CHURCHIL, 40 de citate despre viaţă şi politică

   Fără să se limiteaze la activitățile de stat și politice, Churchill a fost, de asemenea,  ofițer în armata britanică, un istoric, 
scriitor și un artist. Churchill a fost singurul prim-ministru britanic căruia i s-a acordat Premiul Nobel  și a fost primul care a 
fost onorat cu titlul cetățean de onoare al SUA. Conform unui studiu realizat în 2002 de către BBC, Winston Churchill a fost numit cel 
mai mare britanic din istorie.  
 Winston Churchill nu s-a evidenţiat printr-o condiţie fizică bună, sau o sănătate bună – dar, cu toate acestea, el 
a împlinit 90 de ani, iar declarațiile sale :
 „Ia-mi  trabucul – și îţi voi declara război!",
 „Dacă ziarele vor scrie că trebuie să renunţi la fumat, mai  degrabă voi renunţa la lectura lor",
 "Sportului îi datorez longevitatea. Nu m-am ocupat cu el.",
  „ În tinerețea mea mi-am făcut o regulă: să nu beau nicio picătură de alcool înainte de prânz.
  Acum, că nu mai sunt tânăr, ţin obiceiul de a nu bea nicio picătură de alcool înainte de micul dejun " –
 până acum uimesc și-i fac să se revolte pe toți adepții unui stil de viață sănătos. 
 Am  selectat 40 de citate despre viaţă şi politică, care transmit toată profunzimea şi isteţimea acestui om de 
geniu, care şi-a glorificat ţara şi pe sine:  
1.  Dacă treci prin iad, mergi, nu te opri.!   
2. Ai dușmani? Foarte bine! Înseamnă că, la un moment dat, ai luptat și tu pentru ceva în viață. 
3. Orice criză oferă noi posibilități.  
4. O persoană deșteaptă nu face toate greșelile de una singură, le oferă șansa și altora să încerce. 
5. Vulturul se ridică mai sus în văzduh atunci când zboară contra vântului și nu invers.  
6. Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziasmul.  
7. E prost acela care niciodată nu îşi schimbă părerea.  
8.  Viciul congenital al capitalismului – distribuția inegală a bogăției; demnitatea congenitală a socialismului – distribuția egală a sărăciei.  
9.  Când vulturii tac, papagalii încep să trăncănească.   
10. Puterea este un drog. Cine i-a simțit vreodată gustul, nu se mai lasă de el.   
11. Fiecărei persoane cel puțin o dată în viață i se oferă șansa de a-și schimba radical viața, însă majoritatea nici nu o observă și merg mai departe de 
      parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.  
12.  Nu vă doriţi sănătate și belșug, dar doriţi-vă să vă surâdă mereu norocul. Pe Titanic toți au fost sănătoși și bogați, dar au rămas în viață doar norocoșii.   
13. Sunt o persoană modestă și am gusturi simple: mă mulțumesc cu ce este mai bun.  
14.  Lumea are obiceiul de a păstra secretele pe care nu le cunosc.   
15.  Îmi plac porcii.. Câinii ne privesc de jos. Pisicile ne privesc de sus. Porcii ne tratează ca pe egali.  
16.  Războiul – este atunci când pentru interesele altora mor cei nevinovați.   
17.  Cel mai bun argument împotriva democraţiei – e o discuţie de 5 minute cu un alegător mediu.  
18.  Cea mai importantă lecție pe care ți-o dă viața, e că afli că și nebunii au uneori dreptate.   
19.  E mai ușor să conduci țara, decât să crești 4 copii.  
20.  Trăim pe timpul evenimentelor mari și oamenilor mici.  
 21.  Atunci când doi se ceartă – al treilea câștigă.  
 22.  Pesimistul vede dificultate în fiecare oportunitate. Optimistul vede oportunitate în fiecare dificultate.  
23.  Poporul care și-a uitat trecutul nu mai are viitor.  
24.  Cât despre mine, sunt un optimist. Nu-mi pare de mare folos să fiu altfel.   
25.  N-are rost să trăiești acolo unde nu ai nimic de făcut.   
26.  Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuți.  
27.  Atunci când trebuie să omori un om, nu te costă nimic să fii politicos.   
28. Oamenii normali nu știu că totul este posibil.   
30.  Întreaga istorie a lumii se poate rezumă la aceasta: atunci când naţiunile sunt puternice, ele nu sunt 
       întotdeauna juste, iar când vor să fie juste, nu mai sunt puternice.   
31.  Succesul nu e definitiv, eşecul nu e fatal, important e curajul de a continua.   
32. Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului. Nu trebuie să ne amintim azi ura de ieri.   
33..  Chiar şi cea mai orbitoare lumină are umbră.   
34.  Dacă omori ucigaşul, numărul ucigaşilor nu va scădea.   
35.  Nu veţi ajunge niciodată la destinaţie, dacă veţi arunca cu pietre în fiecare câine care vă latră.   
36.  Învăţaţi istoria, învăţaţi istoria. În istoria se află toate tainele clarviziunii politice.   
37.  Cel mai bun mod de a strica relațiile – este de a  începe să le clarificăm.   
38.  Scopul Parlamentului este să înlocuiască luptele cu pumnii cu cele verbale..  
39..  Americanii găsesc întotdeauna singura soluţie corectă... După ce le-au încercat pe toate celelalte. 
40.  Nici o stea nu străluceşte până nu se va găsi cineva să-i ţină în spate o pânză neagră.                
 
 









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80