Enigmele istoriei: OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV
OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV
OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV
Un om care judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o perfecțiune ce nu poate fi egalată de niciuna dintre tehnologiile noastre actuale, a fost realizată de oameni din epoca pietrei, în pieile goale, fără judecată și mânați doar de instinct. Ar trebui să te jenezi să vii în fața a milioane de oameni și să spui asemenea minciuni despre lumea apusă a acestei planete, ale cărei opere de artă sfidează timpul. Este ilogic să încerci să convingi un om cu judecată că blocuri de piatră grele de până la 2.000 de tone au fost ridicate de oameni primitivi, cu ajutorul rulourilor de lemn și cu sfori din liane. Aș fi în stare chiar să accept acest lucru, dacă oamenii de știință și susținătorii lor înfocați ne-ar arăta pe viu că e posibil. De pildă, aș vrea să-mi arate cum se poate construi piramida cea mare din Egipt în 50 de ani, cam cât a trăit faraonul Keops, și care doar la exterior este făcută din 2.500.000 de blocuri de piatră, cântărind cel puțin 2,5 tone fiecare... Cum au putut primitivii să șlefuiască aceste milioane de pietre, să le care de la peste 70 de kilometri distanță de locul extragerii lor, să le ridice la 150 de metri înălțime și să le așeze fără nicio eroare, atâta timp cât azi constructorii greșesc orice construcție? Cum e posibil să-i umilești pe acești „arhitecți ai timpului", cum îi numea Zecharia Sitchin, care au lăsat minuni ce sfidează tehnologia modernă, și să spui că au fost niște primitivi?
De ce continuă să se învețe în școli aceste minciuni evidente? Și de ce nici acum nimeni nu vrea să se trezească și să vadă adevărul? Nu există nu știu, nu se poate. Există doar frică de adevăr, de necunoscut, de schimbare. Pentru cei care mai cred în primitivismul anticilor, am să evidențiez doar câteva dintre minunatele lor opere de arhitectură, despre care elita spune că sunt făcute de niște oameni primitivi, pentru zeii lor. Am să încep chiar cu demascarea acestei imense minciuni în care elita științifică ne obligă să credem. Mulți cred că ceea ce au învățat este real, susținând și apărând minciuni care, spuse la infinit, au devenit adevăr. Eu vreau doar să vă arăt că mai există o față a realității, pe care n-o știți și care vi se ascunde din cele mai vechi timpuri.
ABU SIMBEL ȘI HIDROCENTRALA DE LA ASSUAN
Mutarea templului de la Abu Simbel a durat 5 ani și a fost nevoie de 2.000 de oameni, tone de materiale și un efort tehnologic fără precedent. Au fost folosite cele mai noi și mai sofisticate mașinării inventate până atunci și s-a apelat la mai toate națiunile tehnologizate ale Terrei pentru a înfăptui acestă mutare. Dacă citești superlativele apărute în presa vremii, care fac referire la acestă operațiune, îți vine să râzi: „Mutare epocală! Tehnologie fără precedent! 113 țări implicate în proiect!" Adică 5 ani ca să muți ceva antic, făcut de niște primitivi, cu doar 180 de metri? Păi cum au ridicat ei aceste minunății, care cântăreau până la 1000 de tone, cu funii și lemne, iar super-tehnologizații s-au chinuit cu tot ce au avut mai bun timp de 5 ani, ca să mute totul cu doar 180 de metri? Cum au făcut primitivii să le aducă pe toate întregi de la 70 de km depărtare și să le pună nevătămate pe poziții? Nu se știe! Un lucru este însă cert: ei, primitivii, le-au tăiat în piatră în cariere îndepărtate, le-au șlefuit, le-au sculptat, le-au înălțat și le-au asamblat într-o armonie perfectă așa întregi, cum au fost construite, în timp ce super-tehnologizații au făcut ceva epocal: din 1960 până în 1965 au tăiat tot templul bucată cu bucată și l-au reasamblat la 180 de metri mai încolo. Păi cum vine asta, dragă om avansat? Timp de 5 ani, inginerii, constructorii și tehnologia lor avansată au tăiat în felii un monument antic despre care ni se spune că a fost ridicat pe funii. N-ar fi fost oare momentul ideal să ne demonstrați cum au făcut anticii acest lucru? Cum vine asta, fără tehnologie se construiește ceva, în timp ce cu tehnologie se distruge? Iată masacrul tehnologic al templului de la Abu Simbel, într-un video care vă arată cum mută tehnologizații de azi minunile primitivilor: Moving Temple of Ramses. Eu n-am nimic împotriva faptului că doar în acest fel s-a putut salva o minune a antichității, sunt chiar fericită, dar asta dovedește că, de fapt, ceea ce se spune nu prea se potrivește cu realitatea, nu vi se pare?
PUMA PUNKU ȘI ARHITECȚII TIMPULUI
Puma Punku (Bolivia) este unul dintre cele mai impunătoare situri arheologice ale lumii antice, cunoscut nu atât pentru faptul că acolo tot primitivii noștri au construit temple pentru zei, cât datorită faptului că în acea zonă se văd mai mult decât oriunde în altă parte două lucruri care ne lămuresc asupra unor „mistere" ale lumii științifice, care nu poate să ne dea niște răspunsuri concrete la două întrebări simple:
– Cine a construit acele minunății?
– De ce toate construcțiile sunt devastate, ca și când o catastrofă a trecut peste ele?
La prima întrebare se poate răspunde simplu: le-au construit tot acei „primitivi" care aveau o super-civilizație înfloritoare, așa cum se vede din rămășițele ei.
Ceea ce vedeți este doar 1% dintre minunile arhitecturale ale acestei așezări care cândva a fost o civilizație înfloritoare, ce avea cunoștințe uluitoare de inginerie și arhitectură și o tehnologie care o întrece cu mult pe a noastră. Este inutil să ne ascundem după deget și să ne decretăm cei mai inteligenți descoperitori de unelte și energii superioare, când de fapt se vede clar că ceea ce nouă ni se pare că descoperim este de fapt o redescoperire a ceea ce popoarele antice au descoperit înaintea noastră. Măreția și grandoarea acestor civilizații se vede nu numai după rămășițele culturii și așezărilor lor, ci și după felul în care ne-au scris și ne-au spus tot ce știau și aveau ei în acele vremuri, despre cum erau sclavii zeilor (a se citi „extratereștrilor") și cum omul de atunci lupta împotriva lor. Aceste scrieri antice, în care ei ne avertizează în legătură cu multe lucruri, noi astăzi le numim legende, povești, primitivism.
În fotografia de mai jos se vede cum imensele blocuri de piatră au fost spulberate de la locurile lor de o mână nevăzută, cu o forță de neconceput, făcându-le să se împrăștie precum bețele de chibrit pe tot întinsul podișului bolivian. Te întrebi cu stupoare ce catastrofă nebănuită a avut atâta putere, încât să măture o civilizație care nu trăia în epoca de piatră, așa cum ni se spune, ci în case de piatră. Cine, cum și de ce a spulberat totul atât de ușor?
Păi, dacă piatra și bazaltul de câteva mii de tone au putut fi distruse, atunci ce s-ar întâmpla cu casele noastre, pe care le zboară vântul și la o pală mai puternică, și de care suntem așa de mândri? Te mai poți crede oare cel mai inteligent și tehnologizat din univers în fața maeștrilor care modelau piatra și bazaltul ca pe unt, cioplind din ele așezări nemuritoare? Dar nu numai la Puma Punku exista rămășițele unei civilizații înfloritoare și inteligente, ci și pe restul planetei, inclusiv în apele oceanelor. Am să vă delectez acum cu câteva fotografii din alte părți ale lumii.
BAALBEK, LOCUL UNDE „PRIMITIVII" NE DAU CLASĂ
Baalbek, este unul dintre cele mai controversate locuri ale antichității. Se află în Liban, la cca 80 km depărtare de capitala sa, Beirut. Este cunoscut nu numai datorită nenumăratelor sale temple de dimensiuni impresionante, ci mai ales datorită templului construit pentru zeul Jupiter, de către romani. Romanii, distrugătorii lumii antice, s-au lăudat că au construit acest templu pentru zeul lor. Desigur, tot așa cum au construit peste tot, în imperiul lor, pe fundațiile construcțiilor antice care au mai rămas după ce le-au distrus ei, așa cum au făcut și cu podul nostru de peste Dunăre, construit de Decebal, sau cu minunata civilizație etruscă, de la care au învățat totul, în umbra căreia au trăit, dar pe care au distrus-o mai apoi, însușindu-și cu nerușinare măreția și gloria sa.
Renumitul templu antic, distrus de romani, din care a mai rămas doar baza și coloanele din față, are o particularitate unică în lume. Peste vechile ruine rămase din templul antic, romanii au reconstruit templul lor, închinat lui Jupiter, schimbându-i apoi numele din Baalbek în Heliopolis. În ceea ce mă privește, am mari dubii că aceste ziduri au fost opera romanilor „civilizatori", pentru că asemănarea lor cu cetățile geților din Dacia, Troia sau Peru este uimitoare. Dar să mai fie și un lup mâncat de oaie, că n-o fi foc, cu toate că această construcție uimitoare are același tip de piatră și aceeași tehnică de construcție ca a geto-dacilor.
Partea cea mai interesantă este că această bază are în componența sa niște pietre de granit de o mărime uimitoare. Sunt trei la număr și de aceea au căpătat numele de Trilithon. Sunt cele mai mari pietre de construcție din lume. Fiecare bloc este perfect șlefuit și cântărește 1000 de tone.
Cine a putut să le aducă din carieră în acest loc, să le taie și să le așeze perfect în aceste ziduri? Această tehnică de construcție nu aparține nimănui, niciunei civilizații cunoscute pe pământ. Cine ar fi putut să ridice astfel de greutăți? La ora actuală, pe acesta planetă, singura macara capabilă să ridice această greutate se află în Anglia, dar nu este în stare să se și deplaseze cu o astfel de încărcătură. Deci, dacă primitivii trăgeau cu funii și lemne o greutate pe care nici cea mai avansată tehnologie n-o poate face, atunci e mai bine să fii primitiv decât tehnologizat. Dar asta nu e tot. Curtea templului este așezată pe o platformă numită „Marea terasă", care are un zid enorm, realizat cu pietre mastodont de 20 m lungime și 4 m grosime. 9 dintre aceste blocuri se află pe latura de nord a templului, 9 la sud și 6 la vest. Mai trebuie să insist ca să înțelegeți că noi, cu tehnologia noastră, suntem niște pigmei față de acești giganți ai antichității?
Mai am însă un as în mânecă. Mai există o piatră, mai mare decât toate acestea, la câțiva kilometri depărtare de Baalbek, într-o carieră de calcar (foto sus). Are 1.200 de tone și depășește 21 m lungime. Aceste dimensiuni impresionante o face cea mai mare piatră prelucrată dintr-un singur bloc din lume. Este numită Piatră Soarelui și are un capăt ridicat de pe pământ, iar partea opusă este încă lipită de rocă, aproape gata pentru a fi dusă la destinație.
CALCULATORUL DIN ANTIKYTHERA
În anul 1901 a fost descoperită în apele teritoriale ale Greciei, în Antikythera, o insulă aflată între Creta și Peloponez, o epavă care zăcea pe fundul apei. Pe această ambarcațiune a fost descoperit cel mai vechi calculator din lume, un instrument care a fost inventat abia în secolul trecut de către impunătoarea noastră civilizație. Păi cum este posibil? Simplu: cei care l-au făcut erau o civilizație mai avansată, mai civilizată, mai inteligentă și mai bună ca noi, logic, nu!
Calculatorul din Antikythera este construit din bronz, are nenumărate roți zimțate și se pare că a folosit la navigație sau în astronomie. Au fost recuperate 80 de fragmente din acest sofisticat mecanism, cu ajutorul cărora s-a putut reconstrui acest obiect care n-ar trebui să existe, după marii noștri oameni de știință, care l-au catalogat ca fiind un obiect în afara timpului său. Bine, bine, n-ar fi trebuit să existe dacă n-ar fi fost găsit, dar în condițiile în care el există, se vede, se poate atinge, cum mai poți să-i negi existența și să-l treci la mistere? De ce atâtea mistere? Cineva l-a făcut, din moment ce el există? În prezent, calculatorul care n-ar trebui să existe se află în muzeul din Atena.
URME UMANE DE 500 DE MILOANE DE ANI
Câți dintre voi n-ați auzit că în lume s-au găsit diferite urme umane în piatră sau în pământ fosilizat? Cred că mulți, dar puțini sunt cei ce știu despre o urmă umană pe care oamenii de știință ai sistemului n-au putut s-o conteste. Au încercat s-o ascundă prin vreun sertar sau în catacomba vreunui muzeu, dar n-au reușit. Au făcut însă ceva: au vorbit foarte puțin despre ea, ca să nu se știe prea mult despre acestă descoperire, și au dezbătut cazul doar în lumea lor. Am să vă povestesc despre acestă urmă care pentru mulți n-are vreo valoare și nici nu e cine știe ce frumusețe. Însă după ce veți citi aceste rânduri, o veți privi cu alți ochi, vă asigur.
În 1968, William J. Meister se afla în împrejurimile Antelope Spring, la 43 de mile depărtare de Delta, Utah, în căutare de fosile pentru colecția lui particulară. A descoperit în acea zi foarte mulți trilobiți, niște scoici fosile din perioada Cambrian. În acea vreme, așa cum se învață încă în școli, pe pământ nu exista viață în afara scoicilor, lichenilor, meduzelor și ciupercilor. Meister a descoperit incredibila urmă când o bucată de piatră s-a deschis ca o carte atunci când ciocanul său a lovit-o. Era o urmă umană care a călcat un trilobit, mic crustaceu preistoric. În afară de faptul că era pentru prima dată în lume când se putea dovedi științific că omul a existat înaintea dinozaurilor, care în acest caz nici nu se născuseră, această urmă mai are o particularitate: piciorul care a făcut-o era încălțat. Ce chestie! Cum poți să ascunzi oamenilor o așa de mare descoperire și să continui să le spui în școală copiilor că omul nu a cunoscut dinozaurii?
Încălțămintea e lungă de 26,03 cm și lată de 8,9 cm. Călcâiul e separat de talpă și se vede destul de bine adâncitura tocului încălțămintei pe care o purta omul, așa cum rămâne de fapt orice urmă de încălțăminte pe pământ în zilele noastre. Meister n-a găsit niciun geolog dispus să analizeze supărătoarea urmă umană și atunci a publicat știrea în ziarul local The Desert News, care la scurt timp a devenit de notorietate națională. În acest fel, el a putut duce amprenta doctorului Clarence Coombs, de la Columbia Union College, și geologului Maurice Carlisle, de la Universitatea din Colorado. Carlise a scormonit două ore înainte să găsească un strat de nămol care ar fi reprezentat proba faptului că formațiunea s-a găsit un timp la suprafață, fiind aptă să conserve urmele, dar în van, urma provenea dintr-un strat din perioada Cambriană, adică de acum 505-590 de milioane de ani. Această datare a iritat enorm mediul academic, care nici în fața probelor de necontestat n-au vrut să recunoască autenticitatea ei, refuzând să studieze în detaliu această mărturie antică a existenței umane pe pământ.
Michael A. Cremo și Richard L. Thompson, doi cercetători americani, autori ai unei cărți pe care eu o ador, pentru că demască cu probe științifice minciunile lumii academice, carte cenzurată, înjumătățită și contestată, intitulată „Arheologia interzisă", au studiat această urmă la calculator, concluzionând că nu este cu nimic diferită de o urmă modernă, lăsată de un pantof, deci urma din Cambrian este perfect autentică.
În acest caz, nu numai că este demascată minciuna inexistenței omului în timpuri preistorice pe acestă planetă, dar este și proba cu care se dovedește clar că cel care a lăsat-o nu era un primitiv.
Dacă s-ar lua în calcul măcar aceste câteva exemple, fără să se țină cont de alte mii care s-au descoperit în întreaga lume, și s-ar demonstra clar că istoria ne-a fost schimbată, că am fost mințiți, că trecutul nostru este altul, că ar trebui să se rescrie totul, iar copiii noștri n-ar mai fi nevoiți să învețe minciuni, prezentate ca adevăruri de necontestat.
ALTE MĂRTURII TEHNOLOGICE ALE TRECUTULUI
FAIMOSUL ZED – turnul lui Osiris din piramida lui Keops. Oamenii de știință nu știu ce este, deși nu e greu să-ți dai seama că e o coloană izolatoare pentru transformatoare de energie înaltă. Desigur, ei nu pot să afirme acest lucru, atâta timp cât se susține teoria idioată, conform căreia aceste opere arhitecturale sunt ridicate de oameni din epoca de piatră, cu funii și lemne. În dreapta este cel fabricat de civilizația noastră pentru transformatoare.
CRANIUL DE CRISTAL MITCHELL-HEDGES a fost descoperit în 1927, într-o așezare Maya. Cântărește 5,19 kg și este prelucrat dintr-un singur bloc de cristal. Craniul a fost supus unor analize complexe la laboratoarele Hewlett Packard din California, în urma cărora s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al axei naturale a cristalului. Această tehnică este imposibilă fără ajutorul laserului. Ceea ce mai surprinde la acest craniu este lumina, care se focalizează dinspre ceafa craniului spre orbite. Pentru a obține acest efect, unui sculptor din ziua de azi i-ar trebui un model 3D al craniului, pe care să-l urmeze. Pe suprafața sa nu s-a găsit nicio imperfecțiune, iar dacă astăzi cineva ar vrea să realizeze o astfel de lucrare, cu cele mai moderne lasere actuale, i-ar trebui cel puțin un an ca să-l termine. 
FIGURINELE ACAMBARO sunt niște figurine mici de ceramică, găsite în Acambaro, Mexic, în 1944. Au fost descoperite accidental și sunt în număr de 32.000. Reprezintă tot felul de ființe, de la dinozauri până la egipteni, sumerieni și caucazieni bărboși. Potrivit cărților de istorie, pe vremea dinozaurilor nu existau oameni, și aceste figurinele dau peste cap teoria darwinistă, iar istoria ar trebui rescrisă.
CRANIUL UMAN CU COARNE. Sayre este o regiune din Bradford County, Pennsylvania, unde în 1880 a fost descoperită o movilă funerară care conținea câteva cranii și oase umane ciudate. Scheletele au aparținut unor ființe umane normale din punct de vedere anatomic, dar craniile lor aveau coarne. Înălțimea lor depășea cu puțin 2 metri. Nu era însă pentru prima oară când schelete mari și încornorate erau dezgropate în America.
CĂLCÂIUL DE ALUMINIU DE LA AIUD. La 2 kilometri est de Aiud, niște muncitori au dezgropat în 1974 trei obiecte. Două erau oase fosilizate de mamuți, iar al treiea, un obiect de cca 20 cm, din aluminiu, în formă de ciocan, cu două găuri de mărimi diferite. Aluminiul a fost descoperit pentru prima dată în 1825. Stratul de oxid pe care aluminiul îl face în contact cu oxigenul era destul de gros, sugerând o vechime de 20.000 de ani. Ufologii care au aflat de existența acestui obiect a opinat că ar fi vorba despre o talpă de aterizare pentru aeronave extraterestre. S-au emis și alte ipoteze, dar un lucru este sigur: „călcâiul de aluminiu de la Aiud" rămâne un mare mister.
HARTA LUI PIRI REIS. Palatul Topkapi din Istambul este un monument istoric ce poate fi vizitat. În 1929, acesta a devenit muzeu, timp în care au fost descoperite mai multe artefacte în interiorul său, printre care și harta amiralului turc Piri Reis, desenată pe piele de gazelă, în 1513. Jumătatea de hartă care a supraviețuit arată coastele vestice ale Europei, nordul Africii și coasta Braziliei, dar și diferite insule din Atlantic, chiar și mitica insulă Antilia și, posibil, Japonia. Cel mai ciudat este faptul că pe această hartă apare și Antarctica, dacă avem în vedere că prima expediție atestată istoric în acea zonă este cea rusească, din 1820. Ciudățenia constă în faptul că Antarctica este desenată în detaliu și neacoperită de gheață. După estimările cercetătorilor, acest continent a fost acoperit de gheață în ultimii 6.000 de ani.
AVIOANE ANTICE. În anul 1898, într-un mormânt din Saqqara, Egipt, un explorator descoperea o ciudată machetă din lemn, a unui obiect cu aripi. Cum la acea vreme avionul nu fusese încă inventat, cercetătorii au considerat artefactul drept reprezentarea unei păsări și l-au uitat într-un muzeu din Cairo. În 1972, arheologul Kalil Messiha a dat întâmplator peste această machetă și a rămas șocat de formele sale aerodinamice și de curbura aripilor, identică celei a unui avion Concorde.
CIOCANUL PREISTORIC DIN TEXAS. Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit în 1936 de către o echipă de arheologi americani și britanici, pe un șantier arheologic de la marginea localității London, statul Texas. Unealta era încastrată într-o rocă veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate asupra sa au relevat faptul că a fost făurită în urmă cu 500 de milioane de ani. De menționat că fierul ciocanului respectiv este mai pur decât orice fier produs prin tehnologiile moderne.
DESENELE DE LA NAZCA au fost descoperite în anul 1930 când aviația SUA a inaugurat două linii comerciale ce survolau pampasul peruan. Acoperind o suprafață de 450 km², liniile de la Nazca înfățișează diverse plante și animale. Cele mai mari reprezentări ajung la 200 m lungime. Printre acestea, apar și unele figuri ciudate, numite de cercetători geoglife. În timp ce comunitatea științifică este rezervată în privința folosirii geoglifelor, unii entuziaști afirmă că ele ar fi hărți astronomice sau puncte de reper pentru OZN-uri. Dar indiferent la ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi putut fi realizate decât printr-o coordonare venită din aer, de la mare înălțime.
NAN MADOL, ORAȘUL PREISTORIC DE PE RECIFUL DE CORALI, a fost construit pe un recif din Micronezia. Acesta este alcătuit din circa 250 de milioane de tone de blocuri de bazalt suprapuse. Așezarea se întinde pe o suprafață de 18 km² și este formată din peste 100 de insulițe artificiale, unite între ele prin viaducte. Nimeni nu poate explica felul în care au fost transportate acolo blocurile de bazalt și nici cum a fost construit orașul. Pentru ridicarea lui, astăzi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice.
ZIDURILE SACSAYHUAMAN. Trei ziduri concentrice, lungi de 360 m și înalte de 6 m, au fost construite în jurul fortăreței incașe Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. La înălțarea lor s-au folosit blocuri de piatră imense, cântărind până la 300 de tone bucata. Incașii nu au folosit mortar pentru a fixa bolovanii, care sunt atât de bine îmbinați, încât nu se poate strecura între ei nici o lamă de cuțit.
BATERIA DIN BAGDAD. Știința contemporană consemnează faptul că bateria a fost inventată în anul 1800 de către contele Allesandro Volta. Cu toate acestea, în ruinele unei așezări din apropierea orașului irakian a fost descoperită în anul 1930 această baterie antică, ce poate funcționa și astăzi. Bateria este alcătuită dintr-un vas de ceramică, măsurând 12 cm înălțime. Înăuntru se găsește un cilindru de cupru, cu o bară de fier oxidat în interior. Experții care au analizat obiectul (care datează din jurul anului 250 î.e.n.), au ajuns la concluzia că este de-ajuns ca vasul să fie umplut cu un lichid acid, pentru a produce curent electric.
APRINZĂTORUL DIN PIATRĂ. În 1961, un grup de tineri au descoperit în apropiere de Olancha (statul California) ceea ce ei au considerat a fi o geodă (piatră scobită, în care se pot găsi tot felul de cristale). Spre stupefacția lor, au găsit în interior un obiect de porțelan alb, evident făcut de mâna omului, în care se afla un mecanism din metal, având în centru o tijă cu un arc minuscul la unul dintre capete. Misteriosul obiect poartă numele de „artefactul din Coso". Pentru omul modern, obiectul seamănă cu un dispozitiv de aprindere. Problema este că acesta a fost găsit în interiorul unei pietre care, conform geologilor, a avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma.
MINGILE DE PIATRĂ. Muncitorii angajați să curețe o zonă din jungla din Costa Rica au găsit mii de bile de piatră perfect sferice, având dimensiuni diferite: de la o minge de tenis, până la bile uriașe, de 2,5 m diametru și o greutate de 16 tone. Mingile au fost descoperite pe malurile unor râuri și în cimitire antice.
PIETRELE DROPA. În 1938, un chinez a descoperit în munții Baian-Kara-Ula un lanț de peșteri care au adăpostit cândva o civilizație. Aici au fost găsite sute de discuri de piatră cu diametrul de 23 cm fiecare, cu șanțuri concentrice pe suprafața lor și cu o gaură în mijloc, ca la plăcile de patefon. La o examinare mai amănunțită, s-a constatat că șanțurile sunt formate din sute de hieroglife minuscule. Vechimea pietrelor a fost estimată la 10-12.000 de ani. Un alt set de teste a relevat faptul că discurile au fost cândva încărcate electric. Analiza pietrei în sine a scos la iveală o înaltă concentrație de cobalt, lângă alte materiale. După îndelungi cercetări, savanții chinezi au descoperit o poveste minunată, despre niște nave extraterestre care s-au prăbușit. Navele aparțineau unor oameni care se numeau Dropa. La ora actuală, în acel loc trăiește un trib de pigmei care-și spun „dropa".
SFERELE METALICE. Minerii din Africa de Sud au scos la lumină sute de sfere metalice, de origine necunoscută. Ele au circa 3 cm diametru, iar unele au încrustate linii paralele, asemeni unor șanțuri, de jur-împrejur. Metalul din care sunt făcute este atât de dur, încât nu poate fi zgâriat nici cu un instrument din oțel. Până în prezent, au fost descoperite două feluri de sfere: unele au o tentă albăstruie cu reflexe alburii, iar altele sunt scobite pe dinăuntru și umplute cu o substanță albă, poroasă. Stratul de rocă din care au fost extrase aceste sfere datează din precambrian, iar vechimea rocii este estimată la 2,8 miliarde de ani.ASTRONAUȚII DIN ITALIA ȘI JAPONIA. În orășelul Val Camonica din Italia, pe o piatră antică există o pictură veche de cca 10.000 de ani (stânga), care reprezintă vizitatori extratereștri, echipați cu costume de astronauți. În Japonia a fost descoperită o figurină, numită Dogu (mijloc), care reprezintă o ființă îmbrăcată într-un costum spațial. Deși stilizarea poate da naștere la interpretări, detaliile nu pot lăsa nicio urmă de îndoială că acesta este un astronaut.
ZEUL COSMONAUT. Palenque este una dintre cele mai importante regiuni în care civilizația Maya a lăsat urmele existenței sale. Acolo se află o grotă săpată în stâncă, unde pe 15 iulie 1952 arheologul mexican Alberto Ruz Lhuiller a făcut descoperirea vieții sale. Este vorba despre un sarcofag care, conform inscripţiei, ar fi aparținut regelui Pakal. Acest sarcofag a devenit celebru și învăluit în mister datorită basoreliefului de pe placa superioară, care îl înfățișează pe rege într-un fel de navetă spațială, în care manevrează diverse manete.
Sursa: Gabriela Dobrescu, Povestea înrobirii tale
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu