Generalul Stanculescu face dezvaluiri uimitoare despre REVOLUTIE
General şi fost ministru al Apărării în ziua în care Ceauşescu a fugit, Stănculescu se află acum în penitenciarul din Jilava, condamnat pentru omor deosebit de grav săvârşit prin reprimarea revoluţiei de la Timişoara. Stănculescu recunoaşte că Ion Iliescu l-a protejat în perioada în care era preşedinte, iar procurorul general al României din acea perioadă a jucat în favoarea sa.
Victor Atanasie Stănculescu a preluat puterea, ca ministru al Apărării înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa de 22 decembrie, când le-a şi cerut soldaţilor să revină în cazărmi. Această lovitură de stat avea mai mulţi clienţi politici în acele zile: „Puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem însă la Mihai Botez, dar nu ştiam de unde să îl iau".De ce l-aţi trădat pe Ceauşescu?
V.A.S.: Pentru că în acele momente România era în pragul unei iugoslavizări, din cauza presiunii externe, chiar înaintea dezmembrării propriu-zise a Iugoslaviei, dar şi pentru că eram în pragul unui război civil. În al treilea rând, ţara era plină de agenţi străini.
Deci v-aţi hotărât să-l trădaţi pe 22 decembrie?
V.A.S.: Da, am văzut că altă soluţie nu era, fie continuam acţiunile care fuseseră amplificate şi din exterior, dar şi de dorinţele unora de a se reabilita, fie încercam să oprim dezastrul.
Cine voia să se reabiliteze?
V.A.S.: Vă dau exemplul cel mai relevant: generalul Nicolae Militaru, care fusese dat afară din armată şi făcut, din comandantul Armatei Bucureşti, adjunctul ministrului Construcţiilor, în momentul în care s-a aflat că fusese partizan al GRU –Directoratul principal de spionaj, structura de spionaj militar a Moscovei din 1918 până acum (n.a).
Acest lucru s-a întâmplat după încercarea de răsturnare a lui Ceauşescu din 1978 în care a fost implicat, dar, potrivit WikiLeaks, într-o telegramă clasificată a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti se descrie şi o altă încercare de asasinare a lui Nicolae Ceauşescu din 23 mai 1974. Vă aduceţi aminte de aceste lucruri?
V.A.S.: Ştiu despre mişcarea din armată condusă de Militaru şi de alţi câţiva generali, care erau legaţi de structurile ruseşti, dar nimic despre ce s-ar fi întâmplat în 1974.
Vreţi să spuneţi că singurul complot împotriva lui Ceauşescu despre care aţi auzit este cel la care a participat Militaru?
V.A.S.: Am auzit şi despre Scrisoarea celor 6.
Dvs. v-aţi gândit vreodată la posibilitatea răsturnării lui Ceauşescu?
V.A.S.: Nu.
În afară de Nicolae Militaru, care într-un fel a fost adversarul dvs. personal, cine ar mai fi vrut să se reabiliteze în decembrie 1989?
V.A.S.: Ceilalţi pe care i-a adus Militaru lângă el, este vorba despre 25 de generali care fuseseră pensionaţi toţi pe criteriu de vârstă, nu politic, dar care aveau în comun faptul că studiaseră la Moscova.
Generalul Militaru a fost numit ministru al Apărării imediat după condamnarea la moarte a cuplului Ceauşescu de către Ion Iliescu, pe atunci şef al Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea politică. Făcea şi el parte din grupul celor care studiaseră la Moscova.
V.A.S.: Da, s-a şi văzut care au fost consecinţele imediate.
Până în 22 decembrie 1989, când l-aţi trădat pe Ceauşescu imediat ce v-a numit ministru al Apărării, i-aţi fost loial?
V.A.S.: Eu am fost loial României.
Până pe 22 decembrie 1989 aţi fost de acord cu tot ceea ce făcea Ceauşescu şi i-aţi respectat ordinele?
V.A.S.: Nu.
Vreţi să spuneţi că aţi avut momente în care v-aţi revoltat?
V.A.S.: Da, când m-am dus la Timişoara şi am văzut ce se întâmplă acolo nu am mai fost de acord cu el.
Aţi fost trimis la Timişoara pe 17 decembrie 1989?
V.A.S.: Da, dar nu de Ceauşescu, ci de ministrul Apărării, Vasile Milea.
Care respecta un ordin dat de Ceauşescu.
V.A.S.: El m-a trimis să văd nu doar care este influenţa mişcării de la Timişoara, ci şi pentru lucruri mai tehnice, fiindcă se încheia anul bugetar şi trebuia să vedem care este stadiul livrărilor de către industria din Timişoara.
După şedinţa din 17 decembrie a Comitetului Politic Executiv, unde Ceauşescu şi ceilalţi au luat decizia reprimării revoltei de la Timişoara, dvs., împreună cu alţi generali de armată, miliţie şi Securitate, aţi fost trimişi să puneţi în aplicare acest ordin.
V.A.S.: Acest ordin nu există nicăieri, mai puţin în hotărârile justiţiei, fiindcă nu există nici un martor care să fi spus că eu am primit ordin să trag.
Înainte de 22 decembrie au murit la Timişoara 73 de oameni şi au fost răniţi mai mult de 300. Nu vă simţiţi în nici un fel responsabil faţă de ceea ce s-a întâmplat atunci?
V.A.S.: Ba da. Mă simt responsabil că nu am putut să opresc acest lucru. Prea multe nu aveam de făcut. Când am ajuns la Timişoara, ni s-a spus să nu intrăm în oraş că se trage. Ordinul se dăduse deja de la Bucureşti.
Dvs. sunteţi inocent, nu vă aduceţi aminte de nimic?
V.A.S.: Îmi aduc foarte bine aminte că nu am putut ajunge la Comandamentul Diviziei din Timişoara pentru că fusese atacat.
Aveţi remuşcări pentru cei care au murit la Timişoara în perioada în care dvs. aţi fost trimis acolo?
V.A.S.: Am remuşcări şi îmi pare rău.
Dar pentru înăbuşirea mişcării studenţeşti din 1956 de la Timişoara?
V.A.S.: Nu, pentru că atunci nu am fost implicat deloc.
Dar eraţi la Timişoara în perioada represiunii din '56.
V.A.S.: Am fost trimis la Timişoara în 1952, eram şeful Statului Major Artilerie nr. 38, şi eram într-adevăr la Timişoara în '56, dar generalul Dragnea era şeful Corpului 38 Armată, care s-a ocupat nemijlocit de această activitate.
Au fost agresaţi şi duşi la închisoare aproape 3.000 de studenţi.
V.A.S.: Eu nu am fost implicat.
Generalul Dan Voinea povesteşte că i-aţi fi spus ministrului Milea, înainte să plecaţi, următoarele: "Lichidez tot, ca în 1956".
V.A.S.: Invenţii.
Aţi avut o carieră de succes în perioada regimului comunist.
V.A.S.: Am avut fiindcă atunci când au fost aduşi mulţi oameni noi pentru refacerea armatei, eu eram deja un om cu un trecut politic bun pentru dosar, pentru că trecusem pe la Şantierul Tineretului Bumbeşti-Livezeni.
De ce v-a înaintat în grad Ceauşescu în timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia, în 1968?
V.A.S.: Pentru că la Marele Stat Major eram şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzestrare, Încorporare şi răspundeam de mobilizarea armatei. Am condus 12 sau 13 variante de mobilizare parţială şi două variante de mobilizare totală pentru a face faţă celor 22 de divizii ale Bulgariei, Ungariei şi URSS. Fiecare din aceste state ar fi avut interesul să vină în România.
Când aţi fost contactat pentru prima dată de serviciile secrete străine?
V.A.S.: După ce am devenit şeful Direcţiei Economice din MApN, deci între 1980 şi 1989. Reprezentanţii acestor servicii străine veneau la mine sub forma unor industriaşi.
Era deci vorba despre servicii secrete occidentale?
V.A.S.: Da, voiau să vadă ce pot cumpăra.
Discutaţi cu ei şi altceva?
V.A.S.: Erau destul de ermetici în ceea ce priveşte colateralele pentru care veniseră.
Vă trăgeau de limbă?
V.A.S.: În general voiau să afle dacă sunt pro sau contra. Şi nu cred că au reuşit să afle.
Până când n-au aflat nimic despre opţiunile dvs.?
V.A.S.: Până pe 22 decembrie, dar nici eu nu am avut încredere în nimeni în jurul meu. Am fost un fel de lup singuratic.
În anii '80 eraţi în amiciţii cu ataşaţii militari occidentali acreditaţi la Bucureşti. Aceste relaţii erau încurajate sau tolerate de conducerea politică?
V.A.S.: Ambele. Eram în relaţii bune cu ataşaţii militari din SUA, din Franţa, din Japonia, din Marea Britanie etc. Toţi ataşaţii militari îşi făceau program să se vadă cu şeful departamentului Înzestrare pentru a afla ce producem, cât vindem, ce vindem, cui vindem, cu ce preţ vindem. Îi invitam la expoziţiile pe care le organizam ca să nu fiu nevoit să le fac expuneri individuale.
Totuşi, legăturile cu ei erau permanente, discutaţi şi politică?
V.A.S.: Şi nu doar cu ei, şi cu ambasadorii, fiindcă eram maestru de ceremonii al vânătorilor pe care le organiza MApN. Organizam vânători pentru corpul diplomatic şi ataşaţii militari.
Era deci o politică să-i cultivaţi pe diplomaţii occidentali?
V.A.S.: Nu. Aşa se întâmpla.
Securitatea vă urmărea în această perioadă?
V.A.S.: Da. Eu nu m-am ferit de Securitate, ci de cercetarea celor din exterior.
După ce vă întâlneaţi cu aceşti diplomaţi din state membre NATO, deci adversare, făceaţi rapoarte despre discuţiile avute?
V.A.S.: Nu eram obligat.
Nu trebuia să le spuneţi nici superiorilor dvs. despre aceste discuţii?
V.A.S.: Vorbeam despre aceste discuţii cu şeful Marelui Stat Major şi cu ministrul.
Diplomaţii străini pe care-i întâlneaţi nu erau interesaţi înainte de 1989 să afle amănunte despre politica internă sau despre ideile lui Nicolae Ceauşescu?
V.A.S.: Poate, dar nu cu mine.
Înaintea ultimului Congres al PCR din toamna anului 1989 eraţi pe lista celor propuşi să facă parte din Comitetul Central (CC), dar ulterior aţi fi fost retras pe baza unui raport al Securităţii din care ar fi rezultat că aţi fi avut legături cu un serviciu secret străin. Dvs. aţi vorbit la un moment dat de MI-6, serviciul secret britanic.
V.A.S.: Da, m-am întâlnit cu unii reprezentanţi, care au venit aici să facă afaceri şi care au intrat în cercurile înalte din Bucureşti şi au participat inclusiv la vânătorile organizate de MApN.
Generalul Pacepa, care era convins de implicarea masivă a sovieticilor în Revoluţia din 1989, spunea că Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat în stil KGB.
V.A.S.: Nu ştiu ce înseamnă stilul KGB.
Adică după un proces sumar.
V.A.S.: Nu e singurul caz în istorie.
Vă faceţi reproşuri pentru felul în care aţi organizat procesul lui Ceauşescu?
V.A.S.: Acum e prea târziu, nu trebuia făcut aşa.
Când v-aţi întâlnit prima dată cu Ceauşescu?
V.A.S.: În 1968, când m-a avansat.
Îl admiraţi?
V.A.S.: Era comandantul Armatei Române.
Vă era frică de el?
V.A.S.: N-am avut niciodată senzaţia de frică, nici măcar aici în închisoare.
Cine a declanşat Revoluţia, grupul disidenţilor lui Iliescu, agenţii Securităţii, forţe din afară sau a fost o revoltă populară?
V.A.S.: Au intrat în ţară 4.000 de turişti ruşi în 1989, iar 1.000 din ei au plecat abia la finele anului 1990.
Nici Armata, nici Miliţia, nici Securitatea nu au făcut nimic atunci când şi-au dat seama de numărul mare al acestor turişti?
V.A.S.: Invazia era mai mare decât forţele implicate în represiune. 4.000 de oameni erau prea mulţi pentru capacitatea Securităţii de urmărire operativă.
Din datele existente, de fapt, dvs. aţi dat în 1989 o lovitură de stat.
V.A.S.: Aşa spun unii istorici.
Pentru cine aţi dat această lovitură de stat?
V.A.S.: Întrebaţi-i pe cei care spun asta.
Este evident că aţi dat o lovitură de stat, pentru că dvs. aţi preluat puterea chiar înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, după ce aţi fost numit ministru şi aţi ordonat retragerea armatei în cazărmi.
V.A.S.: Da, dar nu aveam pe cine să mă sprijin.
La cine v-aţi gândit atunci când aţi pus mâna pe putere? Cum v-aţi imaginat că ar trebui să se petreacă lucrurile mai departe? Aveaţi un scenariu?
V.A.S.: Eu puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem la Mihai Botez, dar nu ştiam de unde să îl iau.
Aşa că l-aţi lăsat pe Ion Iliescu să se aşeze la butoane.
V.A.S.: S-a întâmplat.
După 22 decembrie 1989, deci după fuga lui Ceauşescu, au mai murit 1.000 de oameni. Ion Iliescu e responsabil pentru aceşti morţi?
V.A.S.: În primul rând Militaru, care avea deja ordinele şi planurile făcute de la Moscova.
Şi abia apoi Iliescu?
V.A.S.: Da.
Ion Iliescu a jucat atunci pe cartea Rusiei?
V.A.S.: Da, din momentul în care m-a înlocuit pe mine cu Militaru. După aceea, în februarie m-a rechemat, de teamă să nu fie dat jos tot de armată.
Aţi rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu.
V.A.S.: Da, mi-a trimis cu o dedicaţie frumoasă cartea lui După 20 de ani, în care scrie că eram „cel mai"; ca dovadă că eram „cel mai" sunt la închisoare.
Totuşi, Ion Iliescu v-a protejat cât a fost la putere.
V.A.S.: Da, într-adevăr: după prima condamnare, procurorul general Tănase Joiţa, îmi imaginez că la indicaţia lui Iliescu, a făcut recurs în anulare în care scrie pe 45 de pagini realitatea întâmplărilor de la Timişoara, adică faptul că am dat doar ordin să nu sune sirenele sau că am trimis pe cineva să se intereseze de numărul morţilor şi răniţilor. Joiţa cerea achitarea sau înapoierea dosarului la parchet.
Deci Iliescu v-a protejat.
V.A.S.: Da.
Cine a fost împotriva dvs.?
V.A.S.: Procesul care m-a adus la închisoare a avut loc după ce adevăraţii actori care au condus efectiv represiunea, pentru fiecare armă în parte, erau deja morţi.
În 1997?
V.A.S.: Da.
Mai există cele 10 casete cu secrete cu care aţi ameninţat odinioară? Pe cine incriminează?
V.A.S.: Nici nu mai ştiu pe unde sunt, nu incriminează pe nimeni, e o trecere în revistă a lucrurilor, un fel de jurnal pe care l-am filmat.
Ce fel de lucruri nu puteţi spune?
V.A.S.: Diverse; de la moartea lui Kennedy au trecut mai mulţi ani şi încă nu se spune tot, de ce să ne grăbim? Deocamdată eu sunt aici în închisoare şi mai am 9 luni de stat.
Aţi cerut graţierea.
V.A.S.: Cei de-acasă au insistat. În cererea către preşedinte am scris în final că „deşi nu am făcut…", rog să fiu graţiat. N-aş fi vrut să cer să fiu iertat pentru ceea ce nu am făcut.
Aţi avut relaţii bune cu familia Ceauşescu, dovadă că aţi avut o carieră de succes. De care dintre ei eraţi mai apropiat?
V.A.S.: Vorbeam cu ei doar în cadru oficial.
Ce fel de relaţii aţi avut cu Elena Ceauşescu?
V.A.S.: Nici una, nu ştiu cine a inventat zvonurile şi propoziţia „Ai grijă de copii".
Circulă pe internet poze cu dvs. şi Elena Ceauşescu, în care dvs. eraţi foarte curtenitor.
V.A.S.: Totdeauna când venea la expoziţiile militare îi sărutam mâna.
Avea ea vreo slăbiciune faţă de dvs.?
V.A.S.: Nu ştiu, îmi pare rău că n-aţi apucat să o întrebaţi.
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu