Veniturile șefilor din BNR au fost făcute publice

 Venituri...care "nu sunt nesimțite"?!


Veniturile șefilor din BNR au fost făcute 


publice

Veniturile conducerii Băncii Naţionale a României au fost date publicității. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are un salariu net de 42.727 lei la care se adaugă indemnizația de membru al Consiliului de Administrație, de 18.476 lei. 
Membrii Consiliului de Administrație al BNR primesc, pe lângă salarii, și indemnizații de vacanță - echivalentul unui salariu lunar net - , participare la profit - care poate ajunge la încă un salariu net lunar -, plus „alte drepturi bănești de maximum 1,6 salarii nete lunare".
Directorii din banca centrală primesc și bonus de performanță, care poate ajunge la 100% din salariu. Membrii Consiliului de Administrație nu beneficiază de bonus de performanță.
„Începând cu data de azi, 1 septembrie a.c., pe website-ul BNR (în secțiunea „Conducere și organizare') vor fi publicate informații legate de politica salarială din Banca Națională a României. Informațiile vor fi actualizate anual. Pentru conducerea executivă (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori) se publică următoarele date: veniturile standard lunare nete formate din salariul net lunar și indemnizația lunară netă primită în calitate de președinte, vicepreședinte sau membru al Consiliului de Administrație", a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
Salariile conducerii executive a BNR:

Sursa: bnro.ro
La încetarea contractului individual de muncă salariații Băncii Naţionale a României beneficiază de o indemnizație de pensionare, egală cu 12 salarii, calculată la nivelul ultimului salariu primit, cu condiția ca salariatul respectiv să fi lucrat, fără întrerupere, minimum 6 ani în cadrul băncii, anterior îndeplinirii condiţiilor legale de încetare a contractului individual de muncă.
În cazul salariaţilor care au lucrat în Banca Naţională a României mai puţin de 6 ani, fără întrerupere, anterior îndeplinirii condiţiilor de încetare a contractului individual de muncă, indemnizația de pensionare se acordă, diferențiat, astfel:
5 ani – 10 salarii;
4 ani – 8 salarii;
3 ani – 6 salarii.
Cât câștigă conducerea neexecutivă
Membrii neexecutivi ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României - Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Ágnes Nagy, Virgiliu-Jorj Stoenescu – primesc o indemnizație netă lunară de membru al Consiliului de administrație în valoare de 17.103 lei.
Aceștia pot beneficia şi de alte venituri conform legii.
În anul 2015, membrii neexecutivi au primit fiecare o sumă echivalentă cu o indemnizație netă.
Nivelurile minime și maxime aferente salariilor nete pentru funcțiile de conducere din Banca Naţională a României
Venituri lunare



N.P.hgd- Așa cum am scris și în titlu...astea nu sunt considerate nesimțite. Mai ales că , părere personală, uneori parcă nu prea sunt funcționari ai României, nu sunt pentru România și poporul ei! Apără mai mult interesele băncilor străine, critică orice măsură care le-ar leza puterea (băncilor...), nu apără moneda națională, ba chiar am impresia că generează uneori și crize financiare în propria lor țară. Oare în slujba cui sunt....???? Și mă întreb : Pe ei nu-i întreabă nimeni de ce fac , de ce nu fac, cine îi controlează, în fața cui dau socoteală, etc.... Multe întrebări...fără răspuns!? Oare de ce ????


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Cele mai sexi romance din anii 60-70-80