Domnule Barroso, tăceţi inteligent!
De: Victor Ciutacu
Domnule Jose Manuel Durrao Barroso,
Subsemnatul,
Victor-Gabriel Ciutacu, cetăţean român, membru cu drepturi depline şi
contribuabil net al Uniunii Europene, plătitor de taxe şi impozite la
zi, fost pionier şi utecist pe vremurile când Excelenţa Voastră se juca
de-a socialismul prin Portugalia, vă rog să aveţi în vedere următoarele:
-
Conform Constituţiei, România este un stat naţional, unitar şi suveran.
Acest statut nu s-a schimbat în cel de colonie (sau, dacă preferaţi,
paşalâc) nici măcar dupa 1 ianuarie 2007, dată când, bănuiesc că vă
aduceţi aminte, România a devenit stat membru.
- Funcţiile de
reprezentare/decizie din România se ocupă, tot conform Constituţiei în
vigoare, prin alegeri sau, după caz,
numiri/concursuri. De asemenea, ele se pierd prin alegeri, referendum,
revocare sau condamnare definitivă. Nu există act normativ potrivit
căruia Comisia Europeană să aibă vreun drept de veto sau de preemţiune.
-
Deşi traversează (şi nu neapărat din vina sa) un moment economic extrem
de greu, România îşi plăteşte la timp contribuţia financiară la bugetul
european comun, la fel cum îşi respectă angajamentele asumate la
semnarea Tratatului de aderare, iar românii nu dau foc băncilor şi nu
cer ieşirea din UE, aşa cum fac alţi confraţi de-ai lor.
Având în
vedere cele scrise mai sus, vă sugerez ca, dacă tot vă topiţi de dragul
preşedintelui României, să-l luaţi la Dumneavoastră acasă, să-l
hrăniţi, să-l alintaţi şi, eventual, să-l decoraţi. Până atunci, vă rog
politicos să ne lăsaţi pe noi, românii, să ne decidem democratic, fără
impuneri discreţionare şi ilegale de reguli ieşite din
curenta practică a structurii pe care o conduceţi, numele
conducătorilor şi viitorul.
Fără pic de consideraţie,
Victor-Gabriel Ciutacu
Unul dintre fraierii care vă plătesc salariul nesimţit de mare pentru criza mondială
TARA de George de Podoleni
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.
Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.
Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o
ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.
Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă de pe Lună!
Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!
DACA IUBITI ROMANIA ,TRIMITETI MAI DEPARTE</
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu