Cele zece tratate de pace care au schimbat istoria României.
Cele zece tratate de pace care au schimbat istoria României.
Cum au fost modificate graniţele ţării, în funcţie de interesele Marilor Puteri
Tratatul
de la Berlin a recunoscut declararea Independenţei României
Mai tot timpul, România a fost la mâna Marilor Puteri, care
şi-au împărţit teritoriile în funcţie de propriile interese. Împreună cu
Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Gorj, am selectat
cele mai importante zece tratate care au marcat trecutul ţării şi care au
contribuit, într-un fel sau altul, la stabilirea actualelor graniţe.
Tratatul de la Passarowitz din 1718.
Muntenia pierde Banatul şi Oltenia
Tratatul de la Passarowitz din 21
iulie 1718 a fost încheiat ca urmare a războiului dintre Imperiul Otoman şi
Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană. Imperiul Otoman este învins şi,
prin urmare, a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord, inclusiv Belgradul,
nordul Bosniei şi Oltenia în favoarea Casei de Habsburg. Voievozii de atunci,
Ioan Mavrocordat în Ţara Românească şi Grigore III Ghica în Moldova, au
protestat faţă de tratatul, dar fără niciun rezultat.
Tratatul de la Belgrad de 1739
Tratatul de la Belgrad a fost semnat
la 18 septembrie 1739, în Belgrad între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic.
Prin acesta s-a pus capăt conflictului de doi ani (1737-1739), în care
habsburgii, împreună cu Imperiul Rus, au luptat împotriva otomanilor. Din
această confruntare, Imperiul Otoman a ieşit învingător şi prin pacea de la
Belgrad, Austria a renunţat la toate cuceririle sale la sud de Dunăre şi Sava
şi înapoia Ţării Româneşti, Oltenia, care fusese luată prin Tratatul de la
Passarowitz din 1718. De asemenea, Rusia se obliga să-şi retragă trupele din
Moldova.
Tratatul de pace la Bucureşti din
1812, prin care Imperiul Ţarist a pus stăpânire peste Basarabia
Pacea de la Bucuresti din 1812 a
fost încheiat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, la terminarea războiului
ruso-turc din 1806 – 1812.
Războiul a început la 18/28
octombrie 1806, după ce ţarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să traverseze
Nistrul şi să ocupe Ţările Române. Imperiul Otoman a fost învins în anul 1811
prin luptele de Ruse şi Slobozia, iar apoi încep negocierile de pace care se
încheie prin semnarea Tratatului de la Bucureşti din 1812. Astfel, Imperiul
Otoman a cedat Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km.p., cu 482.630 de
locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. În componenţa Imperiului Rus au
trecut ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru,
Tighina, Carligatura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi
Bugeacul. Autorităţile ţariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată
Bessarabia.
Tratatul de pace de la Iaşi din
1792, prin care Imperiul Rus îşi extinde teritoriile
În 1787, Poarta Otomană a cerut
Rusiei, în mod ultimativ, să cedeze Crimeea, să înceteze orice demersuri în
favoarea Moldovei şi a Munteniei. Rusia a respins aceste pretenţii, iar Turcia
a declanşat ostilităţile. Oştile ruseşti reuşesc să câştige lupte importante
împotriva turcilor la Bîrlad şi Maxineni. Astfel, Hotinul, Iaşiul şi Galaţiul
au fost eliberate de sub ocupaţia otomană. Poarta Otomană este silită să ceară
pace. Rusia a acceptat şi a fost încheiată Pacea ruso-turcă de la laşi, din
1792. Turcia renunţă la pretenţiile asupra Crimeei, iar Rusia anexa teritorii
întinse între Bug şi Nistru, astfel încât hotarele Imperiului Rus au ajuns până
la Nistru.
Tratatul de pace de la Paris din
1856, fundament pentru Unirea Principatelor
Congresul de la Paris din 1856 a
încercat să pună bazele unei noi ordini europene, după Războiul Crimeii, care a
urmărit îngrădirea puterii ruseşti mai ales în sud-estul Europei. Pentru
România, Tratatul de Pace a reprezentat fundamentul prin care s-a putut realiza
Unirea Principatelor de la 1859. Influenţa rusească a fost eliminată, iar
trupele ţariste nu au mai putut străbate teritoriul Principatelor fără acordul
puterilor garante. Sud-estul Basarabiei a fost cedat Principatului Moldovei,
astfel că s-a reuşit îndepărtarea Rusiei de gurile Dunării. Prin tratatul
încheiat s-a stabilit ca libera circulaţie pe Dunăre să se desfăşoare sub
atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Puterile din centrul Europei
urmăreau scoaterea Dunării de sub influenţa rusească.
De asemenea, suzeranitatea otomană
era menţinută, dar Principatelor Române li se acorda dreptul de a avea
propriile Constituţii şi Adunări legislative. Turcia a fost obligată să
respecte administraţia independentă a principatelor Moldovei şi Valahiei,
deplina libertate a credinţei şi legislaţiei, comerţului şi navigaţiei. A fost
stabilită convocare de Divanuri Ad-hoc, pentru exprimarea dorinţei populaţiei
asupra unirii. Principatele avea voie să aibă propria oştire pentru siguranţa
internă şi paza hotarelor.
Tratatul de la Berlin din 1878,
recunoaşterea Independenţei României
Tratatul de la Berlin s-a încheiat
ca urmare a Războiul de Independenţă al României (Războiul Ruso-Româno-Turc)
din 1877-1878. România a intrat în război alături de Imperiul Ţarist şi a avut
un rol important în câştigarea războiului. Cu toate acestea, la negocierile
Tratatului ruso-turc de la San Stefano, delegatul român trimis nu a fost lăsat
să participe. Principatele Unite Române, Serbia şi Muntenegru au fost
recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă. Imperiul
Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urmă îşi rezerva dreptul de a
o schimba cu partea Basarabiei. Tratatul de la San Stefano, prin modul în care
fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri
europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în beneficiul Imperiului
Ţarist. În aceste condiţii, s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele
păstrării echilibrului de forţe paneuropean, astfel că în iulie 1878 s-a
desfălurat Congresul de Pace de la Berlin.
Prin Tratatul de la Berlin, din 13
iulie 1878, s-a recunoscut independenţa României, creându-se, astfel, premisele
pentru Unirea din 1918. Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la
linia de la est de Silistra - sud de Mangalia, au intrat în componenţa statului
român. În schimb, Rusia a primit cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul,
Bolgrad, Ismail.
România a devenit, prin Tratatul de
la Berlin, un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente şi
îşi putea înfăptui politica externă şi internă.
Cele şapte mari puteri europene
participante au fost: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa,
Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. Cel care a dat dovadă de abilitate
diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărârilor a fost
cancelarul german Otto von Bismarck.
Independenţa României a fost
condiţionată de modificarea articolului 7 din Constituţie prin acordarea de
drepturi politice şi civile tuturor locuitorilir ţării care nu erau supuşi
străini, în sensul înlăturării restricţiilor religioase privind dobândirea
cetăţeniei române. De asemenea, o altă condiţie era răscumpărarea de către
statul român a căilor ferate de la două companii din Imperiul Austro-Ungar care
se ocupase de construirea tronsoanelor Suceava - Iaşi - Roman şi
Roman-Bucureşti-Vîrciorva.
Tratatul de Pace de la Bucureşti din
1913
Cele două războaie balcanice
finalizate cu înfrângerea Turciei şi a Bulgariei s-au încheiat prin pacea de la
Bucureşti, din 10 august 1913.
Bulgaria, Grecia, Serbia şi
Muntenegru au format o alianţă balcanică împotriva Turciei pentru întregirea
graniţelor. Războiul se încheie, surprinzător, prin victoria alianţei celor
patru ţări, însă între acestea apar neînţelegeri care pornesc de la pretenţiile
exagerate ale Bulgariei. Astfel, Bulgaria viza să aibă ieşire la Marea Egee şi
teritorii care aparţineau Greciei, dar şi Macedonia. În aceste condiţii, a
izbucnit al doilea război în Balcani, din care victorioasă a ieşit Bulgaria
împotriva Serbiei şi Greciei. România se alătură celor două ţări învinse pentru
a stabili echilibrul în zonă. Armata română nu a purtat nicio luptă, pentru că,
luată prin surprindere, Bulgaria capitulează. În urma conflictului s-a încheiat
Tratatul de Pace de la Bucureşti prin care Bulgaria era obligată să cedeze
României întreaga zonă a Dobrogei. Este vorba de o suprafaţă de circa 6.959
km.p., cu o populaţie de 286.000 locuitori, care cuprindea cetatea Silistrei şi
localităţile Turtucaia, pe Dunare, şi Balcic, la Marea Neagră.
Pacea de la Buftea din 1918, prin
care România cedează Cadrilaterul şi Dobrogea
Pacea de la Buftea a fost un tratat
semnat de România cu Puterile Centrale, în timpul Primului Război Mondial. După
lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, când bolşevicii, conduşi de Lenin şi cu
suportul financiar al Germaniei, au preluat puterea prin înlăturarea guvernului
republican democrat al lui Kerenski, Rusia s-a retras din Război. Lăsat singur,
Guvernul român, refugiat la Iasi, este nevoit să încheie tratatul de pace, prin
care România a trebuit să retrocedeze Dobrogea de sud, Cadrilaterul, şi să
cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei. Restul Dobrogei urma să fie
controlat şi ocupat de Germania şi Bulgaria, deşi rămânea în proprietatea
României. De asemenea, România a fost nevotă să cedeze Austro-Ungariei
controlul asupra trecătorilor Munţilor Carpaţi, iar România a fost obligată să
concesioneze Germaniei toate exploatările petroliere pe 90 de ani.
Tratatului de la Trianon, Versaille
1920, sau ziua de doliu de Ungariei
După capitularea necondiţionată a
Germaniei, din noiembrie 1918, din Primul război Mondial, şi încheierea
Armistiţiului de la Belgrad, Ungaria trebuia să-şi retragă trupele în
teritoriul strict naţional. Statul maghiar nu a respectat, însă, această
înţelegere.
Nou proclamata Republică Ungară a
Sfaturilor, după venirea la putere a comuniştilor, nu recunoştea Armistiţiul de
la Belgrad, iar la data 20 iulie 1919, armata maghiară a realizat primul atac
asupra trupelor române aflate la est de Tisa. Contraofensiva armatei române a
venit la scurt timp, cu acceptul Puterilor Aliate şi Asociate. „Armata
română a zdrobit bolşevismul în Ungaria, protejând această ţară şi populaţia ei
de masacrele comuniste. Campania Armatei române în Ungaria în 1919, a fost, cum
pe drept i s-a spus, şi o campanie pentru „liniştea Europei", ameninţată
atunci de extinderea bolşevismului“, spune istoricul Gabriela
Vasilescu.
Tratatul de la Trianon a fost semnat
la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în primul război
mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar,
stat învins în primul război mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele
Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România, pe de o
parte şi de Ungaria de alta parte. Tratatul de la Trianon recunoştea unirea la
România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului.
„El a făcut dreptate istorică în
litigiul României cu expansionismul şi extremismul maghiar. Ziua în care s-a
semnat Tratatul de Pace de la Trianon, a fost proclamată de către
oficialităţile maghiare de atunci, zi de doliu naţional. Ungaria a declarat că
a semnat tratatul, fiind silită de împrejurări, însă nerecunoscându-l“,
menţionează istoricul Gabriela
Vasilescu.
Tratatul de pace de la Paris din
1947, stabilirea actualelor graniţe
Conferinţa de Pace de la Paris (29
iulie – 15 octombrie 1946) a fost urmată încheierea Tratatelor de Pace, de pe
10 februarie 1947, dintre Aliaţi şi statele Axei, în urma celui de-Al Doilea
Război Mondial. De partea Aliaţilor erau: Statele Unite, Marea Britanie,
Franţa, Uniunea Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia şi Cehoslovacia.
Deşi a luptat în ultima parte a
războiului împotriva Germaniei, România a fost inclusă în partea ţărilor
învinse, din cadrul Axei: Italia, România, Ungaria, Bulgaria şi Finlanda.
Tratatul de la Paris consfinţeşte actualele graniţe ale României, care şi-a
primit înapoi Transilvania de Nord, care a fost dată de Hitler Ungariei prin
Dictatul de la Viena (1940), dar România a pierdut Bucovina de Nord şi
Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice.
Potrivit articolului 21, toate
forţele militare aliate urmau să fie retrase din România, în termen de 90 zile
de la intrarea în vigoare a tratatului. Tratatul a obligat România să plătească
300 milioane dolari SUA, timp de opt ani, în bunuri: produse petroliere,
cereale, lemn, vase maritime şi fluviale, utilaj divers şi alte mărfuri.
Citiţi şi
Comentarii
Toate aceste tratate, conventii, acte azi nu mai au acțiune
juridica, sunt istorie moarta, exponate de muzeu. Europa de azi se conduce nu
de tratatele, acordurile, convențiile, pactele, încheiate de-a lungul secolelor
si in prima jumătate a secolului XX, dar in exclusivitate de legislația
EUROPEANA si standardele DEMOCRATICE europene, ce s-au constituit in baza
înfrângerii fascismului in cel de-al doilea război mondial. Niciun act
international, lege, hotar, niciun "adevăr istoric" de pana la finele
războiului al doilea mondial nu poate sa ofere vreunui stat careva drepturi de
modificare, recroire a hotarelor postbelice in Europa. Încercările de refacere,
repunere in hotarele mai vechi cu sfidarea rezultatelor celui de-al doilea
război mondial sunt calificate a fi drept REVANȘARDE si ILEGALE. Mai presus de
"poftele" nostalgice după hotarele de alta data sta DREPTUL
INTERNATIONAL, ce nu poate fi violat sub niciun motiv istoric.
↩ Raspunde
Stire irelevanta ! Nimeni nu aminteste de "repunere in
hotarele mai vechi cu sfidarea rezultatelor celui de-al doilea razboi
mondial...." dar poate fi dorinta a doua state independente si suverane de
a forma o formatiune teritoriala statala in comun ! Sub nici o forma nu se pune
problema "adevarului istoric" dar de dorintele actuale a doua state
suverane si independente care pedeasupra si din intamplare mai au si granita
comuna. De ce Ungaria nu s-a uni cu Austria avand un singuir guvern ? De ce
Tarile de Jos nu s-ar uni cu Belgia - pentruca famiile regale s-au unificat ?
De ce nu este posibil ca Alteta Sa Regala sa fie dorita in Basarabia ca Regina
a Basarabiei, Buceagului, Gagauziei si Transnistriei si apoi ...vom vedea ce se
mai intampla ... ??? Nu exista lege la care sa te uiti categoric numai si numai
dintr-o anumita pozitie, in afara de furt si crima !
↩ Raspunde
Articol interesant despre Istorie , felicitari autorilor !
Sigur ca interesele Marilor Puteri au influentat Istoria Romaniei insa de
regula si conducatorii romanilor din momentele respective au dat dovada de
inteligenta si diplomatie , care au compensat lipsa de forta militara. E bine
de tinut minte , liderii politici romani actuali si viitori sa nu uite lectiile
Istoriei !
Intre Romania si Basarabia in contextul actual nu poate fi
vorba de o "reunificare istorica" pentruca tratatul de aderare la
NATO si EU nu permite acest lucru. Tratatul EU si NATO nu specifica insa alt
lucru : atunci cand "doua state suverane si independente" se hotarasc
de comun acord pe baza unor convorbiri trilaterale (cu reprezentanti ai EU si
NATO) de a se uni intr-un unitate statala administrativo-púolitico-economica cu
guverne nationale si guvern federal - despre acest lucru nu se aminteste. In
definitiv pe baza carui paragraf RFG s-a reunificat cu exRDG pentruca si atunci
exista RFG ca membrul in EU si ca membrul in NATO ????
N-am sa inteleg de ce, cu Imperiul Rus infrant in Razboiul
Crimeii si fara posibilitate de reactie, Tratatul din 1856 nu a restituit
integral nou numita Basarabie , Principatului Moldovei de la care fusese
rapita.Logica indepartarii de durata a Rusiei de la Gurile Dunarii, ar fi cerut
aceasta masura.Atunci, partea de rasarit a Moldovei, ar fi participat la
constituirea Principatelor Unite,la constituirea Romaniei facand imposibil un
rapt ulterior.Dar, n-a fost sa fie!
Tratatul de la Buftea este considerat de catre unii
istorici, cred corect, o prelungire a Armistitiului de la Focsani , din
noiembrie 1917. Nu se spune nimic despre tratatul de la Bucuresti, mai 1918,
prin care s-a impus modificarea frontierei pe Carpati și in Dobrogea. Ambele
documente au fost fara valoare juridica internatională, ne fiind sanctionate de
catre regele Ferdinand
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu