Râzând, moravu', nu și arabu’...?!

 

         Dacă vă mai aduceţi aminte, în filmul „Născuţi asasini" se

depăna, la un moment dat,  o fabulă indiană :

O femeie dintr-un trib a găsit într-o iarnă un şarpe aproape îngheţat.

I s-a făcut milă de el, l-a luat în casă, l-a încălzit, i-a dat să bea

lapte, dar, când şi-a venit în fire, şarpele şi-a înfipt în ea colţii

veninoşi. Cu ultimele puteri, înainte să moară, femeia l-a întrebat:

„Am fost bună cu tine, te-am îngrijit, de ce ai făcut asta?". Iar

şarpele i-a răspuns: „Femeie, ştiai că sunt şarpe".

În postura femeii milostive e Franţa de azi. A hrănit la sânul ei

milioane de şerpişori arabi care acum au crescut mari. Unii sunt

inofensivi, nici măcar nu îndrăznesc să sâsâie în arăbeşte, dar alţii

sunt răi şi ameninţă să paralizeze cu veninul lor o ţară întreagă. Şi

ea, ca şi femeia, ştia că şerpii sunt şerpi şi deci nu vor putea fi

niciodată mieluşeii Domnului.

Cine-i de vină pentru ce s-a întâmplat ieri în Franţa? În primul rând,

Franţa însăşi, nu doar politicienii, ci şi francezii în general,

adăpaţi decenii la rând la fântâna corectitudinii politice. Ani în şir

ei – şi occidentalii, în general – au permis minorităţilor să-şi ia

tot mai multe drepturi, din teama de a nu le face să se simtă prost

într-o societate modernă. Şi azi o moschee, mâine un văl, poimâine un

covoraş de rugăciune, arăbeţii au ajuns să se simtă în patria lui

Charlemagne şi Roi Soleil ca la ei acăsică şi să considere Franţa un

fel de ţară islamică, plasată, ce-i drept, cam prost de Allah, tocmai

la capătul Europei.

Occidentalii n-au înţeles nici până acum un lucru fundamental, pe care

până şi neanderthalienii, da' ce zic eu neanderthalienii, până şi

cercopitecii l-ar fi priceput: că oaia nu poate fi niciodată prietenă

cu lupul. Că o populaţie aflată în anul de la Hegira 1393 n-are

absolut nimic de împărţit cu o populaţie care tocmai va sărbători

intrarea în 2019.

Dorinţa de a comunica în vreun fel cu nişte spălaţi pe creier veniţi

direct din Evul Mediu, dorinţa de a-i face pe indivizii ăştia

morocănoşi să râdă la o caricatură, e la fel de absurdă ca intenţia de

a încerca să intri în vorbă cu un tigru. Căci şi musulmanii ăştia

fundamentalişti sunt tot un fel de tigri: îi înviţi în sufragerie să

le dai salată bouef şi vin de Bordeaux şi ei te mănâncă de viu şi apoi

ţi se pişă pe canapea, ca să-şi marcheze teritoriul.

Ce are, aşadar, civilizaţia apuseană în comun cu animalele astea care

au ajuns dintr-un accident genetic în postură bipedă? Ce legătură se

poate crea între un om modern şi un islamist cu creier teşit, care îşi

consideră nevasta doar o maşină vie de făcut copii şi se străduieşte

să-şi ia cât mai multe asemenea maşini în garaj? Absolut niciuna.

Ipocrizia acestor arăbeţi e strigătoare la cer şi Allah, dacă nu e

ocupat cu altceva, ar trebui să ia măsuri: adică vii tu, ciuhap, să

declari război Europei şi, în loc să te foloseşti de sabie, arc şi

săgeţi, ca un dreptcredincios adevărat, apelezi la arme automate,

computere, iPhone-uri şi alte creaţii diavoleşti, făcute de creştini?

Lăsând gluma deoparte, concluzia e clară: nişte oameni crescuţi în

religia lui „întoarce şi obrazul stâng dacă-ţi iei o scatoalcă peste

cel drept" nu pot convieţui cu nişte oameni a căror religie a stat

încă de la început sub semnul violenţei şi care au decretat: „ori eşti

musulman, ori te tai". Mai devreme sau mai târziu, religia violentă se

va impune, căci evoluţia nu are partipriuri cu miloşii. Aşa că,

occidentalii, în loc să-şi pună pe Facebook afişe cu „Je suis

Charlie", mai bine şi-ar scrie „Je suis Richard Coeur de Lion" şi

şi-ar cumpăra o mitralieră. Ajută.

Cine stie poate curind ne vom destepta din cosmarul acesta de

"corectitudine" unde majoritatea se zbate sa acomodeze minoritatea ...

Iata un banc simpatic ''de rezistenta'' impotriva acestor  specimene:

Un arab cu "fata de masa" in cap si infasurat in cearsaful in care a

dormit azinoapte opreste un taxi in New York . Cum se urca ii si cere

soferului sa inchida radioul care transmitea o muzica rock

(decadenta!) motivind ca pe vremea profetului nu exista

radiou...Mustacind soferul o face, deh! clientul nostru stapanul

nostru! Dupa numai clipe arabetele ii cere soferului sa opreasca aerul

conditionat caci este subtire imbracat ca pe vremea profetului si

atunci era cald si bine in desert etc., etc.

Deodata soferul trage la bordura si cu zambetul pe buze (foarte

profesional!) ii zice arabetelui:

Da-te-n p...da mati jos si asteapta o camila, ca pe vremea profetului

nici taxiuri nu erau!

--

Trimis din Gmail Mobil