Vechiul Brasov in vorbe si imagini.

Despre vechiul Brasov

Ce se mânca prin crâșmele Brașovului de altădată

Brașovul interbelic era un oraş vesel, în care localnicii mergeau destul de des la o cârciumă sau la o terasă pentru a se distra.

Centrul vechi  era  plin de localuri de lux, dar şi de tot felul de  cârciumioare, care avea, fiecare, clienţi fideli. Toată lumea mânca şi bea pe săturate, fără a goli prea tare pungile. În cartierele marginaşe funcționau aşa-zisele „bombe", unde muncitorii îşi înecau amarul în alcool ieftin.

Conform unor statistici ale vremii, în  1920, la  Braşov funcționa o crâşmă la 200 de locuitori. Aici se  făcea politică, se comentaru „ultimele ştiri" și oamenii de afaceri băteau palma sau pur și simplu încingeau câte o partidă de cărţi. Multe aveau statut de club, unde bărbaţii se relaxau la o friptură şi la un pahar cu vin bine răcit.

Recomandări din ghidul Brașovului de la 1891 

Ghidul de la 1891 era intitulat „Călăuz al străinului prin Brașov și regiuea dimprejur", realizat de Editura Comitetului oficial de infromație pentru străini. Ghidul a fost reditat cu grija istoricilor Nicolae Pepene și Bogdan Florin Popovici.

„Brașovul posedă un număr mare de localități (a se citi locuri – n.a.). Mâncărurile și băuturile ce se servesc oaspeților în eșe sunt bune în calitate și moderate în prețuri", își îmbiau oficialii vremii turiștii poposiți în urbea de la poalele Tâmpei.

Renumite erau cafenelele A. Drechler, Cetate, strada Vămii 33 (azi Recotratul Universității Transilvania) sau cafeneaua de pe Promenadă. Dintre restaurante, amintim Brezelmaier Cetate, Altes Rathaus, Târgul Mare 3 (azi Piața Sfatului nr.1), strada Orfanilor 3 (azi Poarta Șchei nr.1), str. Porții 7 (unde azi e Modarom), „Zum Gambrinus", Schwartzburg sau restaurantul din localul de tir – Shutzenhaus (ridicată în 1865, distrusă de un incendiu în 1916 și reconstruită ulterior, unde astăzi funcționează Grupul Școlar Silvic Dr. N. Rucăreanu).

Pivințele de vin celebre erau Esterhazy, Cetate, strada Hirscher 1 (restaurantul Cerbul Carpatin de astăzi), „Zum weissen Hahn" (La Cocoșul Alb – traducere din germană),  „Zur koniglichen Tafel" (La Masa Regelui – tot germană), iar berăriile vestite erau Habermann, Cetate, Vila Kertsch, Blumăna sau Șirul lui Ioan.

Cum arătau reclamele din acea perioadă (CLICK pe poză pentru a se mări!): 

Care erau obiceiurile clienților 

Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu scria, în „Braşovul de altădată", despre obiceiurile din crâșmele Brașovului de altădată, atunci când se mergea la cârciumă:

„Lăutarii cântau în birturi cu vin bun şi în grădini cu copaci umbroşi. Ţiganii ştiau ce cântări îi plac fiecăruia dintre noi. Conducătorul tarafului pleca capul pe vioară, se apropia de tine şi, fără să ceri, îţi cânta la ureche cântecul favorit". „De obicei, vinul se bea cu borviz (apă minerelă, în limba maghiară – n.a.) de Borsec, de Vâlcele sau din alt izvor din Carpaţii estici. Jumătate şi jumătate. Dacă lăsai acest amestec mai multă vreme în pahar, se înnegrea. De aceea, el se servea în pahare mici, pe care le goleai dintr-odata.Vinul greu şi vechi din Ardeal era numai de desert".

„La bodega Eremias se găseau vinuri bune înfundate şi avea, a doua zi, murăturile  şi sărăturile cu care te puteai drege, castraveţi, scrumbii, sardele şi alte pescării, care la rândul lor cereau băutură, ca să stingi focul intern", „Berea se bea mai mult ziua. Toţi ţineau ca gulerul să fie întreg, semn că berea nu era stătută. Şi temperatura berii trebuia sa fie potrivită. Unii suflau în spuma albă şi groasă, ca să o dea la o parte şi să nu-şi umple mustăţile cu ea. Alţii ştergeau paharul unde puneau buzele, iar alţii beau de lângă toartă, unde ştiau că nu se obişnuieşte să se pună gura".

Coroana și Aro, localurile de lux ale Brașovului interbelic 

Pe strada Republicii funcționa restaurantul Coroana, unul dintre cele mai vechi localuri de lux, inaugurat în 1910. Până la apariţia restaurantului Aro, în 1939, Coroana era considerat de mulţi cel mai select din oraş, scria în urmă cu câțiva ani Brașovul Tău.

 

Mulțumiți de servire și delicatesele oferite, clienţii lăsau un bacșiş care mergea până la 10 la sută din nota de plată. În perioada comunistă, Coroana a fost rebotezat în  Postăvarul, pentru că vechea denumire aducea aminte de monarhie. După 1990, şi-a reluat prima denumire.

În 1939, cel mai de fițe în materie de restaurante a devenit Aro, care făcea parte din complexul hotelier Aro, proiectat de către arhitectul Horia Creangă, nepotul îndrăgitului povestitor din Humuleşti. Restaurantul era un simbol al gastronomiei şi al divertismentului de înaltă clasă. Seara, cânta orchestra condusă de Jean Sibiceanu.

Preparatele din peşte erau renumite, dar nu erau de lepădat nici ghiveciurile, musacalele sau tocăniţele. Inspiraţia culinară venea de la celebrul Capşa din Bucureşti. Bineînțeles, şi preţurile erau pe măsură. Vinul pentru clienţi venea direct din pivniţa hotelului, care îşi ademenea muşterii cu anunţuri în ziare: „Pivniţele Aro care primeau vinuri «de la mama lor» aveau deviza: «Pentru sănătatea şi economia dumneavoastră, încercaţi vinurile noastre!»"

În Piața Sfatului era restaurantul elitelor, dar și o vinotecă în pivința vechii Primării 

În inima vechii Cetăți, unde se află acum restaurantul Chinezesc, era pe vremuri un loc select de întâlnire a elitei Braşovului, restaurantul Luther. Era localul opreferat de intelectualitatea Brașovului: avocați, medici și profesori. Patronul de la Luther era un comerciant vestit, Ioan Moşoiu, considerat un adevărat fiu al Braşovului, datorită donaţiilor pe care le făcea, în special pentru liceul Şaguna.

Şi Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde funcționau „Rathauskeller". Vara, în subsol era întuneric şi răcoare, iar aburii vinului pluteau în aer. Mai greu le era clienţilor  când  ieşeau la lumină şi căldură.

Delicatese: Tuzlama regală și flechii 

Lângă Aro,  pe colţ cu actuala stradă Mureşenilor ( în superbul palat Czell) se afla un alt local căutat – Ursu. Era  un restaurant elegant, care avea însă şi o braserie, unde era deschis de la 5-6 dimineaţa. Cheflii de la alte cârciumi care închideau în zori  veneau cu sufletul la gură la Ursu, pentru a se drege cu  ciorbă de potroace. De la  ora 7,  era gata şi ciorba de burtă, iar pe la 8  se puteau ghiftui cu celebra tuzlama regală – bucăţi fragede de burtă în sos cu smântână şi usturoi.

Cei mai bătrâni povestesc despre patronul de la Ursu, Nicu Cătănoiu, ca fiind un om jovial ce vorbea cu toţi clienţii, trecea pe la  masa fiecăruia şi lăuda meniul zilei. Nu ezita să ciocnească  un pahar cu vin cu vreun muşteriu fidel.

Peste drum, la parterul clădirii de azi a Rectoratului, era un alt local de prestigiu: Transilvania. Aici îşi organizau nunţile românii.

În  spatele restaurantului Cerbul Carpatin, din Piaţa Sfatului, se afla celebra Gaura Dulce (acum fucnționază două restaurante în această locație, dintre care unul a preluat vechea denumire). Odinioară, la acest birt se servea o specialitate a Braşovului – flechii. Cele mai frumoase bucăţi de carne din măcelărie erau cumpărate dimineaţa, de birtaş. Grătarele sfârâiau non-stop la Gaura Dulce. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelneriţa o tăia cu mare iuţeală în formă de tăieţei, peste care se presărau sare şi piper, dând naştere la delicioşii flechi. Delicioasele flechii se stropeau din belşug cu vin cu borviz.

Circula prin oraş şi o glumă pe seama acestui local. Când cineva întreba unde  este Gaura Dulce, i se răspundea s-o caute în fundul Cerbului.

La sediul PNL de azi funcționa Gambrinus 

Pe strada Lungă, era deschis localul Mielul Alb, iar câteva case mai jos era Gambrinus, ce funcţiona în clădirea unde este actualul sediu al Partidului Democrat Liberal. Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu îşi aminteşte că la Gambrinus erau vestite cotletele de porc sau vacă, servite pe farfurii de lemn.

Mielul Alb nu a fost niciodată un local pretenţios. Denumirea cârciumii venea de la un miel alb, sculptat pe frontispiciul clădirii ridicate în 1909. Se spune că aici se adunau, pe vremuri, liberalii. În campania electorală, simpatizanţii partidului erau cinstiţi la Mielul Alb. Restaurantul şi-a păstrat denumirea şi în comunism, însă calitatea acestuia a scăzut, ajungând o bombă, iar în cele din urmă s-a închis.

Cateringul nu s-a inventat după Revoluție! 

Şi în perioada interbelelică exista serviciul de catering, adică livrarea de mâncarea gătită acasă sau la diverse evenimente. Iată cum îşi făcea reclamă  cantina fabricii de avioane (care funcționa pe platforma unde urma să se dezvolte ulterior uzina Tractorul): ,,Ocazie minunată pentru elita Braşovului de a aranja ospăţuri şi banchete selecte cu prilejul sărbătorilor aniversare, onomasticilor etc. Cantina fabricii de avioane din Braşov trimite la domiciliu atât preparate executate de bucătari specializaţi în Franţa, cât şi inventarul necesar şi oameni de serviciu".

 

              Daca ar scrie si despre renumitele case de curve (bordelurile) din Brasov descrierea ar fi mai completa . Centrul vechi al Brasovului era plin bordeluri ,pe alese ,pentru toate buzunarele.