BASESCU VAZUT DE C.T.POPESCU
REMEMBER pt referendum
In cuprinsul scrisorii sunt suficiente argumente pertinente pentru DA la referendumul din 29 iulie 2012
Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu
Cristian Tudor Popescu - publicist si comentator
Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă.
Însă,
dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia
unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii
preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în
această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să
sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea
mult în această speranţă. Ex nihilo nihil.
Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român.
Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor. Vreme
de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu
indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de
şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei
ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale
crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de
ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu
dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de
mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine. Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut.
Am privit
cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea
absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se
cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul
schimbării în bine al ţării. Se înşelau. Ai folosit
puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a
tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită,
desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin.
Precum
în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori
resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se
închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au
ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de
incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice
merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul.
Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună un crez politic.
Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună
altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai
inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele
primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în
care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu
acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili,
expulzabili.
Rar mi-a
fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor
publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur
scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost
şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea
mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le
mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut.
O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile
este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice
stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers.
Nu suntem
toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la
FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai
potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu
pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica
licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi
nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea,
umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor.
Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri. Nici
nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar
trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care
măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii.
Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua.
Iar
dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu
se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a
o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi,
prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii
deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite
europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale
unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de
ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale
favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi
numeroşilor tăi servitori.
Are încă
bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi
manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.
Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai
conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are
îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi
zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a
doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de mâna a doua. Dar admit
că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele
României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai
poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm
pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim
cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci
când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se
mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci
asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde
îţi e locul.
Atunci
când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii
să îşi părăsească ţara , tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul! Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie.
Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc.
Vreau să
sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru
că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea
multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu
şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare.
Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de
suspendare a lui Traian Băsescu.
Dincolo de
meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu
care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau
puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o
putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu.
Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.
Trimiterea
acestei scrisori deschise mai departe poate va ajuta la trezirea celor
mulți din tara si a celor putini din UE, dar din nefericire influenti,
ca in timpurile vechiului COMINTERN ( "Toutes choses changent et se
succedent"... ar spune din nou Pascal )
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu