Oraşul din desagă sau cum s-a construit orașul Vatra Dornei
Istorie
Oraşul din desagă
Povestea lui Vasile Deac, bucovineanul analfabet care l-a convins pe împăratul Franz Joseph să construiască un oraş
Un ţăran fără carte
Cert e că a plecat singur. Mic, călare pe un cal înalt. Aşa spun documentele. Februarie, 1886. A trecut prin zăpezi munţii Dornelor, apoi Ardealul şi Apusenii. Şi apoi toată Ungaria şi mai departe... Crăcănat în şa, iţarii strânşi pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Îl vezi în poză: scundac, mustaţă vârtoasă, bundă de dihor, chimir lat. Ţăran analfabet, se semna cu degetul. Dar figura-i e dârză, decisă să treacă de orice obstacol. Trei zile jumătate a făcut până la Viena. Purta în desagă planurile unei localităţi pe care o visa să fie de talia marilor staţiuni balneare ale Franţei, Germaniei sau Italiei. Mici machete din lemn, cu fiecare clădire-castel în parte. Studii detaliate, realizate vreme de peste 5 ani, de un grup de austrieci, renumiţi în domeniul lor: balneologul Loegel, arhitectul Brang, inginerul Ziffer, chimistul Ludwig şi geologul Stür, directorul Institutului Imperial de Geologie, adus cu greu de la Viena, spre a cerceta apele vindecătoare ale Dornei. Savanţi iluştri, cărora ţăranul bucovinean le câştigase încrederea cu entuziasmul lui. Îi convinsese că odată ajuns în audienţă la Împărat, îl va face să accepte proiectul cel îndrăzneţ.
Până ca acest Vasile Deac să fie primar, Vatra Dornei era un biet sat uitat pe crestele unor munţi de la marginea împărăţiei. Prin el, a devenit un oraş-staţiune celebru în toată Europa. Acest om a fost singurul primar de sat (şi român pe deasupra) care a luat vreodată masa cu Împăratul Franz Joseph. La sfârşitul unei singure conversaţii, Deac l-a convins pe Împărat să investească în târgul lui bucovinean, în ciuda refuzurilor autorităţilor, speriate de anvergura proiectului. Toţi i-au fost împotrivă, dar el nu s-a lăsat. În epocă, s-a vorbit că a fost un miracol. Un om. Un singur om a făcut toate astea.
Clădiri ca în VienaCoborâm în "Gara Castel", Vatra Dornei-Băi, exact în centrul cunoscutei staţiuni montane. Mulţi copii, vilegiaturişti, oameni veseli - amplu tablou în culori vii pe zăpezi. Deşi e sfârşit de februarie, încă mai vezi schiori pe cele trei pârtii. Din gară, sunt doar câţiva paşi până la marele Pod peste Dorna, de pe care se sinucideau pariori faliţi la ruletă. Pe celălalt mal, chiar pe faleza înaltă, e ruina maiestuosului Cazinou, celebru în tot Imperiul. La inaugurarea lui au venit chiar împăratul Franz Joseph, împreună cu fiul său, arhiducele Franz Ferdinand.
Cazinoul e azi în paragină. Pardosit cândva cu marmură de Carrara, cu imensele lui policandre din cristal de Murano, coborând din tavane... Sală de teatru, bibliotecă imensă, spaţii de utilitate publică, cofetărie şi restaurant elegant... În Europa, prin dimensiunile şi fastul său, rivaliza doar cu celebrul cazinou german de la Baden-Baden.
Pe la sfârşitul secolului, aici veneau cei mai înstăriţi nobili din Viena, Praga, Berlin, Lvov sau Budapesta. Conţi, baroni, prinţi... baluri fastuoase ce ţineau până la ziuă... În spate, se întinde Parcul imperial, cu marile izvoare minerale, ce încă îşi păstrează frumuseţea. Şi veveriţele, domesticite parcă "genetic", de sute de ani, care coboară din copacii bătrâni şi îţi mănâncă din palmă. Adesea poţi să le atingi, să le mângâi. Lângă Cazinou, Hotelul balnear Carol, cu cele patru turnuri pe colţuri. Refăcut, de cinci stele. Pornind de-aici, de-o parte şi de alta a râului, sunt plasate şi celelalte monumente austriece: Gara-Castel, Palatul Comunal, Palatul Naţional Român, Biblioteca, Biserica Catolică, Teatrul Evreiesc, Policlinica Balneară, Farmacia Franz Joseph, Izvorul Ioan, Izvorul Sentinela... Nu e exagerare: sunt, într-adevăr, palate! Clădiri somptuoase, cu alură imperială, cum vezi în mijlocul Vienei. Miracole în România, pentru secolul XIX! Şi toate se aflau atunci în desaga acelui primar legendar. Toate înălţate de un ţăran care, prin forţa personalităţii sale, a reuşit să adune mai multe "fonduri europene" decât au făcut-o toţi primarii ce i-au urmat. Detalii despre viaţa lui au fost descoperire abia acum câţiva ani, în arhivele imperiale. Un destin incredibil.
"Apăi, Diac îi cel mai bun!"Dornean, prin naştere, fiu al ciobanului Pentelei Deac. Născut la 10 aprilie 1824. Copilăria şi-a dus-o mai mult prin munţi, doinind din trişcă. De flăcăuan, îi plăcea să stea printre bătrânii satului, să le asculte sfaturile. Revista "Deşteptarea" din Cernăuţi îi consacră un amplu articol în anul 1894. Aflăm că, foarte tânăr fiind, era luat de mai-marii aşezării la întâlnirile cu mandatarul şi deputaţii austrieci, fiindcă "băiatul era curajos şi avea mintea înţeleaptă". Fiindcă avea dârzenia să iasă în faţă şi să ceară cu diplomaţie drepturile comunei. În cele din urmă a fost angajat cu săptămâna, la mandatarul regiunii, supraveghiindu-i acestuia toate rânduielile. "Nu s-a spurcat niciodată nici cu rachiul, nici cu ţigara sau luleaua", cele două mari rele care strică averea, mintea şi sănătatea omului. Când au fost alegeri comunale, toţi dornenii l-au vrut primar, dar el a zis nu. A convins populaţia să aleagă un om mai bătrân, el rămânând doar sfetnic în comitetul sătesc. Asta, până în anul 1875. Înainte de acele alegeri, comitetul nu găsise niciun om potrivit pentru o asemenea funcţie. A fost trimis la Vatra Dornei, ca să rezolve problema, prefectul provinciei Bucovina, care s-a întâlnit cu intelectualii ţinutului. Toţi i l-au propus pe Deac.Întrebându-l, prefectul, pe cine socoteşte el că ar fi bun de primar, ţăranul a răspuns cu sinceritate: "Dacă mă întrebaţi, eu socot că aş fi cel mai bun". La auzul acestui răspuns, toţi cărturarii au strigat: "Da, dacă Diac primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!" Prefectul s-a înfuriat. Nu putea accepta ca în fruntea unei comune bucovinene să fie un analfabet. N-a mai făcut alegeri în ziua aceea, ci le-a amânat pentru două săptămâni. Dar şi atunci, tot Deac a fost propus şi ales cu unanimitate. 27 de ani la rând, până ce s-a retras, dornenii l-au vrut în fruntea lor doar pe el. Într-un sejur de-o lună la Dorna, în anul 1888, marele A.D. Xenopol scria: "Acest primar nu ştie carte, însă prin inteligenţa lui şi spiritul lui practic, bate pe mulţi ştiutori de carte. Toate socotelile comunei le ştie pe de rost, umblă în toate părţile ca să vadă personal nevoile aşezării, nu deschide punga comunei decât pentru trebuinţe stricte şi s-a jurat să nu facă, cât va fi el primar, nicio datorie. (...) Acest om fără carte preţuieşte învăţătura. La un ospăţ dat de dânsul pentru realegerea sa ca primar, el a ţinut o cuvântare pe care ar putea-o invidia mulţi oratori. El închină un pahar spre propăşirea învăţăturii, sfârşind cu următoarele memorabile cuvinte: «În vremea mea, era veacul întunericului, acuma e cel al luminii!»".Performanţele lui Vasile Deac au uimit lumea. Încă din al doilea an de mandat, a introdus iluminatul public. A făcut drumurile. Podul nou peste Dorna. În 1878, s-au deschis două farmacii şi s-au început lucrările la Policlinică. În acelaşi an, Deac l-a convins pe ministrul Agriculturii, contele Julius Falkenhein, asupra necesităţii ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear modern. Iar în 1880, a înaintat Ministerului de Interne austriac lista cu semnăturile populaţiei, prin care se solicita statutul de oraş.
O staţiune! Una de nivel internaţional! Ăsta a fost visul acestui ţăran analfabet, care şi-a luat de partea lui toţi savanţii epocii. Cercetători precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu. I-a ţinut la Dorna ani la rând, finanţându-i să studieze în amănunt apele minerale şi toate oportunităţile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franţa, Germania şi Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte staţiuni de prestigiu. Aceştia au realizat macheta întregului oraş. Primarul Deac a asigurat fondurile necesare pentru lucrările de investiţii, prin valorificarea materialului lemnos din pădurile comunale, plus dobânzile din sumele depuse în bănci. Cu toate astea, Ministerul de Interne s-a opus vehement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat şi amânat. Până la urmă, au aprobat doar construirea unei staţiuni balneare modeste, de nivel local (regional). Dar primarul, sprijinit de cercetările oamenilor de ştiinţă austrieci nu s-a mulţumit cu atât. Întrucât toate insistenţele şi încercările de negociere eşuaseră, nu mai era decât o singură soluţie: un drum la Împăratul.
La masă cu Franz JosephAstăzi se ştie cu precizie locul unde a fost primit la Viena Vasile Deac de către Împăratul Franz Joseph: în aripa dreaptă a Palatului Hoffburg, la parter, unde se află azi Biblioteca Naţională a Austriei. Acolo a descălecat bucovineanul, după patru zile de drum, pornind direct către gărzile imperiale. Şeful de Cabinet l-a luat deoparte şi i-a explicat protocolul: când intri, te aşezi în genunchi şi te adresezi cu "Fiţi binecuvântat, Maiestatea Voastră"... Primarul a păşit răspicat spre suveran şi, fără sfială, a rostit un "Bună ziua", ferm şi amabil, totodată, în limba germană, pe care ştia să o vorbească din familie, ca orice bucovinean, dar să o scrie, niciun cuvânt. Apoi a rămas în picioare, "drept ca un brad", zic oamenii, aşteptând să fie poftit înăuntru. Împăratul a admirat demnitatea asta a lui. L-a invitat să-şi susţină pricina. Acolo, pe o masă tivită cu aur, a început Vasile Deac să înşire "mini-machetele" şi planurile, pornind să vorbească dârz şi concis despre tot ce avea de gând să realizeze în târgul lui îndepărtat. O lună de zile stătuse să memoreze aceste proiecte realizate europeneşte de cei patru savanţi. Pe de rost le ştia, filă cu filă. La orice întrebare era pregătit să răspundă. Această întâlnire din anul 1886 e descrisă în documentele imperiale de la Viena: Franz Joseph îl asculta cu admiraţie pe primarul analfabet, vădit impresionat de expunerea lui. La sfârşit, Vasile Deac a zis nişte cuvinte care s-ar putea traduce astfel: "Mărite Împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi şi ne dă apă vindecătoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru însănătoşirea celor mulţi şi suferinzi?...". Rezultatul a fost incredibil de rapid: Împăratul a aprobat pe loc proiectul. După atâţia ani de împotriviri, a fost nevoie de numai o oră de discuţie faţă în faţă cu mai mareleKaiser austriac. A lăudat documentaţia, considerând-o valoroasă, i-a lăudat primarului talentul administrativ. A semnat pentru alocarea unei sume impresionante de bani, necesari ridicării staţiunii. Apoi l-a invitat pe Deac la masă, alături de dânsul, un gest absolut unic în protocolul Curţii, care l-a uimit şi pe şeful de Cabinet. După masă, a trimis ordonanţa să îi aducă decoraţia "Crucea de argint cu coroană pentru merite", cea mai înaltă distincţie imperială în domeniul administraţiei. Împăratul a pus-o el însuşi pe bunda ţăranului bucovinean, promiţându-i că va să vină la Vatra Dornei în vara anului 1899, la inaugurarea staţiunii. L-a îmbrăţişat şi au bătut palma. Uluit de această izbândă, Mitropolitul Bucovinei, Silvestru Murariu-Andrucovici, pleacă şi el la Viena, în luna mai a anului 1886, spre a-i mulţumi personal Împăratului, de pe poziţia unui rang mai înalt. Dar demersul lui Vasile Deac a fost considerat cel mai spectaculos succes al unui primar din toate ţările stăpânite de Imperiu din afara graniţelor Austriei şi Ungariei.
Ce-au hotărât s-a respectat întocmai: termenele de predare ale clădirilor, în ziua fixată, "la cheie", cheltuirea banilor ţinută cu stricteţe, până la ultimul florin. "Din nimic", se ridica zi de zi un oraş fabulos, întocmai ca-n planurile din desagă. Au fost aduşi meşteri veneţieni, s-au mobilizat forţe de muncă impresionante. În zece ani, toate clădirile staţiunii au fost înălţate. Cel dintâi hotel, "Carol", era mereu plin de oaspeţi străini, aşa că au început să se ridice şi altele. Iar la final, Cazinoul! Clădirea-simbol a oraşului, "Perla Imperiului Austriac în Bucovina".Aşa cum a promis, împăratul însuşi, cu fiul său, au venit să vadă "minunea", pe 10 iulie, 1899.
Cazinoul din Vatra Dornei (o splendoare arhitectonică) s-a păstrat până acum 30 de ani, când a fost abandonat total. Distrus, aşa cum nu fusese nici în timpul războiului, de armata germană. Imediat după Revoluţie, au început să se fure imensele policandre de cristal, căzile de cupru, fiecare fărâmă de marmură de Carrara... Zăbrele de fier ruginit sau fâşii de pungi cenuşii, azi, astupă zidurile descărnate, dincolo de care se văd bălăriile ce-au năpădit prin saloane. De câţiva ani, s-au obţinut consistente fonduri europene pentru restaurarea lui, însă lucrările se amână. În faţa Palatului Comunal al primăriei, bustul vânjos al lui Deac are încă zăpezi pe umeri. Muzee întregi, toată cultura şi etnografia acestei părţi de Bucovină sunt adăpostite în această clădire seculară. Intru şi eu. Văd fastuoasa "Sală a oglinzilor de cristal", în care s-ar putea contempla şi azi regii Europei. Nicio primărie a vreunui orăşel românesc nu s-ar putea lăuda cu o asemenea cameră de consiliu. În mijloc, o imensă masă ovală de stejar, în jurul căreia sunt jilţurile originale, purtând pe spetează vechea stemă a Moldovei. Boltitele ferestre, cu stucatură aurită pe margini, sunt imense, şi lumina curge prin ele şuvoi. Candelabre de cristal strălucesc din tavanul sculptat migălit. Un tablou cât zidul, al primarului ţăran se află în holul aristocratic de la intrare. Iar sus, la capătul scărilor ample, cu balustrade de marmură albă, într-unul dintre ultimele birouri de la capătul unui coridor îngust, sunt camera şi birouaşul de lemn, la care stă primarul de azi al localităţii. Pe scaunul legendarului Vasile Deac.
Un foc de pistolEpoca lui Vasile Deac s-a încheiat în anul 1902, când acesta a plecat din primărie, fiind prea bătrân. Succesorul său, un anume George Botezat, a devenit repede slugă a cercurilor austriece, care l-au instigat să-l denigreze pe Deac. Vechea ranchiună, când primarul analfabet trecuse peste capul autorităţilor locale bucovinene, adresându-se Imperiului, pentru a transforma Vatra Dornei în staţiune de nivel internaţional, nu pierise. Folosind presa vremii, acest Botezat, care-i fusese secretar lui Vasile Deac, l-a defăimat public pe acesta, acuzându-l că ar fi deturnat 100 de lei din fondul primăriei, pentru terminarea Cazinoului. Urmarea a fost dramatică. Vasile Deac s-a sinucis. Omul cel tare, care avusese putere să meargă până la împărat, ţăranul analfabet care fusese în stare să ridice un oraş, n-a fost în stare să se apere de acuzaţiile murdare ale celui mai apropiat om al său. Şi n-au sărit nici alţii să-l apere. Bătrân şi singur, cu onoarea sfărâmată, jignit până în adâncul fiinţei de acuzaţia de hoţie, a preferat să-şi tragă un glonţ în tâmplă. Era o zi de vară, pe 12 august 1909. Evenimentele din acea zi au fost relatate ulterior de familie. Bătrânul Deac n-a vorbit cu nimeni de dimineaţă. Părea preocupat de ceva, absent. S-a îmbrăcat în straie curate, ţărăneşti. A dat de mâncare la vite. A închis grajdurile. Avea gospodărie rodnică, pământuri, copii, nepoţi... L-au văzut mângâind calul pe frunte, de multe ori, şoptindu-i mereu ceva la ureche. Apoi s-a dus în camera "de bună", unde a scris nişte socoteli prin care încerca să-şi dovedească nevinovăţia. Apoi şi-a scris testamentul: "Vrednic de a purta pecetea mea să fie acel primar care va izbuti să zidească cealaltă jumătate din Palatul Comunal... Până atunci, această pecete să se odihnească în pace. Amin." Iar la sfârşit, a scos un pistol dintr-un scrin şi şi-a tras un glonţ în tâmplă. Asta a fost tot. N-a simţit dorinţa să dea explicaţii. Să se dezvinovăţească în faţa cuiva. La înmormântarea lui a venit tot oraşul. Deşi sinucigaş, a fost îngropat cu mare cinste, chiar la intrarea în cimitir. Asociaţia Preoţilor "Vladimir" din Vatra Dornei, a făcut această excepţie, fiindcă Deac sprijinise ridicarea multor biserici. Toţi preoţii au semnat că-şi dau acordul să slujească şi să-l îngroape acolo. Mormântul e şi azi la intrare. Cimitirul s-a extins în părţi, ca un alai, ca aripile unei păsări. Parcă anume ca să-i lase lui locul de dinainte, la stradă. În ziua aceea de vară, tot oraşul a plâns. Zic ziarele că "s-au golit casele de oamenii care ieşiseră în urma sicriului". Murise un ţăran. În urma lui au rămas palate.
Autorul mulţumeşte d-lui Ioan Abudnăriţei pentru ajutorul în documentarea acestui material.
Virus-free. www.avast.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu