DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALA !
INTERVIU CU PROF. DR. ROMAN MORAR –
” DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALA ! „
43 Votes
„După trei luni de tratament natural,
întreg pancreasul se reface!”
–
D-le prof. Morar, aţi cercetat minuţios diabetul, iar tratamentul cu DIAVIT a salvat mii de
bolnavi din ţara noastră. Care sunt concluziile ultimelor dvs. studii?
–
În ultimii ani, am făcut mulţi paşi noi în înţelegerea acestei boli încă
necunoscute de omul modern. Eu am studiat diabetul încă din 1982, când deja
aveam brevet pe Eridiarom. Tratând iniţial diareea la animale, am văzut că acelaşi
tratament are succes şi la oameni. Numai că au început să-mi scrie pacienţii:
„Eu am avut diaree şi mi-a trecut, mă simt foarte bine, dar având şi diabet,
observ că după tratament mi-a scăzut glicemia şi văd mult mai bine. Ce să fac?
Ce regim alimentar să ţin? Cum pot să beneficiez, în continuare, de aceste rezultate
în boala diabetică?”. Eu nu ştiam nimic despre diabet, nici nu voiam să mă
ocup de această boală, care mi se părea inabordabilă. „Ce facem în continuare?”,
mă tot întrebau bolnavii. Ce să le răspund? Nu puteam să-i trimit în altă parte
să afle informaţii despre un produs inventat de mine! Am luat din biblioteci
cărţile despre diabet şi am început un lung studiu… În toate scria că diabetul
este o boală incurabilă. „Cum Dumnezeu să fie incurabilă, dacă oamenii spun
că se simt bine?” – mă întrebam. Atunci am lăsat cărţile şi am pornit pe
drumul cercetării. M-am dus la Endocrinologie, am găsit un om interesat de
experimentul pe care voiam să-l realizez şi l-am întrebat: „Domnule, poţi
îmbolnăvi animale de diabet?”. Mi-a răspuns: „Da, diabetul poate fi indus cu un
antibiotic puternic!”. În 2001, timp de un an, el a îmbolnăvit şi eu am
tratat şobolani cu diabet. Şi le-am urmărit histologic pancreasul. Ce-am
constatat? După două luni de tratament natural, celulele au început să se
refacă, iar după trei luni, întreg pancreasul era refăcut! Practic, în 2001,
am descoperit şi brevetat produsul DIAVIT, cu care tratăm
diabetul. Aşa cum scrie şi în cererea de înregistrare, este „un produs medicamentos
vegetal, destinat prevenirii şi tratării diabetului”. În 2004, cercetătorii de
la
„Omul modern îşi sapă singur groapa, cu
dinţii!”
–
În acest timp, aţi elaborat şi un regim alimentar, care împreună cu
tratamentul natural, ajută la refacerea completă a pancreasului Harvard, lucrând pe
culturi de celule, au descoperit cam acelaşi lucru. Ei au lucrat pe celule
beta; noi am lucrat direct pe animale şi am văzut histologic ce se întâmplă.
Ulterior, după reconfirmarea internaţională a posibilităţii de regenerare a
pancreasului, am prins mai mult curaj. În plus, aveam deja sute de oameni în
observaţie, majoritatea salvaţi de la tratamentul alopat!
…
–
Sincer, regimul alimentar mai mult l-am dibuit… Mă tot întrebam de ce sunt
atâtea boli la omul modern. Modern şi bolnav! După cinci teze de doctorat
experimentale, toate despre diabet (trei în medicina veterinară şi două
colaborări în medicina umană), am ajuns la unele concluzii. Am pornit de la o
observaţie: preotul, la înmormântare, zice în toate limbile: „Din pământ eşti,
în pământ te vei întoarce…”. Cum vine asta? Suntem din pământ? Vorbeşte preotul
prostii? Nicidecum! De la naştere până la trecerea în nefiinţă, bunicii noştri
mâncau numai roadele pământului. Nu erau pe-atunci alimente cu zeci de
chimicale în ele! Din păcate, omul modern îşi sapă singur groapa, cu dinţii!
Singur, nesilit de nimeni! În dorinţa lui de a face bine, face tot mai rău!
Produsele chimice nu au ce căuta în intestinul omului, pentru că nu pot fi prelucrate!
Ştiţi ce-i interesant? Se spune că omul se adaptează, dar nu-i adevărat! El
este făcut perfect, este perfecţiunea întruchipată, nu poţi să-i aduci vreo
modificare! Şi nu s-a schimbat deloc de când e pe pământ! Dar progresul le ia
oamenilor minţile! De dragul banului, se iscă fel de fel de conflicte şi războaie,
pentru că industria de armament aduce profituri uriaşe! La fel face şi
industria de medicamente: la prima vedere, lumea crede că specialiştii lucrează
să găsească noi leacuri pentru bolile omenirii, dar ei mai multe suferinţe
produc, din cauza toxicităţii şi a efectelor secundare date de medicamentele
chimice! De dragul banului, trebuie să producă şi ei ceva! Societatea „de
consum” în care trăim este distructivă pentru om! Otrăveşte lumea cu bună
ştiinţă, singurul scop fiind profitul!
„Mă
crucesc să văd că, în diabet, se scot fructele din alimentaţie”
–
Atunci, ce ar trebui să facem? Să devenim vegetarieni cu toţii?
–
În urmă cu peste 40 de ani, am participat la deschiderea Institutului
Oncologic din Cluj şi nu erau copii cu cancer – nici de stomac, nici de colon!
Acum, nu mai încap prin spitale! O adevărată tragedie la care asistăm
nepăsători! Cum a ajuns ţara noastră fruntaşă în Europa la accidente
vasculare, cancer şi obezitate? Avem cel mai fertil pământ, dar zace nelucrat!
Fructele, legumele şi zarzavaturile autohtone ne pot salva, dar cineva trebuie
să le producă, iar populaţia să le consume! Mă crucesc să văd că, în diabet, se
scot fructele din alimentaţie. De ce? Pentru că sunt dulci? Astfel se limitează
aportul de vitamine şi săruri minerale din organism, iar ele au un rol esenţial
în menţinerea elasticităţii vaselor sanguine şi în buna funcţionare a
organismului!
Îmi
spunea o doamnă că a făcut trei operaţii pe cord şi am întrebat-o: „Câte fructe
mâncaţi dvs. zilnic?”. „Nu mănânc deloc”. „Păi, cine vreţi să vă ţină cordul
sănătos, dacă nu mâncaţi fructe?” În mediul rural, părinţii şi bunicii noştri
adunau fructele de sezon şi le mâncau! Fără fructe în alimentaţie, vasele de
sânge îşi pierd elasticitatea, ne creşte tensiunea arterială, apoi vasele mici
se sparg în creier, ochi, cord, rinichi, extremităţi, în organele sexuale şi
ficat… acestea fiind cele mai vascularizate organe din organism! Exact acele
organele unde apar şi „efectele secundare” ale diabetului! Trebuie să ne
„trezim” şi să ne întoarcem la agricultura tradiţională, care ne poate salva,
dacă vrem să fim o naţie sănătoasă.
„Cine
nu consumă vitamine şi săruri minerale naturale sigur ajunge bolnav!”
–
Să înţelegem că fructele dulci pot ameliora efectele diabetului?
–
Bineînţeles! Dar schimbarea alimentaţiei, după ani întregi în care ne-am hrănit
cu chimicale industriale, nu ne va vindeca pancreasul. Se impune şi un
tratament adecvat! A trata înseamnă a ameliora, a îmbunătăţi starea de sănătate
a unui om. Dar în cărţi scrie că diabetul este boală incurabilă! Eu nu pot să
cred şi să înţeleg asta, exceptându-i pe oamenii care „trăiesc pentru a mânca”
şi atât!
Eu
am introdus obligatoriu în dieta diabetică fructele dulci: strugurii, merele,
prunele, perele, bananele etc., indiferent cât sunt de dulci (deocamdată, nu
sunt făcute de om!) – cel puţin 0,5 kg zilnic şi tot atâtea salate de crudităţi
şi de zarzavaturi, unde pe primul loc sunt cruciferele (varza cu familia ei).
Apropo de salatele de crudităţi: aproape un milion de români merg anual în
Grecia, la mare, şi probabil tot atâţia merg în Turcia. Se bronzează şi vin
acasă fericiţi! Dar oare niciunul nu vede că la fiecare masă sunt 10-15 feluri
de salate de crudităţi? Nu suntem deloc receptivi la normalitate şi nu copiem
obiceiurile sănătoase! Însă vitaminele şi sărurile minerale le luăm doar din
aceste două grupe de alimente! Cine nu le consumă sigur ajunge bolnav!
–
Referitor la medicamentele antidiabetice moderne, aţi sesizat efecte
terapeutice notabile în tratamentul diabeticilor?
–
În 1997, s-a tradus în limba română o carte importantă, care se scrie poate o
dată la 20 de ani: „Fiziologia umană şi mecanismele bolilor”, de Arthur G.
Guyton (S.U.A.), Editura Amaltea, Bucureşti. În capitolul de
tratament al diabetului se abordează terapia cu insulină, dieta în diabet,
legătura dintre diabet şi obezitate. Se menţionează că „boala poate fi controlată
prin simpla scădere ponderală”, că relaţia dintre tratament şi arterioscleroză
este o anomalie a metabolismului lipidic şi, practic, se încheie cu coma diabetică.
Nu scrie nimic despre diabet de tip I şi diabet de tip II. De fapt, sugerează
că există doar diabet şi atât! Tratamentul se face diferit – cu insulină la
copii şi tineret, cu tablete la adulţi şi vârstnici, iar în ultima fază, se
apelează tot la insulină! Dar şi tratamentul cu insulină ridică probleme!
Ştiţi ce se întâmplă? Există trei tipuri de insulină: insulină rapidă – care
iese din organism în 6-8 ore, insulină lentă – care se elimină din organism în
18-20 de ore şi Lantus – care ajunge în 3 ore la valoare maximă şi după 24 de
ore e tot acolo (aceasta se foloseşte cel mai mult, mai ales la copii). Nu-i
deloc normal, fiindcă organismul nu trebuie „scăldat” în insulină. La un om
normal, care mănâncă de trei ori pe zi, insulina este activă în organism
maximum 2-4-6 ore, nu 24 din 24! Ce fac ceilalţi hormoni? Intră în concediu de
odihnă? Nenorocirea este că acest Lantus, după 24 de ore, e tot în organismul
bolnavului, care îşi face o altă injecţie, că aşa i-a recomandat medicul. Ziua
următoare la fel, şi tot aşa, insulina se cumulează şi ajunge la valori foarte
mari, ceea ce este periculos. Cât supravieţuieşte omul în felul acesta?
În
boala diabetică există şi perioade în care organismul îşi revine de la sine
(aşa-zisa remisiune), când glicemia se stabilizează la valoarea normală sau
este aproape de normal. Dar în cărţile de medicină scrie aşa: „În timpul
remisiunii, este important să nu se oprească administrarea insulinei”. Cum vine
asta? Mai departe, scrie aşa: „Ţinta terapeutică în remisiune este păstrarea
funcţiei celulelor beta pancreatice”. Cum păstrăm funcţia lor, când de fapt le
blocăm? N-ar fi mai logic să oprim tratamentul cu insulină? Aflăm că insulina
„protejează”, şi pancreasul are nevoie de o perioadă de odihnă! Păi dacă nu
lăsăm pancreasul să producă insulină, nici n-o s-o mai facă vreodată, pentru
că un organ nefolosit îşi pierde funcţia! Nu sunt împăcat cu această abordare
şi mă deranjează foarte mult că din tratamentul cu insulină nu putem scoate
acest Lantus! Din cauza acestui tip de medicamente apar situaţii în care copiii
fac hipoglicemie – mama unui copil de 6 ani mi-a spus că i-a găsit
insulinemia 87, când trebuia să fie maximum 20!
„Nimeni
nu-i profet în ţara lui!”…
–
Ce înseamnă acest lucru? Că tratamentul diabetului este greşit?
–
Vă spuneam că în cărţile de medicină scrie că diabetul este o boală incurabilă…
Atunci, despre ce tratament poate fi vorba? Nu poate să afirme nimeni că
tratamentul care se face azi, mai ales cu tablete, tratează diabetul. Din
contră, îi înfundă mai rău pe bieţii bolnavi, pentru că Metformina (substanţă
larg folosită la noi în ţară, în Agenda Medicală având 27 de denumiri
comerciale) afectează funcţia renală, funcţia hepatică şi provoacă greaţă,
vărsături, dureri abdominale, flatulenţă, scădere în greutate, diaree. Mai
contează atunci că-i şi hipoglicemiant? Păi dacă unui om îi produci diaree,
nici nu trebuie să-i faci altceva! Îl termini! Toate celelalte substanţe
folosite în diabet sunt cam pe acelaşi calapod; doar numele-i schimbat! Sunt şi
medicamente foarte scumpe, de exemplu Actos, care costă 200 de lei cutia, cu 28
de comprimate, şi conţine pioglitazonă – o substanţă despre care se ştie că
agravează diabetul zaharat! Sunt convins că mulţi diabetici îl folosesc,
totuşi! În diabet, doar tratamentul cu insulină este singurul care se apropie
cât de cât de normal…
– Pe ce vă bazaţi afirmaţiile?
–
În primul rând, pe cercetările experimentale prin care am demonstrat – încă din
2001! – că insulele Langerhans din pancreas şi celulele care îl formează se
refac (Brevetul nr. 121369)! Apoi, mă bazez pe cele cinci teze de doctorat care
au avut ca temă subiecte din diabetul experimental. Rezultatul unei teze a
fost publicat integral în „Handbook of Type 1 Diabetes – Mellitus, Etiology,
Diagnosis and Treatment”, New York (2010) – pag. 491-501, ca noutate absolută!
De asemenea, ne bazăm pe experienţele făcute pe animale, cu rezultate publicate
începând din 1990, când am observat efectul hipoglicemiant al ERIDIAROM-ului
pe purcei, pe miei şi pe iepuri. Apoi, pe abordarea originală în prevenirea
acestei boli, prin schimbarea completă a regimului alimentar şi interzicerea
alimentelor „industriale”. Nu în ultimul rând, îmi sprijin afirmaţiile pe rezultatele
obţinute de miile de oameni de toate vârstele cărora, dacă respectă indicaţiile
şi urmează tratamentul natural, li se refac celulele pancreasului şi se simt
foarte bine.
–
D-le profesor, sunt foarte interesante observaţiile dvs. ştiinţifice, dar
cred că vă veţi pune „în cap” toţi medicii care tratează diabetul!
–
Ştiu, dar pot să trăiesc cu gândul acesta. Ştiţi vorba aceea: „Nimeni nu-i
profet în ţara lui!”… Medicina alopată ar trebui să aibă o altă abordare: să
prevină apariţia acestei boli, nu să-i trateze efectele cu substanţe chimice,
care pe de o parte „repară” cât de cât, dar pe alte zeci de căi mai mult strică
echilibrul organismului.
„Dacă
glicemia este ridicată, nu înseamnă că ai diabet!”
–
Nouă, oamenilor „moderni”, în ce situaţii ne creşte glicemia?
–
Stresul de zi cu zi, de la şcoală sau de la serviciu, ne creşte glicemia.
Consumul de dulciuri industriale la copii, vaccinurile, anticoncepţionalele, tratamentele
cu corticoizi şi multe altele sunt surse de creştere a glicemiei! Lipsa
mişcării, dar şi banala febră ne măreşte glicemia! Din păcate, am acumulat
multe obiceiuri proaste! Eu le dau oamenilor două pagini pe care sunt scrise
toate substanţele şi obiceiurile care măresc glicemia. Dintre ele, cel mai
periculos este să mâncăm seara târziu sau noaptea – obicei prost, dobândit de
tot poporul, după ce s-a „obosit” toată ziua la televizor. Pe părinţii noştri
îi oboseau sapa şi coasa, dar mâncau dimineaţa bine, că plecau la hotar. Acum,
cine mai mănâncă dimineaţa? Toţi merg direct la serviciu! Ajunge omul seara
acasă, pe la ora 21, şi abia atunci mănâncă! Când merge la medic, îl găseşte cu
glicemie crescută… Mâine, poimâine la fel, şi tot aşa… până ajunge la diabet!
A
venit o doamnă nevăzătoare la mine… Avea amputate laba piciorului drept şi
degetul mare de la piciorul stâng. Picior diabetic, din cauza unor glicemii
foarte mari… Am întrebat-o: „De când aveţi diabet?” „Din ’80”. „Şi cu ce v-aţi tratat?”
„Cu antidiabetice orale.” „La ce oră mâncaţi seara?” „Pe la 21-22. Dar de ce mă
întrebaţi? Nu m-a întrebat nimeni asta!”. Deci ea şi-a tratat glicemia, dar,
din păcate, necorespunzător şi mult prea târziu, pentru a-şi păstra vederea
şi picioarele…
Glicemia
poate creşte dintr-o mie de cauze. Dar nu înseamnă că ai diabet, dacă glicemia
este ridicată! La fel se întâmplă cu adrenalina: face cineva un accident de
maşină şi trei zile are glicemia mare. Dacă-l vede un medic şi-i face analize,
gata – zice că are diabet! Nu-i deloc aşa! Sedentarismul, stresul, adrenalina,
spitalizarea, tratamentele cu cortizon şi corticoizi, intervenţiile
chirurgicale măresc glicemia. La unele vaccinuri, reacţia firească
postvaccinală este febra, iar temperatura crescută măreşte glicemia. Orice
stres al organismului creşte glicemia! Constatăm variaţii ale glicemiei timp
de trei zile şi-i spunem omului că are diabet? Aşa abordăm noi diabetul?
„Omul
modern trebuie să fie bolnav? Atunci, unde e progresul?”
–
Cifrele statistice sunt alarmante: există peste 1.500.000 de români diabetici.
Se va putea preveni în viitor această maladie?
–
Nouă ne lipseşte educaţia, care trebuie începută cu copiii de la grădiniţă: ei
ar trebui să cunoască toate fructele şi să le consume conştient, să ştie că
sunt bune pentru sănătate! Educaţia în sănătate ar trebui introdusă în şcoli
şi licee, astfel încât tineretul să conştientizeze beneficiile alimentaţiei
sănătoase şi ale unui stil de viaţă cât mai apropiat de natură, iar viitoarele
mame să afle că în timpul sarcinii trebuie să consume fructe şi legume crude,
dacă vor să aibă un copil sănătos! Poate astfel tinerii vor renunţa la
fast-food şi la alimentele industriale, care conţin foarte multe chimicale.
Dacă aş putea, aş impune obligativitatea ca pe toate mesele din restaurante şi
cantine să fie fructe!
Industria
alimentară modernă permite folosirea a peste 3000 de aditivi alimentari, în
procesul de preparare a alimentelor – substanţe chimice considerate
nedăunătoare pentru organismul uman. Oare chiar aşa stau lucrurile? Aditivii
alimentari, coloranţii, îndulcitorii, pigmenţii, aromele artificiale, nitraţii,
nitriţii, conservanţii, acidifianţii, emulsificatorii care menţin
consistenţa produselor, agenţii de coacere, de îngroşare, de înălbire, de
afânare etc. pătrund în organism prin alimente preambalate şi uşor de preparat.
Dar ce face ficatul nostru, suprasolicitat şi „obligat” să prelucreze aceste
substanţe chimice, dintre care multe au potenţial cancerigen? Cum reacţionează
organismul copiilor mici, care au nevoie de vitamine, proteine, minerale şi
enzime naturale pentru creştere şi dezvoltare armonioasă, dar care sunt „îndopaţi”
cu dulciuri industriale de la cele mai fragede vârste? Ce se întâmplă cu
embrionul uman, care este „bombardat” cu chimicalele din hrana viitoarei mămici?
Practic, aceste substanţe le ingerăm direct; dar lista poate continua cu
hormonii folosiţi în creşterea plantelor şi animalelor (ca stimulatori), cu
hormonii folosiţi ca erbicide, care sunt absorbiţi „pasiv” de planta erbicidată,
ajung în cantităţi minuscule în organismul fragil al bebeluşilor şi se transformă
în „disruptori” hormonali. Şi ne mai mirăm că se nasc copii autişti sau că
devin supraponderali, hiperactivi ori au dificultăţi de concentrare?…
Picătura
de la streaşina casei cade pe beton şi, în timp, face o scobitură care se tot
adânceşte. De ce? Pentru că perseverează! La fel se întâmplă cu chimicalele
din alimentaţie! Tot mai frecvent constatăm că omul „modern” şi „civilizat”
face boli noi, necunoscute generaţiilor anterioare, mai „necivilizate”! Omul
modern trebuie să fie bolnav? Cunoştinţele acumulate trebuie să se răsfrângă
negativ asupra sănătăţii noastre? Atunci, unde e progresul? Deschideţi
televizorul sau radioul – în 5 minute eşti „vindecat” de 5 boli! Reclame care
îţi induc ideea că, pentru orice afecţiune, medicina modernă are deja o
soluţie! Însă aceste reclame nu vând altceva decât false speranţe! Abia când
ajunge omul la boală îşi dă seama că nu-i chiar aşa uşor să se vindece!… Eu nu
mă mir când aud că un tânăr sportiv, un student sau un elev „cade” pe stadion
sau pe drum, răpus de accident vascular cerebral! Sunteţi ziarişti: faceţi
anchete în şcoli, în cluburile sportive, printre tineri, în general. Veţi
rămâne uimiţi să aflaţi că ei au înlocuit de multă vreme strugurii, merele,
perele sau prunele, cu energizante, alcool şi sucuri industriale! Faceţi
anchete şi printre studenţii de la Medicină! O să vă speriaţi să vedeţi cine va
ajunge să ne trateze în viitor!
Părinţii
nu mai răzbesc cu munca, bunicii nu mai sunt ascultaţi! Tinerii „învaţă” de pe
internet şi cred că ştiu totul! Sunt ziare în care, periodic, sunt abordate
probleme de sănătate – lucru lăudabil, dar nimeni nu spune că baza sănătăţii individuale
a întregii naţiuni începe cu profilaxia! Ar trebui mobilizaţi toţi factorii
implicaţi în educaţia sănătoasă a ţării, implicaţi şi viitorii părinţi pentru
nou născuţi! Copiii de la grădiniţă, şcolarii şi studenţii ar trebui să aibă
cursuri speciale de alimentaţie sănătoasă. Educatorii, profesorii, medicii de
familie şi familia trebuie să pună accent pe importanţa alimentaţiei
sănătoase, pentru că un obicei deprins în copilărie se păstrează în timp, devine
un mod de viaţă! Ce se înţelege prin alimentaţie sănătoasă? Hrană naturală,
obţinută din lucratul pământului: legume, fructe, zarzavaturi, cereale pentru
consum şi pentru hrana animalelor, care ne asigură carnea, laptele, ouăle etc.
Al doilea lucru
extrem de important în menţinerea sănătăţii este mişcarea. În şcoli, orele de
educaţie fizică şi sport sunt bagatelizate, copiii aduc scutiri medicale
obţinute fraudulos de părinţi, în ideea că astfel vor avea timp să se
pregătească mai mult la alte obiecte de studiu, considerate mai importante.
Însă un copil obez, ruşinat de propriul aspect şi cu multiple probleme de
sănătate rezultate din excesul ponderal nu va ajunge niciodată „olimpic”!
Aţi
observat că nici nu mai avem de unde alege sportivi? Pe vremuri, în orice sat
era un teren de sport, se făceau competiţii între clase, sate, comune, oraşe
etc. Sportul avea rolul şi importanţa lui, în primul rând pentru sănătate.
Treptat, ne-am „lenevit”. Copiii sunt „ocupaţi” cu internetul şi televizorul,
adulţii cu lenea. Oamenii de vârsta a treia greşesc şi ei: „Dacă m-am
pensionat, nu mai fac nimic! Mă odihnesc, după o viaţă de muncă!”. Şi chiar nu
mai fac nimic! Vegetează în faţa televizorului! Observaţi o familie de
pensionari: foarte repede, soţul se îmbolnăveşte, face o perioadă tratamente
şi „se duce”! Diabetul, obezitatea, accidentul vascular îl ucid. Pentru că
deodată devine sedentar! Soţia face aprovizionarea zilnică, face curăţenie,
spală, duce gunoiul… El doar „stă”. Şi „ajunge” bine!
–
Din relatările cititorilor noştri, ştim că rezultatele tratamentului dvs. sunt
peste aşteptări… Este de ajuns o astfel de cură naturală pentru a controla diabetul?
–
V-am explicat că nu am vrut să mă ocup de diabet. Am fost „obligat” de reacţia
oamenilor! Practic, a fost o întâmplare care m-a făcut să studiez diabetul
sistematic. M-a interesat cu ce pot să scad glicemia şi cu ce pot să „repar”
pancreasul. Elaborasem dieta antidiabetică, aveam deja Eridiarom-ul şi lucram
la un nou produs din cătină. M-am întrebat: „Ce-ar fi să combin cele două
produse?”. Aşa am ajuns la Diavit… Experienţele
făcute ulterior pe animale mi-au dau siguranţă. Am monitorizat apoi 50 de
bolnavi voluntari, trataţi cu Diavit, după şase luni de la întreruperea
oricărui tratament antidiabetic. Le-am cerut pacienţilor să-şi determine
insulinemia şi peptidul C – parametri relevanţi pentru diabet. Toţi aveau
rezultate excelente! Până şi leziunile retiniene se amelioraseră simţitor!
„Ne-am
îndepărtat de poruncile divine şi ne-am pierdut «perfecţiunea»!”
–
Practic, cu DIAVIT şi regim
alimentar se tratează concomitent şi boala diabetică, şi afecţiunile asociate
cauzate de aceasta?
–
Diabetul nu este, practic, o boală! După atâţia ani
de cercetare şi mii de bolnavi „trataţi” doar cu dietă şi cu Diavit, am ajuns la
concluzia că, mai degrabă, este rezultatul unei alimentaţii dezastruoase! Sunt
afectaţi de hiperglicemie o groază de oameni, iar urmările sunt catastrofale:
amputaţii, orbire, obezitate, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni
asociate! Am salvat sute de oameni de la amputaţii, cu toate că erau într-o
stare destul de gravă! Alţii au scăpat de orbire! După tratament, retina îşi
revine la normal, pentru că se reface elasticitatea vaselor şi edemele se
retrag, deci nu este vorba de o leziune în ochi! Într-o teză de doctorat, am
abordat „ochiul în diabetul experimental” şi am multe date interesante, unele
în contradicţie cu tratamentele oftalmologice care se fac astăzi.
–
La final, aveţi vreun sfat pentru cititorii noştri?
–
Să fie înţelepţi şi să-şi educe sănătos copiii. Dar mai ales să fie atenţi la
alimentaţie, pentru că de aici ni se trage toată nenorocirea! Pe lungul drum al
industrializării şi al vieţii „moderne”, am devenit din ce în ce mai sensibili
la factorii externi, pentru că sistemul imunitar, care ar trebui să se ocupe de
buna funcţionare a organismului, a fost ani la rând bombardat cu substanţe
toxice din alimentaţie şi mediul înconjurător, care l-au slăbit în timp şi
i-au afectat rolul bine determinat. Ne luptăm cu atâtea boli autoimune, cu
alergii greu de tratat, pentru că „paznicul” organismului este „otrăvit” şi nu
mai ştie ce să facă atunci când ne confruntăm cu infecţii, boli sau funcţionarea
deficitară a unor organe şi sisteme. Ne-am îndepărtat de poruncile divine şi
ne-am pierdut „perfecţiunea”! Măcar de-am avea „mintea românului cea de pe
urmă”, să ne întoarcem la natură şi la hrana sănătoasă, care ne pot salva de
la dezastrul bolilor ce ne copleşesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu