David Ben Gurion: Ctitorul statului Israel
David Ben Gurion
de Andrei Dicu
David Ben Gurion a ridicat lumea evreiască împotriva Marii Britanii
La 16 octombrie 1886 s-a născut David Ben Gurion, cel care avea să devină fondatorul statului Israel şi primul premier al acestuia, cu două mandate, între 1948-1953 şi 1955-1963. Militant şi războinic prin excelenţă, politicianul social-democrat Ben Gurion a avut o viaţă personală lipsită de tulburări, iar energia şi-a dedicat-o mişcării sioniste. Inamic declarat al lumii arabe, s-a folosit de puterile europene pentru a-şi apăra interesele.
Tatăl său l-a iniţiat în doctrina sionistă
Pe numele real David Gruen, viitorul politician a venit pe lume în orăşelul Plonsk, din Polonia de astăzi, care la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Rus. Iniţiat în doctrina sionistă de tatăl său, Ben Gurion a emigrat în 1906 în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman, sperând să îndeplinească misiunea de a înfiinţa statul evreu în Israelul istoric. A fost un tip ambiţios, dar modest, gata să sacrifice orice pentru a-şi atinge scopurile. „Cine crede că nu poate schimba istoria sigur nu a încercat niciodată să-şi scrie memoriile", avea să noteze mai târziu. De altfel, din categoria citatelor celebre marca Ben Gurion mai amintim „unitatea politică, nu cea economică, a Europei va schimba faţa pământului" şi „mai bine un duşman inteligent decât un prieten prost".
Pe numele real David Gruen, viitorul politician a venit pe lume în orăşelul Plonsk, din Polonia de astăzi, care la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Rus. Iniţiat în doctrina sionistă de tatăl său, Ben Gurion a emigrat în 1906 în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman, sperând să îndeplinească misiunea de a înfiinţa statul evreu în Israelul istoric. A fost un tip ambiţios, dar modest, gata să sacrifice orice pentru a-şi atinge scopurile. „Cine crede că nu poate schimba istoria sigur nu a încercat niciodată să-şi scrie memoriile", avea să noteze mai târziu. De altfel, din categoria citatelor celebre marca Ben Gurion mai amintim „unitatea politică, nu cea economică, a Europei va schimba faţa pământului" şi „mai bine un duşman inteligent decât un prieten prost".
Înrolat în Legiunea Evreiască a armatei britanice
Izgonit din Imperiul Otoman la începutul Primului Război Mondial, a călătorit la New York, unde s-a căsătorit. Şi-a respectat „atribuţiile" de soţ, dar nu a pus mare preţ pe relaţia sa conjugală cu Paula, pe care a considerat-o mai mult un mijloc de a-şi obţine confortul moral. De altfel, este autorul... celebrei replici „femeia este o cămilă care ne ajută să traversăm pustiul vieţii". După apariţia Declaraţiei Balfour, a intrat în Legiunea Evreiască a armatei britanice şi s-a întors în Orientul Mijlociu. Declaraţia Balfour, numită după numele ministrului britanic de Externe Arthur James Balfour, este o scrisoare a acestuia către liderul evreilor britanici, Lionel Walter Rothschild, la îndemnul liderilor sionişti evrei din Rusia, în care se promitea crearea unei patrii pentru poporul evreu în Palestina, care să nu afecteze comunităţile de alte naţionalităţi deja stabilite în zonă.
Între anii 1920 şi 1930, David Ben Gurion a condus mai multe organizaţii politice, printre care Agenţia Evreiască, cel mai important organism de conducere a sionismului din lume. Pe măsură ce Marea Britanie s-a dovedit tot mai îngăduitoare cu interesele arabilor palestinieni, limitând emigraţia evreilor în Palestina, Ben Gurion a ridicat comunitatea evreiască împotriva Marii Britanii. Totuşi, a cerut evreilor să sprijine forţele aliate în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Izgonit din Imperiul Otoman la începutul Primului Război Mondial, a călătorit la New York, unde s-a căsătorit. Şi-a respectat „atribuţiile" de soţ, dar nu a pus mare preţ pe relaţia sa conjugală cu Paula, pe care a considerat-o mai mult un mijloc de a-şi obţine confortul moral. De altfel, este autorul... celebrei replici „femeia este o cămilă care ne ajută să traversăm pustiul vieţii". După apariţia Declaraţiei Balfour, a intrat în Legiunea Evreiască a armatei britanice şi s-a întors în Orientul Mijlociu. Declaraţia Balfour, numită după numele ministrului britanic de Externe Arthur James Balfour, este o scrisoare a acestuia către liderul evreilor britanici, Lionel Walter Rothschild, la îndemnul liderilor sionişti evrei din Rusia, în care se promitea crearea unei patrii pentru poporul evreu în Palestina, care să nu afecteze comunităţile de alte naţionalităţi deja stabilite în zonă.
Între anii 1920 şi 1930, David Ben Gurion a condus mai multe organizaţii politice, printre care Agenţia Evreiască, cel mai important organism de conducere a sionismului din lume. Pe măsură ce Marea Britanie s-a dovedit tot mai îngăduitoare cu interesele arabilor palestinieni, limitând emigraţia evreilor în Palestina, Ben Gurion a ridicat comunitatea evreiască împotriva Marii Britanii. Totuşi, a cerut evreilor să sprijine forţele aliate în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Victorie cu ajutor francez împotriva ţărilor arabe
În 1948, la constituirea statului Israel, a devenit prim-ministru şi ministru al Apărării. A unit armatele clandestine, care luptaseră împotriva britanicilor, într-o singură forţă naţională, care s-a bătut cu succes împotriva atacurilor arabe. S-a aliat cu Franţa, pe atunci implicată în propriul război cu lumea arabă. Primul război arabo-israelian a început în 1948, o dată cu declararea independenţei statului evreu, în conformitate cu decizia Naţiunilor Unite de divizare a Palestinei. Cinci ţări arabe, Egipt, Irak, Iordania, Libia şi Siria, au atacat Israelul. În 1949, la sfârşitul conflictului, Israelul a obţinut teritorii importante. Acest lucru s-a datorat şi ajutorului primit de la francezi, care au sprijinit înarmarea Israelului până la Criza din Suez (1956).
David Ben Gurion a demisionat din funcţia de prim-ministru în 1963 şi din Knesset (Parlament) în 1970. A murit la 1 decembrie 1973, în locuinţa sa (devenită astăzi un fel de muzeu al sionismului) din kibbutzul Sde Boker, Negev, Tel Aviv.
În 1948, la constituirea statului Israel, a devenit prim-ministru şi ministru al Apărării. A unit armatele clandestine, care luptaseră împotriva britanicilor, într-o singură forţă naţională, care s-a bătut cu succes împotriva atacurilor arabe. S-a aliat cu Franţa, pe atunci implicată în propriul război cu lumea arabă. Primul război arabo-israelian a început în 1948, o dată cu declararea independenţei statului evreu, în conformitate cu decizia Naţiunilor Unite de divizare a Palestinei. Cinci ţări arabe, Egipt, Irak, Iordania, Libia şi Siria, au atacat Israelul. În 1949, la sfârşitul conflictului, Israelul a obţinut teritorii importante. Acest lucru s-a datorat şi ajutorului primit de la francezi, care au sprijinit înarmarea Israelului până la Criza din Suez (1956).
David Ben Gurion a demisionat din funcţia de prim-ministru în 1963 şi din Knesset (Parlament) în 1970. A murit la 1 decembrie 1973, în locuinţa sa (devenită astăzi un fel de muzeu al sionismului) din kibbutzul Sde Boker, Negev, Tel Aviv.
A coordonat din umbră asasinatul lui Kennedy?
Adepţii teoriei conspiraţiei îl consideră pe Ben Gurion artizanul din umbră al asasinatului preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy, din 22 noiembrie 1963. Deşi îi promisese acestuia că Israelul nu este interesat de înarmarea nucleară, Ben Gurion l-a păcălit pe Kennedy, iar la reactorul de la Dimona se lucra intens. Kennedy nu dorea înarmarea nucleară a Israelului, şi unele voci susţin că acesta a fost motivul morţii sale. Mai mult, vicepreşedintele SUA Lyndon Johnson era agentul sionist numărul 1 de la Casa Albă şi că însăşi soţia preşedintelui, Jacqueline Kennedy, ar fi apăsat prima pe trăgaci, nu asasinul oficial, Lee Harvey Oswald, dovadă înregistrarea video în care în zona capului lui JFK apare o perdea de fum înainte de a se auzi zgomotul armei lui Oswald.
Adepţii teoriei conspiraţiei îl consideră pe Ben Gurion artizanul din umbră al asasinatului preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy, din 22 noiembrie 1963. Deşi îi promisese acestuia că Israelul nu este interesat de înarmarea nucleară, Ben Gurion l-a păcălit pe Kennedy, iar la reactorul de la Dimona se lucra intens. Kennedy nu dorea înarmarea nucleară a Israelului, şi unele voci susţin că acesta a fost motivul morţii sale. Mai mult, vicepreşedintele SUA Lyndon Johnson era agentul sionist numărul 1 de la Casa Albă şi că însăşi soţia preşedintelui, Jacqueline Kennedy, ar fi apăsat prima pe trăgaci, nu asasinul oficial, Lee Harvey Oswald, dovadă înregistrarea video în care în zona capului lui JFK apare o perdea de fum înainte de a se auzi zgomotul armei lui Oswald.
Sionismul, creat cu scopul fondării Palestinei
Mişcarea sionistă este cea mai importantă grupare de forţe naţionaliste evreieşti, creată cu scopul de a constitui un stat în Palestina. În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, mai mulţi indivizi care se autointitulau „Mesia" au încercat să-i convingă pe evrei să se întoarcă în Palestina, dar, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest interes a scăzut. Pogromurile din Europa de Est au dus la formarea Asociaţiei Iubitorilor Sionului, care promova stabilirea fermierilor evrei şi a meşteşugarilor în Palestina. În faţa antisemitismului tot mai puternic, Theodor Herzl, liderul grupării, a promovat ideea creării unui stat evreu. A organizat primul congres sionist la Basel, în 1897. După Primul Război Mondial, mişcarea a profitat de momentul Declaraţiei Balfour. Populaţia evreiască din Palestina a crescut de la 90.000 de oameni în 1914 la 238.000 în 1933. Populaţia arabă a rezistat sionismului, iar britanicii au încercat în zadar să împace pretenţiile evreilor cu cele ale arabilor. Sionismul şi-a atins scopul o dată cu formarea statului Israel, în 1948.
Imnul „Hatikva", de inspiraţie românească
Imnul statului Israel, „Hatikva" (n.r. - „Speranţa") este o melodie de inspiraţie românească. Versurile au fost compuse de evreul originar din Galiţia Naftali Hertz Imber, în 1877, în timp ce se afla la Iaşi, ca oaspete al unui cărturar localnic. În 1888, Shmuel Cohen, un tânăr originar din Ungheni (Basarabia) şi stabilit în Palestina, a scris muzica, pe o linie melodică pe care o ştia din copilărie. Ea circula în România pe texte diferite, primul fiind „Cântec de mai". Cel mai popular însă era „Cucuruz cu frunza-n sus", cules în nordul Ardealului. De altfel, România este singura ţară din lume care „oferă" patru imnuri de stat: al nostru, al Israelului, al Moldovei şi al Albaniei.
• După ultimul recensământ efectuat la sfârşitul anului trecut, Biroul Central de Statistică al Israelului anunţa că populaţia ţării a ajuns la 7.846.000 de persoane, Israelul bucurându-se de o creştere medie de 1,8% pe an din 2003 şi până în prezent.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu