultima mea aparitie in public, in afara scenei, acolo unde bate inima mea.

        CB: De ce?

        Nu mai vreau sa trancanesc. La ce foloseste? Sunt mahnit. Nici vehement si nici suparat. Mahnit. Vorbim cu totii in vant, pentru ca nimic nu se schimba. Aleg sa nu ma mai implic in societate. O fac pentru prima si ultima oara. Ceea ce traim este o telenovela. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovela nu mai este suficient pentru ce traim. E o manea. De prost gust. Decit sa vorbesc fara rost, nu-i mai bine sa ma uit la salcia asta?

        CB: Dar sunteti un reper pentru Romania!
        Crezi? Lumea ma stie mai degraba pentru ca am cantat cu Sanda Ladosi si  mai putin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai facut eu. Nu ma indigneaza asta, ba chiar privesc situatia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au altii  destula. Dar poate ca nu o merita.
         Eu stiu? Nu vezi cine vorbeste azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, iti  pun si eu o intrebare. Niciodata nu am stiut ce inseamna vedeta. Explica-mi  tu!
         Dupa parerea mea, vedeta este personajul care are cu ce sa se legitimeze profesional, care are popularitate si care cauta sa stimuleze mereu aceasta imagine. Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sanii goi, pozata in porumb, e?

        CB: Eu cred ca nu, maestre. Va inteleg. Tabloidele gresesc cand umfla  personaje  gen Alina Plugaru.        Cine e fata asta? Dupa nume, o fi buna sa-mi are nitel pamantul?

 

        CB: Ma indoiesc.

        Vezi cum e cu vedeta? Poti sa o pui pe fata asta langa Radu Beligan si  Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se  considera  vedete si acelasi lucru cred si eu. Eu nu mai vreau in aceasta lume.

 

        CB: Alegeti sa va refugiati aici, pe acesti 3.000 de metri patrati care mi se  par un paradis, cu pivnita, vie, rasaduri, pitici de gradina, cu veranda  asta minunata.

        Da. Acest loc este ca o mana. Face parte organic din mine. Auzi linistea  asta compacta? Aici poti trai linistit. Am cumparat o mie de metri aici in 1982, cu banii luati de la filmul "Glissando". Erau 90 de pruni aici. Pe  primii 40 i-am taiat chiar eu, cu fierastraul pe care il vezi acolo, in cui, langa pivnita. Apoi inca doua mii, dupa revolutie. Crezi ca as fi avut  bani pentru asa ceva?

        CB: Putem intra in pivnita?

        Nu. E greu, trebuie sa ridici un chepeng din casa.

        CB: Inseamna ca intrati rar acolo.

        Nu, dimpotriva (ii lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cit mana! Am facut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A iesit cam tare de data asta. V-as da, dar nu e indicat pe  canicula asta.

 

         CB: L-ati lucrat singur?

         Nu. Nu uita ca eu sunt crescut in vie. Bunicul meu avea doua hectare de  vie. Avea doua sute de oi, pe care le-am pazit, asa cum, de mic, am cules  via. E normala armonia mea cu acest loc. In fine, vinul trebuie vorbit cu  prietenii, trebuie cantat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Pita, pe  celalalt vecin, Papaiani, pe Mitica Popescu si l-am cules impreuna. Si  l-am  pus pe Nicu Gigantu sa-l cinte.

 

         CB: E o traditie cintatul vinului?

         Nu, dar cred ca, decat sa faci si sa bei vinul de unul singur, mai bine il  arunci la canal.

 

         CB: V-a placut sueta.         Mi-a placut carciuma, mai corect spus. Intr-o anumita perioada, mergeam in  carciumi ca sa observ oamenii, ca pregatire pentru un anumit rol. Placerea  a fost sa stau la suete, pentru a comunica. Si ca iesire din starea  rolului.
         Da. Iti fac o marturisire. Daca as lua viata de la inceput, nu stiu daca as face la fel. Am avut sansa, dar si nesansa, unor roluri mari. Sansa este ca am devenit apreciat, nesansa e ca toate aceste roluri mi-au macinat cumplit nervii.

        Daca as fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu as mai repeta  acest  drum, toate aceste roluri mari. Uita-te la colegii mei de generatie, care-s ingineri sau doctori. Arata de parca-s copiii mei.

        CB: Nu va cred. Sunteti un om nascut pentru teatru.

        Eu joc teatru, pentru ca nu stiu sa fac altceva! Daca stiam sa montez  prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit sa devin mare actor, dar  soarta, Dumnezeu m-au impins aici. Cand am dat admitere la Medicina, am  facut vizita medicala la facultatea de teatru. Iar cand am iesit de acolo, mi-am notat intr-un jurnal ca niciodata nu as vrea sa traiesc printre asemenea oameni. Daca teatrul e inima mea, atunci afla ca inima mea a fost cucerita treptat, in timp.   

        Hmmm, am senzatia ca Dumnezeu m-a luat de par si  m-a tras in sus. Stii, in adolescenta eram foarte jos.

 

        CB: Nu va mai place noua generatie din teatru? Acum sapte ani, intr-un  interviu, Marin Moraru mi-a zis ca nu vede pe nimeni ca un demn urmas al  generatiei sale.

         Nu era departe de adevar. Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie.Nu stiu cum sa plece mai repede de acolo. E adevarat, au si multe tentatii. Joaca la TV, in reclame. Unii fac facultatea de teatru ca sa ajunga prezentatori, manechini, secretare. Sigur, in societatea moderna, trebuie sa stii teatru ca sa vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era in aceasta postura.

        CB: Oamenii privesc altfel teatrul?

        Da. Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de scoala rezulta ca sunt pe scena de 49 de ani. Eu imi fac meseria asa cum am pornit-o. Vin  la teatru cu trei ore inainte de spectacol, repet textul, intru in stare. Numai Mitica Popescu face ca mine. Este si el un maniac al teatrului. Si, de 30 de ani, nu mi s-a intamplat sa joc cu sala goala.

        Dar publicul s-a  schimbat, s-a pervertit. Vrea sa rada la teatru, lucru care a intrat subliminal in urma influentei unor trupe ca "Vacanta Mare", "La bloc". Actorii tineri gresesc si ei. Cred ca si daca ar juca Hamlet ar vrea sa faca lumea sa rada. Daca tinerii se simt frustrati de ce a zis Marin, sa arate, nu sa-l critice!
        CB: Dar in societate, in varful ei, nu vedeti pe nimeni care sa va placa?

        Pe nimeni. Vad doar oameni destepti, dar necinstiti. La noi, gura bate scaunul, ca sa nu zic altfel.

 

        CB: Daca n-ati fi fost actor, ce ati fi fost?

        Nu chiar ospatar, dar sigur patron de restaurant.

 

        CB: Si de ce n-ati incercat?

        Am incercat. Cine naiba o fi inventat carciuma? Unul destept din  preistorie, care a vazut ca doi nu au unde sa bea un pahar, asa ca i-a chemat la el si a cerut sa fie platit pentru asta.

        Prin 1990, am incercat  sa fiu patron. Am luat o firma, impreuna cu alti prieteni ingineri, dar n-am stiut sa ne descurcam. Aveam 5.000 de vaci si multe altele, dar au  murit multe animale, pana cand am vandut-o lui Urzica, cel cu Coleus-ul,  daca-l mai stii. Am luat, tot cu prietenii astia, pe la Obor, pe strada  care se numea Kent - ca acolo se gaseau tigari pe vremuri - o carciuma,  zisa "La Papa", dupa numele fostului patron. Dar n-a mers.

 

        CB: Aveti nostalgii?

        Nu am decat nostalgia tineretii. E lucru de mare pret tineretea si tarziu am inteles asta. Dar fiecare varsta are rostul ei.

 

        CB: Daca ati fi fost mai tanar in 1989, cine stie cum ar fi fost viata.

        Da. Pentru mine, schimbarea a venit tarziu. E bine ca a venit, dar gandeste-te, am trait in doua sisteme si nici nu stii ce greu e sa scapi de anumite spaime. Libertatea pe care am primit-o a fost prost inteleasa.

 

        CB: Stati aici, pe veranda, si va ganditi la trecut, nu regretati ca nu aveti urmasi?

        M-ai lovit in punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat valtoarea vietii. Ma gandeam mereu sa treaca si anul in care eram, sa-mi fac meseria bine. Si a trecut vremea. E cea mai mare tampenie din viata mea.

 

        CB: Ati avut insa prieteni.

        Nu cred ca exista prieteni, ci doar momente de prietenie.

 

        CB: Nu-mi spuneti nimic de cele trei pisici ale dumneavoastra?

        Te rog, sunt chiar niste vedete. S-au pripasit pe langa mine si le-am crescut cu drag. Oamenii imi aruncau pisici peste gard, pentru ca stiu  ca-mi plac.

         (Dincolo de veranda, in casa, doamna Mihaela, sotia maestrului, citeste  "Confidential", iar langa ea toarce un motan negru, Cascarache, preferatul  lui Stefan Iordache. Aflam ca cel gri, care a dormit tolanit pe scara tot  timpul, pe nume Makelele, ataca suprematia in sufletul stapanului. Al treilea pare a fi plecat.)

 

        CB: Ati renuntat la casa din Bucuresti?

        Nu, dar nu-mi mai place orasul. E groaznic, de 15 ani ma extrag din el cat pot de mult. Ceea ce devine greu. Inainte faceam 45 de minute pina aici, acum fac doua ore. Asta e tara in care cad pasarele pe sosele, daramate de  basculante, nu de cataclism. Suntem de risul Bangladesh-ului.

 

        CB: Sotia dumneavoastra m-a rugat sa nu apara in acest interviu. Dar vreau,  totusi, sa-mi vorbiti despre ea.

        Ce sa-ti spun? Ca ea a insistat atunci, in 1982, sa iau acest teren?  Intelegi? Pentru un barbat este important sa aiba langa el o femeie care sa-l inteleaga. Ca sa fie clar: daca acest pamant e ca mana mea stanga,  Mihaela e ca mana mea dreapta. Si ea face parte din mine.

 

        CB: Care e sensul vietii?

        Vrei sa-ti spun cuvinte mari. Cred ca sensul vietii il stie doar Dumnezeu.  Noi nu putem decat sa incercam sa influentam nitel ce ne-a dat el. Asta e  important, sa slujim viata.

 

        CB: Sunteti multumit de viata?

        Sunt unul dintre oamenii care dau extemporal seara de seara, la spectacol.

 

        CB: Dupa cum se vede, ati luat nota mare, adica ati invatat bine lectia.

        Se pare ca da.