SANATATE PE SATURATE! AICI GASESTI TOATE INFORMATIILE DESPRE O SANATATE SANATOASA!



CURIOZITĂŢI ALIMENTARE

►Ştiaţi că două pastile cu ulei de peşte luate zilnic impulsionează creierul copiilor să se dezvolte în trei luni cât s-ar dezvolta în trei ani? Asa susţin cercetătorii din Marea Britanie. Creierele copiilor care au primit zilnic capsule cu acizi graşi Omega-3 şi Omega-6 au dezvoltat mai multă materie cenuşie, ceea ce a dus la creşterea memoriei pe termen scurt şi a capacităţii de învăţare. În plus, timp de trei luni ei au redus cantitatea de mâncare de tip fast-food, băuturi carbogazoase şi au făcut mai mult sport.

►Un studiu realizat de cercetătorii italieni asupra populaţiilor din sudul Europei arată că există o proporţie inversă între frecvenţa utilizării cepei în alimentaţie şi riscul de apariţie al mai multor forme de cancer: bucal, esofagian, colo-rectal, laringian, de sân, ovarian, de prostată, renal. La fel ca usturoiul şi prazul, ceapa prezintă capacitatea de a acumula seleniul din sol, o substanţă protectoare împotriva apariţiei cancerului. Consumul de ceapă (cel puţin jumătate de ceapă crudă pe zi) a fost asociat, într-un alt studiu francez, cu o reducere de cel puţin 50% a riscului de apariţie a cancerului de stomac, dar şi cu o reducere semnificativă a incidenţei cancerului de sân.

►Sucul de morcov este un preţios ajutor al celor care suferă de digestie dificilă sau lipsa poftei de mâncare. Morcovul este bogat în substanţe anti-oxidante ca vitamina A, dar şi alte vitamine şi minerale, atât de necesare organismului uman. O cură de zece zile cu suc proaspăt cicatrizează rănile făcute de ulcer şi îmbunătăţeşte vederea, mai ales a celei pe timp de noapte.

►Un consum moderat de bere poate îmbunătăţi funcţiile sistemului cardiovascular.

►Sunt mai mult de 20000 de feluri de bere?

►Singurul aliment care nu se deterioriază este mierea.

►În secolul al 16-lea, în Anglia, berea făcea parte din micul dejun?

►Vinul roşu e un ingredient esenţial pentru a ne menţine în formă. Se ştie de mult timp că ajută la prevenirea cancerului şi la protejarea arterelor. Unele studii arată însă că există un antioxidant care se găseşte în strugurii roşii din care se face vinul, numit resveratrol. Acesta îmbunătăţeşte anduranţa muşchilor, reduce afecţiunile gingiilor şi apariţia bolii Alzheimer.

►Cei care îşi încep ziua cu două ouă la micul dejun pierd de două ori mai multe kilograme decât cei care ţin diete drastice, susţin nutriţioniştii de la Universitatea de medicină din Louisiana (SUA), într-un studiu efectuat pe o mie de femei obeze. Succesul oului este determinat de conţinutul bogat în cele mai bune proteine, ceea ce conferă aceeaşi energie ca şi mâncatul unei fripturi, dar are un număr mult mai mic de calorii. Şi asta, indiferent de modalitatea de preparare.

►Merele, nu cofeina (cafeaua), sunt mai eficiente să ne trezească dimineaţa.

►Dieta naturistă presupune şi multe reguli pe care mulţi oameni nu le pot urma. Cu toate acestea, dacă încercăm să ne apropiem cât mai mult de acestea vom observa, în timp, îmbunătăţiri. Iată care sunt regulie mai sus-menţionate: Consumă cel puţin 2 litri de lichide pe zi, Nu trebuie să bei lichide în timpul mesei, Nu se recomandă să consumi multe feluri de mâncare la o masă şi ai grijă cum le combini, Vinul de ţară se bea cu moderaţie cu o jumătate de oră înaintea mesei, Fructele trebuie mâncate înaintea celorlalte alimente, pentru a asigura o digestie mai bună, Este bine ca fiecare să consume alimente din ţara în care s-a născut. De exemplu noi, românii, am putea să înlocuim lămâia cu cătina albă. Produsele din cereale trebuie consumate fără să le distrugem principiile nutritive prin modul de preparare. Vitaminele sintetice realizate chimic nu îşi îndeplinesc rolul la fel de bine ca cele naturale, deci trebuie înlocuite.

►În ultimul timp, studiu după studiu arată beneficiile ciocolatei: conţine antioxidanţi care previn anumite tipuri de cancer, iar anumite substanţe pot chiar să prevină demenţa. Consumaţi ciocolată cu cel mai mare conţinut de cacao. Cea care are prea mult zahăr face mai mult rău decât bine.

►Treizeci de grame de fistic zilnic ne feresc de riscul de a ne îmbolnăvi de boli cardiovasculare ca infarct, accident cerebral sau embolii, susţin cercetătorii de la Universitatea de medicină din Pennsylvania (SUA).
Pe lângă fistic, nucile, migdalele şi alunele de pădure neprăjite reduc atât nivelul colesterolului rău, cât şi al grăsimilor nesănătoase din arterele sanguine. Studiul, efectuat pe trei mii de adulţi, timp de cinci săptămâni, a micşorat nivelul colesterolului şi trigliceridelor cu până la 30%, reducând astfel riscul de formare a cheagurilor de sânge care blochează arterele.

►Consumul exagerat de şuncă poate afecta plămânii, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani din cadrul Universităţii Columbia , New York . Şi asta din cauza faptului că şunca, slănina şi alte produse din carne afumată conţin nitriţi utilizaţi pe post de conservanţi. Persoanele care au consumat produse din carne afumată de cel puţin 14 ori pe lună au prezentat de două ori mai multe riscuri de a face bronşită şi emfizem, boli care produc îngustarea căilor respiratorii şi obstrucţionează fluxul de aer. În plus, persoanele care mănâncă şuncă de mai mult de cinci ori pe săptămână prezintă cu 60% mai multe riscuri de a dezvolta cancer la vezica urinară, faţă de cei care mănâncă mai rar acest produs.

►Pentru a şti care sunt alimentele care ajută organismul să-şi refacă forţele, trebuie să cunoaştem câteva dintre acele legume şi fructe care, nepreparate, ne oferă vitaminele de care avem nevoie. Trebuie ţinut cont de faptul că excesul alimentar duce la obezitate, boli şi îmbătrânire prematură, şi toate acestea pot fi simplu evitate.
Deci iată ce trebuie să mâncăm pentru a nu mai ajunge în vecinătatea farmaciilor.
-Pentru vitamina A: morcovul, roşiile, spanacul, salata, pătrunjelul verde, ceapa verde, mărarul, adică legumele galben-portocalii şi verde închis.
-Alimentele bogate în vitamina E sunt: germenii de cereale, uleiurile presate la rece din soia, porumb, floarea-soarelui, măsline.
-Vitamina C au: citricele, ardeiul gras, hreanul şi măceşul. Una din cele mai mari concentraţii de vitamină C o are pătrunjelul verde.
-Calciu găsim în: iaurt, lapte, telemea, nuci,morcovi, varză, gulie, mere.
-Pentru fier trebuie să mâncăm: spanac, gălbenuş, cacao, stafide.

►Regimul alimentar mediteranean, bogat în uleiuri vegetale şi peşte, este la fel de benefic pentru persoanele care suferă de maladii cardiace ca şi regimul alimentar foarte strict, sărac în grăsimi, este concluzia Asociaţiei americane de cardiologie. Dieta mediteraneană constă în consumul mărit de fructe, vegetale, seminţe şi peşte, cantităţi mici de carne roşie şi o cantitate relativ mare de grăsimi provenind din uleiul de măsline şi nuci. Prezenţa acidului gras Omega 3, prezent în cantitate mare în aceste alimente limitează crizele cardiace sau accidentele cerebrale. Dieteticienii au recomandat tuturor bolnavilor să consume zilnic o cantitate maximă de 200 de grame de colesterol, iar procentul zilnic de calorii provenind din grăsimi să fie limitat la 30%.

►Trebuie să zdrobiţi usturoiul înainte de a-l găti sau mânca, pentru a-i păstra proprietăţile anticoagulante, utile în prevenirea bolilor cardiovasculare şi a emboliilor (astuparea arterelor cu un cheag de sânge). Alicina este enzima din usturoi care împiedică formarea trombilor de sânge. Cercetătorii de la Universitatea din Cuyo , Argentina , au comparat efectul anticoagulant al usturoiului gătit întreg sau zdrobit. Rezultat: copt sau fiert, usturoiul îşi păstrează efectul anticoagulant mult mai mult dacă este zdrobit înainte de a fi pus în mâncare. Important este ca perioada de fierbere să nu depăşească trei minute, şi să nu fie gătit la microunde, deoarece îşi pierde toate proprietăţile curative.

►Beneficiile unui anume compus din boabele de cacao sunt atât de mari, încât acesta poate rivaliza cu penicilina şi anestezicele, susţine o echipă de cercetători americani care şi-au publicat un studiu amplu în revistă Chemistry & Industry. Ingredientul cu pricina se numeşte epicatechina şi poate reduce riscurile de apariţie a unor boli grave, precum infarctul sau insuficienţa cardiacă, a indicat Norman Hollenberg, profesor de medicină la Şcoala de medicină Harvard.


►Dieta alimentară bogată în fibre (30 de grame zilnic) reduce la jumătate riscul de apariţie a cancerului la sân, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii britanici şi publicat în „International Journal of Epidemiology". Fibrele alimentare, prezente în pâine, cereale integrale, dar şi în legume şi fructe, protejează femeile tinere împotriva cancerului la sân, dar nu are efect în cazul celor aflate la menopauză. Printre posibilele explicaţii se numără faptul că alimentele cu conţinut mare de fibre sunt bogate în vitamine, zinc şi antioxidanţi. O a doua explicaţie este faptul că acestea controlează glicemia, variaţiile de nivel de zahăr în sânge putând provoca apariţia cancerului. Cea de-a treia explicaţie este că fibrele reduc nivelul hormonilor la femeile tinere.

►Dacă sunteţi adepţii consumului de pește de trei ori pe săptămână, aveţi mari şanse să nu vă îmbolnăviţi de cancer. Un studiu publicat în „Internaţional Journal of Cancer" confirmă efectele preventive ale peştelui gras, bogat în omega-3, asupra cancerului de prostată. Două mii de persoane atinse de această teribilă maladie au fost întrebate despre obiceiurile lor alimentare, răspunsurile lor fiind comparate cu cele ale unui grup etalon. Studiul a demonstrat că omega-3 micşorează riscul apariţiei acestui tip de cancer cu 43%. Dar nu doar peştele este responsabil de această diferenţă. Există şi un aspect genetic deoarece purtătorii genei COX-2 beneficiază, în totalitate, de efectele protectoare ale peştelui gras.

►Adăugarea de lapte în ceai poate distruge calitatea acestuia de a ne proteja împotriva bolilor cardiovasculare. Acesta este rezultatul unui studiu german care a demonstrat că ceaiul negru, băut frecvent, păstrează pereţii arterelor sănătoşi şi menţine tensiunea constantă . Însă caseina, o proteină din lapte, anulează efectul benefic al oxidului nitric, substanţa din ceai care ameliorează dilaterea vaselor de sânge, sunt concluziile cercetătorilor, publicate în European Heart Journal.

►Câteva cuburi de ciocolată neagră, consumate zilnic, au acelaşi efect ca şi administrarea de aspirină, diminuând riscul de blocare a arterelor, responsabil pentru apariţia infarctului sau a accidentelor cerebrale. Acestea sunt concluziile unui studiu al cercetătorilor de la Şcoala de medicină Johns Hopkins (SUA). Ciocolata neagră, fără zahăr şi unt contribuie la reducerea coagulării sangvine datorită flavonoidelor, substanţele chimice prezente în boabele de cacao, ceea ce împiedică formarea cheagurilor de sânge. Cantitatea zilnică recomandată de medici este de două linguri de ciocolată pură. Faceţi astfel un bine inimii dumneavoastre şi tensiunii arteriale, care se echilibrează datorită conţinutului mare de magneziu.

► ►Pe lângă faptul că hidratează, ceaiul are şi alte beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi protecţia împotriva bolilor cardiace şi a cancerului, datorită antioxidanţilor pe care îi conţine. Pentru a prepara corect ceaiuri ar trebui să adăugaţi o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă sau două linguriţe de plantă proaspătă la aceeaşi cantitate. Ceaiul de muşeţel uşurează digestia, calmează nervozitatea şi anxietatea, în timp de socul se recomandă în gripă, sinuzită sau guturai. Durerile de cap trec cu ceai de tei, iar menta ajută digestia, reduce flatulenţa şi înlătură greaţa. Ceaiul din măceşe previne infecţiile gripale şi răcelile.

►Ceaiul este a doua băutură consumată în lume, cantitativ, după apă, potrivit specialiştilor americani, citaţi în cartea „Mâncarea şi sănătatea", apărută la editura Reader's Digest.

►Bogat în vitaminele A, B1, B2, C şi în substanţe nutritive, mărul are proprietăţi terapeutice asupra organismului uman. Substanţele nutritive antioxidante din sucul de mere ajută la reducerea colesterolului şi a bolilor cardiovasculare. Consumul regulat de mere reduce riscul apariţiei cancerului la sân şi la plămâni. Merele sunt bogate în fibre, reduc colesterolul din organism şi întăresc oasele. Când sunt mâncate ca o gustare, merele suprimă foamea şi de aceea sunt indicate în curele de slăbire. În afară de proprietăţile terapeutice pe care le au, merele sunt utilizate şi în cosmetică. Măştile cu măr ras, aplicat pe faţă timp de 10 minute, câteva zile consecutiv, ajută la curăţarea tenului, la vindecarea acneelor şi la estomparea ridurilor.

►Contrar ideii că frigul distruge bacteriile, există numeroşi germeni care supravieţuiesc în frigider. Unul dintre aceştia este listeria, bacterie extrem de periculoasă pentru femeile însărcinate, deoarece poate îmbolnăvi fătul sau nou-născutul. Listerioza provoacă infecţii rare, dar grave, şi persoanelor în vârstă sau celor cu rezistenţă scăzută la infecţii. Ea poate da meningită, conjunctivită, chiar septicemii (înmulţirea nestăvilită a bacteriei în sânge). Evitaţi să mâncaţi mezeluri în gelatină, carne tocată insuficient preparată termic, peşte afumat, germeni de grâu încolţit sau lactate nepasteurizate. Spălaţi bine ierburile aromate, fierbeţi bine carnea şi dezinfectaţi-vă regulat frigiderul.

►Deoarece toamna se reactivează ulcerele şi gastritele hiperacide, pentru a preveni apariţia durerilor de stomac, mâncaţi zilnic cinci smochine.Sunt un bun remineralizant, deoarece conţin magneziu şi potasiu. Luptă contra oboselii şi pentru refacerea organismelor slăbite de tratamente contra cancerului.

►Nu eliminaţi ciocolata dacă vreţi să slăbiţi câteva kilograme, este concluzia unui studiu al unor medici nutriţionişti francezi. Aceştia au observat că marii consumatori de glucide (substanţe care furnizează energia necesară organismului, reglând senzaţia de foame) erau cei mai supli, din totalul celor studiaţi. Glucidele se găsesc, pe lângă ciocolată, în cereale integrale sau fructe. Ei au stabilit cele patru condiţii care trebuie îndeplinite pentru a reuşi pierderea kilogramelor: reducerea valorii calorice a alimentaţiei, eliminarea senzaţiei permanente de foame, renunţarea la alimentele nesănătoase şi practicarea unei activităţi fizice adaptate vârstei şi sănătăţii.

►Popoarele care sunt mari consumatoare de iaurt nu cunosc o boală a civilizaţiei moderne: constipaţia. Aceasta produce intoxicarea organismului datorită neeliminarii toxinelor sau formarea de hemoroizi. Consumaţi iaurt cu bacterii lactice vii (de tipul Bifidus Essensis) care echilibrează flora intestinală.

►Năutul este un înlocuitor foarte bun pentru cafea, boabele de năut prăjite şi măcinate fiind un puternic stimulent digestiv şi nervos. Pentru ameliorarea simptomelor răcelii, specialiştii în medicină naturistă recomandă administrarea zilnică a două pahare de apă de năut. Un litru de apă şi două kilograme de năut lăsate la macerat timp de 16-24 ore, la temperatura camerei, pot reprezenta un excelent antibiotic natural. Calităţile apei de năut nu se opresc aici, ea fiind apreciată şi ca revigorant masculin, mărind potenţa. Pentru că este bogat în acid folic, năutul este indicat bărbaţilor care vor să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală şi fertilitatea. Fiind un medicament foarte puternic, apa de năut e contraindicată în febră, hipertensiune şi stări de iritabilitate nervoasă. Năutul este apreciat şi pentru virtuţile sale nutritive. Recomandat în terapia asteniei fizice şi psihice, în convalescenţă, năutul poate fi considerat, pe drept o sursă de sănătate.

►Carnea de peşte are un rol foarte important, deoarece conţine fosfor, substanţa necesară bunei funcţionări a creierului, în special a memoriei. Femeile care vor să slăbească trebuie să înlocuiască carnea de porc cu cea de ton, cel puţin de două ori pe săptămână, deoarece are puţine calorii.

►Dacă vă lipseşte pofta de mâncare sau aveţi probleme cu digestia, trebuie să faceţi o cură de zece zile cu suc de morcov. Morcovul conţine o puternică concentraţie de vitamina A, dar şi alte vitamine şi minerale, atât de necesare organismului uman. Morcovul este indicat pentru cicatrizarea rănilor făcute de ulcer şi pentru îmbunătăţirea vederii.

►Adolescenţii care consumă mai multe produse bogate în calciu decât majoritatea, sunt mai supli. Cercetătorii din San Diego au analizat masa musculară a unui grup de fete cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani care au notat detaliat alimentele consumate pe parcursul studiului. Acest studiu confirmă cercetările anterioare care demonstrau, la femeile între 30 şi 60 de ani, creşterea capacităţii organismului de a distruge grăsimile, în condiţiile unui consum crescut de calciu. Alimente bogate în calciu sunt laptele praf, caşcavalul, brânzeturile şi anumite ape minerale. La acest rezultat s-a ajuns indiferent de forma de asimilare a calciului: alimente sau suplimente nutriţionale.

►Acum zece ani, soia era desemnată drept „alimentul-minune". Experţii britanici susţin acum că substanţele chimice cu care este tratată soia blochează absorbţia mineralelor şi scad fertilitatea feminină. Din cauza hormonilor vegetali conţinuţi, femeile cu cancer mamar trebuie să o consume cu moderaţie.

►Grapefruitul vă scapă de oboseală şi dureri de cap. Beţi zilnic timp de două săptămâni două pahare cu suc de grapefruit. După ce terminaţi această cură o să fiţi mult mai energic. Asta fiindcă fructul este una dintre cele mai importante surse de vitamină C.

►Puţini sunt cei care ştiu ca lămâia este un bun remediu împotriva negilor. Astfel, lăsaţi coaja a două lamai să stea într-o cană de oţet tare timp de opt zile şi puneţi pe neg, sub leucoplast, o bucată de vată îmbibată cu această soluţie de două ori pe zi. O să scăpaţi cât de curând de neg.

►Propolisul este un veritabil antibiotic natural, la fel ca streptomicina şi penicilina. Propolisul ajută la echilibrarea metabolismului, la reglarea sistemului hormonal, precum şi la întărirea sistemului imunitar. O simplă tabletă de propolis prelungeşte activitatea creierului cu şase ore.

►Măceşele au un rol important în respiraţia celulelor. Practic, ceaiul de măceşe ajută organismul să funcţioneze la parametri normali. Fiindcă este bogat în săruri minerale, ceaiul are un rol diuretic. Este recomandat în special persoanelor cu afecţiuni hepatice şi renale.

►Uleiul de măsline ajută la vindecarea gastritei şi a ulcerului. El poate fi folosit şi ca laxativ, luând o lingură seara la culcare. Pentru entorse şi dureri reumatismale se fac frecţii cu ulei de măsline amestecat cu usturoi pisat. Folosit permanent, uleiul de măsline ajută la dizolvarea pietrelor din bilă.

►Uleiul de peşte ajută la creşterea rezistenţei inimii şi asta fiindcă scade simţitor colesterolul. Totodată, ajută la circulaţia sângelui şi încetineşte procesul de îmbătrânire, distrugând toxinele din organism. Consumat cu regularitate, uleiul de peşte linişteşte sistemul nervos, ne ajută să dormim profund şi să facem faţă stresului.

►Mai multă vitamină C decât în portocale se găseşte în kiwi. Totodată, are toate tipurile de fibră, ceea ce ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă. Fiindcă este bogat în cupru, kiwi ajută la întărirea sistemului imunitar şi la dezvoltarea creierului. De reţinut că toate proteinele, vitaminele şi mineralele se găsesc în seminţe şi nu în pulpa fructului.

►Pâinea intermediară este cea mai sănătoasă. Pâinea albă este uşor de asimilat de organism, însă conţine foarte puţine vitamine. În pofida părerii generale, pâinea neagră nu este foarte sănătoasă. Fiindcă are multă celuloză, aceasta irită tubul digestiv. Bolnavii de gastrită simt cel mai bine acest lucru.

►Datorită grăsimilor pe care le conţine, margarina măreşte colesterolul. Mai mult, ea favorizează „rotunjirea" taliei şi a feselor. Dacă mâncaţi foarte des margarină, aveţi toate şansele ca stratul de celulită să se îngroaşe. În timp, creierul, inima şi sistemul circulator au de suferit din cauza margarinei.

►Sucul de ardei gras întăreşte unghiile şi părul, deoarece conţine siliciu. Este indicat şi în colici intestinale, crampe şi balonări. De asemenea, ajută la curăţarea petelor închise de pe piele. Se bea în înghiţituri mici, cu 30 de minute înainte de masă.

►Consumat cu moderaţie, vinul roşu micşorează nivelul colesterolului şi previne accidentele cardiovasculare. S-a descoperit recent că băutura acţionează şi împotriva afecţiunilor pulmonare şi a maladiei Alzheimer. Vinul roşu, spun cercetătorii de la Harvard, este, prin acţiunea sa antioxidantă, secretul
longevităţii.

►Cel mai cunoscut fruct în lume este roşia. Francezii au numit-o „fructul iubirii", nemţii „fructul paradisului". Bananele sunt următorul fruct în topul popularităţii. Merele al treilea, apoi portocalele şi pepenii.

►Uleiul de cătină îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului.

►Roşiile conţin o substanţă care are proprietăţi antioxidante. Cu ajutorul ei sunt protejate celulele, se împiedică distrugerea şi degenerarea lor, care ar putea cauza apariţia cancerelor. Alte legume cu proprietăţi asemănătoare sunt salata verde, varza, broccoli, anghinarea şi ardeiul iute.

►Pâinea rămâne mai mult timp proaspătă dacă se păstrează într-un vas smălţuit, de sticlă sau de porţelan, acoperit cu capac. Pe fundul vasului se va pune o bucăţică de cartof crud sau puţină sare. Aceasta ajută ca pâinea să nu mucegăiască.

►Feniletilamina produce o uşoară stare de visare şi este produsă de către creier în momentul în care doi oameni sunt îndrăgostiţi. Interesant de remarcat este faptul că aceeaşi substanţă se regăseşte şi în ciocolată.

►Bananele au un conţinut bogat în potasiu şi vitamină A şi au mari cantităţi de fosfor, magneziu şi vitamină C.














Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »