Lumea
fierbe in jurul nostru, dar acest lucru e prea putin, se pare, pentru a
ne misca din usuratatea cu care ne traim istoria – atat istoria mare, a
neamului, cat si pe cea “mica”, a propriei noastre vieti. Sa ne uitam
putin in jurul nostru:
Ungaria se afla in plin proces de reinventare revizionista,
avand actiuni din ce in ce mai agresive si provocatoare la adresa
tarilor vecine care au minoritati maghiare. Cu toate ca orientarea ei ar
fi sinucigasa pentru o tara atat de mica, respectiv nationalismul
economic si recuperarea ideologiei hortyste (inclusiv antisemite),
totusi cum-necum Ungaria reuseste sa isi pastreze “fata” in Uniunea
Europeana si sa fie un actor care conteaza. Abia acest lucru o
face sa devina o amenintare pentru Romania, nu atat mustatile viforoase
ale conspirationistilor urnei cu cenusa “apostolului” fascist: anume, capacitatea de a isi urmari obiectivele revizioniste.
La sud, Bulgaria
se afla in plina forma. Pune moratoriu pe gazele de sist fara sa cedeze
presiunilor americane, are pareri proprii in dosarul iranian, taxeaza
FMI-ul pentru aportul deosebit adus agravarii crizei economice, cere
Rusiei respectarea intereselor nationale in proiectul South Stream.
Frate, frate, slav, slav, ortodox, ortodox dar branza e pe bani si
imperialismul n-are miros. Ceea ce se stie mai putin este ca si in
Bulgaria curentul revizionist este in renastere. Dobrogea se afla
tot mai mult invocata in imaginarul politic contemporan bulgaresc iar
premierul Boiko Borisov a declarat, la Bucuresti, ca Bulgaria a pierdut
teritorii uriase in urma celui de-al doilea razboi mondial (daca-i asa,
noi ce ar trebui sa zicem?!).
Serbia
se afla si ea intr-un proces de reorientare, dupa ce T. Nikolici a
castigat alegerile si a vizitat (demonstrativ?), imediat dupa alegeri,
Moscova, a negat genocidul de la Srebenica si a afirmat ca nu va accepta
integrarea in UE cu orice costuri. Comunicatul recent al Patriarhiei
Serbiei ne arata izolati chiar si din punct de vedere bisericesc,
avand in vedere ca Patriarhia Moscovei se afla in stranse relatii cu
Biserica Greciei si in relatii amicale cu cea a Ierusalimului, are in
jurisdictia ei Ucraina si Moldova, este apropiata de Bulgaria.
In Ucraina,
un proiect de lege care, aparent, ne-ar fi favorabil, foloseste pervers
notiunea de limba moldoveneasca pentru a rupe unitatea si
reprezentativitatea minoritatii romane din tara vecina. In Republica Moldova,
dupa ce legea egalitatii a fost impusa de eurocratii vigilenti, in
asistenta tampa a Chisinaului si Bucurestiului, se agita puternic apele,
vorbindu-se chiar de instaurarea unor regiuni separatiste autonome in
zonele controlate politic de comunisti si de episcopi mai apropiati,
pare-se, de Patriarhia Moscovei (ceea ce era destul de previzibil). Mitropolia Basarabiei
se straduie, intre timp, sa faca totul pentru a compromite ortodoxia
romaneasca, in timp ce Patriarhul Daniel este ocupat cu orice altceva.
Asadar, toate tarile vecine Romaniei se afla in plina fierbere, prefacere, agitatie.
Unele se consolideaza intern si devin eficiente si pe plan extern,
altele se clatina periculos, amenintand stabilitatea celor din jur, pe
teritoriul multora se duce o batalie geopolitica acuta intre SUA si
Rusia. Exista o profetie a parintelui Arsenie Boca in care Romania e
inconjurata de flacarile razboiului. Acum nu e razboi, insa stim ca
razboaiele nu apar din senin, ci dintr-o fierbere, o tensiune care atinge punctul culminant.
In privinta
granitelor, oficialii asigura ca nimeni nu doreste modificarea lor
astazi, ca doar suntem in Uniunea Europeana, insa, pe masura ce UE se
transforma intr-un spatiu cu tot mai multe constrangeri si tot mai
putine beneficii (pentru vecini), este previzibil ca intoarcerea la
un discurs revizionist precum si la recuperarea nationalismului, chiar
daca in forme diferite, adaptate contextului, sa continue.
Practic, nu exista prea multe variante: ori continua tendintele
centrifugale provocate de impunerea austeritatii si de interesele
divergente ale statelor europene, ori, mai probabil, se creeaza acea
Uniune Europeana Politica (vestita SUE), ce ar presupune insa un grad de
centralizare atat de marcant incat se sperie gandul numai la ideea unei
astfel de “inchisori a natiunilor”. Ambele variante sunt riscante pentru
noi.
In toata
aceasta fierbere, Romania pare sa fie o tara letargica si nepregatita
pentru vremurile si provocarile nelipsite ale viitorului imediat. Suntem nepermis de relaxati, inconstienti, usuratici si nepasatori cu adevaratele mize ale zilei.
Inclusiv sau, poate, mai ales noi, ortodocsii, parem decuplati de la tensiunea reala a imprejurarilor istorice pe care le traim. Ne intereseaza mult care au fost mai tari, dacii sau romanii,
ne anima subiectele care antreneaza discutii pasionante dar care nu au
prea mare relevanta pentru viata noastra cotidiana, ignorand, totodata,
subiectele reale, grave, intr-un cuvant, vânăm si adunăm, prea deseori, deşertăciune. Iar daca ne uitam in jur, e jale: subiecte de can-can, fie politic, fie ”ortodox”… Toate denota o evadare din lumea reala.
O evadare care nu ne va servi, insa, la nimic.
Realitatea se razbuna pe cei care o eludeaza permanent. Istoria ne este martora: superficitatea
românilor interbelici, pomenita de martirul Mircea Vulcanescu in 1940,
cand Ardealul a fost rapit prin Diktatul de la Viena, a prefatat
dezastrul razboiului mondial, pierderile teritoriale si experimentul
comunist.
[...] Poate că nu ne-am preţuit cum se cuvine. Poate că n-am ştiut a ne cunoaşte. Poate
c-am fost superficiali, uşori, sub vremurile mari ale împlinirii care
ne-ar fi cerut altfel. Vom fi luat în deşert lucruri sfinte.Vom fi greşit fără să ne dăm seama.
Vom fi adormit ca fecioarele nebune şi ceasul deşteptării ne va fi
găsit fără ulei în candele. Nu vom fi băgat de seamă semnele ce ni se
făceau în jur, sau glasul celor care – deşteptaţi de dimineaţă – ne vor
fi vestit ivirea lor. [...]
Vai, câte
lucruri am fi putut face, dar pe care nu le-am făcut! Lenea, căutarea
fiecăruia de ale sale, nebăgarea îndeajuns de seamă, bucuria lumii ne-au
furat cu ale lor. [...]
Vremuri asemanatoare ne stau in fata, atat ca neam, cat si ca persoane. Doar ca acum vor fi cu mult mai grele…
“…Iar noi, noi unde suntem? Unde suntem cu starea sufleteasca”?
Se intreba acelasi martir inca din 1932, cand scria profeticul avertisment “In ceasul al unsprezecelea”.
Se pare ca noi lipsim din propria tara si din propria viata…
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu