VARSTA SI TMPUL
Misterele timpului şi secretele percepţiei noastre asupra realităţii
Până la începutul secolului al XX-lea, majoritatea oamenilor
considerau timpul un element universal, ce se manifestă în acelaşi fel
oriunde şi pentru oricine. Albert Einstein a fost cel care a schimbat
radical perspectiva asupra timpului, explicând că acesta este relativ,
nu absolut, aşa cum susţinea Isaac Newton. Experienţa timpului este pur
subiectivă, fiecare om percepându-l în funcţie de viteza cu care
călătoreşte prin spaţiu şi de distanţa faţă de un câmp gravitaţional (cu
cât este mai departe un ceas de sursa de gravitaţie, cu atât timpul
trece mai repede, aşadar timpul se scurge mai repede pe Everest decât pe
malul mării).
Chiar dacă lumea fizicii a acceptat încă de la începutul secolului
al XX-lea trecerea de la perspectiva newtoniană asupra timpului la cea a
lui Einstein, motivele pentru care timpul este perceput diferit de
fiecare dintre noi nu a fost studiat în detaliu decât în ultimii ani.
Astăzi, specialiştii în neuroştiinţe şi psihologie înţeleg mai bine ca
niciodată modul în care oamenii percep timpul şi consecinţele pe care
acest lucru le are asupra realităţii umane.
Oamenii trăiesc în trecut
Dacă eraţi de părere că doar persoanele nostalgice trăiesc în
trecut, vă înşelaţi. De fapt, fiecare om trăieşte în trecut, acest lucru
fiind demonstrat pentru prima dată în cadrul unui studiu realizat în
anul 2000 la Institutul Salk pentru Studii Biologice.
Conform acestei cercetări, oamenii trăiesc cu cel puţin 80 de
milisecunde în trecut, o perioadă puţin mai lungă decât durează să
clipim. „Ceea ce credeţi că vedeţi într-un anume moment este, de fapt,
influenţat de viitor”, a explicat David Eagleman, autorul studiului.
Acest lucru se întâmplă deoarece percepem lucrurile cu un uşor decalaj,
creierul jucând un rol similar celui pe care îl are un producător TV ce
transmite o emisiune live cu o scurtă întârziere pentru a putea edita în
cazul unei întâmplări neaşteptate. „Creierul face acelaşi lucru”, a
explicat Eagleman.
Cercetătorii au identificat acest fapt cu ajutorul iluziei
„flash-lag”, ce a fost descoperită în 1958. Un exemplu al iluziei poate
fi un cerc aflat în mişcare, în centrul căruia apare un flash luminos.
„Deşi flash-ul are loc fix în centrul cercului, oamenii îl percep puţin
în urma cercului. Această iluzie poate fi studiată noaptea, observând
avioanele care survolează cerul - uneori, semnalele luminoase ale
aeronavelor par să vină cu o oarecare întârziere după avion”, a explicat
Eagleman.
Motivul pentru creierul reacţionează cu întârziere este acela că
senzorii prin care corpul uman interacţionează cu lumea exterioară nu
funcţionează cu aceeaşi viteză. Acest lucru a fost identificat pentru
prima dată de inginerii ce se ocupau de primele transmisiuni TV şi aveau
sarcina de a sincroniza fluxul de imagini cu cel de sunet.
Experimentând, aceştia au descoperit că sincronizarea nu trebuie să fie
perfectă. Atâta timp cât între fluxul de sunet şi cel de imagine nu este
o diferenţă mai mare de 80 de milisecunde, creierul telespectatorului
le va sincroniza fără ca acesta să realizeze. Acest lucru poate fi
testat şi de posesorii de automobile: dacă portiera este închisă în
forţă, sunetul şi imaginea vor fi percepute ca fiind simultane dacă
acţiunea este privită de la mai puţin de 30 de metri distanţă. Dacă
distanţa este de 30 de metri sau mai mare, imaginea şi sunetul vor părea
nesincronizate,
deoarece diferenţa dintre viteza luminii şi cea a sunetului va duce la
perceperea celor două elemente la o distanţă mai mare de 80 de
milisecunde între ele.
Cercetătorii care au studiat discrepanţa dintre momentul în care un
eveniment are loc şi momentul în care creierul îl percepe în mod
conştient au ajuns la concluzia că această întârziere a reprezentat un
avantaj evoluţionar pentru om, facilitând supravieţuirea şi reproducerea
acestuia. Mai exact, prin decalarea perceperii realităţii vizuale cu
aproximativ 80 de milisecunde, creierul poate crea o imagine unitară a
tuturor informaţiilor recepţionate de simţuri, ceea ce îmbunătăţeşte
capacitatea de identificare a potenţialelor ameninţări.
David Eagleman, unul dintre cercetătorii care au studiat diferitele
moduri în care creierul uman percepe realitatea, a identificat şi alte
cazuri în care creierul sincronizează informaţiile percepute de simţuri.
„Dacă cineva vă atinge pe nas şi pe degetul mare de la picior în
acelaşi timp, creierul va percepe cele două acţiuni ca fiind simultane,
deşi semnalul de la nas ajunge la creier mult mai repede decât cel de la
capătul piciorului”, explică specialistul în neuroştiinţe. Eagleman
crede că decalajul de timp cu care percepem realitatea este esenţial,
deoarece permite creierului să creeze o percepţie unitară a realităţii.
Această concluzie are şi consecinţe inedite: este posibil ca persoanele
înalte să trăiască ceva mai în trecut decât persoanele scunde, dat fiind
că timpul în care cel mai lent semnal ajunge la creier este mai mare
din cauza membrelor mai lungi.
De ce trece timpul mai repede atunci când îmbătrânim?
Aveţi vreodată senzaţia că timpul trece mai repede decât atunci
când eraţi copii? Dacă da, aflaţi că acesta este un nou aspect al
modului subiectiv în care creierul percepe timpul.
Dacă în copilărie vacanţa de vară părea să dureze o eternitate, pe
măsură ce avansăm în vârstă anotimpurile şi anii par să se scurgă cu o
viteză tot mai mare. Cercetătorii au descoperit că aceasta este o
senzaţie universală, existând diferenţe de percepţie a timpului în
funcţie de vârstă. Atunci când oamenii de ştiinţă solicită unui
adolescent şi unei persoane în vârstă de 70 de ani să estimeze, fără a
număra, în cât timp a trecut un minut, persoana mai tânără oferă
răspunsuri mai apropiate de adevăr, pe când cea de vârsta a treia anunţă
mai repede scurgerea celor 60 de secunde.
Motivul pentru care apare acest efect nu are legătură atât de mult
cu vârsta, cât cu felul în care creierul procesează informaţiile.
„Timpul este foarte elastic”, explică David Eagleman. „Acesta se
«întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă
când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi
creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”, a adăugat specialistul.
Steve Taylor, profesor de psihologie la Universitatea din Leeds,
afirmă că, pentru un copil, 6 ore petrecute la joacă sunt echivalentul
unei zile de 20 de ore pentru un adult. „Copiii trăiesc totul pentru
prima dată, toate experienţele lor sunt noi. Pentru ei, timpul trece mai
greu ca urmare a faptului că percep în mod constant informaţii noi
despre lume. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii trăiesc din ce în ce mai
puţine experienţe noi, devenind mai obişnuiţi cu lumea înconjurătoare,
care pare familiară. Astfel, percepem mai puţine informaţii despre lume,
iar timpul nu se mai dilată”, explică Taylor.
Faptul că informaţiile noi au efect de „dilatare” a timpului atunci
când sunt percepute de creier poate fi demonstrat prin testele de
laborator. Un exemplu simplu este afişarea în mod repetat unei imagini
pe ecranul unui computer. Într-un experiment efectuat de David Eagleman,
voluntarii au urmărit un ecran pe care era afişată la un interval fix
de timp o imagine cu un pantof, ce rămânea pe ecran o perioadă identică
de timp. După ce imaginea cu pantoful era afişată repetat, voluntarii
vedeau o imagine nouă, cu o floare. Deşi imaginea cu pantoful (cu care
creierul era deja obişnuit) şi cea cu floarea (conţinând o informaţie
nouă) rămâneau la fel de mult timp pe ecran, voluntarii aveau senzaţia
că imaginea conţinând floarea era afişată pentru o perioadă mai lungă.
Din acest motiv, profesorul Taylor recomandă oamenilor să facă un
efort să caute cât mai mult experienţe noi cu putinţă. „Dacă trăieşti o
viaţă dominată de rutină, atunci timpul va continua să se accelereze,
însă dacă depui un efort pentru a călători în medii noi, pentru a te
expune la situaţii şi provocări noi, chiar dacă e vorba de ceva simplu
ca alegerea unei rute noi în drumul spre serviciu, acest element de
noutate va încetini timpul”, explică Taylor. „Mulţi oameni încearcă să
îşi prelungească viaţa menţinându-se în formă şi urmând o dietă
sănătoasă, ceea ce este foarte bine, însă trebuie să conştientizăm că
putem să ne prelungim viaţa prin modificarea modului în care percepem
timpul, căutând mai multe experienţe noi şi petrecând mai mult timp
trăind în prezent”, a concluzionat Taylor.
Percepţia asupra timpului în situaţiile critice
O altă experienţă pe care au trăit-o numeroase persoane este
sentimentul de încetinire a curgerii timpului în situaţiile critice. Fie
că este vorba de un moment în care respectivii oameni au văzut moartea
cu ochii sau doar de o întâmplare înfricoşătoare, toţi au relatat
aceeaşi senzaţie: timpul „se desfăşura” cu încetinitorul.
David Eagleman a colecţionat numeroase mărturii de la oameni din
întreaga lume care au trăit această senzaţie. Un muzeograf care a
dărâmat din greşeală un vas Ming extraordinar de valoros a declarat că
„a durat o eternitate” din momentul în care a atins vasul până când
acesta a lovit podeaua. O altă mărturie a venit de la un motociclist
implicat într-un accident rutier, care a fost aruncat pe carosabil în
urma impactului cu un automobil şi s-a lovit în mod repetat cu casca de
asfalt. În acel moment, motociclistul avea senzaţia că timpul se scurgea
atât de încet, încât a compus în mintea sa o melodie pe ritmul creat de
impactul repetat cu carosabilul.
Pentru a reproduce această senzaţie, cercetătorul a apelat la
Suspended Catch Air Device, un dispozitiv inedit dintr-un parc de
distracţii din Dallas. Doritorii de senzaţii tari sunt ridicaţi la o
înălţime de 45 de metri deasupra solului, apoi lăsaţi să cadă în gol 30
de metri, căderea fiind atenuată de o plasă.
Din momentul în care participanţilor li se dă drumul în gol şi până
când ei ating plasa trec 2,6 secunde, însă majoritatea estimează apoi
timpul de cădere la 4 secunde.
Pentru a verifica dacă această „încetinire” a curgerii timpului
permite oamenilor să perceapă detalii pe care nu le-ar observa în mod
normal, Eagleman a dotat voluntarii care au acceptat să treacă prin
această experienţă palpitantă cu un ceas digital special. Ceasul era
programat să afişeze un număr şi apoi să închidă display-ul după foarte
puţin timp. În mod normal, oamenii nu au suficient timp pentru a percepe
numărul afişat astfel, însă acest lucru ar putea fi posibil dacă timpul
ar încetini cu adevărat.
Experimentul a arătat că, în ciuda faptului că oamenii au avut
senzaţia că timpul trece mai greu, capacitatea lor de a percepe numerele
afişate nu s-a îmbunătăţit. „Aşadar, atunci când cazi, nu vezi în slow-motion”,
a explicat Eagleman. „Ceea ce se întâmplă de fapt ţine de memorie, nu
de accelerarea percepţiei. În mod normal, amintirile noastre sunt ca o
sită. Gândiţi-vă la momentele în care mergeţi pe o stradă aglomerată şi
vedeţi multe chipuri, afişe stradale şi alţi stimuli. Deşi percepeţi
toate aceste detalii, ele nu devin parte a amintirii. Atunci când una
din maşinile de pe stradă virează brusc spre dumneavoastră, atunci
începeţi să memoraţi fiecare detaliu perceput”, susţine cercetătorul.
Astfel, în momentele de şoc, oamenii acumulează o cantitate
extraordinară de amintiri într-un timp foarte scurt. „Efectul de
dilatare a timpului ar putea fi pur şi simplu metoda prin care
creierul gestionează toate aceste informaţii în plus”, conclude
cercetătorul.
Relaţia dintre percepţia timpului şi senzaţia de satisfacţie
Este binecunoscut faptul că atunci când ne simţim bine avem
senzaţia că timpul trece foarte repede. Câteva studii recente au arătat
ceva surprinzător: atunci când oamenilor li se spune că timpul a trecut
mai repede decât s-a întâmplat în realitate, ei tind să creadă că s-au
simţit foarte bine.
Acest lucru a fost demonstrat de câteva experimente efectuate de
Aaron Sackett, psiholog cercetător la Universitatea St. Thomas din
Minneapolis, SUA. În cadrul primului experiment, Sackett şi colegii săi
au cerut voluntarilor să renunţe temporar la ceasuri şi la telefoane
mobile pentru a se concentra asupra rezolvării unei sarcini simple:
lecturarea unui text şi sublinierea cuvintelor în care existau litere
dublate (vaccin, spre exemplu).
Toţi participanţii au desfăşurat această activitate vreme de 10
minute, însă ei nu ştiau acest lucru. Jumătate dintre participanţi ştiau
de la Sackett că sarcina urma să dureze 5 minute, iar ceilalţi ştiau de
20 de minute. Atunci când participanţii au fost anunţaţi că perioada
dedicată experimentului se încheiase, participanţii au fost surprinşi.
„Cei care credeau că lucrau la această sarcină de 5 minute s-au gândit
«Dumnezeule, am avut senzaţia că a durat de două ori mai mult», iar cei
care au crezut că sarcina a durat 20 de minute s-au gândit «Oau, ce
repede au trecut cele 20 de minute, am simţit că timpul zboară”, a
explicat Sackett.
Atunci când coordonatorii experimentului au rugat participanţii să
detalieze cât de mult le-a plăcut să efectueze exerciţiul, cei care au
crezut că durase 20 de minute l-au evaluat ca fiind mult mai plăcut şi
mai distractiv în comparaţie cu participanţii care au crezut că timpul
s-a scurs cu lentoare, în ciuda faptului că toţi voluntarii au făcut
exact acelaşi lucru pentru aceeaşi durată de timp.
Pentru a verifica dacă efectul este real, cercetătorii au conceput
un nou experiment în cadrul căruia să identifice dacă activităţile deja
plăcute pot fi făcute chiar şi mai plăcute. Oamenii de ştiinţă le-au
cerut voluntarilor să indice melodia lor preferată, iar apoi le-au
redat-o cu ajutorul unui player muzical special. Acesta era dotat cu un
cronometru ce număra secundele melodiei, cronometru ce avea un secret:
în cazul a jumătate dintre participanţii la studiu, acesta număra
secundele ceva mai repede decât în mod normal, iar în cazul celorlalţi,
secundele treceau un pic mai lent decât în realitate. Rezultatele au
fost similare: voluntarii care au avut senzaţia că timpul „zboară” au
relatat că au avut o experienţă mai satisfăcătoare. Într-un alt test,
Sackett şi echipa sa au descoperit că experienţele neplăcute sunt mai
uşor de tolerat atunci când sunt însoţite de senzaţia de „timp care
trece
repede”.
Cel mai important lucru pe care profesorul Sackett l-a explicat a
fost acela că „manipularea modului în care oamenii percepeau timpul a
fost extrem de facilă”. Concluzia cercetătorului este confirmată în
ultimii ani de tot mai multe studii, însă cel care a explicat acest
lucru cel mai bine a fost însuşi geniul ce a spulberat iluzia
universalităţii timpului, Albert Einstein. Legenda spune că acesta a
fost rugat de către elevi pe când vizita o şcoală să explice pe
înţelesul lor ce este relativitatea. Răspunsul laureatului Nobel a
intrat în istorie: „Puneţi o mână pe o plită încinsă pentru un minut şi
vi se va părea că a trecut o oră. Staţi lângă o fată drăguţă timp de o
oră şi veţi avea impresia că a trecut un singur minut. Aceasta este
relativitatea”.
Citeşte şi
A durat un secol, dar oamenii de
stiinta au confirmat, in sfarsit, teoriile lui Einstein: timpul trece,
intr-adevar, mai repede la altitudini mai mari.
Timpul ne insoteste pretutindeni,
amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin
Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand
spunea ca timpul este relativ? Sa fie posibila calatoria in timp?
Timpul ne insoteste pretutindeni,
amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin
Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand
spunea ca timpul este relativ? Sa fie posibila calatoria in timp?› citeşte mai mult Povestile Timpului
„Eu, daca vrei sa stii, scriu
Timpul cu litera mare, pentru ca stiu cat ii place sa-l respecti. E
suparacios. Nu rabda sa fie batut. Daca nu l-ai supara si ati fi
prieteni, ar pune oricand ceasul cum vrei tu“, spunea in 1865
matematicianul Lewis Carroll, prin vocea Palarie rului Nebun din Alice
in tara Minunilor› citeşte mai mult Poveste de la inceputul timpului
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu