15 reguli de circulatie foarte utile

 15 reguli de circulatie


Există mereu reguli de care nu suntem siguri când suntem la volan. Codul rutier este o lectură stufoasă, iar de la examenul auto a trecut ceva vreme. Automarket îți răspunde astăzi la 15 întrebări legate de trafic la care ai fi vrut să afli răspunsul, dar nu ai avut de unde pentru că fie este explicat vag în Codul Rutier, fie pur și simplu nu l-ai găsit în "Biblia Șoferului".
Toți șoferii din România s-au confruntat la un moment dat cu o situație în care nu știu daca au procedat legal în trafic sau nu.Școala de șoferi este o amintire de acum mulți ani, codul rutier s-a mai modificat de câteva ori de când ai obținut permisul, iar lectura acestui set de reguli nu este cel mai plăcut lucru din lume. Însă faptul că nu cunoaștem legea nu ne ferește de efectul ei.
Am decis să strângem laolaltă un set de situații din trafic cu care ne-am întâlnit cel puțin odată, fără să știm exact cum trebuie să procedăm. Este legal sau nu? Putem fi sancționați? Pentru a descâlci întortocheatul Cod Rutier, am discutat cu trei profesori de legislaţie rutieră de la şcoala de şoferi Autosport. toţi cu o largă experienţă în domeniul auto: Dan Călinescu, Dan Stănciulescu şi Dumitru Dumitrescu. Ce trebuie să faci atunci când te întâlnești cu situațiile următoare în trafic.

1. Cum semnalizezi în sensul giratoriu?

Sensul giratoriu este un tip de intersecție din ce în ce mai răspândit și la noi în țară, iar în vestul Europei este folosit pe scară largă. Regulile de circulație într-o intersecție de tip giratoriu sunt simple şi le cunoaşte toată lumea: automobilul care se află deja în sens are prioritate. Însă cum trebuie să semnalizăm în sensul giratoriu este o discuție care generează atâtea opinii câte persoane discută despre subiect. Conform regulilor, intenţia de a circula pe o anumită direcţie trebuie semnalizată înainte de intrarea în giratoriu, deodată cu preselectarea benzii corecte.
Astfel, dacă ne vom continua deplasarea către dreapta (prima ieşire din giratoriu), vom alege banda întâi şi vom acţiona semnalul dreapta pe care îl vom ţine în funcţiune pe toată durata manevrei. Dacă dorim să efectuam schimbarea direcţiei către stânga (a treia ieşire din giratoriu), vom alege banda a doua (sau cea mai apropiată de axul drumului) şi semnal stânga. Odată intraţi în giratoriu, vom semnaliza apoi ieşirea pe direcţia dorită cu semnal dreapta. Pe scurt, intenția trebuie semnalizată atât înainte de intrarea în sensul giratoriu (cu excepția situației în care mergeți înainte), cât și în interiorul acestuia (în orice situație, mașina trebuie să semnalizeze intenția de părăsire a sensului). Atenţie, nesemnalizarea direcţiei de mers poate fi sancţionată de către agentul de poliţie.

2. Trebuie să-ți cureți complet mașina de zăpadă?

Imediat după căderea primei zăpezi mai serioase, remarcăm în trafic automobile ale căror proprietari nu s-au învrednicit să le curețe. Este legal să circuli așa? Poți fi sancționat de către poliție? Singurul paragraf din lege care face referire la acest caz este cel care prevede verificarea estetică a automobilului înainte de plecarea la drum. Legea nu prevede însă sancţiune pentru acest caz. Totuși, vei putea fi amendat pentru că polițistul va putea să te încadreze la articolele care îți interzic să pui în pericol siguranța celorlalți șoferi în trafic atât timp cât zăpada de pe mașina ta poate să alunece pe parbriz la o frână sau să zboare pe parbrizul mașinii din spate.

3. Pot să circul cu numărul de înmatriculare murdar?

În aceeași perioadă toamnă/iarnă, pe drumurile noaste se fomează o zloată neagă specifică anotimpurilor reci. Aceasta ne obligă la consumul multor litri de lichid de parbriz și murdărește numerele de înmatriculare și farurile. Ești pasibil de pedeapsă dacă nu își cureți regulat numărul de înmatriculare, precum și farurile și stopurile? Da, cel de la volan are obligaţia legală să-şi cureţe numărul de înmatriculare. Acelaşi lucru este prevăzut şi pentru noroiul adus pe carosabil de pe un drum secundar. De aceea camioanele sunt spălate de noroi la ieşirea de pe şantier. Conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe de înmatriculare sunt deteriorate, murdare sau acoperite cu gheaţă sau zăpadă constituie contravenţie conform articolului 99, alineatul 16 din Codul Rutier.

4. La ce dată trebuie să montez anvelopele de iarnă?

Şoferii români ştiu că de la 1 noimebrie trebuie să aibă anvelopele de iarnă montate pe mașină. Ce nu știe foarte multă lume este că legea nu pune limite calendaristice şi prevede că dacă te deplasezi într-o zonă cu risc mare de ninsoare ești obligat să ai mașina echipată cu pneuri de iarnă. Indiferent de dată. Concret, dacă te afli teoretic în pasul Tihuța în septembrie și ești suprins de un mare viscol, nu vei putea prezenta scuza că aveai de gând să îți montezi anvelopele de iarnă pe 1 noiembrie.

5. Când trebuie să circul cu luminile de ceaţă pornite?

Un alt element sensibil pe străzi și șosele este folosirea corectă a farurilor de ceață. Foarte mulți le aprind când condițiile de vizibilitate sunt perfecte și-i jenează pe ceilalți participanți la trafic cu lumina puternică a acestui ti. Ce spune codul rutier în această situație? Farurile de ceaţă, atât cele din faţă cât şi cele din spate se folosesc doar pe timp de ceaţă, conform legii. Deşi în oraş, stopurile de ceaţă jenează ceilalţi participanţi la trafic, dacă afară este ceaţă, atunci sunt folosite în mod corect. 

6. Cine trebuie să poarte centura de siguranţă?

Deci codul rutier prevede de ceva vreme faptul că centura de siguranță trebuie purtată obligatoriu pe locurile din spate, foarte multă lume se arata încă surprinsă. Da, este obligatoriu ca toate centurile să fie folosite, dacă locurile automobilului sunt prevăzute cu așa ceva. Și este obligația celui de la volan să amintească pasagerilor să folosească centurile de siguranță. Din păcate, la noi în țară, centura de siguranță este văzută de mulți ca un impediment, și nu ca un sistem simplu care le poate salva viața în caz de accident. Există o sumedenie de soluții pentru a evita purtarea centurii, iar amenda pentru acest comportament nu este suficient de usturătoare.
Sunt prevăzute totuşi o serie de excepţii de la portul centurii de siguranţă: dacă există o scutire medicală, pentru gravide, pentru instructorii auto și pentru şoferii de taxi care au client. Atenție, nu și pentru client!

7. E nevoie de scaun special pentru transportul copilului?

Un alt element specific traficului românesc este transportul copilului pe scaunul din față sau pe banchetă fără niciun fel de ancorare. Vedem copii care ies cu capul pe geam la viteze de oraș și copii scoși pe trapă pentru distracția părinților idioți. Și totuși, legea spune că un copil de până la 12 ani nu poate călători decât pe bancheta din spate și exclusiv într-un scaun special pentru copil.

8. Unde suni dacă ești implicat într-un accident ușor, fără victime?

Majoritatea șoferilor știu că, dacă au fost implicați într-un accident rutier fără victime și nu au reușit să ajungem la un consens cu celălalt șofer, trebuie să sune la 112. Ei bine, veți suna degeaba, pentru că dacă accidentul a fost uşor şi nu există victime va trebui să apelați la înţelegerea amiabilă sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. Dacă unul dintre cei implicaţi părăseşte locul accidentului, e bine să îi notăm numărul de înmatriculare şi să raportăm incidentul în termen de 24 de ore. Atenţie, raportatea se face de asemenea la secţia de poliţie, nu telefonic. 
Dacă mașina este însă imobilizată și sunteți în situația de a nu putea să ajungeți la poliție, aflați că poliția rutieră are un număr de telefon dedicat: 9544.Acesta poate fi folosit pentru a raporta probleme în traficul rutier sau orice altă situaţie legată de circulaţia rutieră.

9. Care este pachetul legislativ? Câte triunghiuri trebuie să am în mașină?

Legea obligă ca în fiecare automobil care circulă pe drumurile publice să existe câteva elemente esențiale. În primul rând trebuie să existe o trusă medicală cu termen de valabilitate în curs pentru a putea a acorda primul ajutor în caz de accident. Apoi, este obligatoriu să avem două triunghiuri de semnalizare pentru a putea marca corespunzător automobilul în cazul unei defecțiuni în față și în spate. E nevoie, de asemenea, de un extinctor. Tate acestea trebuie să existe în mașină. În caz contrar, sunteți pasibili de amendă.

10. Pot motocicletele să avanseze între benzi la semafor?

Motocicletele sunt parte din trafic și în anii care vor urma vom asista la o creștere a numărului lor. Pe motocicletă traficul se vede diferit, iar datorită gabaritului mult mai redus o motocicletă se poate strecura mult mai eficient printre mașini. Dar este legal ca motociclistul să meargă între benzile de circulație? Oficial, nu. Conform codului rutier, participantul la trafic trebuie să îşi păstreze banda de rulare. Însă acest lucru nu este sancţionat întotdeauna pentru motociclete deoarece gabaritul redus al motocicletei le permite acestora să se afle practic pe aceeaşi bandă cu automobilul. Oricum, legea are mari carenţe la capitolul moto şi biciclişti, aceştia fiind privați de o mulțime de capitole vitale dedicate în codul rutier. 

11. Ce risc dacă trec pe culoarea galbenă a semaforului?

Este legal să traversezi o intersecție pe culoarea galbenă a semaforului? Răspuns scurt: nu! Cu două excepţii extrem de discutabile și subiective: dacă nu poţi opri în siguranţă sau dacă eşti surprins în intersecţie. Nerespectarea culorii galbene a semaforului este contravenţie şi este reglementată de articolul 99, alineatul 15 din Codul Rutier. 

12. Pot să avansez pe linia de tramvai la semafor?

Mersul pe linia de tramvai este un sport național și este de obicei primit prin cuvinte deloc ortodoxe de ceilalți participanți la trafic. Și totuși, legea spune că este perfect legal să considerăm linia de tramvai o bandă de circulație în unele cazuri: dacă drumul are două benzi pe sens, linia de tramvai poate fi considerată bandă de rulare. Cu o excepție: circulaţia pe linia de tramvai nu trebuie să perturbe mersul tramvaiului şi este ilegală în zona staţiilor şi a zonelor de preselecţie a benzii. 

13. Unde trebuie să circule bicicliștii? Pe trotuar sau pe carosabil?

Bicicliștii reprezintă o categorie în creștere de participanți la trafic. În mod normal, aceștia ar trebui să circule pe benzi speciale, dar în majoritatea orașelor din România aceastea nu există sau sunt foarte prost construite. Și atunci este legal ca bicicliști să circule în trafic? Sunt obligați să respecte regulile de circulație ca orice alt participant la trafic? Legea spune că, dacă în zona respectivă există benzi speciale pentru biciclişti, aceştia sunt obligaţi să circule pe ele. Dacă nu, ei sunt consideraţi participanţi la trafic şi trebuie să se supună regulilor de circulaţie pe carosabil. Problema legislaţiei este că nimeni nu îi învaţă pe bicicliştii fără permis care sunt regulile de circulaţie. 

14. Pot să depăşesc un vehicul foarte lent pe linie continuă?

O situație cu care ne-a întâlnit cu toții pe drumurile din România este necesitatea de a depăși un vehicul foarte lent (căruță, camion, tractor) într-o zonă în care depășirea este interzisă prin marcaj continuu. Conform legii, oricât de ilogic ar suna, această manevră este legală doar dacă respectivul vehicul este oprit sau staţionat. Dacă este în mişcare şi ne aflăm pe linie continuă, depăşirea este o manevră ilegală și, pe lângă o amendă sănătoasă, îți vei pierde și permisul. 

15. Avem voie să mâncăm în timp ce conducem?

Știm că nu avem voie să vorbim la telefon sau să scriem SMS-uri atunci când ne aflăm la volam. Dar avem voie să mâncăm în timp ce conducem? Situația este discutabilă și poate fi interpretată oricum de polițist, iar dacă te va amenda va avea argument, mai ales dacă nu țineai mâinile pe volan. Asta pentru că legea spune că orice activitate care perturbă atenţia celui de la volan este interzisă şi este reglementată de articolul 99, alineatul 13, care clasifică drept contravenţie "lăsarea liberă în timpul condusului a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului". Acţiunile care îi distrag atenţia celui de la volan sunt reglementate şi de articolul 100, alineatul 10 care prevede că "efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţilor de sonorizare la un nivel de zgomot ce afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic."


















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »