SECRETELE CASEI POPORULUI

Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri decatacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs.

"Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit", spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani),
omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului.

Laptop Sony VAIO VPCEH3K1E/W.EE9 cu procesor Intel® Core TM i3-2350M 2.30GHz, 4GB, 640GB, nVidia GeForce 410M 1GB, Microsoft Windows 7 Home Premium, Alb
Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic. Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri
grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii.

Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă - cartierul general care trebuia să aibă legături
telefonice cu toate unităţile militare din România - şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

"Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu
filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului", ne-a declarat Kovacs.



Kovacs a lucrat la toate tunelurile

Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui
Ceauşescu.

"Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu
motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia
Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei - n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide
etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare,
cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi
publice", ne-a explicat colonelul Kovacs.

Unele catacombe, ţinute secrete până acum - mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje
subterane.

Al doilea buncăr al lui Ceauşescu... a fost
început de Hitler

Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile "speciale" din apropiere, actualul Hotel
Marriott şi Ministerul Apărării. "Pe locul ales pentr minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri
grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă
cu Hitler. Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a
devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care
nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării", a detaliat Nicolae Kovacs.





La mijlocul anilor '80, colonelul Kovacs (rândul de jos, primul din dreapta) era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman (rândul de jos, al patrulea din dreapta), consilierul special al lui Ceauşescu la
şantierul Casei Poporului

Casa Poporului este pe locul doi în lume ca
mărime

Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, este pe locul doi în
lume ca mărime, după Pentagon, şi are 86 de metri înălţime, de la nivelul solului, şi încă 90 de metri sub pământ. Face parte din zona sistematizată de Ceauşescu, în care
sunt cuprinse Ministerul Apărării, Hotel Marriott, Casa Radio, Casa Academiei şi bulevardul Uniri

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »