Nepotul Regelui, Nicolae raspunde
Nepotul Regelui, Nicolae: „Le reamintesc tuturor că iubirea și respectul unui popor se câștigă, nu se obțin cu forța.”
„Regret enorm că aceste comunicate de presă ale Casei Regale lezează profund, mai ales în aceste momente grele, imaginea a ceea ce ar trebui să însemne Casa Regală a României, a istoriei acestela, a valorilor morale și a ținutei demne pe care bunicul meu și înaintașii lui au încercat mereu să le trăiască și să le păstreze.Eu, Nicolae, am vrut doar să îmi vad bunicul și să îmi iau rămas bun, într-un mod liniștit, respectuos, așa cum este creștinește. Nu am fost lăsat nici acum, nici în alte dăți când am vrut să îl vad. Nici măcar în perioada exilului, noi, bunic și nepot, nu am fost despărțiți și amândoi am prețuit această legătură de sânge. Cunoscându-l atât de bine, nu cred că el este cel care a decis ca noi să nu ne mai vede. Dimpotrivă, știu că și-ar fi dorit foarte Sunt dezamăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum și a mamei mele, de ușurința și lipsa de respect cu care aceștia aruncă efectiv către presă niște comunicate agresive, defăimante și nejustificate, acum în aceste momente în care ar fi nobil să dăm dovadă de respect și să trecem peste cine știe ce ambiții personale.
Pentru mine, bunicul meu rămâne depozitarul unor valori morale pe care aleg să le respect și să mi le însușesc. Din respect pentru el și pentru înaintașii mei, pentru istoria pe care aceștia au scris-o, nu mă voi lăsa discreditat de aceste jocuri nefericite și fără sens. Le reamintesc tuturor că iubirea și respectul unui popor se câștigă, nu se obțin cu forța.
Nicholas de Roumanie Medforth-Mills
Geneva, 9 noiembrie 2017″
Geneva, 9 noiembrie 2017″
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu