Legenda lui Daniil Sihastru și a Mănăstirilor Putna și Voroneț
Legenda lui Daniil Sihastru și a Mănăstirilor Putna și Voroneț
În vremile vechi, se zice că mai mulţi călugări evlavioşi, care se strânseseră într-un loc singuratic şi înconjurat cu păduri străvechi, clădiseră o mănăstire. Ei îşi durară mănăstirea din bârne groase din stejar trainic în apropierea şi spre asfinţit de satul Vicovul de Sus, pe locurile lui şi o închinară Sfântului Laurenţiu.
Călugării se rugau lui Dumnezeu Sfântul pentru iertarea păcatelor lor şi ale oamenilor. Ca să-şi agonisească cele puţine, însă cu totul trebuincioase pentru nevoile vieţii, lucrau fel de fel de meşteşuguri.
Dintre aceşti vrednici părinţi era ieromonahul Daniil, cel mai evlavios şi iscusit. Şi el se îndeletnicea cu cioplirea de linguri din lemn de paltin.
Lingurile le vindea prin satele învecinate şi aşa îşi agonisea el puţina pâine cea de toate zilele. Cele ce-i mai rămâneau de prisos de la vânzarea lucrului mâinilor lui şi din cele ce-i aduceau bunii creştini ca răsplată pentru sviştănii, dezlegări, cărţile lui Lazăr, cetanii ş.a. împărţea săracilor, văduvelor şi orfanilor. Era un adevărat părinte duhovnicesc!
Auzise cuviosul Daniil, care de obicei petrecea numai în post şi rugăciune, că în Siret, care era al treilea sat de la Vicovul de Sus, s-ar strânge oamenii într-o zi anumită din săptămână, ca să se desfacă de cele ce au de prisos şi-şi cumpără cele ce au de trebuinţă. Şi având şi Daniil o mulţime de linguri gata, pe care nu le putea desface prin satele din apropiere, se hotărî să-şi cerce norocul cu marfa lui în Siret.
Se duse, deci, pustnicul la stareţ să-şi ceară binecuvântarea şi poslovenia pentru călătorie, fără de care n-ar fi îndrăznit el să facă, Doamne fereşte, nici un pas afară de mănăstire.
Ajungând Daniil în Siret, îşi vându îndată marfa ce-o lucrase şi pe care o adusese într-o pereche de desagi în spate. Dar, cu toate că-şi vându îndată lingurile, el de aici nu scăpă cu una cu două. Creştinii din partea locului şi cei de primprejur, auzind că Daniil se află în mijlocul lor, nu-l lăsară. Ei îl rugară, unul pentru o molitvă a Sfântului Vasile, altul sviştanie pentru bolnav, celălalt pentru dezlegarea şi măsluirea unei femei ce trăgea de moarte ş.a. Vestea că rugăciunile lui Daniil sunt primite înaintea lui Dumnezeu şi că-i de folos celor bolnavi se duse în toată Ţara Moldovei, de aceea îl şi îmbulzeau creştinii. Şi, adică, ce avea să facă bietul călugăr, trebuia să le facă tuturor după dorinţă. Ştia el că astfel se prea întârzie şi trece sorocul vremii pentru care îl învoise stareţul să fie înapoi dar el nădăjduia în Dumnezeu şi în bunătatea proistosului său. El se gândi că este dator să ajute celor ce suferă de boli, să le aline durerile trupeşti şi sufleteşti şi apoi că din prisosul darurilor creştinilor va avea de unde ajutora pe cei săraci, aşa că rămase pe la creştini şi zăbovi o zi peste vadea.
Întorcându-se Daniil a patra zi acasă şi ducându-se înaintea stareţului, el, fără să asculte dezvinuirea lui, îl mustră aspru pentru întârziere şi-l opri de-a ieşi din mănăstire un timp îndelungat.
Bietul Daniil, deşi se ştia fără de vină mare, primi cu supunere mustrarea aspră a stareţului şi pedeapsa cea grea, dar se hotărî în sine, ca pedeapsă pentru că a încălcat porunca stareţului şi a întârziat cu o zi, ceea ce nu i se întâmplase niciodată înainte, să se tragă până la sfârşitul vieţii în fundul munţilor, într-un loc cu totul neumblat şi pustiu şi să se facă sihastru. Şi aşa şi făcu. Se trase, adică, într-un codru necălcat de picior de om, care era între munţii de la asfinţit-miazănoapte de la mănăstirea Sfântului Laurenţiu şi într-o depărtare ca de un ceas şi mai bine.
Aici află Daniil un locşor ce-i venea la îndemână, fiindcă una: locul era pustiu; al doilea: lângă el curgea în vale un pârâu cu o lingură de apă, şi al treilea: că aici codrul era plin de stânci uriaşe. Şi mai ales această de pe urmă însuşire a locului se lovea cu dorinţa lui ca să se facă sihastru. El, adică, se hotărî să-şi scobească într-o stâncă de aici o chilie, unde să se poată adăposti de greul iernii, de ploi şi de fiarele cele răpitoare. Ani întregi petrecu bietul sihastru în genunchi cu dalta-n mână, cioplind necontenit şi din greu în vârtoasa stâncă. După o muncă straşnic de grea, ostenitoare şi îndelungată îşi văzu şi el sfârşită chilia cu ajutorul lui Dumnezeu, la care nădăjduia mereu. Această chilie se poate vedea şi astăzi în Putna.
Pe când petrecea Daniil într-o seară întunecoasă în fundul stâncii sale în genunchi şi se ruga lui Dumnezeu, iar afară se auzea fiorosul urlet al lupilor şi urşilor, zice că bătea cineva la uşa chiliei. Daniil, că cine-i, iar de afară răspunse un glas, că este Ştefan Vodă, domnul Ţării Moldovei, care de la vânătoare prin munţi a rătăcit de soţii lui. Şi fiind afară grozav de întuneric, nu poate afla cărarea, deci se roagă să-l primească la masă. Sihastrul deschise uşa chiliei şi-l primi bucuros pe Vodă să rămâie. În acea noapte, zice-se, Daniil l-a înduplecat pe Ştefan Vodă să ridice în acele locuri lui Dumnezeu locaş şi Dumnezeu îi va ajuta la toate treburile lui. Şi Ştefan Vodă primi voios sfatul sihastrului. Era doar un om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, cum rar este altul şi zidise şi mai înainte încă multe locaşuri dumnezeieşti.
Începu, deci, să zidească şi aici o mănăstire falnică, pe care, sfârşind-o, o numi a „Putnei", după pârâul ce curge alături spre vale.
Cum se isprăvi mănăstirea Putna, curseră la ea şi o mulţime de călugări de prin toate mănăstirile şi schiturile din ţară, aşa şi din cea a Sfântului Laurenţiu din Vicovul de Sus. Aceasta de acum înainte rămase pustie şi cu vremea clădirile ei începură să se risipească. Biserica cea de stejar a mănăstirii zice să se fi mutat mai târziu în alt sat, al cărui nume s-a uitat cu vremea cu totul. Aşa că nu a rămas nimic din această mănăstire şi nimeni n-ar şti că ea cândva, în timpuri, a fost, dacă poporul nostru nu ne-ar fi păstrat istoria şi pentru aceea poartă locul numele „Laura", scurtat din Laurenţiu.
Daniil zice că să fi proorocit că în satul Vicovul de Sus poporul astfel se va înmulţi, că va fi nevoie ca biserica sătească mereu să se adauge şi să se mărească de trei ori de cum era, ba că va veni vremea când se va zidi chiar pe acel loc, pe care a fost mănăstirea Sfântului Laurenţiu, o biserică sătească.
Sihastrul Daniil, după ce s-a zidit mănăstirea Putna şi s-a urzit acolo un sătişor de 12 familii, a părăsit chilia lui din stânci şi s-a făcut nevăzut. Se povesteşte că s-a aşezat într-o pustietate mai mare, precum îşi pusese el canonul, când cu probozania stareţului, ca până la sfârşitul vieţii să petreacă în adâncă singurătate.
Zice că el s-a statornicit pe un loc pustiu şi sălbatic, pe pârâul Voroneţului sau pe apa Corbului. Aici petrecea ca şi în chilia lui de stâncă de pe Putna, în post, rugăciune, învăţarea celor ce veneau la el. Aici s-a mai întâlnit Daniil cu Ştefan Vodă după bătălia cu turcii de la Valea-Albă sau Războieni. Ştefan, în nevoia lui, l-a rugat pe Daniil să-l sfătuiască; Daniil i-a zis să-şi strângă oastea, să se lupte cu duşmanul, că va învinge, dacă va făgădui să zidească pe acele locuri un locaş lui Dumnezeu.
Ştefan Vodă ascultă sfatul sihastrului, învinse pe turci şi zidi pe apa Corbului (Voroneţului) o mănăstire frumoasă, numită a Voroneţului, ca mulţumită pentru izbânda câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu.
Am simtit nevoia sa fac o completare , la Legenda de astazi
Călugării se rugau lui Dumnezeu Sfântul pentru iertarea păcatelor lor şi ale oamenilor. Ca să-şi agonisească cele puţine, însă cu totul trebuincioase pentru nevoile vieţii, lucrau fel de fel de meşteşuguri.
Dintre aceşti vrednici părinţi era ieromonahul Daniil, cel mai evlavios şi iscusit. Şi el se îndeletnicea cu cioplirea de linguri din lemn de paltin.
Lingurile le vindea prin satele învecinate şi aşa îşi agonisea el puţina pâine cea de toate zilele. Cele ce-i mai rămâneau de prisos de la vânzarea lucrului mâinilor lui şi din cele ce-i aduceau bunii creştini ca răsplată pentru sviştănii, dezlegări, cărţile lui Lazăr, cetanii ş.a. împărţea săracilor, văduvelor şi orfanilor. Era un adevărat părinte duhovnicesc!
Auzise cuviosul Daniil, care de obicei petrecea numai în post şi rugăciune, că în Siret, care era al treilea sat de la Vicovul de Sus, s-ar strânge oamenii într-o zi anumită din săptămână, ca să se desfacă de cele ce au de prisos şi-şi cumpără cele ce au de trebuinţă. Şi având şi Daniil o mulţime de linguri gata, pe care nu le putea desface prin satele din apropiere, se hotărî să-şi cerce norocul cu marfa lui în Siret.
Se duse, deci, pustnicul la stareţ să-şi ceară binecuvântarea şi poslovenia pentru călătorie, fără de care n-ar fi îndrăznit el să facă, Doamne fereşte, nici un pas afară de mănăstire.
Ajungând Daniil în Siret, îşi vându îndată marfa ce-o lucrase şi pe care o adusese într-o pereche de desagi în spate. Dar, cu toate că-şi vându îndată lingurile, el de aici nu scăpă cu una cu două. Creştinii din partea locului şi cei de primprejur, auzind că Daniil se află în mijlocul lor, nu-l lăsară. Ei îl rugară, unul pentru o molitvă a Sfântului Vasile, altul sviştanie pentru bolnav, celălalt pentru dezlegarea şi măsluirea unei femei ce trăgea de moarte ş.a. Vestea că rugăciunile lui Daniil sunt primite înaintea lui Dumnezeu şi că-i de folos celor bolnavi se duse în toată Ţara Moldovei, de aceea îl şi îmbulzeau creştinii. Şi, adică, ce avea să facă bietul călugăr, trebuia să le facă tuturor după dorinţă. Ştia el că astfel se prea întârzie şi trece sorocul vremii pentru care îl învoise stareţul să fie înapoi dar el nădăjduia în Dumnezeu şi în bunătatea proistosului său. El se gândi că este dator să ajute celor ce suferă de boli, să le aline durerile trupeşti şi sufleteşti şi apoi că din prisosul darurilor creştinilor va avea de unde ajutora pe cei săraci, aşa că rămase pe la creştini şi zăbovi o zi peste vadea.
Întorcându-se Daniil a patra zi acasă şi ducându-se înaintea stareţului, el, fără să asculte dezvinuirea lui, îl mustră aspru pentru întârziere şi-l opri de-a ieşi din mănăstire un timp îndelungat.
Bietul Daniil, deşi se ştia fără de vină mare, primi cu supunere mustrarea aspră a stareţului şi pedeapsa cea grea, dar se hotărî în sine, ca pedeapsă pentru că a încălcat porunca stareţului şi a întârziat cu o zi, ceea ce nu i se întâmplase niciodată înainte, să se tragă până la sfârşitul vieţii în fundul munţilor, într-un loc cu totul neumblat şi pustiu şi să se facă sihastru. Şi aşa şi făcu. Se trase, adică, într-un codru necălcat de picior de om, care era între munţii de la asfinţit-miazănoapte de la mănăstirea Sfântului Laurenţiu şi într-o depărtare ca de un ceas şi mai bine.
Aici află Daniil un locşor ce-i venea la îndemână, fiindcă una: locul era pustiu; al doilea: lângă el curgea în vale un pârâu cu o lingură de apă, şi al treilea: că aici codrul era plin de stânci uriaşe. Şi mai ales această de pe urmă însuşire a locului se lovea cu dorinţa lui ca să se facă sihastru. El, adică, se hotărî să-şi scobească într-o stâncă de aici o chilie, unde să se poată adăposti de greul iernii, de ploi şi de fiarele cele răpitoare. Ani întregi petrecu bietul sihastru în genunchi cu dalta-n mână, cioplind necontenit şi din greu în vârtoasa stâncă. După o muncă straşnic de grea, ostenitoare şi îndelungată îşi văzu şi el sfârşită chilia cu ajutorul lui Dumnezeu, la care nădăjduia mereu. Această chilie se poate vedea şi astăzi în Putna.
Pe când petrecea Daniil într-o seară întunecoasă în fundul stâncii sale în genunchi şi se ruga lui Dumnezeu, iar afară se auzea fiorosul urlet al lupilor şi urşilor, zice că bătea cineva la uşa chiliei. Daniil, că cine-i, iar de afară răspunse un glas, că este Ştefan Vodă, domnul Ţării Moldovei, care de la vânătoare prin munţi a rătăcit de soţii lui. Şi fiind afară grozav de întuneric, nu poate afla cărarea, deci se roagă să-l primească la masă. Sihastrul deschise uşa chiliei şi-l primi bucuros pe Vodă să rămâie. În acea noapte, zice-se, Daniil l-a înduplecat pe Ştefan Vodă să ridice în acele locuri lui Dumnezeu locaş şi Dumnezeu îi va ajuta la toate treburile lui. Şi Ştefan Vodă primi voios sfatul sihastrului. Era doar un om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, cum rar este altul şi zidise şi mai înainte încă multe locaşuri dumnezeieşti.
Începu, deci, să zidească şi aici o mănăstire falnică, pe care, sfârşind-o, o numi a „Putnei", după pârâul ce curge alături spre vale.
Cum se isprăvi mănăstirea Putna, curseră la ea şi o mulţime de călugări de prin toate mănăstirile şi schiturile din ţară, aşa şi din cea a Sfântului Laurenţiu din Vicovul de Sus. Aceasta de acum înainte rămase pustie şi cu vremea clădirile ei începură să se risipească. Biserica cea de stejar a mănăstirii zice să se fi mutat mai târziu în alt sat, al cărui nume s-a uitat cu vremea cu totul. Aşa că nu a rămas nimic din această mănăstire şi nimeni n-ar şti că ea cândva, în timpuri, a fost, dacă poporul nostru nu ne-ar fi păstrat istoria şi pentru aceea poartă locul numele „Laura", scurtat din Laurenţiu.
Daniil zice că să fi proorocit că în satul Vicovul de Sus poporul astfel se va înmulţi, că va fi nevoie ca biserica sătească mereu să se adauge şi să se mărească de trei ori de cum era, ba că va veni vremea când se va zidi chiar pe acel loc, pe care a fost mănăstirea Sfântului Laurenţiu, o biserică sătească.
Sihastrul Daniil, după ce s-a zidit mănăstirea Putna şi s-a urzit acolo un sătişor de 12 familii, a părăsit chilia lui din stânci şi s-a făcut nevăzut. Se povesteşte că s-a aşezat într-o pustietate mai mare, precum îşi pusese el canonul, când cu probozania stareţului, ca până la sfârşitul vieţii să petreacă în adâncă singurătate.
Zice că el s-a statornicit pe un loc pustiu şi sălbatic, pe pârâul Voroneţului sau pe apa Corbului. Aici petrecea ca şi în chilia lui de stâncă de pe Putna, în post, rugăciune, învăţarea celor ce veneau la el. Aici s-a mai întâlnit Daniil cu Ştefan Vodă după bătălia cu turcii de la Valea-Albă sau Războieni. Ştefan, în nevoia lui, l-a rugat pe Daniil să-l sfătuiască; Daniil i-a zis să-şi strângă oastea, să se lupte cu duşmanul, că va învinge, dacă va făgădui să zidească pe acele locuri un locaş lui Dumnezeu.
Ştefan Vodă ascultă sfatul sihastrului, învinse pe turci şi zidi pe apa Corbului (Voroneţului) o mănăstire frumoasă, numită a Voroneţului, ca mulţumită pentru izbânda câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu.
Am simtit nevoia sa fac o completare , la Legenda de astazi
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită
„Ierusalimul Neamului Românesc" (Mihai Eminescu).
Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de municipiul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.
Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Putna
Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită
„Ierusalimul Neamului Românesc" (Mihai Eminescu).
Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de municipiul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.
Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Putna
……………………………
Mănăstirea Voroneț,
supranumită „Capela Sixtină a Estului", este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare stralucire.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675.[1] De asemenea, lăcașul de cult este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B
Să ne fie de bun augur !
Mie mi-a fost !
Bunătatea este fondul sufletelor alese.
- Victor Hugo
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu